Politică

O nouă Cortină de Fier va desparte bogaţii de săraci în interiorul UE

Ţările est-europene au avertizat, duminică, la summitul de la Bruxelles, că mii de şomeri s-ar putea îndrepta către statele occidentale, în timp ce o nouă Cortină de Fier desparte bogaţii de săraci în interiorul UE, scrie cotidianul The Times.

Posibilitatea ca unele dintre economiile mai mari postcomuniste să se prăbuşească a condus la solicitări, duminică, la summitul UE de la Bruxelles, privind un fond de salvare de 190 de miliarde de euro, pentru a împiedica transmiterea către restul Europei a problemelor cu care se confruntă statele din est.

Cererea, formulată de Ungaria, a fost respinsă de liderii europeni, existând temeri potrivit cărora ţările occidentale ale UE şi-ar putea reface mai degrabă propria economie pe cheltuiala ţărilor din est, apreciază cotidianul. În schimb, prim-ministrul britanic Gordon Brown şi-a reînoit apelul pentru un vast aport de capital către Fondul Monetar Internaţional, care a împrumutat deja sume importante Ungariei şi Letoniei şi urmează să primească o scrisoare de solicitare de fonduri din partea României.

Ferenc Gyurcsany, liderul ungar, a vorbit deschis despre spectrul unui colaps în Europa de Est şi crearea unei noi Cortine de Fier între ţările bogate şi cele sărace din UE. “Necesităţile de refinanţare ale Europei Centrale în 2009 s-ar putea ridica la 300 de miliarde de euro, 30 la sută din Produsul Intern Brut al regiunii”, a subliniat el, într-un document prin care solicita între 160 şi 190 de miliarde de euro din partea ţărilor UE mai bogate.

“O criză semnificativă în Europa de Est ar putea produce tensiuni politice şi presiuni imigraţioniste. Cu o populaţie a Europei Centrale şi de Est de 350 de milioane, dintre care 100 de milioane se află în UE, o creştere de 10 la sută a şomajului ar putea duce la cel puţin cinci milioane de şomeri în interiorul UE”, a mai precizat el.

sursa:  http://www.mediafax.ro

Tag-uri