Politică

Nici securiștilor de rit nou nu le place democrația – cazul alegerilor interne din USR

Gata, USR și-a ales noul președinte în persoana îndrăgitului și carismaticului politician, Dan Barna. Acest lucru era previzibil, mai ales că fostul, actualul și viitorul președinte al USR a avut grijă să organizeze alegeri interne înaintea alegerilor prezidențiale, unde el a fost deja votat ca fiind soluția partidului pentru Cotroceni.



Deși avea prima șansă, Barna n-a rezistat ispitei de a se comporta ca un comunist în anii ’50 așa că a apelat la metoda – nu contează cine și cum votează, contează cine numără voturile.

Astfel, modalitatea de alegere a președintelui partidului s-a schimbat semnificativ cu o lună înainte de alegeri, membrii „comisiei electorale” s-au aflat în vădit conflict de interese, fiindcă 6 din cei 7 membri sunt candidați pe diferite funcții sau susținători declarați ai unor candidați; perioada de votare s-a prelungit cu două zile după ce urnele ar fi trebuit închise, și asta fără niciun motiv statutar; votul electronic a fost organizat în așa fel încât să excludă mulți alegători.

A existat o singură dezbatere între candidați, în ultima zi electorală, iar Barna a fost singurul dintre candidați care și-a făcut campaniei și în timpul alegerilor efective, argumentând că el prezintă candidatura la președinția României.

În acest context, Barna a luat doar 65% din voturi ceea ce ne spune că este un personaj destul de antipatizat în USR dacă, indiferent de toate aceste eforturi și având drept contra candidat pe Cosette Chichirău, nu s-a dus măcar în 90%. Aici a greșit, trebuia să citească manualul sovietic până la capăt, el a înțeles, în mare, ce trebuie să facă, dar i-au scapat nuanțele.

Democrația e supraevaluată – liderul USR este mai întâi numit și după aia are loc și procesul electoral

Dacă PNL sau PSD făceau un astfel de simulacru la alegerile lor, s-ar fi trimis scrisori deschise și Papei de la Roma. La USR nu prea se agită nimeni. Nici societatea civilă, nici ceilalți actori politici, nici măcar Cosette Chichirău care a înțeles repede că funcția bate gradul și că domnul Barna e deja candidat la prezidențiale, nu se mai poate schimba nimic acum, tre să aștepte congresul din februarie. Cei de la USR nu se mai revoltă, ei știu cum e cu conducerea paralelă și deciziile venite în plic, își aduc cu toții aminte de debarcarea lui Nicușor Dan.

Autor: Alexandru David