C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Pisicile grase au dat iama în cartofi

Să nu îi credeţi pe cei care spun că în România statul nu a ajutat băncile pentru a le salva de la faliment! Dacă au mai puţină tangenţă cu economia, nu ştiu ce vorbesc, iar dacă vin din interiorul sistemului bancar atunci mint de îngheaţă apele. Şi nu avea cum să fie altminteri, pentru că băncile au dat într-atâtea credite proaste, actualmente imposibil de rambursat, încât dacă nu ar fi fost ajutate, demult s-ar fi prăbuşit.

Dar cum a ajutat statul băncile, pentru că bani direct nu ştim să le fi dat? Simplu. Statul a oferit cel mai de preţ ajutor cu care putea veni: acela de a acorda băncilor libertatea de a-i tâlhări cetăţenii prin intermediul inflaţiei. Din 2008 încoace, asta se întâmplă: pierderile acumulate la nivelul băncilor în urma unui management defectuos, la limita fraudei, sunt distribuite, prin scumpiri, asupra întregii populaţii.

Nu muncim noi în România grozav, nu suntem organizaţi şi nici cine ştie ce tehnologii nu avem. Aşadar, oricum ne descurcăm greu. Doar că, peste toate, mai avem de dus în spate şi nişte “pisici grase”, bănci nerestructurate, care după ce au alocat greşit capitalul la jumătatea deceniului trecut, finanţând consumul din import şi un balon speculativ în imobiliare, acum vor nu numai să se menţină în viaţă, dar şi să îşi conserve statutul privilegiat pe care, în mod nemeritat, îl au în economia naţională.

Masa monetară creată în exces de sistemul bancar în ultimii ani pentru a repara, prin operaţiuni contabile la limita ficţiunii pure, bilanţurile deteriorate ale instituţiilor de credit se răzbună pe întreaga societate, forţată să înghită o inflaţie ridicată.

După un an de relativă acalmie la nivelul preţurilor, rugul inflaţionist s-a reaprins în septembrie, când statistica ne-a indicat o inflaţie anualizată de 5,33%. Inegal distribuită. Pentru că preţurile care au luat-o razna au fost cele care afectează cel mai mult păturile defavorizate (culmea, cele care nu prea au avut nicio implicare în balonul creditării). Numai faţă de august, preţurile legumelor au urcat cu 9,85%, iar cele ale fructelor cu 5,04%, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică.

Cea mai mare creştere, de 27,4%, s-a consemnat la cartofi, ţinta preferată a excesului de lei venit dinspre sistemul bancar. Este ca şi cum statul ar fi instituit o taxă de 27% pe consumul de cartofi, iar din sumele rezultate ar fi distribuit banii băncilor pentru a-şi acoperi pierderile. “Pisicile grase” ale sistemului de credit, care ar fi trebuit să fi răposat demult, au dat iama în cartofi mai ceva ca dăunătorii. Dacă astăzi plătiţi mai mult pentru a cumpăra cartofi, să ştiţi că o faceţi din cauza băncilor. Chiar dacă aţi avut sau nu credit. Este ajutorul pe care îl dăm, cu mic cu mare, pentru ca să ne lăudăm cu un sistem bancar “solid”.

Chiar aşa! Cum ar putea fi “solid” un sistem bancar în care băncile au, în medie, un nivel al creditelor neperformante de 16,76% din totalul contractelor de împrumut, aşa cum reiese din ultima statistică oferită de BNR în iunie a.c.? Din ce acoperă băncile această pierdere? Cel mai la îndemână răspuns: din pix, pe actele contabile, şi din inflaţie. Din octombrie 2008, când şocul crizei financiare globale s-a abătut asupra economiei româneşti, şi până în prezent, cantitatea de lei s-a majorat cu mai bine de o treime într-un răstimp de contracţie pentru economia naţională şi de îngustare dramatică a fluxului de valută către România. Banii creaţi aberant de sistemul bancar românesc, fără vreo legătură cu ceea ce s-a petrecut în economia reală, nu aveau cum să nu se regăsească în preţuri. Avansul costului coşului de consum măsurat de INS în aceeaşi perioadă este de numai 20%, de unde rezultă că încă este minune că la aşa inflaţie de bani preţurile nu au luat-o razna şi mai mult. Explicaţia este aceea că firmele au recurs ele însele la restrângerea marjelor pentru a nu pasa toată povara asupra consumatorilor şi a nu-şi restrânge astfel numărul de clienţi.

Aceasta este realitatea: laolaltă firme activând în economia reală şi marea masă a consumatorilor preiau, prin scumpiri, pierderile acumulate la nivelul sectorului bancar. Băncile şi clientela preferată a acestora, cu accesul primar la ţeava banilor inflaţionişti, trăiesc din tâlhărirea populaţiei de la care pretind că nu au niciun ajutor.

Să nu ne aşteptăm să aflăm de la reprezentanţii sectorului bancar adevărul despre sursa inflaţiei. Dacă ne uităm la cele spuse de ei, aceasta ar pica de undeva din cer sau ar cădea în seama antreprenorilor. Într-un material pentru Ziarul Financiar, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, realizează o radiografie a oscilaţiilor preţurilor, însă la capitolul cauzelor uită să menţioneze tocmai derapajul monetar. “Inflaţia a sărit din matcă în septembrie. Cauza? Atacul concertat al mai multor factori, unii structurali, alţii emoţionali; unii legaţi de seceta din România, alţii de creşterea preţurilor la alimente în Uniunea Europeană”, scrie domnul Vasilescu. Noi ne-am fi aşteptat de la Banca Naţională a României mai degrabă să îşi joace rolul de supraveghetor şi să pună capăt debandadei financiare pe care şi-o îngăduie sistemul bancar fabricând lei cu miliardele de la o lună la alta, şi nu să ne spună nouă ca suntem emoţionali şi ne repezim la rafturi fugărind în sus preţurile.

Probabil însă că ne înşelăm să avem aşteptări de la o bancă centrală, întrucât acest tip de instituţii nu reprezintă atât un reglementator al pieţei creditului şi un garant al stabilităţii monedei, cât un chezaş pentru susţinerea activităţii băncilor de a extrage rentă din economiile naţionale. Această teză a fost reluată recent de către Edward Griffin, autor al cărţii “Creatura de pe Insula Jekyll”, care are ca subiect Rezerva Federală Americană. Într-o conferinţă organizată de compania de consultanţă Casey Research, acesta a spus că sistemul rezervelor federale nu reprezintă nimic altceva decât un cartel bancar. Astfel, banca centrală a SUA, deşi pretinde că urcă ratele de dobândă pentru a combate inflaţia şi că le coboară pentru a stimula economia, de fapt scopul este cu totul altul, respectiv acela de a promova şi maximiza interesele membrilor cartelului.

Fed creează din nimic zeci de miliarde şi chiar trilioane de dolari care merg direct către băncile comerciale. Obiectivul nu este acela de a stimula economia sau de a ajuta piaţa muncii, aşa cum se pretinde, ci acela de a da asigurarea că băncile nu se vor prăbuşi, chiar dacă fac investiţii riscante şi extind iresponsabil creditul. Lichiditatea injectată de banca centrală merge, fie direct către bănci pentru a repara bilanţurile financiare şi a acoperi pierderile, fie către corporaţiile şi ţările care sunt debitoare marilor bănci pentru ca acestea să poată continua plăţile.

Băncile creează bani din nimic pe care îi împrumută apoi companiilor, statelor şi populaţiei, urmând să perceapă dobândă din aceşti bani. Să colectezi dobândă din nimic, aceasta este frauda pe care statul a legalizat-o în beneficiul cartelurilor bancare, spune Griffin. Aşa ajunge inflaţia în economie, în măsura în care producţia de bunuri reale nu ţine pasul cu banii apăruţi din nimic sub formă de credit. Noi spunem că preţurile alimentelor, caselor şi costurile educaţiei cresc, însă de fapt sunt banii cei care pierd valoare.

Statul a legiferat posibilitatea ca băncile să se salveze de faliment trecând pierderile lor asupra populaţiei în numele necesităţii revigorării economiei. “Acestea nu sunt pachete de salvare, nu sunt stimuli economici; nu este nimic altceva decât tâlhărirea legalizată a poporului american”, a declarat Griffin. În România, însă, ratele de inflaţie mult mai mari ne arată că acest jaf al băncilor asupra oamenilor de rând este încă şi mai barbar. Pisicile grase, cu sânge străin, vieţuiesc în nesimţire pe seama noastră.

Adrian Panaite

sursa: curierulnational.ro

Related Posts

One Response “Pisicile grase au dat iama în cartofi”

  1. Ionut says:

    Foarte sugestiv titlu, si un pic ironic.
    Adevarul este ca pana acum 3-4 ani bancile au dat credite in prostie, fara a-si pune prea multe intrebari cum si de unde isi vor recupera banii. Se ajunsese la un moment dat sa dea credite doar cu buletinul fara a cere nici un fel de garantie. Mi se pare o prostie toatala, care caracterizeaza Romania ultimului deceniu. Decizii proaste, fara a gandi inainte care vor fi consecintele

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss