Politică

Dependențele Uniunii Europene

TJEERD_grexitConflictul din Sudul Ucrainei a început, de fapt, la Kiev.  Războiul dintre pro-occidentali și pro-ruși este o consecință clară a ideilor, puține și fixe, pe care atât opoziția cât și puterea din Ucraina le-au susținut indiferent de consecinte. Trecând peste situația dezastroasă din Ucraina, acest război civil a schimbat lucrurile la nivel mondial, punând, din nou, accent pe capacitatea de apărare a fiecărui stat. Practic, conflcitul ucrainean a dat civilizația europeană în urmă cu mai bine de un sfert de secol.

Această schimbare de viziune la nivel european, scoate, într-o oarecare măsură, NATO dintr-un impas. Organizația Atlanticului de Nord era în ultima vreme considerată de țările Europei Occidentale (Germania, Italia, Franța) o investiție fără miză. Terorismul, un dușman aflat la mii de kilometri depărtare, nu era considerat suficient de periculos pentru ca o țară, să zicem Franța, să investească masiv în tehnică militară. Pericolul unui atac din partea Rusiei, dușmanul natural al NATO a făcut țările din Europa Occidentală să facă din apărare o priorate.

Europa nu este pregătită de război

S-a discutat intens ca fiecare țară membră NATO să aloce 2% din PIB pentru apărare, în condițiile în care SUA alocă 3.7%, iar Federația Rusă  4.2%. Această situație, face din Europa un captiv al celor două puteri militare.

În momentul de față, nici una dintre vechile puteri militare europene: Germania, Franța sau Anglia (Regatul Unit al Marii Britanii) nu se poate compara, din punct de vedere militar, cu Rusia. Această slăbiciune a țărilor europene face din SUA mai mult decât un aliat, Statele Unite devin protectorul Europei.

Rusia câștigă războiul propagandistic cu Europa

Începând cu anii 2000, Rusia a încercat să-și construiască o imagine pozitivă în mai multe țări europene și să atragă simpatiile naționaliștilor sau ale partidelor de stânga. Principala reușită a Federației Ruse la nivel european este accederea în Consiliul Europei, o structură independentă de Uniunea Europeană, în care, pe lângă țările membre UE sunt și Rusia (1996), Serbia și Armenia.

Folosidu-se de această structură și de aliații din Ungaria, Grecia, Germania, Franța, Austria, Cipru și Italia, Federația Rusă și-a sporit prestigiul dar și mijloacele de a face propagandă. Astfel, Consiliul Europei este organismul care a făcut primele comisii cu privire la închisorile CIA din Europa și a destabilizat, într-o anumită măsură, relațiile dintre statele europene și SUA. Pe aceiași strategie s-a mizat și în relația cu Turcia, (cel mai mai numeros efectiv de militari din NATO, după Statele Unite) unde Rusia a dezvoltat o cooperare strânsă cu Tayiyp Erdogan, presedintele fostului Imperiu Otoman. În acest moment, când Papa Francisc vorbește despre genocidul comis de Imperiul Otoman împotriva armenilor, iar Președintele Germaniei folosește același termen, aceste afirmații nu fac decât să ducă Turcia și mai apropape de Moscova. Prin aceste exemple, Kremlinul mai predă o lecție de propagandă și diversiune bătrânului continent.

Deși Uniunea Europeană s-a dezvoltat mult economic în ultimii 25, iar conflicte  puternice între membri nu au mai existat, se pare că UE a devenit un ”stat” prins între două mari puteri militare, iar odată cu izbucnirea conflictului ucrainean, neutralitatea nu mai este o soluție.

Autor: Cristi Rosu

Cristi Roșu este masterand al Facultății de Filosofie, Universitatea din București, la specializarea Studii de dezvoltare internaţională şi etica relaţiilor internaţionale. Este interesat de teoria relațiilor internaționale, filosofia conflictului și teoria jocurilor.

Abonează-te la newsletter