Politică

Nu credeam să-nvăț a muri vreodată

Nu-mi propun să conving pe nimeni. Nu sunt un propovăduitor. Faptul că scriu ce gândesc despre politică, despre viaţa noastră influenţată de alţii, despre aceia care umblă prin ea murdari pe picioare, este doar o formă a mea, poate puerilă, de a-mi ţine vie iluzia de libertate.

1984-19561

Vreau să le arăt acelor profanatori că ştiu adevărata lor faţă, că înţeleg adevăratele lor planuri, că nu mă pot înşela. Motiv pentru care povara ticăloşiei lor demascate ar trebui să-i apese, ca o afurisenie,  în vastele campanii de călcare în picioare a drepturilor semenilor lor.

Marile cuceriri tehnice din ultimul secol au schimbat profund echilibrele naturale din societate.  Nu există bine major adus de ştiinţă care să nu fie contrabalansat de un rău gigantic. Iar maneta spre plus sau minus nu e la îndemâna tuturor. Poporul, în accepţiunea lui democratică de majoritate, a fost transformat într-un simplu figurant. Iar democraţia a ajuns bătaia de joc, tot mai pe faţă, a unor oculţi incontrolabil de puternici.

Probabil că, la acest punct, mai cinstit ar fi să se schimbe oficial paradigma clasică de conducere a societăţii. Să se asume că tehnologia a ajuns atât de departe încât democraţia e perimată şi lumea, prin această tehnologie, ar trebui să fie condusă de nişte iniţiaţi, şi nicidecum de aleşii unui popor, pe media lui, ignorant.

Nu doar în România, ci în toate ţările din lume, poporul este, pe media lui, ignorant. Parcă nicăieri însă, privind spre jumătatea civilizată a planetei, această ignoranţă nu este atât de batjocorită ca la noi. Şi experienţa de viaţă atât de depunctată în încercarea ei de a fi de folos copiilor şi nepoţilor.

Războiul lui Klaus Iohannis cu poporul său ignorant, dar majoritar, este una dintre cele mai imorale forme de război pe timp de pace. Să instigi o minoritate mai instruită împotriva unei majorităţi cu experienţă de viaţă mai bogată, folosind ca armă, într-o societate plină de injustiţii, ideea de justiţie, este prostituţie pe fond veneric. Înseamnă a-ţi umple noua generaţie de Treponema pallidum doar pentru că speri ca o astfel de molimă îi va face mai combativi pe minoritari “tăi” în lupta lor cu majoritarii “lor”.

Ştiu că, în mantra de motivare a oricărui recrut din serviciile secrete, cuvântul cheie este patriotismul. De aceea mă întreb: este cineva printre motivatori care să le şi explice recruţilor ce înseamnă acest cuvânt? Oare ei, la nivelul la care sunt puşi să acţioneze, infiltraţi printre manifestanţi, camuflaţi ca ziarişti sau parlamentari ori punându-şi roba neagră a magistratului peste uniforma primordială, realizează că sunt folosiţi ca simple instrumente pentru un uriaş număr de înşelătorie antinaţională?

Tare mi-e teamă că nu!  Tare mi-e teamă că aceştia îşi trădează ţara cu bunăcredinţă!

Or, adus în acest punct, războiul oculţilor cu poporul este tranşat.

Ce poţi face când vezi, cu o clipă înaintea altora, apariţia dezastrului? Să taci, ca să nu produci panică, sau să dai alarma, în gura mare?

Cam asta este dilema mea, acum!

Strada, la nivel de enunţ, e de partea binelui. La nivel de realitate geo-strategică pregăteşte pas cu pas dezastrul.

Aproape că nu-mi mai fac nicio iluzie că vreun miracol ne-ar mai putea salva.

România a fost deja aleasă, de noii negociatori ai erei Trump – Putin, ca pion de sacrificiu pentru realizarea unui nou echilibru al zonelor de influenţă. Ca să nu opună o rezistenţă deranjantă la sacrificare şi tranşare, ea este, preventiv şi sistematic, ruptă din interior, printr-o dezbinare populară ca după decembrie 1989, cu largul sprijin al preşedintelui Klaus Iohannis şi al sistemului de forţă care îl controlează pe acesta.

Slavă, aşadar, lui Iohannis şi sistemului! Slavă tinerilor frumoşi şi liberi care se lasă duşi de nas cu un entuzism demn de o cauză mai bună.

Sunt eu pesedist? Mă jur că nu! Chiar dacă, în această împrejurare, văd aceleaşi pericole ca si pesediştii.

Aşa cred, aşa simt, aşa spun!

România lui Iohannis, alăturată temporar, iresponsabil şi conjunctural Germaniei lui Merkel, se duce, candidă, spre dezmembrare precum mielul la tăiere şi porcul la ignat.

Când va veni nota de plată, eu voi fi dezertat deja din această lume. Nu mă voi mai zvârcoli de consecinţe. Deştepţii însă, intransigenţii şi principialii iohanişti, vor primi în plină figură răsplata diamantinei lor clarviziuni.

Şi, pentru că nu s-au obosit să încerce a învăţa din experienţa părinţilor lor, le va fi dat să reînvie această experienţă pe propria piele.

Să dea Dumnezeu să mă înşel!

Sursa: Contele de Saint Germain

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Ticalosia demascata n-are leac. Are pedeapsa. Si daca ne-am schimba atitudinea intr-una constructiva, vizionara, pragmatica, in context geopolitic, realizam performanta de a nu ne mai vaicari, tangui, victimiza. De doua luni de zile, in mod sistematic, se obstructioneaza activitatea de guvernare si legiferare a tarii, atentat la ordinea de drept si siguranta nationala. Cine are urechi de auzit, sa auda, ochi pt vazut, sa vada, minte de priceput, sa PRICEAPA, pt numele lui Dumnezeu! Poporul a identificat autorii!!!

  • Mai intai se impune in mod imperios sa admitem faptul ca 80% din tara este devastata, devalizata, jefuita, capusata, la toate niv., afectata de cancerul globalizarii-razboiul hibrid in toata “splendoarea jocului de lumini si umbre”, in care ne regasim fiecare, mai mult sau mai putin, actori, regizori, producatori, scenaristi, figuranti…
    Avem o problema ridicata de la cel mai inalt nivel: “gasca de politicieni cu probleme penale”
    Avem Coduri felurite, in speta, Cod penal, de procedura penala, legi speciale, tratate internationale ratificate, directive, acorduri, comisii etc, dar nu reusim sa definim abuzul in serviciu, in elem. sale constitutive: exercitarea defectuoasa a atributiilor de serviciu, plafonul prejudiciului, categ. de salariati careia i se adreseaza, temeiul legal, in continuare, nu distingem intre aceasta forma de abuz si celelalte: abuz de forta, de putere.
    Reluam: daca Binele este recompensat si Raul/Infractiunea este pedepsita, de ce nu sporeste BINELE si nu descreste Infractiunea? Dupa cum arata rezultatul si radiografia de tara la ora actuala, tragem concluzia ca lupta anticoruptie s-a dovedit ineficienta in sensul in care prejudiciul nu a fost recuperat integral, comportamentul infractional nu s-a corectat, decat, sa recunoastem, intr-o foarte mica masura (s-au mai cumintit unii politicieni, meditand in racoarea temnitei-nefericita solutie, asta e!)

    Sunteti de acord cu elaborarea unor legi drepte, corecte, morale, prevazute cu sanctiuni clare, aplicate in mod unitar, in fata carora cu totii sa fim egali! DA sau NU

    Sunteti de acord cu activitatea de prevenire a faptelor de coruptie, concomitent cu solutionarea dosarelor in curs, cu celeritate, in fctie de context, cu recuperarea prejudiciului si a bunurilor tarii? DA sau NU

    Finantarea aferenta unui referendum inutil, o dirijam in obiective de interes public major, de ex.:
    Reabilitarea/modernizarea Institutului Cantacuzino (productia de vaccinuri dupa reteta specialistilor autohtoni, identific subst active pt produse de sanatate div.: medicam, subst dezinfectante, antiseptice etc);
    Centru de cercetare si implementare a tehnologiei/dispozitivelor bazate pe utilizarea energiei libere (asigurarea independentei energetice, elimin cheltuielilor abuzive din fact de utilitati, anihilat banda de “baieti destepti din energie”);
    Centru de sanatate/consiliere adresat copiiilor, tinerilor, tuturor categ sociale aflate in dif stadii de suferinta: dependente, depresii, nevroze, psihoze etc;
    Institut de cercetare/implementare a unor proiecte pragmatice in domeniul asigurarii hranei cea de toate zilele, in cond epuizarii resurselor planetare, poluarii, procesarii, infestarii aer-apa-sol etc;
    Multinationalele si corporatiile…isi revizuiesc managenetul in context;

    Pt. asigurarea pacii sociale: ridicarea imunitatii prezidentiale in scopul edificarii asupra suspiciunilor rezonabile, indiciilor temeinice care planeaza in jurul faptelor savarsite mediatizate; derularea programului de guvernare; implementarea FSDI cu simt de raspundere, monitorizat atent de un colectiv de profesionisti cu abititati si expertiza in preventie, previziune…minunea natiunii, aliatilor, partenerilor, vecinilor, fratilor nostri de prin alte dimensiuni.
    Capul sus si cu Dumnezeu inainte!

  • Activitatea la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale, primarii, prefecturi, consilii judetene, locale este paralizata prin atitudinea absolut inconstienta de blocare a BVC, sub pretextul aberant care se invarte in jurul deficitului de 3%, in fapt si in drept, tragerea de timp in scopul ascunderii cu intentie a activitatii exercitata defectuos in sensul legii,in domeniu si in materie, din partea guvernului tehnocrat instaurat nelegitim prin lovitura de stat din 4 noiembrie 2014 marcata cu sangele nevinovat al tinerilor arsi de vii la Colectiv, efectul demonic al emotiei fluturata strategic la cel mai inalt nivel. Poporul are dreptul, in virtutea principiilor care reglem transparenta in utilizarea judicioasa a fondurilor publice, sa cunoasca raportul de activitate in ce priveste achizitiile si procedurile ref la “Cumintenia Pamantului”, armament militar, tunurile de la Airbus,companii de interes strategic national, motivele pt care subventiile nu s-au acordat in timp util, absobtia defectuoasa, in tema, a fondurilor europene, acordarea facilitatilor, fonduri de 140 mil. euro companiilor cu capital strain in tratament preferential, si in devafoarea firmelor cu capital autohton, atentat la ordinea de drept, siguranta si securitatea nationala in sensul dispoz prev la art 394-498 Cod penal, circumstante care, justifica si intareste initiativa tehnocrata in ce priveste dez-incriminarea chiar si partiala a abuzului in serviciu prev in DECIZIA CCR nr. 405/2016, preluata prin OUG 13-motivul discordiei, diversiunii, dezbinarii poporului, a unei lovituri de stat esuata de aceasta data, prin grija adevaratilor patrioti care vegheaza si actioneaza cu intelepciune pentru apararea statului de drept, a drepturilor si libertatilor fundamentale ale tuturor cetatenilor, atat a celor care au votat cat si a celor care nu s-au prezentat la vot, alegand sa se exprime intr-un alt mod, prin manifestatii extrem de periculoase in context politic extern, generatoare de haos, blocaj, paralizarea activitatii de guvernare, legiferare. Si ar fi timpul sa pricepem ca nu suntem urmasii lui Traian, istoric vorbind, cotropirea Daciei efectuandu-se doar in proportie de 14% si pt o perioada f scurta de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost calcat de picior de legionar roman! Daca nu invatam macar in al 12-lea ceas, sa ne indreptam cu demnitate, coloana vertebrala…atunci nu ne ramanne decat sa asistam in ignoranta la propria frangere.