Descoperit şi publicat de N. Iorga în 1902, documentul nu este un testament propriu zis al lui Mihai Viteazul, ci o sumă de cereri ale voievodului enunţate în 12 puncte pe care le-a adresat împăratului Rudolf al II-lea prin comisarul acestuia, Pezzen, venit la Alba Iulia în iulie 1600 pentru a discuta cu voievodul problema stăpânirii asupra Transilvaniei.
Documentul se intitulează foarte sugestiv: „Dorinţele lui Mihai-Vodă Măria Sa, domnul Ardealului, Moldovei şi Ţării Rumâneşti, de la Înălţimea Sa împăratul Râmului. Acestea sunt dorinţele Măriei Sale”.
Acest document a intrat în istoriografia românească şi sub titlul: ”Şi hotarul Ardealului… pohta ce-am pohtit… Moldova, Ţara Rumânească” (de reţinut precizia, detaliile şi, mai ales, tonul autoritar şi ferm al scrisorii).
Documentul a fost descoperit de Iorga în Arhiva Imperială de Război din Viena împreună cu alte trei documente ale voievodului, ceea ce dovedeşte că acestea au ajuns acolo fie direct trimise prin numeroasele sale solii la Viena, fie prin comisarii imperiali veniţi la Alba Iulia.
Acest document însă a fost capturat de Basta din cortul voievodului după asasinarea acestuia pe câmpia de la Turda în august 1601, opinie enunţată de cercetătorul C. Rezachevici într-un amplu studiu publicat despre acest document, cu precizarea că ideile conţinute în cele 12 puncte au constituit baza tratativelor pe care voievodul le-a discutat la Alba Iulia cu Pezzen, comisarul împăratului, în iulie 1600.
Conţinutul documentului este următorul:
“Dorinţele lui Mihai-Vodă Măria Sa, Domnul Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti, de la Înălţimea Sa Împăratul Râmului. Acestea sunt dorinţile Măriei Sale”
1. Cu aceasta să încuviinţeze Măria Sa dorinţa Înălţimii Sale, ca să ţină Ardealul şi să-l stăpânească cu numele de gubernatorie, dar cu aşa condiţie, ca Înălţimea Sa să i-l lasă să-l stăpânească toată viaţa; după moarte să rămână fiului său şi urmaşilor lui, de la fiu la fiu; când însă (ceeia ce să ferească Dumnezeu sfântul) Domniei Sale i s-ar stânge neamul, să fie ţara a Măriei Sale Împăratul Râmului.
2. Doreşte Măria Sa, ca şi Moldova să i-o dea Domnia Sa pe veci, de la fiu la fiu ad utrumque sexum, şi Ţara-Românească încă Măriei Sale. Când însă s-ar stânge tot neamul Măriei Sale, aşa că şi viţă bărbătească şi cea femeiască ar lipsi, Înălţimea Sa să dea acestor două ţeri, Moldovei şi Ţerii-Româneşti, o astfel de învoire, ca ele înşile să-şi poată alege Domnul, pe cine vreau, însă în aşa chip, încât să-şi ceară de la Înălţimea Sa Împăratul Râmului, şi să-i slujească lui.
Judecăţile, pe care le vor avea ţerile, pe acelea să le vadă şi să le dezbată Domnul care va fi, împreună cu sfetnicii, şi tot înaintea lui să se sfârşească toate judecăţile; în altă ţară să nu meargă, din pricinile în apelaţie. Nimeni să nu scoată din vechile lor prăvili pe călugări, pe popi şi mănăstiri.
3. Dorinţa Măriei Sale: doreşte ca să se ţină de Ardeal: Gurghiu, Gilău, Ieciul şi Făgăraşul, cu toate Ţinuturile şi veniturile, pe veci; din Ţara Ungurească însă: Hustu, Chioara, cu Ţinuturile şi veniturile împreună, din fiu în fiu, utrumque sexum; dacă s-ar stânge neamul de viţă bărbătească, să rămână ramurii de pe fete, şi nimeni să nu-i tulbure într-acelea în slujba Măriei Sale. Şi cu condiţie ca aeasta: adică ar fi alt principe în Ardeal, acela să nu aibă autoritate şi putere să le iea din mâna ramurii după băieţi sau după fete.
4. Şi aceia doreşte Măria Sa ca să aibă şi pentru aceia putere Măria Sa, ca să poată da slobod şi dărui în veci, ori-cui va vrea, sau moşie, sau alt ceva, ori ce vrea, afară de aceia, dacă cineva ar greşi sau împotriva Măriei Sale sau împotriva altora, ori-ce fel de om ar fi, şi atunci să aibă Măria Sa putere ca pe unul ca acela să-l pedepsească, după pravilă şi după cuviinţă şi toate judecăţile, să se sfârşească înnaintea Măriei Sale; într-alt loc să nu apeleze şi să nu se scoată judecăţile.
5. Dorinţa Măriei Sale este ca acele cinci comitate, Bihorul, Solnocul de Mijloc, Maramureşul, Zarandul şi Crasnă, să le dea Domnia Sa Ardealului, precum au fost înainte, cu toate cetăţile şi Ţinuturile dimpreună.
6. Şi aceasta doreşte Măria Sa, ca cetăţile de la hotare, pe care le va putea lua din mâna păgânilor, aşa cum sunt Timişoara, Felnocul, Ceanadul, Becicherecul, Panciova şi Berinul, să fie ale Măriei Sale, cu ţinuturile lor dimpreună, până la Dunăre, pe veci, din fiu în fiu, adutrumque sexum.
7. Dacă Înălţimea Sa vrea să se bată tot înnainte cu turcii, atunci doreşte Măria Sa, ca să-i dea atâţia bani pentru trebuinţa Ardealului, câţi i-a rânduit lui Sigismund; şi Moldovei să-i rânduiască şi să-i dea Înnălţimea Sa, atâţia bani câţi i-a orânduit Ţerii-Rumâneşti.
8. Titlul care i l-a dat Înălţimea Sa lui Sigismund Bathory, astfel să i-l dea şi Măriei Sale.
9. Pe aste trei luni, adecă: August, Septembre şi Octombre, să dea Înnălţimea Sa pe fiecare câte o sută de mii de florini, aceia ce face 300.000 de florini; mox et de facto să-i trimeată Înnălţimea Sa.
10. Măria sa se bucură foarte mult că Înnălţimea Sa a îngăduit să înceapă cu banii Înnălţimii Sale în tot locul mine, şi doreşte Măria Sa să aibă voie, ca, dacă ar găsi vre-o neîngrijire în prefecţii care îngrijesc de mine, să poată scoate pe prefectul nebăgător de samă şi să lase baia unuia care poate fi de folos ţerii.
11. Când va cere nevoia, adecă atunci când se va ivi vre-un duşman ţerii, unde s-ar cere ajutorul căpitanului de Caşovia, şi Măria Sa i-ar scrie căpitanului, să fie dator căpitanul Caşoviei, cu toate puterile lui, să meargă acolo unde spune şi doreşte Măria Sa; să nu trimeată la Înnălţimea Sa Împăratul.
12. Sfetnicul pe care îl trimete Înnălţimea Sa să fie acolo, pe lângă Măria Sa, până atunci, până se va sfârşi războiul, care să îngrijească de lipsurile oştirii; şi când s-ar începe judecăţi despre pământul câştigat de la Turci şi hotarele aceluia, acelea să fie înnaintea Măriei Sale şi a sfetnicilor săi, şi să dezbată şi împartă, şi tot înnaintea Măriei sale să se sfârşească pricinile, să nu meargă într-alt loc pentru apelaţie. Înnălţimea Sa să nu se amestece într-aceia, şi să nu orândească, nici să dea sau să hotărască dintr-aceia, sau să iea, ci numai singur Măria Sa să dăruiască şi să dispuie, sau să iea, împreună cu sfetnicii săi.
Omul pe care îl trimete Măria Sa să fie pe lângă Înnălţimea Sa, aceluia să-i dea Înnălţimea Sa şi mâncare, şi băutură, şi să fie cinstit atât din partea Înnălţimii Sale, cât şi din a sfetnicilor săi”.
(Traducere veche românească, în Analele Academiei Române, XX. p. 482, Hurmuzaki XII, p. 961)
Pe spatele filei a doua se află însemnarile manuscrise ale voievodului:
“Şi hotarul Ardealului
pohta ce-am pohtit
Moldova şi Ţara Românească”.
Primul program politic, primul model de ţară
Se ştie că secolul al XVI-lea, sub influenţa ideilor renascentiste şi întărirea puterii centrale a regilor europeni, a fost secolul constituirii statelor centralizate europene şi instaurării domniilor absolute. Exemple erau multe: Franţa lui Francisc I şi Henric al IV-lea, Spania lui Filip al II-lea şi a urmaşilor, Anglia Elisabetei I, Rusia lui Ivan cel Groaznic etc. Din toate punctele de vedere Mihai Viteazul prin pretenţiile sale faţă de împărat se încadrează în curentul european de centralizare a statelor feudale şi al exercitării unei domnii absolute, dar sub patronajul împăratului.
Bun cunoscător al “geopoliticii” secolului al al XVI-lea, voievodul a fost preocupat în mod constant de a obţine pentru el şi pentru urmaşii lui întemeierea unei dinastii care să fie legalizată prin voinţa şi autoritatea împăratului. Această dorinţă este conţinută în 4 din cele 12 puncte ale documentului. La punctul 1 „să-i lase Ardealul să-l stăpânească toată viaţa şi după moarte să-i revie fiului său şi urmaşilor lui de la fiu la fiu până se stinge neamul”. Punctul 2 „să-i lase domnia asupra Ţării Rumâneşti şi Moldovei pe veci de la fiu la fiu şi fiice până se va stinge neamul său de viţă bărbătească şi femeiască”. Mai solicită la punctul 3 să i se dea domeniile fiscale ale Transilvaniei „Gurghiul, Gilăul, Ieciul, Făgăraşul, Hustul, Chioarul cu veniturile lor să le stăpânească din fiu în fiu şi dacă se stinge neamul de viţă bărbătească să rămână ramurii de fete şi nimeni să nu-i tulbure” nici dacă va veni un alt principe în Ardeal. La punctul 6 „dacă va putea lua din mâna păgânilor Timişoara, Felnacul, Cenadul, Becicherecul, Panciova şi Berinul să fie a Măriei Sale până la Dunăre pe veci din fiu în fiu şi fiice”.
Este un fapt rar, poate unic în istoria medie a românilor, în care un voievod propune, într-un document scris, să poată dobândi tronul nu numai urmaşilor pe filieră bărbătească, ci şi pe a celei feminine. O dinastie se poate menţine şi prin reprezentantele de gen feminin. Avea exemplu pe contemporana sa, Elisabeta I a Angliei şi tradiţia bizantină a împărăteselor Irena (797-802), Zoe şi Teodora (1041-1050) şi Iolanda (1217-1219) împărăteasă în Imperiul Latin din Constantinopol. Stăruinţa cu care Mihai insistă să transmită tronurile Ţărilor Române şi urmaşilor pe filieră feminină este dovada voinţei sale de a forma o dinastie ereditară.
Documentul care n-a mai ajuns la Rudolf al II-lea în timpul vieţii sale a fost primul model de ţară şi primul program politic românesc privind realizarea unităţii naţionale.
Marea greşeală a voievodului a fost convingerea sinceră că, schimbându-şi suzeranul mahomedan (sultanul), cu unul creştin (împăratul) va putea realiza toate aceste deziderate. S-a înşelat. Creştinii nu erau aceia pentru care el şi-a pus viaţa şi ţara în primejdie. Cererile şi rapoartele lui către împărat şi către alţi prinţi creştini nu l-au ajutat, dimpotrivă, le-a inspirat teamă. Astfel încât, în toamna anului 1600, Mihai Viteazu s-a văzut înconjurat de duşmani. Iar deviza nobilimii maghiare (care a reuşit să-l atragă de partea ei şi pe Basta) era „Omnis contra Mihaelis” (Toţi împotriva lui Mihai). Practic, Mihai Viteazu a fost, aşa cum bine observa istoricul militar Mircea Dogaru, SINGUR ÎMPOTRIVA EUROPEI.
Selecţie şi adaptare după studiul intitulat“Testamentul politic al lui Mihai Viteazu”, de Prof. Dr. GHEORGHE ANGHEL
Sursa: Comunitatea. Ziare.com
Adauga comentariu