Politică

Ponta vs Iohannis la Realitatea TV. Cadraje

ponta-iohannis2Organizarea intempestivă a dezbaterii l-a avantajat pe Ponta, care este mai experimentat.
A fost o emisiune polemică, dar nu explozivă. Nu au fost abordate decât vag teme legate de atribuțiile președintelui sau din programele candidaților.
Ponta a încercat să stabilească cadrajul emisiunii, prin reluarea temei necesității unei dezbateri între candidați. Încercarea lui Ponta a fost imediat respinsă de Iohannis, cu succes.
Iohannis i-a asociat pe Rareș Bogdan și Victor Ponta într-un cadraj comun, contestând modul de organizare al emisiunii. Iohannis a avut o abordare autentică, marcându-și discursul cu expresia ”fapte, nu vorbe.”
Ponta a avut o abordare de tip expert, vorbind în calitate de prim-ministru și nu de candidat. A făcut trimitere la Iohannis ca non-expert, folosind expresiile cunoscute: ”nu știe”, ”nu a aflat încă”, ”vă spun eu”.

Ponta a făcut constant și în mod credibil asocierea negativă Iohannis-Băsescu, în timp ce asocierea Ponta-baroni-corupție, făcută de Iohannis, a fost relativizată cu succes de Ponta. Practic, Ponta a știgat dezbaterea pe tema corupției, deși îi era clar defavorabilă.
Iohannis a fost mai vehement, dar vehemența sa nu a fost constantă pe toată durata emisiunii. Prestația lui Ponta a fost echilibrată.
Tema de debut – votul în străinătate – l-a avantajat pe Iohannis, mai ales că dezbaterea pe această temă a durat nu mai puțin de 45 de minute. Și a doua temă – corupția – părea să-l avantajeze. Cu toate acestea, el nu a putut fructifica acest avantaj mai mult de 15 minute.
Declarația principală cu impact negativ a lui Iohannis: ”Cernăuț și Chișinău nu sunt pe teritoriul României”. A lui Ponta: ”Nu suntem slugile dumneavoastră pe aici, prin România. Aveți o atitudine de moșier cu toți românii.” Niciunul dintre candidați n-a făcut declarații grave, cu impact electoral.
Ponta a dominat clar dezbaterea, dar Iohannis a părut mai integru.
Concluzie
Ponta a întărit percepția de favorit la câștigarea alegerilor. Dimpotrivă, Iohannis și-a pus electoratul în dificultate, din cauza prestației inegale și a deficitului de cunoaștere a temelor aflate în discuție. Iohannis este acum obligat să solicite o nouă dezbatere, chiar și la Antena 3.

Autor: Arthur Suciu

Sursa: Arthur Suciu