Ponta, Gitenstein, Roșia Montană, catastrofa și investitorii străini. Și un mesaj pentru un membru al Comisiei Speciale: migdalele îi otrăvesc doar pe proști!

Nu ar fi prima dată când presa intră pe o pistă falsă, ignorând gorila sau elefantul din sufragerie. Cam asta s-a întâmplat cu cele mai recente declarații făcute de Victor Ponta despre Roșia Montană. Mai toți s-au oprit asupra titlului nefericit pus de Reuters și preluat de mass-media autohtone. A spus sau nu a spus Ponta că dacă nu s-ar face proiectul de la Roșia Montana ar fi o catastrofă? Aceasta a fost întrebarea la care au încercat să răspundă jurnaliștii, analiștii și comentatorii români. În fapt, ce a spus Ponta: “Dacă Parlamentul va decide să nu se facă acest proiect, nu va fi o mare problemă (din punct de vedere economic), dar dacă România oferă mesajul că suntem împotriva investitorilor străini, împotriva exploatării potenţialului nostru, acest lucru ar fi o catastrofă pentru România“. Poate că în engleză o fi sunat altfel, dar în română e destul de clar. Iar mesajul premierului a fost cu totul altul.

Pentru a-l înțelege, trebuie să citim și declarația fostului ambasador al SUA în România, Mark Gitenstein, făcută ieri la Bucharest Forum. „În pofida acestor lucruri, sunt în continuare optimist în ceea ce priveşte România, dar şi frustat, aşa cum m-am simţit şi în perioada în care am fost ambasador al SUA la Bucureşti. Uneori am avut senzaţia că România este cel mai mare duşman al ei, atunci când vine vorba de mentalitate şi de capacitatea de a atrage investitori străini. E o problemă despre care voi continua să vorbesc”, a spus Gitenstein, din postura de lobbyst la Mayor Brown.

Puneți cele două declarații cap la cap și nu vă încredeți în coincidențe. Bazați-vă pe ele! Pentru că în spatele acestei ”coincidențe” se află o mare parte a răspunsului legat de soarta Roșiei Montana. Am mai arătat și cu alte ocazii, că fostul ambasador american a fost cooptat în susținerea intereselor lui Gabriel Resources în România. Am mai prezentat citatul de mai jos, extras din unul dintre documentele care fac referire la strategia de lobby a lui Gabriel:

”În particular, am înţeles la o întâlnire la care Mark Gitenstein mi-a mărturisit că ar trebui să împachetăm problema noastră într-o coaliţie a companiilor americane în jurul unor teme mai generale, precum “domnia legii” sau “certitudinea juridică”, pentru a permite ca Guvernul SUA să ne susţină ca parte dintr-un efort mai larg. La Mayer Brown LLP, Mark şi cu mine am lucrat împreună peste zece ani, construind coaliţii similare de susţinere ale industriei. Amândoi am fost de acord că Guvernul SUA şi Mark ar trebui să fie capabili să susţină în jurul principiului “domniei legii / certitudinii juridice / transparenţei reglementărilor” o coaliţie a companiilor care ar putea în schimb să fie foarte benefică pentru strategia lui Gabriel în România.”

Ce se întâmplă, practic, în acest moment? ”Coaliția companiilor americane”, sau ”coaliția industriilor” (cum mai e denumită în document), se află în fața unei dileme: 1) să-i sprijine, în continuare, pe cei de la Gabriel, pentru a nu se crea un precedent care să le fie defavorabil celorlalte companii americane care beneficiază de privilegii și legi speciale (mai bine mascate decât cea destinată Roșiei Montana) sau 2) să se dezică de Gabriel, pentru a nu mai fi asociate cu această companie, ale cărei practici ridică semne serioase de întrebare asupra tuturor investitorilor ”strategici”din România. Din acest punct de vedere, și ce spune Ponta, și ce spune Gitenstein e cât se poate de clar: ”nu e o catastrofă dacă pică DOAR Gabriel, ar fi o catastrofă mesajul transmis împotriva tuturor investitorilor străini”. Mai exact, ceea ce îi interesează în acest moment pe lobbyștii companiilor americane e în care dintre cele două variante ”pierd mai puțin” (varianta trei, în care nu pierd nimic, nu mai poate fi luată în discuție).

Cum spuneam: să nu credem în coincidențe, să ne bazăm pe ele. Conform relatărilor presei, Mark Gitenstein este cel care i-a facilitat lui Victor Ponta întâlnirea cu vice-președintele american Joe Biden, de la Washington. Întâlnire programată pentru 20 octombrie. Exact data până la care Comisia specială parlamentară pentru Roșia Montană are ca sarcină să tragă de timp înainte de a transmite mesajul către Parlament ”pro” sau ”contra” proiectului de lege specială (implicit ”pro” sau ”contra” proiectul minier).

Din această perspectivă, îmi permit unele aprecieri personale. Mesajul îndreptat împotriva investitorilor străini (a celor care beneficiază de legi și privilegii speciale, precum Gabriel Resources) nu poate fi evitat. ”Nu corporația face legislația!” și ”Nu vrem să fim o nație de sclavi” sunt două dintre scandările preferate ale străzii din ultimele săptămâni. Dar, în compoziția eterogenă a protestatarilor există două tendințe: una mai radicală, care asociază ”corporația” cu toate corporațiile care operează după aceeași schemă, respectiv una mai moderată, care conceptualizează ”corporația” doar la nivelul Gabriel Resources (păstrându-și o imagine bună pentru alte multi-naționale în care, unii dintre ei, chiar lucrează). Este evident că pentru tendința radicală, lupta va continua cu toate corporațiile, indiferent de finalul bătăliei pentru Roșia Montană. Tergiversarea, amânarea luării unei decizii și cu atât mai mult luarea unei decizii favorabile lui Gabriel va duce însă la radicalizarea și a unei părți importante dintre moderați.

Acestea sunt opțiunile din care trebuie să aleagă ”coaliția industriilor” și susținătorii lor politici de la Casa Albă. Preferă să continue lupta cu radicalii, acceptând precedentul Roșia Montană, sau își asumă riscul creșterii accelerate a radicalizării? De un aspect trebuie, totuși, să țină cont analiștii, consilierii și strategii americani. Românii nu locuiesc în Afghanistan și Irak, să le poată turna tone de bombe în cap (asta chiar dacă Ionel Blănculescu, consilierul premierului, nu s-a sfiit să-i catalogheze pe protestatari ca fiind teoriști). Dacă după vizita de la Casa Albă, nu se va bloca proiectul minier, ci îi va da undă verde, Victor Ponta nu va mai putea guverna România (chiar dacă va rămâne în funcție). De ideea atât de dragă americanilor cu ”domnia legii” se va alege praful, pentru că cetățenii români își vor pierde încrederea în însăși conceptele de lege și legitimitate. Iar într-o țară în care cetățenii nu au încredere în Guvern și nici în lege, nici ”interesele investitorilor străini” (indiferent de natura lor) nu se vor simți prea confortabil. Asta chiar ar fi o catastrofă. În primul rând pentru investitorii ”strategici”.

Altă tâmpenie propagandistică la Comisia Specială: ”cianura din migdale”

Și pentru că membrii Comisiei speciale parlamentare pentru Roșia Montană continuă să mimeze ”dezbaterea”, o declarație (mai exact o întrebare) mi-a atras atenția. “Vă plac migdalele? Aţi mâncat migdale? Într-un sâmbure de migdale va fi o concentraţie de cianură de trei ori mai mare decât în apa care va rezulta de acolo. Haideţi, când vorbim, să fim şi documentaţi”, i-a spus deputatul PSD Florin Iordache unui protestatar prezent la ”audieri”. Domnule Florin Iordache, înainte de a mai repeta papagalicește minciunile propagandistice ale RMGC, ar fi bine ca d-voastră să vă mai documentați. Și din alte locuri, nu doar din power-point-urile și poveștile companiei. Pentru a nu vă mai acoperi de penibil cum tocmai ați făcut-o.

Pentru cunoștința d-voastră:

În sâmburii de migdale (și în sâmburii altor fructe, îndeosebi caise) NU există cianură de sodiu, de genul celei pe care ar urma să o utilizeze RMGC la Roșia Montană. În sâmburi există o substanță, amigdalină, care, în reacție cu acidul gastric din stomac generează acid cianhidric (cianura de sodiu).
În cazul intoxicațiilor și a otrăvirilor cu sâmburi de fructe (migdale, caise etc.) ceea ce contează e CANTITATEA, nu CONCENTRAȚIA. Fie că mănânci câteva grame, fie 70 de grame (aproximativ 50 de sâmburi de migdale amare – doza letală pentru un om de 70 de kilograme), CONCENTRAȚIA rămâne aceeași, diferența fiind făcută de CANTITATE.
La Roșia Montană se vor folosi 12.000 de tone de cianură de sodiu/an (și nu amigdalină), o CANTITATE de peste 10 ori mai mare decât întreaga cantitate folosită în toate exploatările miniere din Uniunea Europeană la un loc. CANTITATEA asta de cianură NU DISPARE! O vom regăsi în iazul de decantare sau în… aer, prin evaporare. Indiferent de concentrație, CANTITATEA rămâne.

Pentru a nu pune pe butuci comerțul cu migdale: în migdalele din comerț NU există amigdalină (și cu atât mai puțin cianură de sodiu). În primul rând, trebuie să știți că există două tipuri de migdale: migdale amare și migdale dulci. Cele cu conținut toxic de amigdalină sunt migdalele amare (în unele țări fiind interzisă comercializarea lor ca atare, fiind obligatorie fierberea și uscarea lor pentru a înlătura amigdalina). Ce se găsește în magazine sunt, îndeosebi… migdalele dulci. Și acestea sunt comercializate DOAR după ce sunt opărite și uscate.
Și tot pentru documentarea d-voastră: Mina Marlin din Guatemala a fost deschisă în 2005 și utilizează cianurația, la fel cum intenționează să o facă RMGC. Reprezentanții Goldcorp, o companie mult mai mare decât Gabriel Resorces, susțin că tehnologia lor e sigură. Imaginile și studiile științifice de la fața locului arată o cu totul altă realitate. Iar tragedia copiilor localnicilor din jurul minei nu are legătură cu consumul de… migdale. Ci cu cianura de sodiu.

Autor: Mihai Gotiu
Sursa: Vox Publica