Politică

Paznicii hoti

agerpres_5978047_38896000Lupii pazesc stana. Si, in fiecare noapte, sfasie si mananca oi. Ba uneori si ziua. Iar oile sunt multumite. Pentru ca are cine sa pazeasca stana. Si behaie fericite. Cativa asemenea lupi, aflam acum, chiar au furat Romania. Printr-o lovitura de stat cat se poate de reala. Dar, intrucat tot ei sunt si paznicii si tot ei ar trebui sa ii prinda pe hoti, iata ca, ne aflam intr-un splendid cerc vicios.

Nici nu a trecut o luna de cand am aflat, cu stupoare, ca pentru criminala erata, prin care a fost modificata decizia Curtii Constitutionale a Romaniei si a fost rasturnat votul a opt milioane de cetateni, exista cativa responsabili. Care ar urma, in mod firesc, sa fie deferiti justitiei. Pentru ca, nu-i asa, una este sa furi o oaie – doua, alta este sa furi toata stana. Si asteptam cu sufletul la gura sa vad cum justitia va face dreptate, pedepsindu-i pe cei cativa vinovati care s-au reunit, intr-o noapte, la Curtea Constitutionala, fara ca ceilalti membrii sa stie sau sa fie anuntati si au modificat decizia plenului. Efectul fiind ca Traian Basescu, in loc sa fie debarcat, a ramas la putere. Deci, practic, istoria Romaniei, atunci s-a schimbat.

Cum urma sa aiba loc operatia chirurgicala? Constitutional, nu se putea face decat intr-un singur fel. Parchetul General sa deschida o ancheta. Si ceva informatii in acest sens aparusera. Ancheta urma sa fie dusa, cu curaj, pana la capat. Adica, pana la intocmirea unor rechizitorii impotriva doi, trei, patru vinovati. Acestia urmau sa fie deferiti justitiei. Unei justitii condusa, sub aspect executiv, de doamna Livia Stanciu. Iar sub aspect institutional, de catre Consiliul Superior al Magistraturii. Si aceste institutii ar fi urmat sa isi faca datoria. Vinovatii urmau sa fie pedepsiti. Asa cum se cuvine. Dar istoria, oricum nu mai putea fi intoarsa. Intre timp, un presedinte ilegitim, conducand un sistem ilegitim, a taiat si a spanzurat. A furat si a jefuit.

Si, iata, a venit bomba. Marea bomba. Faimoasa „erata”, adica actiune criminala prin care a fost executata o adevarata lovitura de stat, in 2011, prin care statul a fost luat din mana milioanelor de romani si transferat in mana cateorva oameni, nu a fost  facuta, asa cum se credea, la Curtea Constitutionala. Ci in alta parte. Unde? Chiar la Consiliul Superior al Magistraturii. In inima justitiei romane. Si cine au fost participantii acestei crime, savarsite in ceas de noapte? In weekend. Nici mai mult, nici mai putin, decat Livia Stanciu, presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, adica cel mai inal reprezentant al justitiei romane si inca doi – trei membrii ai Consiliul Superior al Magistraturii. Asta in conditiile in care, Consiliul Superior al Magistraturii nu are absolut nicio calitate conferita de Constitutie, de a intocmi texte erate sau neerate ale Curtii Constitutionale. Erau acesti oameni „cheile” despre care vorbise Traian Basescu? „Cheile” lui din justitie?

Actul este profund ilegal. E un act talharesc. Este o crima clara impotriva statului. Cu consecinte uriase pentru Romania.

Asa stand lucrurile si ele fiind, astazi, atestate de martori oculari, care si ei au fost membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii, mai ramane de clarificat un singur detaliu. Cine anume va instrumenta cercetarea crimei si cine anume o va pedepsi? La aceasta intrebare, aparent, raspunsul este simplu. Instrumentarea si pedepsirea crimei, conform legilor acestui stat, urmeaza sa fie facute chiar de catre autori.

Si acum noi ce asteptam? Ca lupii sa fie cei care vor face dreptate pentru oi? Cum va iesi Romania din acest cerc vicios? Ia sa vedem, sar cumva democratiile consolidate, statele noastre partenere din Uniunea Europeana si NATO in apararea cetatenilor romani si, in definitiv, in apararea Romaniei?

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu