Politică

Politica constructiva

Una dintre caracteristicile fundamentale ale unei societati functionale este adaptabilitatea la conditii externe nefavorabile, aceasta caracteristica fiind rezultanta capacitatii de a invata din experienta.

Primul val al crizei a fost un soc care a prins regimul portocaliu pe nepregatite. Traian Basescu si Mugurel Isarescu au incercat in repetate randuri sa convinga populatia ca Romania nu va fi afectata de criza si ii ridiculizau pe jurnalistii care “raspandeau panica in randul populatiei”. La sfarsitul anului 2008, nimeni din clasa politica si foarte putini formatori de opinie din media locala ar fi putut fi convinsi ca Romania va fi afectata direct, iar statul va fi fortat sa recurga la taieri masive ale cheltuielilor bugetare cu pensiile si salariile. Acum, aparatul de propaganda de la Cotroceni incearca sa convinga populatia de faptul ca pentru Romania nu a existat nicio alta cale de supravietuire in conditii de criza, ceea ce este o minciuna ordinara. In lunile urmatoare va avea loc un nou val de scumpiri ale produselor alimentare si ale carburantilor, inflatia urmand sa devina problema principala a anului 2011. Criza economica intra in urmatoarea faza, care va fi caracterizata printr-o scadere dramatica a puterii de cumparare a populatiei. Plata ratelor la credite va ocupa un loc secundar in randul preocuparilor cotidiene ale romanului de rand, locul de frunte fiind rezervat necesitatii de a face rost de produse alimentare, care vor deveni din ce in ce mai scumpe. Scumpirile vor fi continue si substantiale, reflectand conditiile pietei internationale ale produselor alimentare si cartelizarea pietei romanesti.

Apare intrebarea fireasca daca statul este dispus sa intreprinda ceva pentru a proteja populatia. Raspunsul este un “nu” hotarat. In ultimii ani, a devenit evident ca ideologia oficiala a statului roman este un socio-darwinism extrem si, in consecinta, cetatenii vor fi lasati sa se descurce fiecare cum poate. Orice tentativa de a sugera ca protectia cetatenilor de la socuri economice este una dintre obligatiile explicite si implicite ale puterii de stat va fi catalogata de media portocalie drept “propaganda comunista” si “chemari la reinstalarea statului social nesustenabil”. Experienta ultimilor ani nu s-a dovedit a fi utila pentru clasa politica. Intr-o tara civilizata, criza impune armistitii politice si forteaza coalizarea tuturor fortelor constructive pentru a asigura o guvernare cat mai eficienta pe timp de criza. Unii analisti ar fi tentati sa creada ca problema consta in lipsa unei coeziuni in randul populatiei si in randul clasei politice. Din punctul nostru de vedere, problema tine de lipsa fortelor politice constructive si, prin urmare, se poate spune ca nu se pot coaliza niste forte care nu exista. Pe frontul economic, situatia este dramatica, dar nu este disperata. Un guvern capabil sa implementeze o politica economica inteleapta, coerenta si dura ar putea salva economia nationala.

In lunile urmatoare vom auzi foarte multe lucruri neadevarate. Propagandistii vor incerca sa convinga populatia ca statul nu poate face nimic pentru a opri cresterea preturilor la alimente si la carburanti. Alti propagandisti vor incerca sa sugereze ca toate problemele se vor incheia odata cu destituirea lui Traian Basescu. In realitate, schimbarea partidului de guvernare este o conditie necesara, dar nu este deloc suficienta. Este nevoie de o forta politica capabila de actiuni constructive. Nu este indeajuns sa vedem nume noi in listele de partid si fete noi la televizor. Este necesara o schimbare radicala a modului de gandire a politicienilor si a populatiei. Speranta noastra consta in aparitia unei forte politice care sa fie dispusa sa faca urmatoarele: sa renunte la investitii inutile si sa directioneze fonduri spre achizitii de alimente pentru Rezerva de Stat, sa recapitalizeze CEC-ul si sa nationalizeze companiile care au fost privatizate prin frauda. Mai devreme sau mai tarziu, o astfel de forta politica isi va face aparitia si atunci va depinde de popor sa o sustina. Daca si in conditii de criza, electoratul va prefera sa sustina niste cvasi-securisti manelizati, atunci va merita sa se confrunte cu toate nenorocirile crizei economice si alimentare.

Redactia Economica

Sursa: cronicaromana.ro


Abonează-te la newsletter