O altă aberație în Ordonanţa de urgenţă prin care Raluca Prună modifică Noul Cod de Procedură Penală: PROCURORUL POATE REVOCA O HOTĂRÎRE JUDECĂTOREASCĂ. Aceasta este filosofia fiicei fostului ambasador comunist Vasile Prună şi a fostei asistente a Monicăi Macovei.
Unul dintre marile cîştiguri ale Revoluţiei este transformarea Procuraturii de tip stalinist, care slujea dictatura, în parte a Ministerului public care să apere interesul legii. Reacţia de opunere din partea procurorilor comunişti a fost una permanentă, fiecare centimetru cîştigat de forţele reformiste ale societăţii făcîndu-se lent, cu doi paşi înainte şi unul înapoi! Într-un final, totuşi, se părea că principiile de drept au cîştigat definitiv această bătălie cu un sistem care nu ceda uşor drepturile avute înainte de 1989. Aşa s-a întîmplat, de pildă, cu mandatul de arestare, pe care înainte îl emitea procurorul, atribut care, după ani de zile de luptă mediatică, a fost transferat către instanţa de judecată! S-a pus astfel capăt unei aberaţii abuzive, în care procurorul strîngea probele şi tot el decidea dacă acestea sînt legale! Mai popular spus, în limbaj fotbalistic: procurorul centra şi tot el da cu capul!
Cînd părea că rolul judecătorului este un teritoriu cîştigat, iată că vine Raluca Prună şi readuce procurorul în situaţia de a putea revoca o hotărîre judecătorească.
Iată cum arăta Art. 242, al. 4 şi 5 din Codul de Procedură Penală înainte de a fi modificat de Ordonanţa Prună:
Lucrurile erau foarte simple: în orice împrejurare care presupune revocarea sau înlocuirea măsurii preventive, organul de cercetare penală sesizează procurorul, iar acesta dispune (dacă este de competenţa sa) sau sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi. Al. 5 al Art. 242 precizează fără echivoc: Cererea de revocare sau înlocuire a măsurii preventive se adresează NUMAI judecătorului de drepturi şi libertăţi, judecătorului de cameră preliminară sau instanţei, în funcţie de faza procesuală.
Ce face Ordonanţa Ralucăi Prună? Să vedem însă mai întîi textul acesta aberant al ministrului Justiţiei:
Aşadar, Raluca Prună introduce al. 4 indice 1, în care este este această formulare halucinantă: „Revocarea măsurilor preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune, precum şi înlocuirea acestor măsuri între ele SE DISPUNE DE PROCUROR, CHIAR DACĂ MĂSURA A FOST LUATĂ DE CĂTRE JUDECĂTORUL DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI”!
De asemenea, Prună modifică şi al. 5 al art. 242, prin care PROCURORUL DEVINE ORGANUL CĂRUIA I SE ADRESEAZĂ CEREREA DE REVOCARE, situaţie inexistentă în NCPP, unde DOAR judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară şi instanţa de judecată decideau asupra cererii unui inculpat sau suspect!
Deci, din condei, procurorul devine nu numai egalul judecătorului, ci se situează chiar deasupra acestuia, din moment ce poate dispune peste hotărîrea judecătorească pronunţată de judecător! În acest fel se mai poate vorbi despre un „proces echitabil”, cum prevede Constituţia?
Observăm că Ordonanţa Prună introduce în art. 242, un alineat nou: al. 4 indice 2, care spune că „Împotriva ordonanţei procurorului dispuse potrivit al. 4 indice 1 se poate face plîngere, în condiţiile art. 213”. Acest art. 213 are următorul titlu: „Calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror” şi prevede la al. 6 şi 7 următoarele:
„(6) Judecătorul de drepturi şi libertăţi poate revoca măsura, dacă au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de luare a acesteia.
(7) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la pronunţarea încheierii”.
Aşadar, pînă acum orice măsură dispusă de procuror putea fi revocată de judecătorul de drepturi şi libertăţi. Punct. Acum, după ce procurorul dispune peste hotărîrea judecătorul de drepturi şi libertăţi, inculpatul poate face plîngere din nou la judecătorul de drepturi şi libertăţi, iar procurorul, în baza Ordonanței Prună, poate să treacă din nou peste judecător și tot așa pînă cînd inculpatul îmbătrîneşte! Mai mult chiar, Prună îl introduce aiurea şi pe procuror între persoanele cărora li se adresează cererea inculpatului!
Oricine se poate întreba de ce este vraiștea asta în capul ministrului Justiției Raluca Prună. O privire aruncată pe CV-ul său lămurește lucrurile. Înainte de toate, să nu uităm că Raluca Prună este fiica fostului ambasador comunist Vasile Prună, despre care disidentul Mircea Răceanu scrie în cartea sa „Infern ‘89”, că ar fi fost ofiţer de securitate. Mai mulţi cititori ne-au solicitat să publicăm fragmentul acesta din cartea lui Mircea Răceanu. Iată-l:
„…lt.-col. Emil Rădulescu a avut o scurtă convorbire cu anchetatorul Cotoman, după care a revenit lînga mine. De această dată, a scos nu din servieta cu care venise, ci din buzunarul hainei un plic care, de asemenea, conţinea o serie de fotografii (…) de format mic, 4/6 centimetri, de tipul celor folosite pentru paşaport. Înainte de a le arăta, el mi-a atras atenţia să indic numai acele persoane pe care le ştiu că sunt ofiţeri de Securitate. Mi-a arătat aproximativ 35-40 de fotografii, toate aparţinînd lucrătorilor din Ministerul Afacerilor Externe. Îi cunoşteam pe absolut toţi. Cu mulţi dintre ei lucrasem ani de zile şi ştiam că erau ofiţeri de Securitate, pe alţii îi bănuiam (…): Vasile Prună, Gheorghe Duţă, Ion Dobreci, Vasile Croicu, Ioan Donca, Tudor Valeriu, Teodor Meleşcanu… (…) Două aspecte mi-au reţinut în mod deosebit atenţia: primul a constat în faptul că plicul nu conţinea şi fotografiile unor lucrători din minister de care eram sigur că nu erau ofiţeri de Securitate, ca de exmplu Ion Beşteliu sau Boris Rangheţ. Al doilea aspect a fost modul în care a procedat lt.-col. Rădulescu după ce mi le-a arătat. De data aceasta, el nu a mai luat nicio notiţă şi nici nu a consemnat, prin declaraţie semnată de mine, faptul că mi le-a prezentat. Mai mult, după ce a băgat micile fotografii în plic mi-a spus pe un ton sec şi ameninţător: „Uită de ele”!” Atenţionarea lt.-col. Rădulescu mi-a întărit definitiv convingerea că toţi cei ale căror fotografii se găseau în plic – inclusiv cei pe care pînă atunci nu i-am bănuit – erau cadre sau colaboratori activi ai Securităţii”. (Mircea Răceanu – „Infern ‘89”, Editura Silex, 2000, pp. 108-109).
Să vedem acum CV-ul Ralucăi Prună. Mai întîi, iată capitolele „Educaţie” şi „Experienţă didactică”:
Observăm că a făcut Facultatea de drept la Universitatea Ecologică, aproape în aceeaşi perioadă în care alt ministru, Cristina Paşca Palmer, urma cursurile Facultăţii Ecologice la aceeaşi Universitate neacreditată! În perioada cînd era studentă la Drept, Raluca Prună a făcut şi Filosofia, iar între 1997-1998 a făcut un master la Universitatea Central Europeană (CEU) din Budapesta, instituţie finanţată, bineînţeles de George Soros, exact acolo unde şi Monica Macovei a făcut tot un master! În această perioadă mai era şi dublu cadru didactic la două Universităţi! Nu ştiu cum naiba, femeile acestea cu 10 capete, capabile de ubicuitate, fac ce fac şi urmează acelaşi traseu!
Mai mult chiar, din întîmplare, natürlich, toate şefele din ultimii ani din Justiţie provin din familii nomenclaturiste:
– Monica Macovei, fiica unui colonel decorat de Ceauşescu în 1971, care a lucrat în cadrul Consiliului de Stat al RSR
– Laura Codruţa Kovesi, fiica procurorului comunist Ioan Lascu
– Raluca Prună, fiica fostului ambasador comunist Vasile Prună!
Revenind CV-ul Ralucăi Prună, observăm că după 4 ani de avocatură, săturîndu-se de sălile de judecată, a început cariera tehnocraţiei. Iată traseul:
Acum parcă lucrurile încep să se lămurească: tehnocraţia asta ca funcţionar pe la UE se pare că este incompatibilă cu experienţa din sălile de judecată. Le cunosc bine pe cele două preşedinte ale asociaţiilor de magistraţi, Dana Gârbovan (UNJR) şi Gabriela Baltag(AMR), şi am constatat la amîndouă competenţe excepţionale în materie juridică, un limbaj clar, rezultat din ştiinţa de carte, şi un bun simţ uluitor, care vine din experienţa lucrului cu oamenii! Este de neînţeles cum nici una din guvernările de pînă acum nu s-a gîndit niciodată să le propună celor două Doamne ale Justiţiei din România să se implice în reformarea cu adevărat a Justiţiei, deşi punctele lor de vedere, exprimate deseori atunci cînd acte normative ameninţau bunul mers al acestui domeniu, le recomandă ca profesioniste de necontestat!
Dar, se pare că nici Dana Gârbovan, nici Gabriela Baltag şi nici atîţia alţi profesionişti ai dreptului nu au loc în fruntea sistemului din cauza acestor odrasle cărora parcă li s-a scris destinul încă din vremea cînd părinţii lor slujeau dictatura comunistă!
Autor: Ion Spânu
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu