Politică

Pericolul “stabilităţii” cursului de schimb

Nu ştiu ce sfătuitor pe probleme economice este în spatele puterii actuale dar obsesia pentru un nou împrumut extern de la Fondul Monetar Internaţional şi încrederea oarbă în această instituţie, demult depăşită de situaţie, trădează cel puţin patru lucruri: 1). cei care ne conduc habar nu au despre economie şi frica de dezechilibrele macroeconomice pe care le-ar putea genera deciziile luate pe cont propriu îi îndeamnă să apeleze la un “specialist” (îndoielnic aş adăuga eu ţinând cont de “insuccesurile” pe care FMI le-a avut peste tot în lume);  2). România a ajuns să fie puternic dependentă de capitalul străin care prin FMI ne obligă să menţinem “stabil” cursul de schimb pentru ca repatrierea profiturilor (în lei transformate în valută) a companiilor şi băncilor străine să nu aibă de suferit;  3). guvernul are nevoie de un “motiv” (acordul cu FMI) pentru a opera tăierile de salarii care să elibereze fonduri pentru “proiectele statului” – o altă gaură neagră care sărăceşte pe cei mai mulţi şi îi îmbogăţeşte pe cei înregimentaţi politic de partea actualei guvernări;  4). guvernul nu înţelege adevărata esenţă a sprijinului financiar al Fondului Monetar Internaţional – finanţarea dezechilibrelor de balanţă de plăţi externe şi acţionează “orbeşte” la mirosul unor bani care chiar dacă sunt ieftini (deşi aici mă îndoiesc ţinând cont de sumele împrumutate) sunt mai mult decât inutili (Banca Naţională plasează cea mai mare parte din rezerva internaţională constituită pe pieţele internaţionale obţinând un profit care foarte puţin se regăseşte apoi în bugetul statului).

Folosind această finanţare externă masivă (doar împrumutul de la FMI are valoarea de 20% din PIB, valoarea totală a datoriei externe fiind deja de 70% din PIB fiind mai mult decât sufocantă) Banca Naţională a României a devenit un jucător important şi de respectat pe piaţa valutară, orice derapaj pe linia cererii de valută fiind prompt acoperit de sume importante în valută aruncate pe piaţă. Această “stabilitate” a pieţei valutare, în contextul în care suntem campionii Uniunii Europene la inflaţie, deficit bugetar şi deficit de cont curent ca procent din PIB, e ca liniştea înaintea furtunii. Această stabilitate ascunde în spate un puternic dezastru economic generat doar parţial de criza externă, în mare măsură generat de politicile economice dezastruoase promovate de guvernarea de dreapta din România care a ales calea de stânga de dezvoltare prin creşterea fiscalităţii (între care se remarcă TVA, nedeductibilitatea multor cheltuieli operaţionale la nivel de firmă, impozitul forfetar etc.). “Pariul pe leu” a fost demult pierdut şi nu poate fi susţinut de fapte sau cifre.

Leul va continua panta sa de depreciere pe termen mediu şi lung în ciuda “eforturilor” declarative ale Băncii Naţionale dar şi în ciuda unor costuri infernale plătite de întreaga populaţie. Stabilitatea cursului de schimb, care convine doar unora dintre noi (celor împrumutaţi în valută, celor care expatriază dividende, celor care sunt plătiţi gras în lei şi care imediat schimbă salariile în valută şi le transferă în conturi afară), este plătită cu sărăcia masei largi a populaţiei. Această stabilitate artificială a cursului de schimb împiedică economia să se autoregleze şi să îşi găsească echilibrul său natural. Ne îndepărtează tot mai mult de dezideratul de aderare la Zona Euro şi ne menţine între ţările sărace şi corupte ale lumii. Mai devreme sau mai târziu (când împrumuturile externe ne vor sufoca şi până şi FMI va considera România o ţară mult prea riscantă) cursul de schimb va sări acolo unde piaţa îl va duce în mod normal şi natural.

Banca Naţională nu are nici o putere în a da naştere la companii (sau antreprenori) cu reale avantaje competitive şi comparative pe pieţele internaţionale care să permită intrări masive de valută necesare pentru a acoperi ieşirile aferente dividendelor repatriate sau plata serviciului datoriei externe. Banca Naţională nu are nici un cuvânt de spus în a impulsiona dezvoltarea regională a pieţei de capital (aşa cum a făcut Polonia) şi este incapabilă în a forţa statul să renunţe, prin listarea la bursă, la activele sau la proiectele sale (pe care se încăpăţânează să le menţină pentru a putea sifona în continuare fonduri şi resurse importante din buget). Banca Naţională (ca toate celelalte instituţii publice) ne amăgeşte şi ne minte cu protecţia pe care ne-o oferă pe banii noştri. Banca Naţională oferă, prin această stabilitate artificială a cursului de schimb, un puternic hazard moral pentru cei care ar trebui să reformeze cu adevărat România. Banca Naţională oferă stimulente perverse unei economii care nu are nevoie de aşa ceva şi care depinde ca de aer de echilibru natural şi de dezvoltarea pieţei libere.

În concluzie: pe termen lung evitaţi orice împrumut în valută, pe termen scurt evitaţi orice împrumut (indiferent de moneda sa), dacă tot sunteţi obligaţi să vă împrumutaţi este recomandat să o faceţi de pe pieţele din zona Euro (leasing de echipamente, credit furnizor, credit cumpărător) unde costul este cu 50% mai mic decât în România şi garanţiile cu 50% mai reduse (aici mă refer la companii) sau de pe pieţele internaţionale de capital (aici mă refer la companiile mari). Evitaţi orice depozit în lei care deja oferă dobândă negativă (dobânda e mai mică decât rata inflaţiei şi aici nu mă refer la cea calculată sau comunicată de BNR). Păstraţi banii cât mai diversificat (Euro, dolar, aur, acţiuni la bursă, obligaţiuni). Economia şi modul său de guvernare nu ajută deocamdată “pariul pe leu” invocat de atâtea ori de Guvernator fără explicaţii prea amănunţite.

sursa: cristianpaun.finantare.ro

Abonează-te la newsletter