Politică

„Nu mai promovaţi corupţia morală în ţara noastră” intelectualitatea georgiană către consilierului special al UE pe problemele drepturilor omului

gay-300x270Cel mai important ziar al Georgiei (nu este vorba despre statul american cu acelaşi nume, ci de ţara europeană situată între Marea Neagră şi Munţii Caucaz) a publicat o scrisoare deschisă semnată de 36 dintre cei mai remarcabili intelectuali ai ţării, în care este criticat Thomas Hammarberg, consilierul special al U.E. pe probleme de drepturi ale omului, ca reacţie la un raport controversat al acestuia despre respectarea drepturilor omului în această ţară.

Nu că n-ar fi existat încălcări flagrante ale drepturilor omului în Georgia, ca în majoritatea statelor post-comuniste, dar aceste abuzuri nu-l interesează pe dl. Hammarberg, care le trece sub tăcere. În schimb, singurul aspect pe care el şi stăpânii lui politici de la Bruxelles îl consideră a ţine de „politica drepturilor omului” este promovarea imoralităţii sexuale sub masca unor concepte precum „diversitate”, „toleranţă” sau „lupta împotriva homofobiei”.

Câteva extrase din scrisoarea respectivă:

„Nu ne-am fi imaginat niciunul dintre noi vreodată că homosexualii şi cei care promovează alte tipuri de depravare sexuală ar trebui trataţi ca şi cum ar avea statutul unei minorităţi religioase sau lingvistice. Acest nou tertip este absolut inacceptabil… Suntem de părere că  punerea semnului egalităţii între cei care practică perversiuni sexuale şi reprezentanţii minorităţilor religioase sau etnice… este o ideologie artificială, impusă în mod deliberat, care nu are nimic de a face cu regulile proprii societăţii umane de secole.

Ne scrieţi că sărbătorirea Zilei Internaţionale împotriva Homofobiei reprezintă exercitarea unor drepturi, nu o propagandă. Noi nu putem fi de acord. Orice eveniment public promovează ceea ce declară, şi n-are niciun rost să negăm asta.

Regulile dreptului diplomatic vă cer să respectaţi tradiţiile ţării unde vă aflaţi.

Într-unul dintre cele mai tragice momente ale istoriei noastre naţionale, 100.000 de locuitori ai oraşului Tbilisi şi-au plecat capetele în faţa călăilor ca să le fie tăiate, sacrificându-şi astfel viaţa în apărarea moralităţii creştine. În Tbilisi, aceşti oameni sunt veneraţi ca sfinţi. Lăsaţi impresia că aveţi dreptul să îi învăţaţi pe locuitorii acestui oraş şi ai acestei ţări, indicându-le ce e bine şi ce e rău şi să ne ţineţi predici despre datoria noastră de a vă acorda dreptul la liberă exprimare. Vrem să vă atragem atenţia asupra faptului că, deşi v-am acordat dreptul de a vă exprima liber opinia în ţara noastră, ne păstrăm totuşi dreptul la replică.”

Acţiunea dvs. din 17 mai anul curent a fost o provocare cu scopul de a  ne destabiliza şi dezbina societatea. Vă reamintim că în data de 26 mai, în acelaşi loc – pe Bulevardul Rustaveli – protestatari paşnici au fost ucişi de regimul lui Saakachvili. Cadavrele cetăţenilor ucişi au fost ascunse pe acoperişul unui mall din apropiere ca să-i ţină departe de ochii mulţimii, în timp ce o paradă militară trecea prin acel loc. Reprezentanţi ai Uniunii Europene au fost prezenţi la această paradă la câteva sute de metri distanţă de locul unde erau ascunse cadavrele… fără a protesta în vreun fel împotriva acestei încălcări a dreptului la viaţă sau împotriva mutilării nemiloase a sute de persoane. În schimb, aceşti reprezentanţi iau apărarea celor care promovează depravarea sexuală.

<

…Ce concluzii ar trebui să tragă societatea noastră din aceste lucruri cu privire la priorităţile Vestului în zona drepturilor omului?

Marxismul a venit la noi tot din Vest… Marxismul la fel ne-a obligat să sărbătorim câteva „sărbători” internaţionale care nu ne reflectau valorile.

Credinţa este o chestiune de conştiinţă personală şi speranţă şi oricine trebuie să fie liber şi să se simtă în siguranţă în această privinţă” – acestea sunt cuvintele marelui nostru scriitor şi personalitate publică, Ilia Chavchavadze. Georgienii şi-au condus mereu vieţile după aceste cuvinte. În Europa de Vest, aşa-zisele procese ale Iluminismului şi Reformaţiei au costat milioane de vieţi. În ţara noastră, credinţa şi cunoaşterea au coexistat dintotdeauna fără vărsare de sânge, în timp ce Marxismul, care ne-a venit din Vest, a avut ca rezultat râuri de sânge vărsat aici în numele unui fals concept de „libertate”.

Liberatatea nu trebuie confundată cu promovarea corupţiei morale sau cu insultarea unei societăţi tradiţionale de către o ideologie care, sub falsul stindard al „liberei alegeri”, duce la suferinţa a milioane de copii ai căror părinţi au divorţat… Această ideologie generează izolare şi disperare, îi face pe oameni să-şi pună toate speranţele în bani şi într-o nouă legislaţie care, în Occident, în ciuda bunăstării materiale a condus societăţile într-un declin existenţia

„Ce s-a întâmplat în Occident în ultimele trei decenii, din păcate, reprezintă o prăbuşire de amploare a valorilor familiale, ale spiritualităţii şi ale decenţei. Istoria statului şi naţiunii noastre este cu mult mai vastă decât această scurtă perioadă de timp. Aşa că nu putem să acceptăm lecţiile pe care ni le predaţi pe durata acestui experiment. Priviţi la istoria propriei dumneavoastră generaţii, Thomas – în care parte din viaţa dumneavoastră vreţi să trăiţi? În acea parte în care aţi fost crescut de către părinţii dumneavoastră după valorile tradiţionale europene sau în această ultimă parte, când, deja adult fiind, aţi învăţat noua ideologie? Iar dacă generaţia dumneavoastră a fost atât de instabilă în opiniile ei morale, ce ne garantează că pe viitor nu veţi veni cu alte inovaţii conforme standardelor etice?

Ne pare rău pentru dumneavoastră şi pentru problemele generaţiei dvs.… dar noi credem că Europa nu s-a bazat pe orgiile generaţiei hippie, ci pe valorile creştine, pe care le-am apărat cu multă amărăciune şi bucurie în epoca socialismului sovietic şi pe care vom continua să le apărăm în şi în condiţiile capitalismului occidental şi globalizării.”

Autor: J.C. von Krempach, 28 octombrie 2013

Traducere: Coşereanu Gabriela

Sursa: Foaie Nationala

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Intelectualilor acestei tari li s-a maturizat si inchis bine fontanela capului si li s-a rigidizat si otelit corespunzator coloana vertebrala spre deosebire de neterminatii nostri de cauciuc. Acea tara mai are sperante daca are ca exemple in fata poporenilor astfel de barbati si nu niste curve (si la propriu nu numai la figurat) si de genul masculin nu numai de celalalt. La noi, nici BOR nu are si nu a avut o pozitie explicita, intransigenta si care sa nu lase loc la optiuni in aceasta privinta. La noi se ajunsese dupa 90 sa fie de mare porc si sa spui ca tu tii cu tara, ca esti patriot era o rusine, sa nu arati lumii toate bubele tarii tale si toate “scheletele din dulapul tarii” si sa nu povestesti tot ce stii despre unde isi tine tara armamentul, aurul, fabricile secrete, etc era o dovada de comunism, de neeuropenism, de ceausism, etc. Viteaz si demn popor, ce sa zic !

  • Sincer nu inteleg de ce se simt unii oameni atacati de faptul ca unor minoritati sexuale li se da dreptul de a se casatori.
    Sa fim realisti: casatoria nu mai este, in zilele noastre, nici o alianta intre 2 familii, nici o institutie menita doar sa produca copii … casatoria este defapt un contract social, in urma caruia cei doi partenere dobandesc niste drepturi legale si niste indatoriri legale.
    Nici macar nu se mai poate discuta despre legatura casatorie-sex, tinand cont ca relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex se intampla oricum.
    Asa ca realmente nu inteleg de ce va opuneti contractelor sociale (in cazul asta casatoria) intre lesbiene/homosexuali?