Politică

Daca nu-i putem face mai buni, sa-i facem mai multi!

Sa alegem calea de mijloc: intre un glont in cap si celalalt obraz. Vom descoperi ca nu doare decat la buzunare, si nu ale noastre, ci ale lor. Fara indoiala ca nu la asta s-a gandit Traian Basescu in momentul cand a cuplat doua angoase.

Cea personala, legata de castigarea celui de-al doilea mandat, si cea populara, care incepe dimineata cu nevoia de-a vedea un barosan cu catuse si se termina seara cu nevoia de-a-l vedea sarac lipit.

Noi ca noi, ca ne-am obisnuit, dar sunt convins ca s-au obisnuit si ei, ceea ce inseamna ca avem doua lumi paralele. Ce-ar fi de facut?

Cum nu-i doare gura…

… au anuntat fiecare, pe caprarii, ca lucreaza la cate-o lege privind reducerea numarului parlamentarilor. Unii includ desfiintarea unei statiuni a legislativului in pachetul reformei constitutionale, altii se limiteaza la modificarea Legii 35 din 2008 privind alegea Camerei Deputatilor si a Senatului.

Toti – n-are rost sa scriem nume, asa-i? – vorbesc despre primenire, asa ca 2010 incepe cu o hora la orizont. Traian Basescu a desfasurat sub gaselnita “daca nu-i putem face mai buni, sa-i facem mai putini!” o campanie desteapta, cu agatatoare, si a tinut. Dar acum, ca ne-am racit patimile, eu spun ca a gresit.

Daca vom cantari activitatea parlamentara vom descoperi ca sub zece la suta dintre alesi sunt autori de legi. Stiti care e procedura? In mintea unuia se iveste o idee, isi pune consilierii sa scrie si la final, umbla cu proiectul printre colegi, dupa semnaturi. Asta da bine la toata lumea. In primul rand in propriul partid, apoi la presa, si daca iscalesc si adversari se creaza o moneda de schimb. Nimeni nu mai stie exact ce a initiat, si asa se explica situatiile in care cate-un deputat este intrebat la televizor despre o lege pe care si-a pus semnatura si nu-si mai aminteste sa o fi facut.

Cum proportia de oameni care lucreaza e mititica, daca s-ar pastra, dar numarul parlamentarilor s-ar mari de zece ori, in cifre absolute ar parea ca 471 de alesi chiar fac ceva. Si daca ar fi un milion de parlamentari? Un om la 18 alegatori, care s-ar muta pe rand la fiecare in sufragerie, cate-o saptamana, ne-ar scuti de multe cheltuieli. Ca oricum traiesc pe spinarea noastra, deci sa-i punem sa manance tocanita!

De la vorba la fapta…

… e cale lunga. Insa lasand gluma la o parte, daca reducem numarul parlamentarilor la 300, de ce sa nu-i lasam in statiune numai pe 30? Nu garanteaza nimeni – pornea chiar presedintele de la aceasta premisa – ca persoanele care vor continua sa presteze suveranitatea noastra vor fi mai de buna calitate.

Eu cred chiar ca daca locurile se imputineaza, batalia pecuniara pentru obtinerea unui mandat va fi si mai inversunata, si va imputi si mai tare mecanismul nominalizarii. Privilegiile raman, dar le vor pipai mai putini, prin urmare miza ascute lupta.

Ca sa le reuseasca reforma clasei politice, insa, ar trebui sa-si recompartimenteze mintea si partidele sa desemneze in formula uninominala alt tip de personaje.
Dar cum sa se desfasoare campania electorala? Ca tipul ala de personaje n-are bani de afise. Unde mai pui ca in eventualitatea ca un partid s-ar gandi sa ofere o garnitura de oameni care nu seamana cu ce avem acum (lenesi, ipocriti, pusi pe capatuiala), ar veni ceilalti cu noua colectie de galeti, mici si baxuri cu ulei, profitand de naivitatea celor care s-au gandit ca si electoratul s-a schimbat.

Ce ne dorim? Niste oameni care sa promoveze valorile culturale si spiritul civic, sa militeze impotriva distrugerii naturii, sa se lupte pentru o democratie transparenta, libertati fundamentale, promovarea tinerilor, singurii care au potential de schimbare structurala a societatii, sa combata privilegiile, sa investeasca in oameni.

Si atunci de ce nu l-am votat pe Remus Cernea si l-am considerat un ametit?

sursa: ziare.com

Abonează-te la newsletter