Polarizarea europeana

Romantismul postcomunist s-a încheiat când Rusia şi-a anexat prin proceduri legal-ilegale Crimeea. Lentoarea reacţiilor coercitive, în acest caz scandalos, arată unde au ajuns standardele de siguranţă ale cetăţenilor europeni. Atâta vreme cât Kremlinul nu retrocedează Ucrainei teritoriul pe care şi l-a însuşit, toate aceste măsuri sunt un simplu joc de imagine. Prin încercarea de a menţine în derizoriu subiectul, actuala politică rusească arată că va continua în direcţia în care s-a lansat, chiar se simte în elementul propriu. Această relativizare, dacă nu va fi anulată de o altă evoluţie a evenimentelor, va adânci criza morală şi politică europeană.

Plasarea Germaniei în voce principală a Europei nu este o soluţie, cum s-a putut constata neîntrerupt. Tatonările Berlinului în cazul Crimeii au fost un fel de garanţie a operaţiunii ruseşti. Eficienţa germană, indiscutabilă în plan tehnico-economic, nu poate înlocui segmentele democraţiei, care sunt esenţiale. Au fost nenumărate situaţii în care doamna Merkel s-a comportat ca un umil agent al lui Vladimir Putin. Europa cu mai multe viteze, concept pus în practică, pare să-şi fi arătat deja toxicitatea. Supremaţia germană într-o Europă unită pare a avea cu totul alte înţelesuri decât cele comunitare. Astfel de deraieri nu pot fi trecute cu vederea, mai ales când vin din partea Berlinului. Politica externă a fiecărui stat din UE reprezintă o asumare comună. Instituţiile europene cu reprezentare echilibrată, mult discutată, se lasă aşteptate, locul lor fiind luat de lideri aflaţi în campanie electorală sau reprezentând interese strict locale. Actuala bulversare a mediului politic şi administrativ european are directă legătură cu această multiplicare a centrilor de decizie. Reforma europeană pare tot mai mult blocată de germenii unui naţionalism acerb scos din tenebrele trecutului negru cu efecte imprevizibile.

Permanenta avertizare venită din partea unor state cu activarea controlului la frontiere, şi a tot felul de restricţii, susţine ideea că Europa nu poate fi decât un contract limitat, nu o realitate funcţională pentru cei peste 500 milioane de oameni. Însă aceste state nu dau de înţeles că s-ar retrage din UE atâta vreme cât au avantaje importante. Diferenţele între Est şi Vest continuă să se menţină destul de ridicate, făcând propagandă euroscepticismului care camuflează tot felul de reziduuri istorice. Sincronizarea europeană se află în criză datorită propriului blocaj. Actuala Comisie confruntată cu o greoaie integrare a Estului, şi cu problemele globale, iese din scenă fără prea mari reuşite. Nu este prima dată când învechirea unor lideri în fotolii se arată a fi dezastruoasă. Al doilea mandat pare a-l anula şi a-l contrazice pe primul, producând deformări în perceperea democraţiei. Presiunile anti-democratice pe statele mici, scoase din cărţile restaurării economice, au format un centru lipsit de virtuţile oportunităţilor, descurajându-le. Mai nou, votul din Elveţia şi Franţa este un semnal că actuala politică de la Bruxelles reprezintă un eşec. Dacă fenomenul se extinde, blocajul UE va fi declarat precum un oarecare faliment. Oricum, în acest moment, UE a ajuns mai mult o fantomă extrem de costisitoare, generând neîncredere, stări conflictuale tot mai accentuate între parteneri. Fără extinderea accelarată a investiţiilor în Est, dublate de o abordare democratică adevărată, nu se poate face nimic. Jocul acesta de-a Europa are vechi şi dramatice etape, pe care nimeni nu şi le-a asumat. Pericolele istoriei sunt constant aceleaşi. Intrarea Estului în UE pare să nu mai fie prea confortabilă. Fabricarea antisemitismului, conflictele economice făţişe, chiar subminarea democraţiei unor ţări, pun în discuţie actualul proiect european care poate fi uşor asimilat contractelor unor instituţii bancare cu tot felul de clauze scrise cu litere foarte mici, imposibil de citit.

Criza globală, inclusiv cea europeană, este produsă de colapsul moral ajuns fenomen în administrarea societăţii. Banii virtuali au înlocuit logica plasând în plină schizofrenie o lume care pare a se ierarhiza apocaliptic după modele paramilitare. Estul Europei merge politic într-o direcţie contrară actualei orientări a Bruxelles-ului, sprijinit şi de corupţia endemică de care Vestul nu este deloc străin, fiind chiar implicat în aceasta. Corupţie instituţionalizată, legalizată, care în România a creat bine-cunoscutul ciocoism. Corupţia care este însuşi statul român. Orice strategie electorală pare neputincioasă, cu atât mai mult cu cât se declară simplist-demagogic anti-sistem.

Iniţiativa Statelor Unite de a face ordine în fostele ţări comuniste din Est depinde decisiv de ce parteneri îşi va alege în această “operaţiune”. Mi-e teamă că în România sunt foarte greu de găsit, sistemul mafiot reciclând cam toată presupusa clasa reformistă. De obicei, colaborarea cu cei din sistem duce spre rezultate asemănătoare, doar că se va crea o altă armată de aserviţi, comunismul lăsând în urmă foarte mulţi disponibili. Dincolo de această perspectivă, iniţiativa poate fi o şansă pentru Est, ea reprezentând o altă salvare, asemănătoare celei oferite Vestului după al Doilea Război. Dacă va fi strict conjuncturală doar pentru o perfectă poziţionare militar-strategică, va accentua degradarea şi relaţiile europene.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: Cotidianul