Politică

Potrivit și nepotrivit: dacă e nepotrivit să vorbești când DIICOT zice ca ai servit interese infractionale, poate e potrivit să vorbești despre darea în plată.

isarescu-criza-89706Denunțurile Alinei Petre (Măgureanu) nu au fost considerate ,,nepotrivite” de către DNA, drept dovadă că astăzi, Crin Antonescu a fost chemat, ca martor, la DNA. Spuneam în luna martie, la momentul denunțurilor: ,,Ce interes ar avea Alina Măgureanu să mintă cu lucruri verificabile?”, referindu-mă atât la denunțul împotriva lui Crin cât și la faptele expuse în relația Isărescu-Măgureanu-Bănci. Extrasul din emisiune îl găsiți la finalul articolului.

Am râs atunci când domnul Isărescu i-a mandatat pe purtătorii de cuvânt ai BNR să transmită presei, referitor la acuzațiile din denunțurile Alinei Măgureanu cum că Virgil Măgureanu ar fi apelat personal la Isărescu și că acesta ar fi intervenit la bănci pentru ca familia Măgureanu (pe persoană fizică) să obțină/restructureze credite, mesaje de genul: ,,Chiar dacă ar fi dat telefoane domnul Isărescu, cine l-ar fi ascultat”?

De două zile mă pregătesc să mă tăvălesc pe jos râzând, întrucât, într-un fir logic, mă așteptam ca după menționarea fostului prim-ministru al Guvernului Isărescu în dosarul DIICOT, tot prin purtătorii de cuvânt, în logica primei declarații, domnul Isărescu să transmită presei ceva de genul: ,,Cine l-ar fi ascultat pe domnul prim-ministru Isărescu dacă ar fi încercat să servească interesele economice și infracționale al căror exponent a fost Patriciu Dan Costache”. Domnul Isărescu nu mi-a dat ocazia să mă tăvălesc pe jos de râs. M-a surprins.

Într-un răspuns transmis astăzi către hotnews.ro, domnul Isărescu zice: ,,Mugur Isarescu considera ca este nepotrivit sa comenteze public cu privire la proceduri judiciare in curs. Vor fi aduse eventuale clarificari in legatura cu speta mentionata de dvs, daca vor fi necesare, in cadrul legal specific”

Un răspuns care categoric m-a surprins: câtă speranță! (,,dacă vor fi necesare”), câtă preocupare să comenteze altfel decât public  (din moment ce nu comentează public pot presupune rezonabil că prin cercul de prieteni, care îl poate include sau nu pe domnul Măgureanu, comentează), câtă abnegație! (,,vor fi aduse eventuale clarificări”), câtă acuratețe! (,,în cadrul legal specific” – mă întreb, doar Parchetul Militar îi poate solicita clarificări domnului Isărescu? eu cred că și DIICOT are cadrul legal specific), și mai ales, câtă surprindere! Da, surprindere. Pentru că domnul Isărescu, care chiar astăzi, într-un comunicat al BNR susținea că ,,întreaga activitate a BNR este orientată fără excepție în spiritul respectului față de valorile umanității, ale democrației și multiculturalismului”, consideră că transparența nu are nimic de-a face cu democrația.

Domnul Isărescu, prim-ministru în guvernul care a privatizat fraudulos Petromidia, într-o operațiune în care a fost implicat SIE și care a presupus furtul banilor publici într-o primă fază prin însușirea creanței Repsol de către Dinu Patriciu și protectorii lui, și într-o a doua fază furturi de la buget din banii de drumuri, de spitale, de școli, consideră că este nepotrivit să vorbească despre această privatizare? Este asta în spiritul respectului față de democrație?

Desigur, domnul Isărescu a căutat mult cuvântul ,,nepotrivit”. Sunt convins că primele drafturi de declarații au cuprins cuvinte de genul ,,umilință” (vezi Basescu, care e umilit pentru ca e cercetat pentru spalare de bani), ,,șocat”, ,,incredibil”, până când domnul Isărescu a căutat un cuvânt pentru senzația de usturime pe care o încearcă, un alt cuvânt decât neplăcut. Pentru că domnului Isărescu i se pare în primul rând neplăcut să vorbească despre ceea ce investighează DIICOT. I se pare și de necrezut.  Și de neconceput. Domnia sa, care a supraviețuit 26 de ani în fruntea BNR (o cincime din întreaga istorie a Băncii Naționale a României), să ajungă să vorbească publicului despre ce spun procurorii la adresa sa? Domnia sa, care încă din 1986scria în ziarul Scânteia

Aşa cum se relevă în cuvîntarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, ţara noastră a fost afectată de inechităţile din relaţiile economice internaţionale, care au diminuat, în cincinalul trecut, cu 5–6 miliarde de dolari veniturile din exporturi. Pierderile pe care le-am avut, pe această cale – arată secretarul general al partidului – se resimt puternic în economia naţională, în creşterea venitului naţional şi au influenţe generale asupra mijloacelor de dezvoltare şi de ridicare a nivelului de trai.”

Despre domnia sa, care observa finețurile astea încă de acum 30 de ani, să vorbească acum procurorii și să spună că pierderile inițiate și generate de privatizarea Petromidia din Guvernul Isărescu au servit interesele infracționale ale  lui Dinu Patriciu?

Despre domnia sa, care a supraviețuit la 19 guverne, să se scrie în referatul care instrumentează un furt de 600 de milioane de dolari de la statul român, furturi care ,,se resimt puternic în economia națională și au influențe generale asupra mijloacelor de dezvoltare și de ridicare a nivelului de trai”? Mă rog, citind considerațiile lui Mugur Isărescu din Scânteia, remarc proasta calitate a editorilor ziarului, cărora le-a scăpat eroarea de logică făcută de tânărul Isărescu, care scria negru pe alb că pierderile din economie se resimt în creșterea venitului național (și nu în scăderea venitului național). Sau, poate nu a fost o eroare. Poate pe logica asta o fi privatizat domnul Isărescu Petromidia – dacă fură Patriciu, crește venitul național!

Revenind, eu cred că domnul Isărescu ar fi cel mai potrivit să vorbească despre cazul Rompetrol și Petromidia. Deasemenea, și despre cazul Bancorex. Chiar dacă va trebui să mai așteptăm, cum s-ar zice, ,,cadrul legal specific”. Nu prea mult însă. Pentru că, așa cum putem observa, procurorii DIICOT nu s-au dus pe fentă, să cerceteze doar penala conversie în obligațiuni a banilor furați de Patriciu. Ci au mers până la primul act material – constituirea grupului infracțional organizat. Și a verigilor prin care grupul infracțional din anturajul lui Patriciu a reușit să determine ,,reprezentanții clasei politice aflați la putere în anii 1999-2000 să servească interesele economice și infracționale al căror exponent a fost Patriciu Dan Costache”. Primul act material domnule Isărescu…. primul act material…

Ok. Înțeleg că este ,,nepotrivit” pentru domnul Isărescu să ne zică interesele cui le-a servit (și de ce) atunci când a fost privatizată Petromidia. Până la urma asta este întrebarea. În schimb nu mi se pare în niciun fel nepotrivit să ne vorbească domnul Isărescu, astăzi, despre riscul sistemic sever și nemaivăzut de dânsul, generat de ,,darea în plată”.

Au trecut 15 zile de la promulgarea legii dării în plată, iar astăzi a fost prima zi de ,,dare în plată”. Tot hotnews s- a interesat la bănci și a aflat că astăzi, au fost mai puțin de 100 de cereri. Mai puțin de 3 cereri în fiecare județ. Ne va ajuta domnul Isărescu să ne spună în continuare unde este riscul sistemic sever nemaivăzut? Sau este tot nepotrivit? Este nepotrivit deși domnul Isărescu considera potrivit să amenințe Parlamentul României cu DNA-ul și nepotrivit din partea BNR să investigheze condițiile suspecte în care doamna Elena Udrea a luat credit?

Nu mă pot abține să nu judec în următoarea cheie: în ultimii 26 de ani, cam tot ceea ce i s-a părut nepotrivit domnului Isărescu, ar fi fost cam potrivit pentru economia națională. Ar fi fost potrivit ca Petromidia să nu fie privatizată fraudulos, ar fi fost potrivit ca BNR, după puciul de la Bancorex din 14 martie 1997, în care o adunare generală a acționarilor dovedită ilegală de justiție, a numit ilegal un nou președinte Bancorex, ar fi fost potrivit ca domnul Isărescu să acționeze conform mandatului care i-a fost încredințat  și să oprească furtul asociat realmente cu un risc sistemic pentru economia națională, furt de la Bancorex care tocmai începuse. Ar fi fost potrivit ca BNR să vegheze la limitarea creditului către persoanele vulnerabile, ar fi fost potrivit ca BNR să nu lase cursul să se aprecieze fantastic pentru ca după aceea să urmeze o depreciere fantastică. Ar fi fost potrivit ca în politica sa de dobânzi, intervențiile BNR să nu ducă, în criză, ratele de dobândă la peste 20% și să contribuie decisiv la triplarea datoriei publice. Ar fi fost potrivit ca domnul Isărescu să fi văzut criza și nu să ne spună în 2008 că: ,,România crește economic cu 5% pe an de 10 ani și va crește și în următorii 10 ani cu 5%”. Ar fi fost potrivit să nu fi ținut isonul guvernelor cu politici economice proaste doar pentru a mai prinde un mandat la șefia BNR și să fi acționat, prin politici monetare eficiente, pentru sancționarea celorlalte politici economice proaste. Ar fi fost potrivit ca BNR să reușească încadrarea în ținta de inflație în fiecare an și nu să rateze în 80% dintre cazuri. Ar fi fost potrivit ca BNR, în plină bulă imobiliară, să nu relaxeze condițiile de creditare și să pună gaz peste foc, făcând sigur drumul economiei către o criză de balanță de plăți. Ar fi fost potrivit ca Isărescu să sesizeze Parchetului cazuri gen Udrea sau Truică și nu să întorcă privirea în altă parte. Ar fi fost potrivit ca domnul Isărescu să nu dea telefoane pentru familia Măgureanu ci să dea pe mâna Parchetului pe cei care sunt dispuși să rezolve credite pe telefoane. Ar fi fost potrivit ca domnul Isărescu să nu asmută DNA-ul pe Parlament în cazul legii dării în plată (și să mârâie la cei care l-au ținut atâta timp în funcție) ci să sesizeze DNA-ul pentru externalizările de credite la prețuri mizerabile (în dauna bugetului de stat). Și multe altele ar fi fost potrivite.

Dar întrucât lucrurile de mai sus nu s-au întâmplat, probabil că domnul Isărescu le-a considerat ,,nepotrivite”. Desigur, cel mai nepotrivit i se pare domnului Isărescu să rămână, brusc, sub cerul înstelat și să asculte. Să asculte exact cum spunea Poetul, în 1879, chiar înainte de înființarea BNR:

Tresarind scânteie lacul
Si se leagana sub soare;
Eu, privindu-l din padure,
Las aleanul sa ma fure
Si ascult de la racoare, pitpalacul.

Autor: Radu Soviani

Sursa: Soviani.com

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu