Politică

PENTRU CĂ AR FI MAJORAT ILEGAL TAXELE ŞI COMISIOANELE APLICATE CLIENŢILOR, Ungaria a amendat 58 de bănci, din 62

168977_articolBanca Centrală a Ungariei (NBH) a amendat 58 de instituţii regionale de creditare cu suma totală de 386,5 milioane de forinţi (1,23 milioane de euro), din cauza unor practici incorecte, transmite site-ul portfolio.hu, citat de Agerpres.

NBH a investigat 62 de bănci şi instituţii de creditare şi a descoperit că majoritatea au majorat ilegal costurile bancare şi taxele percepute clienţilor.

Banca Ungariei a verificat dacă instituţiile au acţionat în conformitate cu reglementările de protecţie a consumatorilor când au majorat unilateral taxele, comisioanele şi costurile, în perioada 1 ianuarie 2012-30 aprilie 2014.

Deoarece băncile au încălcat reglementările, NBH a anunţat că a impus amenzi unui grup de 58 de bănci şi a cerut compensarea clienţilor pentru prejudiciile suferite.

Cele mai semnificative amenzi au fost acordate Duna Savings Bank (25 milioane de forinţi), Buda Regional Bank (22,5 milioane de forinţi) şi Dunakanyar Savings Co-operative (18 milioane de forinţi).

În iulie, Banca Centrală a Ungariei a amendat zece instituţii de creditare cu suma totală de 71,8 milioane de forinţi (232.000 euro), pentru că ar fi majorat ilegal taxele şi comisioanele aplicate clienţilor.

Sectorul bancar ungar a înregistrat în primul trimestru din 2014 un profit combinat după taxe de 69,9 miliarde de forinţi (229 milioane de euro), în scădere cu 15,3% faţă de perioada similară din 2013, arată datele publicate recent de Banca Centrală a Ungariei.

Taxa pe bănci, cea mai ridicată din Europa, s-a ridicat la 39,9 miliarde de forinţi, dar în scădere cu două miliarde de forinţi faţă de primul trimestru din 2013. Valoarea activelor totale a scăzut cu 3,5% în perioada martie 2013 – martie 2014, la 31,31 miliarde de forinţi, în timp ce rata creditelor neperformante (NPL) a urcat de la 14,1% la 14,5%.

Principalele bănci din Ungaria sunt OTP, K&H Bank, precum şi diviziile ungare ale băncilor austriece Raiffeisen şi Erste, băncii belgiene KBC, băncilor italiene Unicredit şi Intesa Sanpaolo, precum şi subsidiara băncii germane Bayerische Landesbank.

Sursa: Bursa.ro