Târziu, prea târziu a venit cu adevarat presedintele de azi al României la Constitutie pentru a le spune maghiarilor ca încalca legea fundamentala a Statului pe care îl conduce. Aproape un deceniu i-a convenit sa aiba voturile lor pentru a-si asigura – cu câta zbatere, cu ce pret! – doua mandate prezidentiale. Dupa care ne-a lasat plocon sa îndreptam prea multele erori facute în urma calculelor politice care trebuiau sa-i asigure succesul. Presupunând ca va fi informat de notele astea, si ele târzii din pacate, nu cred ca, aflându-le, va fi dispus sa le ia în seama. Nu este în firea domniei- sale sa mearga spre radacina raului care nu-l priveste. A facut apel la Constitutie doar când fotoliul prezidential putea fi scuturat democratic. Ca oricare constitutie, nici cea a României nu înlatura cu totul abuzurile. Cu adevarat, în mâna presedintelui României Constitutia parea doar o amenintare pentru adversari. Si-i servea doar pe cei care îl slujeau: putini si întariti din afara. Buimacii de noi ramâneam cu zâmbetul victorios al domniei-sale însotit de cunoscutele sunete guturale sacadate. O decodare corecta a acestui zâmbet duce la amalgamarea nefericitei filozofii a improvizatiei strânsa în „merge si asa!“ cu acel ghidus strigat de victorie „i-am ciuruit!“. Ceea ce a permis sa se creada ca în treburile de stat se poate improviza discretionar.
La obiect, à propos de strategia de a folosi minoritatea maghiara din România. Improvizatia s-a facut inadecvat chiar pe corpul Constitutiei si al unor tratate tocmai acolo unde nu era îngaduit: în problema suveranitatii de stat. Este adevarat ca integrarea noastra în Uniunea Europeana – prin extrapolare si aderarea la NATO – necesita delegarea unor atribute ale statului, dar ele nu se refera, nici una, la suveranitatea asupra teritoriului statului, ci numai la politici si treburi comune. Mi se va spune ca teritorial nu am pierdut nimic. Nici nu vom pierde. Nu avem cum, iar eu nu sunt dintre cei ce plâng deja pierderea Ardealului. Episodul de la Covasna, repetat de ani de zile, trebuie pus în legatura cu demnitatea conducerii treburilor statului. Seful unui stat, nu o spun eu, ci o confirma istoria, are suprema obligatie ca demnitatea poporului pe care îl conduce sa fie respectata, iar Constitutia îi este cel mai util instrument pentru aceasta nobila misiune. Cursurile de vara de la Covasna, la care prim-ministrul Ungariei vine în România fara sa anunte si declaratiile oficiale ale partidului maghiarilor aflat mai tot timpul la guvernare la Bucuresti tin nu numai de curtoazie si loialitate, ci si de autoritatea constitutionala. Sa ne imaginam daca manifestari similare ar putea fi tolerate de Paris nemtilor în Alsacia sau de Madrid bascilor din Pirineii francezi. Cursurile de la Covasna au fost întotdeauna încurajate – poate chiar mai mult –, de Budapesta. Pastorul Tökes, colaborator al Securitatii române, nu este singurul maghiar care plânge pe umerii Ungariei. Anul acesta a bocit ceva mai mult si a cerut Budapestei sa instituie în România un protectorat pentru maghiarime. Ca pentru bosimanii din Desertul Kalahari. Abia acum i s-a parut presedintelui de azi al României ca fostul colaborator al Securitatii a întrecut masura. Prevederile Constitutiei României, nu cele de la articolele des citate de presedinte când „era ocupat cu destituirea“ – cum însusi spune când îsi aminteste prin câte a trecut –, trebuiau aplicate de mult, în spiritul si litera legii. Cum? Poate îi vor spune consilierii sau sfatuitorii. Are destui. Dar pentru aceasta trebuie ca si acestia sa cunoasca binisor Constitutia si sa consulte tratatele semnate de România. Eu ofer cititorilor o prevedere din „Tratatul de întelegere, cooperare si buna vecinatate între România si Republica Ungara“ semnat la Timisoara, la 16 septembrie 1996. O mica paranteza: se vor fi întrebat consilierii de la Cotroceni de ce, dupa Trianon, nici un tratat de stat între Ungaria si România nu a fost semnat în Capitala unuia din aceste state? Revin la Tratatul semnat la Timisoara:
„Articolul 3.(1). Partile contractante reafirma ca se vor abtine, în relatiile lor reciproce, de la amenintarea cu forta sau folosirea fortei, fie îndreptate împotriva integritatii teritoriale sau a independentei politice a celeilalte parti contractante, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Organizatiei Natiunilor Unite si cu principiile Actului final de la Helsinki. Ele se vor abtine, de asemenea, de la sprijinirea unor asemenea actiuni si nu vor permite unei terte parti sa foloseasca teritoriul lor pentru comiterea unor activitati de acest fel împotriva celeilalte parti contractante“. („Acordurile internationale ale României. Tratatele politice de baza. Institutul Român de Studii Internationale «Nicolae Titulescu», Bucuresti, 2003“). Durata valabilitatii Tratatului: zece ani, cu prelungirea automata pe perioade de câte cinci ani; textul Tratatului a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 250/16.X.1996.
Este adevarat ca, mai nou, multi se prevaleaza de unele ambiguitati (cautate voit, cred eu) în privinta definirii suveranitatii. Despre independenta, de acord, fiind scoasa de pe agenda statelor mici, nu mai putem vorbi. Dar suveranitatea înca mai pune probleme. Cazul cel mai recent este cel al disputelor dintre Spania si Marea Britanie în privinta Gibraltarului. Ma opresc la el pentru ca priveste un stat, Marea Britanie, plasat în axa politica Bucuresti-Londra-Washington, preferata de presedintele nostru. În august, în Gibraltar, la frontiera cu Spania, politia spaniola a luata masuri suplimentare de control, ceea ce a dus la aglomerari neplacute. Londra a acuzat Madridul pentru masurile suplimentare de control ale politiei spaniole, a socotit ca acestea sunt „cu totul disproportionate si luate în scop politic“. Premierul David Cameron i-a comunicat omologului lui spaniol ca, în absenta ridicarii controalelor suplimentare, se vede nevoit „sa faca recurs de ordin juridic“. Întâmplare sau nu, tocmai în aceasta perioada o fregata britanica face manevre militare în zona. Putina istorie. Londra porneste în demersurile sale de la dreptul câstigat printr-un tratat semnat la Utrecht, în 1713, de Marea Britanie cu Spania privind Stânca Gibraltar, un teritoriu de 7 kmp, cu o populatie de 30.000 de locuitori. Spania pretinde ca prin tratatul respectiv nu a cedat Londrei decât un castel si fortificatiile portului, nu si dreptul asupra apelor Strâmtorii Gibraltar. Dupa cum se vede, disputa este pe tema suveranitatii teritoriale si ambele parti ameninta cu recursul la instantele internationale. Madridul a anuntat ca va aduce contenciosul în fata Natiunilor Unite iar Londra ca îl va supune Curtii Internationale de la Haga. Ma opresc aici. Am vrut sa arat ca, daca apare o disputa între state, inclusiv între membrii Uniunii Europene, exista cai de atac. Pe teritoriul României, fara sa respecte cutumele si normele internationale, primul ministru al Ungariei participa la actiuni în care este contestat Tratatul de la Trianon, esential pentru respectarea suveranitatii de stat a României. Noi de ce nu reactionam ca David Cameron sau Mariano Rajoi? Ce ne împiedica? Abia în al noulea an (mi s-a parut o eternitate!) al mandatului, presedintele a reactionat la ofensa adusa de Tökes prin solicitarea protectoratului Ungariei pentru minoritatea maghiara. Prea târziu!
De al doilea caz ma voi folosi pentru a arata ca presedintele nostru se grabeste totusi, dar acolo unde nu trebuie. Este vorba de federalizarea Europei. Dupa cum se stie, în câteva rânduri presedintele s-a pronuntat ferm pentru federalizarea rapida a Europei. Când nimeni nu stie încotro o va apuca Uniunea Europeana noi avem optiuni limpezi. Aleg deliberat initiativa privind viitorul Europei a unor membri ai partidului Uniunea pentru Miscarea Populara-UMP, din Franta, tocmai pentru ca sunt din familia politica a presedintelui. Sapte parlamentari UMP au creat un grup de reflectie care încearca sa depisteze bolile federalismului. „Noi credem ca, în privinta euro, avem nevoie de ceva mai mult de zece ani pentru stabilirea diagnosticului asupra functionarii monedei unice si pentru angajarea unei dezbateri în interiorul partidelor noastre (populare, n.n.) privind supravietuirea sistemului actual caracterizat prin dezindustrializarea Europei, exacerbarea egoismelor nationale si graba spre mai mult federalism“, a declarat liderul acestui grup, Henri Guiano. El a denuntat preferinta pentru „gândirea unica“ devenita obstacol la orice alternativa sub pretextul profetic ca „nu va exista decât o singura politica posibila“. Mai întâi trebuie facut un bilant al Uniunii Europene, sustine grupul parlamentar populist francez, dar acest bilant nu este agreat nicaieri, de la Berlin la Roma, de la Paris la Lisabona. Odata facut, acest bilant ar evidentia nu numai erorile de constructie, ci mai ales pe cele politice care guverneaza institutiile europene. Iata un exemplu: „Suntem convinsi ca mentinerea în continuare a spatiului Schengen nu mai poate fi aparata, tinând cont de numeroasele tulburari ale ordinii publice cauzate fie de explozia diferitelor feluri de trafic, fie de libera circulatie a armelor, fie prin migratia masiva a populatiilor de-socializate în teritoriul francez. Vrem sa conciliem frumoasa idee a libertatii de circulatie a persoanelor si bunurilor cu respectul frontierelor de stat. Întelegem sa organizam o dezbatere libera asupra Europei pornind de la trei principii: imigrarea, curajul politic si libertatea opiniilor“.
Presedintele de azi al României a întârziat un deceniu sa aiba reactii la aplicarea Constitutiei si s-a precipitat sa aiba opinii ferme acolo unde altii îsi pun înca întrebari. Ciudat!
Autor: GEORGE APOSTOIU
sursa: revistacultura.ro
Adauga comentariu