Politică

PARODIE NATIONALA

Facem slalom printre cretini / Zi de zi /
Intr-o lume mica si murdara / Asa cum o stii /
Prostii par sa se-nmulteasca / Pe cale artificiala /
Sunt multi ai dracu’ / Si n-au nicio boala.

Parazitii

Recent, am avut placerea sa asistam incognito la discutiile aprinse purtate de un grup de intelectuali autohtoni care salivau mintal, contempland ideea unui guvern tehnocrat in Romania. Intelectualii, impreuna cu vreo 2-3 tipi corporatisti au ajuns la concluzia ferma ca un guvern tehnocrat autohton este dezirabil si realizabil, iar toate problemele ni se trag de la ghinionul de a avea an electoral in plina criza. Naivitatea celor care cred asa e de-a dreptul jalnica. Pe bune. Ghinionul Romaniei nu consta in faptul ca se confrunta cu criza economica intr-un an electoral, ci in faptul ca in Romania un guvern de tehnocrati nu este posibil prin definitie. Atat structura clasei politice, cat si mentalitatea (si trecutul) mediului de afaceri creeaza un climat absolut prohibitiv pentru instalarea la guvernare a unui grup de tehnocrati. Clasa politica nu se va da la o parte de buna voie, iar “crema” mediului de afaceri este compusa din securisti aflati in misiune. Nu e loc pentru tehnocrati intr-o astfel de sinergie perfecta intre segmentele politice si economice ale serviciilor care conduc tara.

Cel mai recent exemplu al unui guvern de tehnocrati care a avut succes este guvernul Ungariei, care a preluat conducerea unei economii in plina prabusire care de-abia se mentinea in viata prin injectii de lichiditate de la FMI. Ungaria a intrat in plina recesiune si se confrunta, atat cu consecintele crizei globale, cat si cu efectele problemelor economice de tip endogen. Intr-un anumit fel, guvernele precedente din Ungaria au comis aceleasi greseli pe care le-au facut si guvernele din Romania, doar ca “miracolul economic maghiar” s-a prabusit inaintea celui roman. Ambele economii erau, de fapt, niste castele de nisip. Echipa de tehnocrati care a preluat guvernarea Ungariei a aplicat un set de masuri foarte dure, dar eficiente. Cel mai important aspect este faptul ca masurile nu erau pompieristice, ci faceau parte dintr-o strategie coerenta si rationala. Cu sase luni in urma investitorii straini nici nu contemplau achizitia de bonduri emise de guvernul de la Budapesta. Astazi, posibilitatea de a accesa prin emisiuni de obligatiuni piata internationala de creditare le ofera tehnocratilor maghiari oportunitatea de a renunta la urmatoarele transe ale imprumutului de la FMI. Este un rezultat fabulos.

In Romania, clasa politica nu va accepta de buna voie sa cedeze fotoliile ministeriale unor tehnocrati fara afilieri politice. Clasa politica din Romania este eminamente parazitara si poate functiona numai in conditiile unui stat foarte ineficient. Pentru grupurile de interese, insasi existenta unui guvern tehnocrat va insemna sfarsitul accesului la banii statului. Evident, liderii grupurilor de interese nu vor permite asa ceva.

La unii “intelectuali” subzista speranta ca, odata cu venirea “fazei dure” a crizei, atunci cand bugetul de stat nu va mai avea bani si posibilitatile de deturnare de fonduri de la stat se vor reduce, politicienii vor renunta de buna voie la guvernare pentru a oferi tehnocratilor o sansa sa salveze economia. Este o speranta desarta. Pentru a ajunge la aceasta concluzie este indeajuns sa ne aducem aminte de anumite contra-exemple din Africa si America de Sud. Clasa politica dintr-o tara africana nu renunta la putere, chiar daca alegatorii de rand mor de foame. Exista o specie de politicieni care vor dori sa fure de la bugetul statului, chiar daca intregul buget al tarii este compus din cateva containere de ajutor umanitar. Romania incepe sa semene din ce in ce mai mult cu tarile din Africa sau America Latina. Clasa politica autohtona se simte mult mai confortabil, transformand patria intr-o tara de lumea a III-a. Integrarea in Uniunea Europeana a fost doar o cacealma. Atunci cand la conducerea tarii se afla politicieni cu mentalitati tribale, Tratatul de Aderare la UE conteaza foarte putin pentru viata oamenilor de rand.

Astazi, doar idealismul ne ajuta sa supravietuim. Culmea ironiei este ca, la un moment dat, politicienii vor incerca sa scape de responsabilitatea erorilor de guvernare si s-o transfere la un guvern de sacrificiu, care va adopta toate masurile nepopulare. Problema este ca liderii clasei politice nu au substanta si toate masurile “de soc” nu vor face altceva decat sa deterioreze situatia si mai tare. Orice guvern tehnocrat proiectat de clasa politica curenta ar fi, de fapt, o parodie nationala.

Romania are oameni talentati si competenti. Poblema este ca trebuie schimbat sistemul accesului la puterea politica.

sursa: cronicaromana.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Exista oameni talentati si competenti, doar ca lipsesc cu desavarsire…(de actualitate acest CARAGIALE!!!!!!!) Sa ne traiesti, coane Iancule!