Adunarea Irlandei de Nord (The Assembly), parlamentul acestei provincii încorporate în Regatul Unit, a respins pentru a patra oară în 3 ani, cu o mică majoritate, legalizarea așa-zisei „căsătorii între persoane de același sex”. Rezultatul votului a fost de 49 la 47 voturi, cu 3 abțineri, contra unei moțiuni de redefinire a căsătoriei.
Faptul că acest subiect continuă să apară iar și iar pe agenda politicienilor de aiurea evidențiază două aspecte: primo, forța strivitoare a lobby-ului care pretinde că „promovează drepturile LGBT” și care este decis să încerce ori de câte ori este nevoie până ce va reuși să distrugă familia prin legiferarea batjocurii numite „căsătorie gay”; secundo, nevoia urgentă a apărătorilor căsătoriei autentice și ai familiei din țările care nu au căzut victimă acestei orbiri colective de a-și pune adversarii în defensivă.
O astfel de inițiativă ar putea fi referendumul constituțional pentru protejarea căsătoriei, așa cum s-a făcut recent, pe calea inițiativei cetățenești sau pe cale politică în Croația,Ungaria și Slovacia, precum și prohibiția maternității surogat și a altor forme de trafic de copii utilizate de cuplurile gay pentru a deveni „părinți”.
Sursa: Cultura Vietii
Cinste Irlandei ca are demnitatea si curajul de a se impotrivii acestei sodomii impusa de NOM.
Leviticul, cap.18:
“22. Să nu te culci cu bărbat, ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune.”