Nigel Farage este un europarlamentar britanic, lider al UK Independence Party şi al grupului “Europa pentru Libertate şi Democraţie” din Parlamentul European. A devenit celebru prin discursurile sale eurosceptice şi prin criticile sale tăioase la adresa unor înalţi oficiali ai Uniunii Europene. Acestora, Farage le reproşează că stau în luxosul lor turn de fildeş şi că au pierdut orice legătură cu voinţa democratică şi cu aspiraţiile reale ale cetăţenilor europeni care îi plătesc din banii lor. În primăvara anului 2005, Farage a solicitat Comisiei Europene să furnizeze informaţii despre cum şi-au petrecut vacanţa unii comisari europeni. Solicitarea lui Farage a venit după ce ziarul german “Die Welt” a dezvăluit că preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a petrecut o săptămână pe iahtul personal al miliardarului grec Spiro Latsis. Cu o lună înainte de această vacanţă, Comisia Europeană aprobase o solicitare a guvernului elen de a fi lăsat să ofere ajutoare de stat de peste 10 milioane de euro companiei de transport maritim a lui Latsis. Nigel Farage a făcut publice de asemenea date despre dosarul penal al liderului grupului popularilor europeni din Parlamentul European, Joseph Daul. Datele arătau că Daul fusese urmărit penal în Franţa în 2004 pentru o deturnare de fonduri în valoare de 16 milioane de euro, bani aparţinând sindicatelor fermierilor francezi. Nigel Farage a fost obligat să plătească o amendă de 3.000 de euro pentru că l-a descris pe Herman Van Rompuy drept “carismatic precum o cârpă umedă şi cu înfăţişarea unui funcţionăraş de bancă”, acuzându-l că, prin deciziile sale în Consiliul European, a devenit “asasinul liniştit al democraţiilor din Europa”.
Personaj controversat, Farage adoptă deseori accente radicale în discursurile lui furibund eurosceptice. Critica sa la adresa derapajelor eurocraţiei de la Bruxelles, câteodată bine ţintită, este însoţită de cele mai multe ori cu excese de limbaj şi atitudini mult prea radicale (vezi ideile sale despre necesitatea de a desfiinţa Uniunea Europeană). Deşi nu sunt un adept al corectitudinii politice, nu împărtăşesc multe din ideile sale. Dar unele aspecte morale şi politice denunţate de europarlamentarul britanic, făcute din spirit de frondă şi uneori cu o doză mult prea mare de nonconformism politic, pot constitui teme de meditaţie pentru cei care văd prea în roz instituţiile europene.
George Bogdan: În România, în vară, a avut loc un referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu. El a încălcat mai multe articole din Constituţia noastră şi, aşa cum prevede legea fundamentală, după un vot în Parlament, poporul român poate vota la un referendum pentru demiterea preşedintelui ţării. Românii au votat, atingând o rată mare de participare, în favoarea demiterii lui Băsescu. 47% potrivit unor date oficiale, peste 50% potrivit celor care au votat împotriva lui Băsescu. Comisia Europeană a obligat însă România să accepte că, fără o rată de participare de 50% plus unu dintre totalul celor înscrişi pe listele electorale permanente, referendumul nu poate fi validat. Şi referendumul a fost invalidat. De ce unii oficiali de la Comisia Europeană şi Consiliul European, în special Barroso, Reding, Van Rompuy, au făcut tot posibilul să îngroape o decizie politică luată de cetăţenii României prin referendum?
Nigel Farage: Comisia Europeană şi Consiliul European nu au niciun drept să dea lecţii de democraţie României, ca de altfel niciunei alte ţări. Aceste instituţii nu sunt doar nedemocratice, ci anti-democratice. În ultimii doi ani, aceste instituţii au subminat constant democraţiile naţionale. Prim-miniştri aleşi în mod democratic în state europene au fost înlăturaţi de la putere prin presiunile Bruxelles-ului, fiind înlocuiţi cu tehnocraţi nealeşi prin vot popular. Este cazul Italiei şi cel al Greciei. Ministerele de Finanţe din Irlanda, Grecia şi Portugalia au fost practic preluate de către o „Troică”, formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Provocările la adresa democraţiei în Europa vin, în mare parte, chiar din partea Uniunii Europene înseşi. Şi, la urma urmei, ce legitimitate democratică poate avea această Uniune Europeană? Legislaţia UE nu poate fi iniţiată decât de birocraţii din Comisia Europeană, birocaţi pe care nu îi poţi alege democratic prin vot şi nici nu îi poţi demite prin vot. Cât despre Parlamentul European, această faţadă democratică a UE, ce să mai vorbim. În ultimii zece ani, prezenţa la vot la alegerile pentru Parlamentul European a fost în vertiginoasă scădere. La ultimul scrutin europarlamentar din 2009 s-a prezentat doar un procent de 43% din electoratul total din UE. De aceea spun că Uniunea Europeană nu are legitimitate democratică.
De unde provine această atitudine arogantă şi autoritară a unor personaje politice precum Viviane Reding, Jose Manuel Barroso şi Herman Van Rompuy, funcţionari plătiţi până la urmă din bani publici?
Aroganţa şi atitudinile autoritare ale acestor indivizi provin, sunt sigur, din faptul că ei nu au fost aleşi direct de către cetăţenii Europei şi pentru că nu pot fi eliminaţi prin vot popular. Cine din Europa auzise de Hermann Van Rompuy înainte ca el să fie numit preşedinte al Consiliului European? Între timp, el a devenit unul dintre cei mai puternici oameni din Europa. Această situaţie mi se pare foarte periculoasă. Dar ar mai trebui să fim surprinşi?
Uniunea Europeană a fost cea care a ignorat „Nu-ul” categoric al olandezilor şi al francezilor când s-a pus problema ratificării prin referendum a Constituţiei Europene în 2005. Uniunea Europeană a fost cea care a ignorat complet în 2008 votul negativ al irlandezilor la referendumul privind ratificarea tratatului european, rebotezat Tratatul de la Lisabona, forţându-i să voteze un „Da” în cadrul unui alt referendum în 2009. Baroneasa Catherine Ashton, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi şef al Serviciului de Acţiune Externă al UE, câştigă un salariu de 312.000 de euro pe an (aproximativ 26.000 euro pe lună), controlează aproape 4.000 de funcţionari, cheltuind peste jumătate de miliard de euro pe an. Ea este o persoană care nu a fost nici măcar o singură dată votată de către cetăţeni pentru a ocupa funcţii publice. O asemenea situaţie reprezintă un afront violent adus valorilor democratice. Elitele din Bruxelles conduc popoarele Europei cu un dispreţ total. Ei nu au niciun interes să ceară opinia cetăţenilor europeni, când pot foarte simplu să o ignore. Şi, după cum am văzut deja în Franţa, în Olanda în 2005 şi Irlanda, în cazul în care popoarele dau un răspuns „greşit”, neconvenabil birocraţilor, opinia lor va fi în cel mai bun caz ignorată, iar, în cel mai rău caz, atacată frontal.
Presa a descoperit recent că preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a participat la diverse reuniuni ale extremiştilor flamanzi. Ce părere aveţi despre asta?
Absolut nimic despre Hermann Van Rompuy nu mă mai surprinde. El este cel care, în calitate de preşedinte al parlamentului belgian, a dat ordin să fie încuiate uşile acestui for, astfel încât parlamentarii să nu poată intra ca să voteze pe marginea unei probleme importante. Tratează democraţiile naţionale cu un dispreţ afişat. Van Rompuy este un pericol real pentru voinţa democratică a poporului român. Nu uitaţi că el a fost cel care, plin de zâmbet, a dat mâna cu dictatorului libian Gaddafi, la Summitul UE-Africa, în 29 noiembrie 2010. Nu ştia Van Rompuy ce tip de om a fost Gaddafi? Van Rompuy ştia că Gaddafi a fost cel care a declarat războiul sfânt împotriva Elveţiei, după ce cetăţenii acestei ţări au votat să se interzică construirea de moschei şi minarete pe teritoriul elveţian. Gaddafi a fost un jihadist. El a şantajat ţările din Uniunea Europeană că, în cazul în care acestea nu îi vor da 5 miliarde de euro, va inunda continentul european cu imigranţi africani. Gaddafi a fost cel care l-a îmbrăţişat pe teroristul care a provocat atentatul de la Lockerbie şi a ameninţat Marea Britanie că, dacă nu îl eliberează pe Al-Megrahi, va abate un val de teroare asupra britanicilor. Gaddafi a fost cel care a găzduit criminali condamnaţi de justiţia internaţională. Colonelul Gaddafi a fost genul de om căruia politicienii cu adevărat democraţi nu ar fi trebuit să îi arate simpatie şi sprijin. L-am somat pe Hermann Van Rompuy să îşi ceară scuze pentru faptul că s-a întâlnit cu Gaddafi şi că a strâns mâna acestui dictator. Van Rompuy nu are niciun drept să predea lecţii de democraţie guvernelor europene alese în mod democratic. I-am spus-o lui Van Rompuy direct în faţă, în februarie 2010, că este suficient de competent şi periculos, şi că nu am nici o îndoială că intenţia sa este aceea de a fi asasinul liniştit al democraţiei europene, precum şi al statelor naţionale europene. Ei bine, evenimentele au demonstrat că am avut dreptate. Van Rompuy este un duşman al democraţiei naţionale în România.
Multe dintre adversarii dvs. spun că aţi fi împotriva Europei. Impresia mea este că aveţi de fapt o altă idee despre cooperarea şi solidaritatea europeană decât cea a majorităţii birocraţiei de la Bruxelles. Aţi putea explica, vă rog, pentru publicul din România pe cine anume ţintiţi cu criticile dvs. faţă de concepţia actuală despre Europa, concepţie emanată din birourile eurocraţilor de la Bruxelles?
Buni europeni sunt cei care se străduiesc să restabilească democraţia naţională şi cei care se asigură că vocea poporului român se face auzită la Bruxelles. Buni europeni sunt cei care sărbătoresc diversitatea culturală a Europei, cei care sunt mândri de ceea ce sunt, mândri de locul de unde provin şi fericiţi să sărbătorească împreună cu alţii realizările ţărilor lor. Buni europeni sunt cei care apără dreptul ţării lor la autodeterminare democratică şi care se ridică împotriva controlului birocratic impus de la Bruxelles. Oamenii din România au experimentat înainte ce înseamnă un regim dictatorial. Vă sfătuiesc ca acum să nu permiteţi unei dictaturi birocratice să vă confişte ţara prin intimidare sau mită. În forma sa actuală, o Uniune Europeană federalizată fantezist va muri strânsă ca într-o menghină, între furia contribuabililor din nordul Europei, nemulţumiţi că sunt obligaţi să plătească din banii lor salvarea proiectului euro, pe de o parte, iar, de cealaltă, de revolta cetăţenilor sărăci şi şomeri din sudul Europei, înbolnăviţi de regimul de austeritate la care au fost supuşi ca nişte cobai, prinşi fiind şi ei în închisoarea economică a euro. Euroscepticismul este în creştere în Europa de Nord şi de Sud, din motive foarte diferite, dar la fel de valabile. Pentru un număr tot mai mare de oameni devine din ce în ce mai clar că democraţia naţională şi statutul de membru al Uniunii Europene sunt incompatibile. Ceea ce aş vrea să văd în Marea Britanie, dar şi în fiecare ţară din Europa, este un divorţ pe cale amiabilă de actuala Uniune Europeană şi că vom ajunge la situaţia în care popoarele din Europa vor putea face comerţ şi vor putea coopera fără să mai fie nevoie să fie conduse de la Bruxelles de către birocraţi puternici, dar nealeşi în mod democratic.
George Bogdan
sursa: cotidianul.ro
Adauga comentariu