Criză, necriză, democraţia şi separarea puterilor în Statul român au devenit o glumă proastă. Criză, necriză, Guvernul şi Parlamentul României au devenit nişte jucării la cheful şi cheremul comandantului suprem al Statului român. Criză, necriză, măsurile de austeritate propuse pentru „salvarea suveranităţii naţionale“ – bine ticluit, bravos, naţiune!, şi apelul la solidaritate (cine cu cine?) – dau peste cap şi aşa o ţară care nu dormea pe spate. Liderul Maxim al României, amestec de Fidel Castro, Lukaşenko şi generalul Pinochet, conduce de cîteva zile destinele României în cel mai pur stil autoritar-dictatorial: „La Roumanie c’est moi!“. Papagalii care ling papucii puterii absolute jubilează şi ei – „Oui, oui, oui, i-am ras“ –, vag bucuroşi că deţin puterea absolută şi oarecum speriaţi. Ce FMI, ce Banca Mondială şi UE, ce NATO şi Consiliul Europei şi Charta ONU? – nimeni nu e sigur de nimic. Căci nimeni nu ştie ce poate să-i treacă prin cap Sultanului şi cine va fi mazilit, iar rudele apropiate vor căuta urmele unei fiinţe în apele tranchile ale Dîmboviţei bosforizate. Tot ni se trăncăneşte pe la urechi şi ni se livrează ameninţător de către trompetele puterii de azi, de „grecizarea“ României.
Cu totul şi cu totul aiurea formulare. Ad litteram, „grecizarea“ Europei însemnînd Europa modernă de astăzi, şi nu haosul şi isteria induse şi în Grecia de politicieni populişti iresponsabili. Grecia şi cultura-civilizaţia ei rămîn temelia întregii moşteniri iudeo-creştine a Europei. Între Atena şi Ierusalim s-au constituit şi democraţia, şi polisurile care au împins omenirea înainte. Dacă există vreun „înainte“ în istoria lumii. „Grecizarea“ formulată de cei doi „başkani“ mioritici este o grosolană mistificare, ca şi „balcanizarea“ sau „balcanismul“ utilizate după ureche. Nu e momentul pentru divagaţii savante, cînd ni se vorbeşte cu arţag şi bosumflare, de parcă tot poporul român este o turmă de imbecili, cărora cîţiva aleşi le pot aduce calea, adevărul şi lumina PD-L-ist-băsesciană. Apoi, pomenirea, „la mişto“, tot de către şeful Statului român, a pamperşilor şi a cheltuielilor pe care autorităţile le-ar face pentru achiziţionarea lor, în clădirea Parlamentului României, într-o şedinţă închisă cu membrii partidelor şi cu indivizii ce susţin actuala putere, ni se pare o mare neruşinare. Căci utilizarea de pamperşi, ca şi folosirea săpunului sau a pastei de dinţi dau măsura unui grad de civilizaţie a unei naţiuni. Nu cheltuielile pe „pamperşi“ şi alte ajutoare pentru copii, handicapaţi, veterani de război, văduve de veterani de război, foşti deţinuţi politici sau pensionaţi de boală au dus România în starea, reală de astăzi, de criză. La marginea falimentului, bine ascuns şi bine minţit de maşinăria, de „structurile“ partidului – of course, altfel de unde sediu nou, de miliarde, la SPP? – şi de Traian Băsescu însuşi, pentru a cîştiga, prin orice mijloace, un nou mandat prezidenţial.
Şi să asigure camarilei de pupincurişti agresivi şi egolatri funcţii şi bani prin care să vîndă poporului boabe de anticomunism şi seminţe de democraţie. După noi, potopul. Agresivitatea din ultimele zile a lui Traian Băsescu scoate la iveală doar faptul că situaţia e „groasă“ de-a binelea şi că apare frica. Nu poţi minţi şi păcăli la infinit milioane de oameni, fără să găseşti soluţii adecvate la situaţia reală a momentului. Ştie cineva cu exactitate situaţia reală a României sau bîjbîim în continuare cu aproximaţii şi improvizaţii? Nu cumva şi ajutorul de înmormîntare trebuie impozitat, după noua grilă de impozitare propusă de marele anticomunist al României? Nu cumva a fost o mare eroare să semneze, cu mînuţa lui, creşterea – ireală – a salariilor cadrelor didactice şi alte măsuri social-populiste impuse PNL-ului de un PSD care forţa nota protecţiei sociale? Nu cumva iresponsabilitatea este în mîna şi în capul lui Traian Băsescu, şi nu în ale lui Varujan Vosganian, scos vinovat de tehnocratul Mugur Isărescu, cel care usturoi nu a mîncat şi căruia gura nu-i miroase? Nu cumva toate vorbele iresponsabile vehiculate de toţi politicienii români trebuiau amendate, şi nu asumate demagogic de către cel care tot tînjea şi bolea după un nou mandat prezidenţial?
Ceva nu e în ordine. Dar ne vom descurca. Este modul nostru de a sfida istoria, de a ne strecura pe sub istorie, de a sta „lăturiş“ cu provocările şi dramele momentului. Ştim deja bine, toate trec. Panta rhei, toate curg. Şi sîngele, în Grecia şi Balcani, şi vinul, ţuica şi mititeii, pe la noi. „Carul cu bere“ şi o beţie de necaz ne vor scoate din impas. Pamperşii sînt extrem de utili şi ajută enorm mulţi oameni, realmente neputincioşi şi obligaţi să trăiască în condiţii dintre cele mai precare. „Pamperşii“ sînt dovada unei neputinţe fizice şi ar trebui ca şeful Statului să nu mai facă „mişto“.
Ce se întîmplă? Se întîmplă că sîntem la un moment al adevărului. Dacă regimul FSN-ist iliescian aplica o „terapie-şoc“ de tip Balcerowicz în anii ’90, nu se mai pierdeau aiurea miliarde de dolari în 20 de ani pe minerit, ceferit (sic!), hoţit (sic!) şi alte domenii unde chiar s-au risipit sume uriaşe. Pe fondul „ciordelilor“ oficiale, cînd s-au făcut privatizări cu cîntec şi s-au îmbogăţit peste noapte vechea gaşcă de profitori comunişti cu ciocoii din „noua clasă“ de capitalişti.
Gloata românească de azi plăteşte dur erorile unei clase politice iresponsabile şi ale unor politicieni responsabili direct şi in corpore. Traian Băsescu nu se poate deroba ridicînd vocea de responsabilitate asumată în calitate de şef al Statului român tot dînd vina pe unii sau pe alţii. Scapă cine poate şi nu ajunge să utilizeze pamperşi.
Bedros HORASANGIAN
sursa: observatorcultural.ro
Adauga comentariu