Politică

Peter Hurley: “Aici este ultima civilizație rurală autentică din Europa. Ce faceți cu ea?”

peter-hurley-cimitirul-vesel-ilustratie„Comoara aceasta are nevoie de o strategie, nu se poate permite ce s-a întâmplat în Vest, unde nu mai există tradiție țărănească vie. Aici este ultima civilizație rurală autentică din Europa. Ce faceți cu ea?”, a întrebat irlandezul Peter Hurley.

Peter Hurley este un irlandez care simte, de 20 de ani, româneşte. Bucureşti este locul pe care acum îl numeşte “acasă”. Dar marea lui dragoste rămâne Maramureşul. Acolo organizează, în fiecare an, festivalul de la Săpânţa, „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”. Iubeşte tradiţiile bunicilor şi spune că viaţa în satul românesc păstrează o simplitate şi autenticitate de mult uitate prin alte părţi din lume.

„Civilizația rurală e o sursă esențială pentru civilizație. În lumea satului sunt valorile curate, nu ai cum să reușești aici dacă nu ești curat, așa că acolo e comoara României”, a explicat Peter Hurley.

„Povestea lui continuă. El a făcut un drum foarte lung, pe jos, de la Săpânța la București, pe jos, pentru a testa ospitaliateta românilor, a vrut să aratre că ceea ce numim ospitalitate nu e doar un mit, ci este ceva real. A plecat fără bani, a avut doar un rucsac, nu avea cazare asigurată. A fost primit de români, iar acum vine darul lui, a scris o carte, pe care o va lăsa în fiecare loc în care a fost primit, pentru că acum pleacă din București către Săpânța pe 21 decembrie va fi înapoi la Săpânța”, a spus Dana Gonț, realizatoarea emisiunii Bonton de la Digi24.

Irlandezul a vorbit și despre festivalul pe care îl organizează la Săpânța, „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”. „Am pus toate economiile mele în joc în acest festival, am crezut că o să primesc mai mult sprijin după prima ediție, dar nu e timpul pierdut. Pe măsură ce înaintam în proiect, mi-am dat seama că nevoile pentru această civilizație rurală autentică sunt foarte mari. Am învățat multe”, a mărturisit el.

„El pune tot sufletul pentru bucățica de rai care este Săpânța și pentru ceea ce are unic România. Vrea ca noi să înțelegem că avem comori pe care trebuie să le prețuim”, a subliniat Dana Gonț.

„Comoara aceasta are nevoie de o strategie, nu se poate permite ce s-a întâmplat în Vest, unde nu mai există tradiție țărănească vie. E ultima civilizație rurală autentică din Europa. Ce faceți cu ea? Fără grădinar, nu ai nicio grădină. E nevoie și de o strategie care să ajute micul gospodar să se poată descurca”, a mai spus Peter Hurley.

Sursa: Digi24.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu