Deficitul bugetar al Greciei a ajuns la 10% din PIB. Situaţia de la Atena este exemplul perfect al impotenţei instituţionale a birocraţiei bruxeleze şi demonstrează că declaraţiile cu privire la “rezolvarea definitivă” a problemelor Greciei, Italiei, Portugaliei, Spaniei, Irlandei sau Franţei nu au nicio legătură cu realitatea economică. Problema fundamentală a Europei rămâne nerezolvată în continuare. Aproape fiecare ţară din Uniunea Europeană consumă substanţial mai mult decât produce, iar resursele necesare pentru a plăti datoriile acumulate şi a respecta obligaţiile cu caracter social asumate faţă de propriul electorat nu există şi nicio creştere economică nu poate genera o cantitate suficientă de bani pentru a menţine în funcţiune actualul sistem economic.
Politicienii europeni încearcă să-şi convingă electoratele şi pieţele financiare de posibilitatea unei reveniri economice care se va realiza fără o reducere a nivelului de viaţă şi a capacităţii de consum a europeanului de rând. Acest lucru este absolut imposibil. Utopia socială europeană a fost finanţată pe datorie şi acum vine decontul.
Directoarea FMI, Christine Lagarde, a folosit o metaforă perfectă pentru a explica situaţia în care a ajuns Uniunea Europeană. Europa este un Titanic care se apropie de un aisberg, iar bărcile de salvare şi colacii de salvare s-au terminat. Christine Lagarde sugerează că măsurile anti-criză implementate la nivel european nu mai au niciun efect, iar capacitatea instituţiilor europene şi internaţionale de a influenţa situaţia este din ce în ce mai limitată. Prognoza directoarei FMI descrie o depresie în stilul Marii Depresii din SUA anilor 1930 şi reacţia presei internaţionale a fost foarte negativă şi sceptică. Christine Lagarde a fost acuzată de “subminarea încrederii” şi “distrugerea optimismului”, dar despre ce încredere şi optimism poate fi vorba, în condiţiile în care eforturile comune ale UE, BCE, FMI şi FESF nu pot să genereze o reducere a deficitului bugetar elen sub 10%. Economia Greciei constituie 3% din economia europeană, iar toate eforturile instituţionale de a readuce această parte microscopică a zonei euro pe o traiectorie financiară pozitivă s-au dovedit a fi inutile. Ce speranţe pot exista în privinţa Italiei sau Spaniei, dacă Grecia reprezintă o misiune imposibilă pentru actualii lideri europeni?
Agenţia Standard and Poor’s a decis să “răsucească cuţitul în rană” şi a declarat că retrogradarea ratingului investiţional al Franţei va duce la retrogradarea ratingului Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară. În condiţiile în care pierderea de către Franţa a ratingului de triplu A este aproape o certitudine, această declaraţie a distrus orice vestigii de interes investiţional faţă de obligaţiunile emise de FESF. Reamintim cititorilor că FESF era “bagheta magică” inventată de Trichet, Barroso, Sarkozy, Draghi & Co în vederea rezolvării crizei datoriilor suverane. Chiar şi cu rating investiţional de triplu A, FESF a fost absolut incapabil să atragă sumele necesare pentru salvarea de la faliment a periferiei europene, iar după pierderea ratingului chiar şi cei mai înverşunaţi optimişti vor trebui să recunoască faptul că uniunea monetară europeană nu mai are şanse de supravieţuire în forma curentă.
Mario Draghi a recunoscut că resursele BCE sunt limitate, iar abilitatea de a influenţa pieţele financiare este din ce în ce mai redusă. În aceste condiţii, ochii politicienilor europeni se îndreaptă spre Benjamin Shalom Bernanke în speranţa obţinerii unor noi injecţii de capital, dar se pare că SUA nu au niciun interes să ajute economia europeană şi oricum, orice ajutor va avea un efect temporar. Unul dintre oficialii Rezervei Federale a recunoscut în faţa Congresului că doar “prima fază” a unui eventual plan de salvare a economiei europene ar costa peste un trilion de dolari şi aceasta este o sumă pe care administraţia Obama nu poate să o aloce europenilor atât din considerente economice cât şi politice. Mai mult decât atât, momentan SUA sunt principalul beneficiar al exodului de capital din economia europeană şi este greu de crezut că “altruismul nord-atlantic” va învinge pragmatismul economic.
Crăciunul va permite europenilor să se mai bucure pentru ultima oară de utopia consumeristă care a fost construită pe datorie. Pentru scurt timp, efectul creşterii consumului va genera o iluzie a revenirii economice şi presa va declara că Sărbătorile de iarnă au salvat economia europeană. Realitatea economică este implacabilă. Crăciunul nu va salva Europa de la faliment, ci doar va oferi o amânare a acestuia.
sursa: cronicaromana.com
Europenii isi merita soarta cu varf si indesat,ca si americanii care fac parte din popoare consumeriste.Romanii au fost,sunt si o sa fie tot timpul saraci,la noi consumul fiind la scara foarte redusa.Trebuie invatata si lectia sa nu consumam mai mult decat putem produce,in fond sa traiesti in conditii acceptabile nu ne trebuie foarte multe obiecte.
… să nu credeţi că SUA stă mai bine… şi tiparniţele de dolari lucrează în trei schimburi ca şi cele pentru euro !!!… şi chinezii&co nu mai vor hârtie ! …„Mişcarea Dacia” zice de peste doi ani „chestia asta”, dar nu are loc de … „euro-optimişti !!! „Mişcarea Dacia” pune bazele unei NOI PARADIGME, pentru vremurile ce vor veni !… pentru a umple „vidul de putere” ce se profilează… şi ca să nu mai fie chemaţi minerii sau alţi manipulaţi sau reciclaţi !!!… ci oameni COMPETENŢI, care să „ştie pe ce lume trăiesc” !!!
… fiţi siguri că şi tiparniţele americane, lucrează tot pe trei schimburi !… şi chinezii nu mai vor… hârtie ! … aşa că luaţi cunoştinţă de NOUA PARADIGMĂ propusă de „Mişcarea Dacia” pentru vremurile ce vor veni !!!
Parcă ar avea vreo importanţă, ce entitate valorică foloseşte un popor în economia proprie. Ce ar deranja poporul român, ca să folosească în schimburile interne economice, ca monedă, “cucurumbezul” ?! Nici una. E apă de ploaie toată această abureală şi teorie finanţisto-economică. Vinovaţi de toată această brambureală, nu sunt decât cetăţenii însăşi. Îndoctrinaţi fiind de sistem, pentru a trăi cât mai bine, dar dacă se poate să muncească doar…stând de geaba, uite aşa rămân câmpurile care asigura hrana zilnică, nelucrate. Deocamdată sistemul nu ştie cum să rezolve, nici la nivel local nici la nivel mondial, ce să facă cu oamenii care nu au ce face. Pentru că nu poţi pune pe un tractor cinci persoane. Poţi doar una singură, iar restul stau. Ce faci cu ăştia patru?! Implementarea în subconştient a simţului de proprietate, contrar simţului de specie civilizată, nu va face ca ăla să dea să mănânce şi celorlalţi patru. Deci paradigma capitalistă este greşită. Un bun organizator, va crea locuri de muncă şi pt ceilalţi patru. Sau se poate crea timpul de muncă prin rotaţie. O societate umană, bazată pe consum, fără nici un ideal, fără nici un scop spiritual în viaţă, este sortită pieririi din start. Momentul se apropie cu paşi repezi, toată lumea remarcă acest fapt, dar nimeni nu face decât cârpeli. Exact ca o corabie prinsă în furtună, care începe să ia apă, iar căpitanul, pune pe toată lumea la cârpit găurile pe unde intră apa, lăsând baltă scoaterea apei din corabie. Şi uite aşa până cârpesc în cală, găurile pe unde intră apa, nu văd cum se duce la fund corabia.