Politică

Patriciu: „Creditul de la FMI va fi plătit cu bani luaţi cu japca de la contribuabil”

dinu-patriciu_fmi

Într-un interviu acordat „Evenimentului zilei”, omul de afaceri Dinu Patriciu vorbeşte despre opţiunile României în contextul crizei, despre împrumutul de la FMI şi despre viitorul cursului leu/euro.

A găsit Emil Boc antidoturile pentru criză?
Din păcate, nu există nicio măsură anticriză, niciun program anticriză. Suntem o barcă fără cârmaci. Tembelismul guvernamental e o constantă a politicii în ultimele două decenii.

Includeţi aici şi guvernul PNL?
Categoric da. Tembelismul ăsta s-a manifestat într-o mai mică sau o mai mare măsură, tot timpul pentru că politicienii au fost prizonierii birocraţiei care s-a înmulţit, din 1990, de patru ori. S-a întâmplat un fenomen: cele trei piramide de putere din timpul comunismului, a partidului, a administraţiei şi a Securităţii, s-au transformat într-una singură şi ne-am trezit cu un număr enorm de oameni care administrează veniturile şi cheltuielile bugetare. N-am ştiut să-l reducem.

Soluţiile lui Patriciu: taxă unică de 10% şi TVA de 15%

Sunteţi împotriva acordului cu FMI.
Sunt şi îi vom trăi efectele. Creditul va fi plătit scump, se va reflecta în nivelul de trai. Politicienii vor inventa alte explicaţii pentru că oamenii o duc rău. Există două filosofii diferite de abordare a crizei: una de tip american, de stimulare a economiei prin creşterea consumului, şi cea de-a doua, care încearcă să păstreze echilibrele macroeconomice. În criză nu se poate, trebuie acceptate dezechilibrele temporare. Nu-i un păcat să ai un deficit de peste 10% dacă îl poţi finanţa. El s-ar putea finanţa fără împrumuturi înrobitoare de la FMI şi fără condiţionări care se pot dovedi un pat al lui Procust, ce ne împiedică să ne dezvoltăm.

Din ce bani va fi plătit împrumutul?
Din banii strânşi cu japca de la contribuabil. Mecanismele anticriză sunt altele, micşorarea fiscalităţii este unul dintre ele. Ar trebui să avem o taxă unică de 10%, TVA de 15%, ar trebui să echilibrăm bugetul prin reducerea cheltuielilor cu administraţia. Când ai peste 35% din produsul intern brut real neimpozitat, ai resurse să-ţi acoperi necesităţile. Dacă ar fi stabilă politic şi şi-ar crea o altă imagine, România ar putea fi o ţară cu rezerve neconsumate extraordinare.

„Cursul de schimb nu va putea fi susţinut”

Există păreri diferite despre trecerea la moneda europeană.
România ar fi avut nevoie de o comisie monetară care înseamnă o paritate fixă a monedei locale faţă de moneda de rezervă şi emisiune de monedă doar în măsura existenţei rezervelor. Acest sistem ar fi trebuit aplicat de ţări europene în tranziţie, inclusiv de România, pentru a elimina una dintre variabilele ecuaţiilor pe care le au de rezolvat oamenii de afaceri, riscul valutar. Continuăm să ne jucăm cu o monedă flexibilă, în vremuri de volatilitate maximă a pieţei. Trecerea la euro se face cu voie de la stăpânire, prin mecanismele integrării europene, şi asta durează. Dar se poate face şi prin decizie proprie, introducând sistemul de paritate fixă. N-ar fi decât o recunoaştere a realităţii: 75% din tranzacţiile din România se desfăşoară în euro sau în dolari. O singură discuţie: dacă moneda de rezervă să fie euro sau dolarul.

Aţi merge pe dolar?
Sunt foarte sceptic în privinţa viitorului euro, în raport cu dolarul, dar şi cu preţul materiilor prime care se stabileşte în dolari. Oricum, cursul de schimb nu va putea fi susţinut. Probabil în a doua jumătate a anului vom avea 4,7 sau 4,8 lei pe un euro.

GUVERNAREA ŞI CRIZA

  • „Suntem o barcă fără cârmaci. Tembelismul guvernamental e o constantă a politicii româneşti în ultimele două decenii.”
  • „Cursul de schimb nu va putea fi susţinut. Probabil, în a doua jumătate a anului, vom avea un curs de 4,7 sau 4,8 lei pe un euro.”
  • „România ar fi avut nevoie de o comisie monetară. Ne jucăm cu o monedă flexibilă, în vremuri de volatilitate maximă a pieţei.”
  • „Suntem mult mai mult legaţi de Europa decât de Statele Unite. În Europa, criza va trece mai greu, iar în Europa de Est va trece foarte greu.”

sursa: capitalul.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Exemplu de tembelism guvernamental:
    La o cifra de afaceri de exact 52001 ca sa ai un profit minim de 4300(8,27% din venit) ce ar echivala cu 16% impozit ai avea nevoie de o rata a profitului de 52% adica cam 27000 profit, adica cheltuieli totale (furnizori + cheltuieli fixe) de cel mult 25000. Presupunand cheltuieli fixe minim posibile lunare de 900 salarii + impozite aferente, 150 cheltuieli intretinere, 100 curent, 50 telefon, 70 gunoi, presupunand ca esti si proprietar pe spatiu, ca esti totodata tu insuti si contabil autorizat, deci nu platesti contabilitatea ajungi la minim 15000 cheltuieli fixe anual. Din cheltuielile totale “admise” iti mai raman maximum 10000 din care achizitionezi marfa (furnizori). Dar, ca sa ai cifra de afaceri de 52000, adausul comercial necesar este de 420% !!!! Deci rezulta cresteri de preturi explozive! (In teorie, practic la asemenea preturi nu vei vinde nimic) Dar lucrurile sunt chiar mai rele de atat… La asemenea adaus comercial si TVA de plata catre buget creste pana la 6840! E clar ca firma respectiva nu are nici o sansa sa reziste, iar asta e clar deliberat! Iar varianta prezentata este cea mai optimista pentru o firma, in realitate cheltuielile fixe sunt mult mai mari (chirii, contabilitate, alte taxa fiscale si parafiscale etc)
    Aceasta lege trebuie atacata fara intarziere in justitie inainte de a-si face efectele dezastruoase, si de a duce la inchiderea nu doar a firmelor fara activitate, ci a sute de mii de firme momentan pe pierdere sau cu profit inferior baremurilor din grila, (situatie de multe ori datorata creditelor pentru investitii) dar perfect functionale pe termen mediu si lung, firme care acopera peste 1 milion de locuri de munca, si platesc deja bugetului sume mult mai mari decat acest forfetar (TVA, impozite si asigurari aferente salariilor si alte aproape de 500 taxe fiscale si parafiscale)