Criza economică globală oferă o fascinantă posibilitate de a studia modul de gândire a politicienilor care au ajuns în situaţii de stres. Se pare că primul reflex al politicianului aflat într-o situaţie de stres este căutarea de ţapi ispăşitori. Cele mai evidente manifestări ale acestui reflex le putem observa în comportamentul politicienilor de la Washington care fac tot posibilul pentru a-i inocula electoratului american diverse idei false în privinţa cauzelor crizei globale. Lista de personaje blamabile începe cu politicienii europeni care nu ştiu să gestioneze eficient criza datoriilor suverane şi se termină cu muncitorii chinezi care acceptă să lucreze pentru salarii de 10 ori mai mici decât salariile muncitorilor americani. Acum, Congresul se pregăteşte de promulgarea unei legi care va permite guvernului american să instituie “tarife punitive” menite să reducă competitivitatea mărfurilor chineze pe care guvernul american le va considera “excesiv de ieftine”. Logica bizară a legiuitorilor americani este următoarea: China are o monedă naţională subevaluată şi nu doreşte să aducă raportul între yuan şi dolar la un nivel “corect”, ceea ce oferă un avantaj competitiv mărfurilor chineze care “fură” cota de piaţă de la mărfurile americane, generând astfel o creştere a şomajului în SUA. Raţionamentul invocat de congresmenii americani este incorect din câteva motive:
1. Regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) nu permit instituirea de “tarife punitive”, iar atât SUA, cât şi China sunt membri cu drepturi depline ai OMC.
2. Regulile OMC stipulează clar lista de practici anti-competitive care ar putea fi sancţionate în diverse moduri, însă existenţa practicilor competitive trebuie demonstrată în cadrul unui proces organizat la Arbitrajul OMC, iar “menţinerea monedei naţionale la un nivel subevaluat” efectiv nu se numără printre practicile sancţionabile. Legiuitorii americani şi-au exprimat în repetate rânduri dezacordul cu regulile OMC, dar se ştie că regulile acestei organizaţii au fost scrise chiar de reprezentanţii SUA care le-au formulat pentru beneficiul maxim al economiei americane, iar un observator obiectiv ar putea spune că insatisfacţia de astăzi este doar un semn de iritare apărută din cauza succesului chinezilor care au reuşit să câştige, jucând după regulile scrise de SUA.
3. Chiar dacă congresmenii americani vor crea un sistem funcţional de instituire a “tarifelor punitive” şi vor reuşi să creeze bariere tarifare îndreptate împotriva mărfurilor chineze, rezultatul întregii operaţiuni va fi foarte diferit de aşteptările politicienilor americani. Locurile de muncă nu se vor întoarce din China în SUA, ci vor pleca spre Europa de Est, America Latină sau alte ţări din Asia de Sud-Est. Forţa de muncă din SUA este una dintre cele mai scumpe din lume şi pentru obţinerea efectului scontat, SUA vor trebui să ridice bariere tarifare împotriva tuturor ţărilor în curs de dezvoltare, însă nici această măsură nu va fi suficientă. Fluxurile de mărfuri ieftine vor ajunge în alte ţări dezvoltate şi se va încerca reimportul acestora în SUA, iar pentru a preveni acest proces va fi nevoie de introducerea barierelor tarifare împotriva tuturor ţărilor dezvoltate. În aceste condiţii, SUA vor trebui să ajungă la un izolaţionism economic total şi să renunţe la toate segmentele exportatoare ale economiei naţionale pentru că ele vor fi lovite dur de “tarife simetrice” instituite de ţările care vor suferi din cauza politicii tarifare americane.
4. Chiar dacă presupunem, prin absurd, că visul congresmenilor americani se va îndeplini şi toate locurile de muncă se vor întoarce în SUA, această situaţie va dura foarte puţin, iar finalitatea va fi concomitent hilară şi tragică. Preţurile tuturor mărfurilor din magazinele americane se vor dubla (estimare optimistă), iar capacitatea de consum a americanului de rând va fi redusă la jumătate. În consecinţă, mărfurile produse în SUA vor fi nevandabile şi muncitorii americani fie vor trebui să accepte un nivel de salarizare comparabil cu cel al muncitorilor chinezi, fie îşi vor pierde locurile de muncă.
Liderul parlamentarilor republicani John Boehner a încercat să explice colegilor democraţi şi populiştilor din propriul partid că adoptarea legii cu privire la “tarifele punitive” nu va aduce niciun beneficiu economiei americane, iar China are capacitatea să sancţioneze dur orice imixtiune în politica valutară naţională. O singură declaraţie a vreunui oficial chinez despre o posibilă intenţie de a vinde o parte din portofoliul de obligaţiuni americane deţinute de Beijing va fi suficientă pentru a provoca panică în pieţele financiare. Se pare că raţionalitatea lui Boehner nu a fost apreciată de democraţi şi de către colegii săi de partid. Din punct de vedere economic, comportamentul americanilor seamănă cu comportamentul unui pitic care încearcă să tragă de coadă un dragon iritat, această acţiune curajoasă şi stupidă urmând să aibă urmări foarte neplăcute pentru sănătatea piticului.
O soluţie reală pentru SUA ar implica o reducere drastică a opulenţei, corelată cu o creştere radicală a productivităţii, dar o asemenea strategie nu are cum să fie populară în rândul alegătorilor americani.
sursa: cronicaromana.com
Adauga comentariu