Analize și opinii Extern Politică

Neputinta FMI de a rezolva criza globala

Fondul Monetar International este o rămăşiţă a Sistemului de la Bretton Woods (1945) creat ca alternativă la modelul “etalon aur – devize” ce a funcţionat în perioada interbelică şi care a fost principala cauză a Marii Crize (ţările puteau emite monedă în baza rezervei internaţionale de aur şi devize aparţinând marilor puteri care, angajându-se într-un amplu proces de depreciere apreciind greşit că pot favoriza exporturile lor, au împins sistemul internaţional spre colaps).

FMI a fost creat cu următoarele scopuri: [1] să asigure un fond temporar ţărilor cu probleme de balanţă de plăţi externe (în principal din cota de participare); [2] să controleze respectarea condiţiilor care au stat la baza sistemului (toate monedele puteau fluctua într-o bandă îngustă de +/- 1% faţă de dolar şi dolarul era menţinut fix faţă de aur, cel puţin oficial; ţările puteau deprecia limitat moneda lor); [3] săofere consultanţă privind politica monetară şi valutară; [4] să favorizeze cooperarea monetară globală (care în perioada interbelică a lipsit cu desăvârşire). FMI a eşuat în îndeplinirea tuturor acestora.

Căderea Sistemului de la Bretton Woods s-a produs în 1971 după ce SUA a procedat la masive emisiuni suplimentare de dolari (dar şi pentru că s-a neglijat complet efectul de expansiune monetară produs de băncile comerciale care au exercitat o presiune naturală asupra aurului, imposibil de menţinut fix în raport cu dolarul în astfel de condiţii). La această cauză a căderii sistemului se adaugă şi lipsa unor criterii clare prin care o ţară putea produce deprecierea propriei monede (în Acord era precizat doar “în cazul unor dezechilibre majore de balanţă de plăţi externe”) dar şi exportul de inflaţiedinspre SUA spre celelalte ţări produs de acest sistem.

Odată cu căderea sistemului, FMI a devenit o instituţie inutilă care concentra importante sume de bani de hârtie (în mare parte în moneda fiecărei ţări participante). Această instituţie creată de state a încercat de nenumărate ori să îşi reformeze activitateasă îşi găsească un nou drum în economia globală fără a reuşi să facă mare lucru în acest sens. Această instituţie lipsită de sens luptă pentru a deveni credibilă prin tot felul de mijloace. Prăbuşirea ultimei legături (chiar dacă devenise doar formală) între etalonul aur şi banii de hârtie a dat liber la expansiunea monetară în toate ţările lumii fără ca FMI să poate interveni în vreun fel.

Exportul masiv de bani proaspăt tipăriţi către ţările în dezvoltare care şi-au liberalizat treptat contul curent şi contul de capital a globalizat şi a amplificat crizele financiare cărora FMI nu le mai poate oferi soluţii viabile. Sprijinul financiar oferit temporar acestor ţări (mărit permanent) s-a dovedit a fi uncreator de hazard moral şi o frână în calea aplicării unor reforme structurale reale. Banii veniţi uşor de la FMI s-au scurs la fel de uşor şi rapid în conturi private şi au dispărut fără a provoca vreun efect economic palpabil. Lista ţărilor în care FMI a eşuat în intervenţia sa a crescut exponenţial de la an la anIndoneziaTailandaMalaeziaArgentinaBraziliaKenyaTanzania,RusiaRomânia. În toate aceste ţări soluţia FMI a fost aceeaşi: o politică monetară restrictivă dublată de o creştere puternică a fiscalităţii care a condus la o contracţie economică şi mai mare.

Incapabil să prevadă şi să înţeleagă criza actuală (dar şi pe cele care vor veni),FMI propune (prin reprezentaţii săi) tot felul de soluţii la nivel global lipsite de sens şi logică economicăUna dintre ele este aceea a unei monede globale, o idee reîncălzită care nu a avut succes în anii de după căderea sistemului. Moneda globală a FMI – DST (Drepturile Speciale de Tragere) nu are cum să fie o soluţie pentru că nu ar face decât să globalizeze în mâna unora expansiunea monetară. Fără a avea valoare reală în spate (aur), DST rămâne aceeaşi monedă fiduciară ca oricare alta. În plus, are dezavantajul că nu mai are concurenţă din partea altor monede astfel că emitentul său nu va mai avea nici un motiv să fie cât de cât rezonabil cu expansiunea monetară. Concurenţa în care se află dolarul cu celelalte monede mai pune ceva presiune pe Rezerva Federală care se teme de efectele unei expansiuni monetare exagerate care ar eroda semnificativ credibilitatea în moneda americană.

Soluţia pe care FMI şi toate celelalte instituţii publice monetare evită să o aducă în discuţie (şi care este clară) este REVENIREA LA AUR ca mijloc de schimb(privatizarea aurului din băncile centrale şi repunerea lui în circulaţie ca mijloc de schimb cu păstrarea formelor moderne de plată care, însă, vor avea acoperire 100% în aur). Niciodată nu vei auzi de la FMI (sau de la băncile centrale) o reformă care să vizeze rezerva fracţionară din băncile comerciale (faptul că ele pot da împrumuturi din depozitele la vedere) sau care să interzică retragerea depozitelor la termen înainte de scadenţa lor (depozitele la termen fiind tratate în momentul de faţă ca depozite la vedere). Problemele reale ale sistemului financiar internaţional sunt neglijate complet iar atenţia publicului larg este deturnată voit către aspecte cum ar fi: fluxurile “speculative” de capital, volatilitatea cursurilor de schimb, dobândă de intervenţie etc.

Durerea mare este că România se comportă ca o ţară din lumea a treia şi că avem încredere într-o instituţie care nu înţelege absolut deloc natura crizelor financiare. Aşteptăm şi aplicăm măsuri propuse de economişti cu valoare îndoielnică şi care vizează salvarea statului, a sistemului financiar – bancar(care este tot o prelungire a statului) în dauna iniţiativei private şi a pieţei libere. Socialismul monetar expandat la scară globală de instituţii ca FMI îşi găseşte adepţii într-o ţară care mai are de făcut paşi mulţi în direcţia capitalismului. Plătind foarte scump pentru “aşa – zisa” consultanţă macroeconomică sau siguranţă pe care ne-o oferă FMI prin trimişii săi, România se afundă pe zi ce trece într-o sărăcie tot mai mare. Soluţia de ieşire din criză nu este şi nu va fi niciodată în mâinile Fondului Monetar Internaţional şi nici în mâna vreunei alte instituţii monetare publice (bancă centrală, bănci comerciale). Banii ieftini şi lipsiţi de valoare intrinsecă nu fac decât să ne împingă şi mai mult în criză iar cei care aclamă astfel de politici nu ne fac decât rău.

sursa: cristianpaun.finantare.ro

Abonează-te la newsletter