Politică

Petre Caluian: ”Vechivorba și Nouvorba…”

Ați observat cum se face comunicarea ăstora „dă pă dreapta”?



Și că toți, fără excepție – campionul nouvorbei fiind Johannis, urmat indeaproape de Orban, ludovicul lui de serviciu, după care se aliniază intreaga turmă de limbuți propagandiști deșertați din sacul cu efecte speciale a păpușarilor care au orchestrat căderea guvernului printr-o aparent procedură democratică și constituțională, par a avea aceleași setări pe partea de limbaj și comunicare?

Cu toții folosesc expresii goale de conținut – nouvorbele distopiei lui Orwell – cărora, la cuvintele de bază invățate la ședințele de dresaj politico-ideologic, le lipesc un șir nesfârșit de cuvinte cheie exprimate cu epitete tari, menite ca, prin ințelesul simplu dar șocant al cuvintelor alese, mesajul lor distructiv să se lipească de cortexul unui public țintă, căruia vor să-i inducă parametrii in care mintea lor să funcționeze și ca atare, să le influențeze reacțiile și să le determine acțiunile.

Așa observăm o serie de cuvinte „de bază” – cuvinte rădăcină, nu multe, foarte puține dar precise, care identifică pentru bizon ținta căreia imediat i se lipește eticheta.

Cuvintele rădăcină sunt: PSD, guvern, guvernare, prim-ministru, miniștrii, Dăncilă, Dragnea, România, românii, economie, bani ș.a. din aceeași supă pusă la reîncălzit ori de câte ori țărișoara lor o cere. Dar în general cam astea sunt, cu mici variațiuni in funcție de domeniul aflat in discuție. Și ele pot varia de la politic la social și economic sa zicem, dar fără a insemna ceva in profunzime, vocabularul și lexicul lor fiind redus la minimum cuvintelor de bază.

Apoi vin lipite de ele in cascadă cuvintele tari, ca: pericol, război, dezastru, dezastruos, eşuat, catastrofă, catastrofal, ilegalități, ilegitim, clientelă, risc, consecințe grave, prăpastie, haos, de nesuportat, bătaie de joc… și mai puneți dvs. pe linia punctată – spuse pe un ton care variază de la grav-cabotin la schizo-isteric. Oricum, când prind vreun microfon, să vedeți că la orice intrebare mai mult servită la fileu de așa-zișii jurnaliști ieșiți pe teren cu ordin de deplasare, ei răspund nu la obiect ci prin deturnarea subiectului și mutarea centrului de interes de la ei la „pesediști”, folosind toate clișeele de comunicare negativă pentru adversarii, de fapt inamicii lor.

Când vine vorba despre ei, la fel, se folosește aceeași schemă dar cu polaritarea inversată. Toate cuvintele, deși sunt nouvorbe, sunt pozitive.

De fapt se aplică schema de dresaj comunicațional ideologic, prin limitarea cuvintelor intr-o scală extrem de redusă, in care sunt construite fraze fără substanță, special alese, ca din tot non-sensul exprimat să se cearnă și să rămână in memoria receptorului numai cuvintele de influență.

Este de altfel cunoscut că un om rațional, cu cât poate articula mai multe silabe și cu cât construiește și ințelege mai multe cuvinte, cu atât intelectul său este mai dezvoltat. Dar și reciproca este valabilă.

Acum priviți-i și-i ascultați pe Johannis, Orban, Turcan, Barna, Csolos și alți eiusdem farinae cu limba din plastic și incercați să ințelegeți de fapt ce vor ei să spună. Imposibil. In afară doar de a-și continua, ca picătura chinezească, să sape găuri adânci in creierele mai labile.

Și iată cum se demonstrează din păcate, că mult mai puternică este propaganda negativă, seacă, lipsită de conținut, decât argumentele pozitive sprijinite pe fapte reale.

In fond puterea diavolului stă in iscusința cu care reușește să ne convingă pe fiecare dintre noi, că el nu există.

Autor: Petre Caluian

Sursa: Petre Caluian Facebook