A devenit o obisnuinta ca la inceputul fiecarui an sa fim amenintati cu majorari de preturi, incepand cu produsele alimentare si continuand cu energia,carburantii sau impozitele locale. Din pacate,ca sa intelegem de ce, de fiecare data analizam efectele si nu cauzele.
Daca accizele sunt cauza principala a majorarilor de preturi la benzina, tigari sau energie electrica, in schimb, la produsele alimentare s-a gasit drept tap ispasitor eliminarea subventiilor in agricultura. Pentru guvern, care trebuie sa impuna aceste scumpiri, motivatia este cat se poate de simpla si, mai ales, cat se poate de protectoare.
Fara nici o exceptie, toate ne vin de la Uniunea Europeana, ale carei reguli le-am acceptat inca din timpul negocierilor de aderare, negocieri pe care, evident, nu le-a purtat nici Cabinetul Boc si nici presedintele Basescu.
In schimb, guvernul vede si partea buna a lucrurilor, in sensul ca preturi sau impozite mai mari nu inseamna altceva decat venituri mai mari la buget. Pentru populatie insa, cea care suporta direct efectele scumpirilor de preturi, toate aceste justificari nu au nici o relevanta.
Se acrediteaza tot mai mult ideea ca suntem un fel de cobai ai Uniunii Europene si ca noi trebuie sa platim mai mult pentru ca altii sa traiasca mai bine.
Paradoxal, cele aproape doua milioane de romani care lucreaza de ani buni in strainatate nu au schimbat aceste mentalitati nici chiar in randul familiilor lor ramase aici in tara. Asadar, castigam ca in Romania, dar trebuie sa platim ca oricare alt european cu venituri duble sau triple fata de ale noastre.
Cine-i de vina in aceste conditii? Desigur, Uniunea Europeana. Cu putina vointa am putea face insa pasul de la efect la cauza, incercand sa pricepem ca undeva avem si noi partea noastra de vina.
Daca despre accize si alinierea lor la nivelul celor din intreaga Uniune Europeana am tot scris, cred ca mai important ar fi sa analizam scumpirile la produsele alimentare, cu atat mai mult cu cat ne place sa spunem ca odata eram “granarul Europei”.
Intre noi fie vorba si aceasta afirmatie trebuie analizata in contextul economic din urma cu peste 80 de ani, cand majoritatea populatiei ocupate se regasea in domeniul agriculturii.
Dar, sa nu divagam. Asadar, suntem a treia sau a patra tara din Uniunea Europeana, ca potential agricol teoretic, dar importam peste 50% din carnea de pui consumata, peste 70% din carnea de porc consumata si cam tot atata la capitolul fructe si legume.
In aceasta situatie se impune o intrebare cat se poate de simpla: de ce s-ar scumpi alimentele doar in baza eliminarii subventiilor pentru agricultura? Daca importam cu preponderenta produse care in tarile lor de origine nu s-au scumpit, de ce s-ar scumpi atunci in Romania?
Ca o paranteza, fac precizarea ca nici leul nu s-a devalorizat fata de euro asa cum poate ne asteptam, motiv pentru care importurile nu trebuie sa fie mai scumpe.
Din nou insa, asta e alta poveste. La cele doua intrebari de mai sus ne-a raspuns in direct si noul ministru al agriculturii, Mihail Dumitru, care spune ca din punctul lui de vedere nu ar trebui sa asistam la majorari semnificative de preturi pentru produsele alimentare.
Sigur, domnul ministru face referire si la subventii incercand sa argumenteze ca eliminarea lor va fi inlocuita cu altceva, un alt ajutor din partea statului. Cu mici exceptii, subventiile care au costat in fiecare an bugetul de stat o gramada de bani, nu si-au facut nici pe departe efectele dorite.
Unii au supravietuit cu ajutorul lor, altii (cei mai multi in realitate) le-au incasat fara a pune ceva in loc. Am avut ocazia, in aceste zile de pauza, sa trec prin multe locuri din tara.
Nicaieri, dar absolut nicaieri intr-o alta tara in care am fost nu am vazut atata teren pustiu.
Paradoxal, prin manevre specific noua romanilor, majoritatea proprietarilor de teren nelucrat au reusit sa-si incaseze subventiile. Inclusiv fosti ingineri agricoli, care prin metode deja cunoscute au reusit sa acapareze terenuri ce nu le reveneau de drept, nu s-au sinchisit sa le lucreze.
In schimb, au primit subventii pentru aceste terenuri. Un control al Uniunii Europene (cum s-a intamplat de altfel si in alte tari) ne-ar putea costa enorm.
Asadar, de la an la an suprafata arabila a Romaniei s-a imputinat, pentru simplu fapt ca terenurile au fost abandonate. Nu trebuie sa facem greseala de a ne raporta doar la acele sate izolate, unde forta de munca este imbatranita, sau pur si simplu nu mai exista.
Este vorba de suprafete de teren in Baragan, in Campia Romana sau Campia de Vest, care odata asigurau cea mai mare parte din productia agricola a Romaniei. Se mai justifica subventia in aceste situatii?
Nu avem piete agricole, nici burse de cereale, acolo unde preturile se formeaza asa cum dicteaza cererea si oferta, tocmai pentru ca fermierii sa judece in cunostinta de cauza ceeea ce trebuie si ceeea ce nu trebuie cultivat.
Nu avem utilaje, nu avem ingrasaminte sau alte substante active, cu toate ca o buna bucata de vreme s-au acordat subventii pentru achizitionarea lor. Nu avem un sistem performant de irigatii, lucrari de desecare sau de ameliorare a terenurile, cu toate ca de la bugetul statului s-au dat miliarde de lei anual in acest scop, tot sub forma de subventii.
Nu avem fermieri tineri, specialisti in agricultura, chiar daca s-au risipit bani de la buget pentru acest lucru. Cu mici exceptii, nu am avut niciodata un ministru al agriculturii, directori prin diferitele agentii de profil care sa fie oameni de specialitate si care sa fie ascultati atunci cand vin cu solutii.
Avem doar politicieni, oameni care nu vad nici o posibilitate de a face o afacere din agricultura, in schimb am dat subventii si nu am impozitat pamantul, asa cum ar fi fost normal pentru ca el sa nu ramana pustiu.
Cat priveste industria alimentara, subventiile destinate acestui sector au fost acordate nu pentru sustinerea ei in viata, ci pentru cresterea performantei si a alinierii la normele de securitate alimentara ale Uniunii Europene.
Din fericire, aici lucrurile au inceput sa miste. In concluzie, subventiile acordate pana acuma, si este vorba despre sume imense, s-au dovedit a fi bani aruncati pe Apa Sambetei. Cu ele sau fara ele, produsele alimentare au fost scumpe si nu trebuie sa ne surprinda ca acuma, suntem avertizati ca vor fi si mai scumpe.
In Uniunea Europeana se acorda subventii fermierilor mult mai mari decat cele din Romania. Acolo insa, fermierii folosesc acesti bani pentru a produce si pentru a putea vinde produsele lor la preturi cat mai accesibile pentru consumatori.
Acolo nu exista metru patrat de pamant nelucrat, pentru ca cel ce nu este in stare sa faca acest lucru il vinde sau il arendeaza celui ce poate. Putem continua la nesfarsit cu asemenea exemple si nu mai departe decat privind la vecinii nostri bulgari, ca sa nu mai vorbim de unguri.
Nu lipsa subventiilor ne scumpesc noua alimentele, ci lipsa de interes fata de aceasta bogatie naturala lasata de la Dumnezeu. Cand vom intelege ca nu mai putem sta cu mana intinsa la stat, pentru a pretinde ca facem agricultura, atunci, problema subventiilor se va pune cu totul altfel.
De asemenea, cand guvernul va sti sa faca politici agricole eficiente si nu se va margini sa inchida gura fermierilor cu inca un pumn de bani aruncati de pomana, de la noi toti, vom avea preturi adevarate la produsele alimentare, vom avea fermieri adevarati si terenuri lucrate.
Aceasta este provocarea pentru noul ministru al agriculturii, dar si pentru cei ce il vor succeda, caci o politica agricola eficienta nu se face in timpul unui singur mandat.
Alexandru Moldovan
sursa: bloombiz.ro
Adauga comentariu