Politică

NICOLAE R. DARAMUS: CAI PUTERE DE PROSTIE

CAI-PUTERE-DE-PROSTIE-2mTextul de mai sus face parte din volumul “INOCENȚII MARII TERORI”.

„La ieşirea din rezervaţie n-am avut probleme, fiindcă noi eram mai mulţi decât paznicii”. Sincera zicere aparţine unui tânăr „forumist” de pe un site al motocicliştilor care bântuie munţii pe unde îi taie capul. Tot ea, zicerea, amintindu-mi un adevăr rostit explicit, subliniind forţa kilogramelor de carne în dauna minţii, pus de data asta în gura unui cunoscut personaj istoric, Alexandru Lăpuşneanu: „Proşti, dar mulţi!” Adică cei de care trebuie ţinut cont, de voie de nevoie.

Dacă şi paznicii rezervaţiei naturale din Călimani – căci despre ea scrie imberbul motorist – ar fi judecat după aceleaşi canoane de cantitate, s-ar fi cuvenit să le tragă câteva gloanţe în cauciucuri ori, după caz, chiar în picioare. Fiindcă ei aveau, la rândul lor, mai multe arme de foc decât puţoii care străbătuseră pe motociclete, contrar legii, acel teritoriu.

Evident că paznicii nu au făcut-o, motivele inerţiei „autorităţilor” fiind absolut condamnabile. Ele merită o disertaţie aparte, unde scuza fricii, a păzirii pielii proprii nu încap, întrucât acceptarea slujbei de paznic plătit înseamnă îndeplinirea rolului cu asumare de risc; ceea ce pentru români în general şi la această oră – care durează de vreo două mii de ani – nu este de înţeles, fie că la mijloc este rostirea unui adevăr mărunt dinaintea şefului, fie că e vorba despre acţiuni concrete, civice sau de serviciu.

Curajul, „dacă nu-şi are rădăcinile într-un anumit sentiment al răspunderii consimţite, nu este altceva decât semnul sărăciei sau al prisosului de tinereţe” – scria în „Pământ al oamenilor” Antoine de Saint-Exupéry. Fireşte referindu-se nu la sărăcia din buzunare. Cum însă „omul de nimic din nimic îşi face virtute”, curajul celor mai mulţi compatrioţi, fie plebei, fie „autorităţi”, se rezumă la isprăvi de neisprăviţi. Laude precum „Atât am băut, că nici nu ştiu cum am ajuns acasă” făcând parte din dialogul cotidian.

Când nu îşi elogiază propriul pântec, „sărăcia” omului se umple astăzi cu shopping, banul devenind criteriul cert de diferenţiere. Tehnica a ajuns pe mâna oricui, sistemul oferind deopotrivă bunuri şi intoxicare cu drepturi. Mai ales cu „dreptul tău” de a avea ce e mai bun, mai scump, mai exclusivist, cum glăsuiesc reclamele. Exclusivist, adică aşa cum au alte milioane de indivizi cu buzunarul plin.

Motocicliştii, off-roaderii cu maşini 4×4, vânătorii – ce listă nesfârşită! – sunt grămezi de „exclusivişti”, colective de banali cu pretenţii. Inocenţi prin inconştienţă, ridicoli prin seriozitatea „pasiunii”, adesea şi nocivi prin exercitarea acesteia.

CAI-PUTERE-DE-PROSTIE-1m

Dă-i omului puterea – cailor putere, a fotoliului, a politicii – şi îi vei vedea adevăratul caracter, este esenţa unei zicale. Şi cum fotoliul şi politica sunt la îndemâna puţinor plebei, plebeilor majoritari le rămân cumpărăturile. Făcute uneori cu sacrificiu, ele înseamnă găsirea unei identităţi colective. Una unde virtuţile lor inexistente sunt clamate şi recunoscute statutar. În cazul masculilor, una unde curajul şi bărbăţia să fie, prin lipsă, la mare cinste.

Elitele nimicului se impun pe zi ce trece, fiindcă nişa părăsită de conştiinţă se cere ocupată. Este un principiu elementar în natură. În natura umană cu prisosinţă. În România capitalistă, şi mai şi.

Sărăcia spiritului şi prisosul de tinereţe, despre care scria de Saint-Exupéry, sunt uşor de observat la hoardele de „motorişti”, ele devenind stridente atunci când acestora li se iau interviuri. Nici unul nu ştie că „dacă taci, înţelept rămâi”. Şi nici nu are cum. Microfonul dinaintea gurii şi camera de luat vederi asupra sa – un nimeni îmbrăcat în piele neagră, cu cască de extraterestru pe craniu, călare pe o motocicletă „tare” –îl propulsează dintr-o dată în lumea celor la care se uită lumea. Lumea obişnuită, vezi bine, faţă de care el, graţie unei cumpărături care îi vibrează între buci, se simte diferit şi superior. Creierul său, în continuă vacanţă, simte că e luat în seamă şi e fericit. Nu mai duce grija cuvintelor şi gura vorbeşte singură, strigând mai mult, spre a acoperi huruitul cailor putere: „Cool! Excelent! Dur! Adrenalină!” Apoi, eventual oprind motorul, explică reporterului cam prin ce aventuri de doi bani a trecut el: noroaie, bolovani, iar noroaie, ceva cu lanţul de transmisie, o pană de cauciuc. Ah, cât este de frumos! Acum, că e seară, va chefui cu ceilalţi motorişti până noaptea târziu. Şi-a adus băutură din belşug, au cumpărat şi de la localnici. Este liber, relaxat, fiindcă e „în mijlocul naturii”. Ce mai încoace-ncolo: grozav până peste poate!

Spre a fi convingător, operatorul plonjează apoi asupra unor detalii sublim-eroice: petele de tină de pe costum, de pe viziera căştii, iar eu îmi amintesc cum pe vremuri bunicii mei spălau porcul. Gest care îmi apare astăzi cu adevărat sublim şi de dat la televizor. Apoi, din perspectivă joasă, eşapamentul îneacă în fum obiectivul camerei şi centaurul hibrid o zbugheşte spre următoarea frână cu derapaj controlat şi jerbe de noroi.

Când mi se întâmplă să vizionez aceste reportaje de televiziune sau să le găsesc prin reviste, descopăr însă că nici cei care ţin microfoanele sau scriu nu sunt altcumva. Au şi ei acelaşi entuziasm infantil, aceeaşi admiraţie de om frustrat, dinaintea tehnicii, a unuia care „s-a ajuns”, care „si-a găsit vocaţia”, care „trăieşte viaţa la maxim”. El, jurnalistul, nu înţelege că, dincolo de relatarea evenimentului, el este un formator de opinie şi un ofertant de modele. Nu pricepe că tocmai „viaţa la maxim” reduce la minim viaţa. Viaţa Terrei, înainte de toate. Consumism, risipă, combustibili fosili, poluare, gaze cu efect de seră, încălzire globală?… Doar nişte vorbe.

CAI-PUTERE-DE-PROSTIE-3m

Autor: Nicolae R. Dărămuș

Foto: Nicolae R. Dărămuș

NOTĂ:
„Inocenții marii terori” este cel mai nou volum scris de Nicolae R. Dărămuș și apărut la Alexandria Publishing House în 2013. Ecolog, prozator, publicist, desenator şi fotograf de natură, Nicolae Dărămuș a fondat în 1994 Societatea Nordică de Ecologie TUA RES AGITUR (SENTRA), axată pe educaţia „pro natura” prin mijloacele artelor – literatură, fotografie, desen, film – şi pe activităţi de teren (preponderent pe observarea şi dezvăluirea spre public a agresării patrimoniului faunistic şi a habitatului forestier).

Gandește România recomandă INOCENȚII MARII TERORI, o carte scrisă în numele celor care nu se pot apăra, cuvântând în faţa oamenilor.

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • De multe ori exagerati cu articolele inutile, iar aici este unul dintre ele. Nu sunt fan al motocicletelor, ci al muntilor, dar nu am nimic cu acesti oameni. Atat timp cat nu lasa in urma lor decat niste gaze arse nu este nici o problema. Este hoobyul lor pe care il respect. De cand s-a inventat “motorul” (tren,masina,motocicleta) barbatii au fost atrasi de el; uneori mai mult decat de femei. Este pur si simplu un sport. Dar se ocupa Ponta sa nu mai aiba unde se duce, nici macar in rezervatii.

  • Ca si motorist si muntoman:
    Aprob: N-ai ce cauta cu baraitoarea in rezervatii. Fie ea motor, jeep sau barca. Sunt atatea paduri si coclauri pe unde poti sa te dai, unde nu stresezi cine stie ce animale protejate.
    Dezaprob: Restul articolului. Adica serios? 2 pagini despre cat de infantila ar fi pasiunea pentru motor? Nici nu-mi dau seama daca autorul a prezentat un discurs despre strugurii acri sau doar o prejudecata obtuza.

    Ca exista exemple de motociclisti retardati si cocalari, sunt de acord, dar ii consider motociclisti in aceeasi masura in care sunt muntomani aia in pantofi intre Babele si Omu. Sau aia de vor biserica pe platoul Bucegi. Sau ala cu numere de bucuresti din apuseni de a aruncat un pet de bere in padure chiar cand am trecut pe langa el, de inca-mi pare rau ca nu am intors motoru sa ma duc sa-i fut una.

  • Stiu si eu că libertatea oferită de motocicletă este efemeră.sunt motociclist vechi si de aceea intervin.Cred că ai folosit motociclismul doar ca un exemplu să îti expui punctul de vedere si bine faci.dar cu rabele de ce nu ai nimic,tirurile ,autobuzele,jeepurile etc..toate poluează cu mult mai mult.iar caracterele oamenilor sau poftele lor nu ai cum să le potolesti.oamenii au fost si vor fi mereu pusi pe pofte diferite Si asta o poate schimba doar UNUL.CEL care ne-a creat.Si dacă poftele ar fi tinute în frîu la toti oamenii planeta “va fi salvata”Eu nu pot să cred că planeta asta va fi distrusă de motociclism,sau consumul resurselor fosile.Respect.

Abonează-te la newsletter