Cel ce taie un copac, ar trebui obligat să planteze întreaga-i viaţă păduri. Cel ce sfarâmă sufletul lemnului întrupat de dalta sculptorului într-o lucrare monumentală, ar trebui pus la grele cazne. Cel ce a distrus însă o Troiţă ar trebui izgonit din sufletul neamului care l-a găzduit. Iar de troiţa este una închinată recunoştiinţei către Eroii Neamului ar trebui osândit la uitare.
De aceea, cel ce a purces la alungarea unei troiţei ori a unui monument ridicat în memoria martirilor din Decembrie 89 ar trebui blestemat fără milă pentru fapta sa. Căci, vina este mult mai mare, decât a aceluia care a pus la pământ o troiţă uitată la o răscruce de drumuri. Pentru că monumentele ridicate în memoria celor ce s-au jertfit în Decembrie 89 sunt bornele Istoriei noastre. Iar în numele jerfiților din Decembrie 89, pe aceia care cuteză a șterge faptele de eroism din cartea timpului ar trebui aspru să-i pedepsim.
Altminteri uitarea se va aşterne peste noi; peste noi, ca Neam şi Țară…
Și nu este vina detractorilor de țară că s-a ajuns aici. Ei sunt oricum doar niște viermi la picioarele istoriei care tot încearcă a săpa la fundamentele măreției Neamului nostru. Iar ca aceștia au fost și vor mai fi!
Vina este a noastră căci încă privim absenți la dezmățul veneticilor. Asistăm letargici la ceea ce era evident că se va întâmpla. Am intuit, am știut că aici se va ajunge, dar, în loc să fim cu un pas înainte, ne lăsăm striviți până aproape de ultima clipă. Aceia a celei din urmă suflări de țară.
Și poate că altădată am avut noroc, ridicându-ne din amorțire în ultimul moment. Dar va veni clipa în care nu va mai fi așa. Și vom risca a rămâne una cu pământul…
Știam dară că descentralizarea „culturală” va duce aici: la distrugerea monumentelor devenirii noastre. Dar ne-am amăgit că poate veneticii nu vor începe chiar de grabă a destrăma firul reperelor noastre în daracul „descentralizării”. Numai că, iată, nici nu s-au uscat bine cernelurile trădării guvernamentale pe proiectele descentralizării culturale, că, deja, primele monumente sunt înlăturate, într-o blasfemie fără măsură, chiar la ceas de aniversare a eliberării noastre, a câştigării Libertăţii, fiind pus la pământ un monument închinat martirilor din Decembrie 89. Un gest, nu păgân, ci satanic, căci el s-a petrecut chiar în Postul Crăciunului, reînnodând, peste cei 24 de ani pe care ar fi trebuit să-i celebrăm pentru menirea noastră de acum, blestemul care încă mușcă din noi.
Evident, înlăturarea unui monument închinat Erorilor Revoluției şi înlocuirea lui cu o „lucrare” cu aspecte obscene, este și o încercare de a măsura actualul nostru grad de conştientizare a procesului de deromânizare, de întinare a identităţii, a divizării şi ştergerii conştiinței de neam şi ţară. Şi nici oraşul unde s-a petrecut acest lucru, la Zalău, nu a fost ales întâmplător, ci tocmai pentru a justifica înlăturarea unui monument închinat Revoluției dintr-un oraș în care nu a fost o revoluție propriu-zisă.
Dar nu este decât o capcană. Chiar dacă la Zalău, orașul în care un monument-bornă al scrierii istorii noastre a fost înlăturat pntru a face loc desfrânării „artistice”, nu a fost „revoluție”, asta nu înseamnă că orașul nu are dreptul de a omagia Revoluția printr-un monument. Un monument care, înainte de a fi închinat victimelor din Zalău, jertfite, e adevărat, departe de casă, în locuri-martir, era închinat înainte de toate unui ideal.
Dacă vom cădea în această capcană, să nu ne mirăm că vor urma troiţele și monumentele din alte orașe „martir” în care, de fapt, nu s-au ridicat baricade în Decembrie 89, nu s-au tras focuri și nu a fost nimeni rănit, dar oamenii au simțit nevoia de a înălța monumente.
Apoi vor urma monumentele din orașele revoluției. Iar după simbolurile revoluției puse la pământ din zelul unor șefi de consilii locale cu drept de decizie într-o cultură „descentralizată”, care își vor dovedi slujul față de o putere care încearcă să contureze inutilitatea Revoluției din 89, ba chiar „răul” pe care acesta l-a produs, o putere care vrea să pună pauză celor 24 de ani trecuți de la desprinderea de vechiul sistem, se va trece la înlăturarea altor și altor simboluri. Înlăturate fizic prin voința unor decidenți locali care le consideră nepotrivite istoriei pe care vrea să o rescrie actuala putere ori lăsate în paragină pănă ce acestea vor fi devenit una cu pământul uitării.
În fapt, Troița Eroilor din Zalău a fost ridicată în 1990 în memoria celor cinci salajeni jertfiți în Decembrie 89 prin alte localități ale țării, fiind înlocuită doi ani mai târziu cu un monument placat cu marmură. Locul a rămas însă cunoscut sub numele de „la troiță”. Iată însă că, la 24 de ani de la Revoluție, monumentul este îndepărtat și înlocuit cu un simbol obscen, primăria din Zalău susținând că acesta nu avea oricum autorizaţie de construcţie. Și așa este, dar avea avizul Ministerului Culturii și aprobarea Comisiei Monumentelor, avize care nu au mai contat într-o „descentralizarea” care a dat mână liberă autorităților locale. Și care au decis înlocuirea simbolului închinat Revoluției cu o lucrare în valoare de peste un million de euro, realizată din fonduri europene (și câte monumente vor fi oare dărâmate pentru a face loc celor construite cu astfel de bani?!), un fel de mesaj, dacă ținem cont de forma lucrării, a ceea ce primim noi acum de la actuala putere.
Ce va urma, este cât se poate de evident! Dacă nu, să ne reamintim ceea ce promitea Sorin Oprescu în clipa în care câștiga al doilea mandat de Primar General: dărâmarea Monumentului Renașterii Naționale din Piața Revoluției, al artistului plastic Alexandru Ghildus, noroc că a fost refuzat de o comisie din Ministerul Culturii.
De acum, însă, descentralizarea „culturală” va lăsa loc „interpretărilor” personale ale edililor…
Autor: Cezar Adonis Mihalache
Sursa: Ziarul Natiunea
Adauga comentariu