Politică

Paroxism la patrat: lacomia salveaza Romania!

Cineva a facut gluma ca bancile contactate de grupul franco-elen Vinci-Aktor sa finanteze constructia tronsonului de autostrada Comarnic-Brasov s-ar fi infranat sa acorde finantarea vazand despre ce tun este vorba in defavoarea statului roman! Mai, sa fie!

C-o fi fost vorba de un tun este aproape sigur. Ca era in defavoarea statului roman, asta se intelege! Ca doar n-o fi fost vorba de vreun cadou pentru statul roman din partea concernului franco-elen!

Dar ca s-ar fi gasit niste banci care – mai catolice decat Papa (care a ascuns afacerea preotilor pedofili) – sa protejeze poporul roman ca sa nu fie cumva tras in piept de un trust franco-elen, impreuna cu propriul stat (caci acestea se intelesesera asupra pretului, in ce conditii, e adevarat, nu stim!), asta este o poveste care nu tine nici macar la ora de basme de la gradinita.

Bancile nu protejeaza pe nimeni, ci dau doar la gioale oricui pot! Nu stim cum sta concernul franco-elen cu bancile, dar Romania este o pura tara bananiera careia i se da nu doar la picioare, ci si la cap! In plus, concret-concret, banii erau dati concernului franco-elen, si nu Romaniei, si, ca atare, ar fi urmat sa fie rambursati de trustul cu pricina, si nu de Romania.

Adevarul adevarat nu-l vom afla poate niciodata, dar cel mai probabil ceea ce s-a intamplat a pornit de la faptul ca trustul francez n-a consimtit sa-l ia integral sub aripa pe partenerul sau elen, care, in contextul problemelor Greciei, nu prea a intalnit sufragii pentru o finantare.

Si atunci, finantarea, care se conturase pentru trustul franco-elen in momentul semnarii contractului cu statul roman, nu s-a mai concretizat in parametrii de la acea vreme, existand poate doar la costuri mult mai mari, considerate neprofitabile de trustul franco-elen.

Abia in acest punct avea poate sa joace un rol si Romania. Ca beneficiar indirect, Romania, cu garantia pe care o reprezenta ca stat, putea indulci pozitia bancilor. Dar, in starea in care se afla, Romania n-a putut juca un asemenea rol.

Ba chiar, cu gandul la actuala Romanie, bancile potential finantatoare, dimpotriva, au mai scumpit cu ceva factura ceruta trustului franco-elen! Acesta a revenit la Bucuresti cu cereri de suplimentare a costurilor suportate in final de partea romana pentru a nu-si afecta profiturile prevazute.

La Bucuresti a intalnit insa respingere, caci contractul, prin insisi termenii sai financiari, deja starnise suspiciuni ca este un tun de cea mai pura speta, iar o suplimentare era aproape in afara discutiei.

Deja costul contractului era de doua-trei ori mai mare decat cel a unor tronsoane similare ca distanta din Elvetia, cu tunele, viaducte si lucrari arta. Deja costul total al proiectului (constructie si intretinere pe 25 de ani) aducea kilometrul la aproape 100 milioane euro.

Si deja ceea ce fusese prezentat ca un parteneriat public-privat se constatase de catre oricine ca de fapt este un fel de imprumut din partea unei firme private, platit cu varf si indesat de statul roman pe termen lung la parametrii creditelor doboratoare date de bancile straioe din Romania (iei 1 euro, dai inapoi peste 3 euro)!

S-a dorit probabil sa se obtina insa 4 euro la 1 euro imprumutat si asta a salvat, indirect, bananiera Romanie!

Nu este cunoscut – desi ar fi extrem de interesant de stiut – rolul unor banci institutionale europene in legatura cu proiectul.

O implicare a BERD (Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare) sau a BEI (Banca Europeana de Investitii) alaturi de participantii privati ai finantarii proiectului ar fi marit probabilitatea constituirii sindicatului bancar finantator si ar fi redus si dobanzile solicitate.

Dar, evident, in legatura cu acest aspect, (ne)credibilitatea Romaniei s-ar fi putut sa joace un rol!

In orice caz, la stadiul in care au ajuns lucrurile in Romania, compromiterea proiectului in discutie poate chiar bucura. Chiar daca nu imediat, bugetul statului ar fi platit sume fabuloase, oricum cat nu facea!

Iar unii care aveau sa-si ia tainul din aceste sume vor trebui sa-si puna pofta in cui, macar din acest proiect! Se spune ca Romania pierde 150 milioane euro lunar pentru ca nu exista autostrada intre Bucuresti si Brasov si ca, deci, indiferent de cost, ar fi fost bine sa existe aceasta autostrada.

Realitatile noastre cele de toate zilele obliga sa se puna intrebarea: cine ar lua cei 150 de milioane euro care acum se pierd si ce ar face cu ei?

Temerea este ca acesti bani ar umple si mai tare buzunarele care sunt deja pline si acum, cand nu exista si nici nu se construiesc autostrazi, iar noi am fi doar furati si mai rau decat suntem!

Ilie Serbanescu
sursa: bloombiz.ro

Abonează-te la newsletter