Politică

Neoliberalismul, o ”relicvă barbară”

neoliberalism”Dogmele, la fel ca si prejudecatile fac ravagii in societate, dar si in economie. Oare austeritatea si ortodoxia bugetara nu sunt considerate drept adevaruri revelate de catre cei care pleaca de la principiul intangibil potrivit caruia recesiunile si somajul ridicat sunt pretul de platit pentru a atinge sacrosanctul echilibru al conturilor publice?”, scrie economistul franco-elvetian Michel Santi intr-un articol publicat de revista Marianne, articol pe care il redam mai mai jos.
Sustinuti de imensa majoritate a economistilor si de micul mediu academic, cvasitotalitatea responsabililor politici si economici nu au ochi decat pentru aceasta doctrina neoliberala. Si nu au decat dispret pentru neo-keynesienii si alti progresisti care fac distinctie intre bugetul statului suveran si baierile pungii unei gospodarii. Aplicate orbeste si in litera lor, dogmele sunt deseori crude si destructurante.

Insa putin le pasa: politicienii nostri, precum si elitele noastre intelectuale, impun austeritatea cu acelasi entuziasm cu care vracii de odinioara faceau cate o esangvinatie. Sarlatanii vremurilor noastre prescriu mereu mai multa austeritate unor cetateni care sunt acum loviti de recesiune! Ceea ce este frapant este ca acesti fanatici si-au consolidat puterea asupra sistemului nostru chiar daca a lor credinta neoliberala este cea care a aruncat economiile noastre in prapastie. Au facut asta ridicand coruptia si capitalismul salbatic la rang de divinitate.

Nu este oare mizerabil ca exact cei care se pronuntau pana mai ieri pentru crestere si pentru locuri de munca au devenit astazi aparatori ferventi ai ”sangelui si lacrimilor”, ai crezului echilibrului bugetar – calificat in mod religios ca ”regula de aur”?

Spalarea creierelor intreprinsa de aceasta secta neoliberala a avut succes – la nivel global – daca pana si stanga franceza a ajuns sa creada in aceste dogme. O secta care, precum fanaticii religiosi, refuza categoric sa observe evidenta ca o natiune suverana, care bate o moneda suverana, nu este deloc supusa creditorilor care se imbogatesc din dobanzi. Pentru ca o natiune suverana si niste lideri demni pot – si trebuie – sa cheltuiasca mai mult decat au daca obiectivul este stoparea recesiunii.

Stie oare cetateanul ingenuncheat ca o banca centrala nu ar trebui decat sa apese pe un buton pentru a bate moneda, cu dublul scop de a resuscita economia si de a proteja populatia de spaimele pietelor financiare? Cine a explicat oare somerului care se apropie de finalul perioadei de ajutor ca o tara cu moneda suverana poate sustine bugetele deficitare pe perioade extrem de lungi, fara un impact negativ asupra cresterii economice?

Salariatul care duce lupta zilnica a asigurarii subzistentei familiei sale ar fi socat sa afle ca austeritatea (pe care el este primul ce o indura) nu face decat sa agraveze contractia economiei. Pentru ca, dupa cum spunea Irving Fisher, intr-o recesiune ”cu cat mai multi datornici platesc datoria, cu atat mai mult vor avea nevoie de bani”. O natiune si o gospodarie trebuie, prin urmare, sa aplice strategii diametral opuse cand veniturile se imputineaza: in timp ce diminuarea cheltuielilor individului are un efect neglijabil asupra economiei unei tari, reducerea cheltuielilor sectorului public are un impact dezastruos asupra sectorului privat si asupra consumului.

Orice alta strategie este sortita esecului, in ciuda declaratiilor doctrinare neoliberale, care explica ca starea economiei UE se agraveaza pentru ca nu s-a optat inca pentru si mai multa austeritate si pentru ca aceasta nu a prescrisa mai devreme!

Sunt doua viziuni asupra lumii care se confrunta: sa stoarcem si mai mult de sange pacientul mai mult sau mai putin muribund sau sa intoarcem spatele neoliberalilor si ”superstitiei” lor, pentru a relua termenul laureatului Nobel Paul Samuelson, care califica astfel aceasta viziune a incapatanarii de a echilibra bugetul unei tari. Nu: Statele Unite, Marea Britanie si Japonia, care au o moneda a lor pe care sa o emita cand li se pare ca e momentul – nu au suferit cresterea dobanzilor pentru finantarea datoriei lor publice.

Da: nivelul somajului in Statele Unite este in scadere datorita numerosilor stimuli la care s-a apelat. Si, da: relansarea economiei SUA si scaderea somajului ar fi fost si mai spectaculoase daca acesti stimuli ar fi fost si mai generosi, asa cum ar fi prevazut neo-keynesienii. In fine, da: in ciuda emiterii de moneda masiva din SUA, deficitul bugetar american s-a redus in ultimii trei ani intr-un ritm fara precedent in perioada postbelica! Economiile bugetare realizate de administratia Obama vor permite si reducerea drastica a datoriei federale americane, care ar trebui sa ajunga la 83% din PIB pana in 2022.

Dupa ce a alimentat mai multe bule speculative, incepand de la mijlocul anilor ’80, ideologia neoliberala face ravagii in Europa, impunand pe continent austeritatea si distrugatoarea manie a echilibrelor bugetare . Trebuie sa refuzam clar aceste programe nebunesti de economisire, la fel cum este imperativ sa ne opunem oricaror reduceri ale cheltuielilor sociale.

Dimpotriva, statul trebuie sa fie generos si sa investeasca in economie – adica sa-si sporeasca deficitul – atata timp cat tine aceasta perioada de recesiune. Nu va lasati inselati, caci in spatele acestei dezbateri tehnice se afla una mult mai importanta: alegerea unui tip de societate. Economia trebuie sa devina un sistem social in slujba cetateanului, iar banul un simplu instrument pus la dispozitia acestui sistem, care trebui dozat cu gandul la prosperitatea colectiva. Iata de ce azi neoliberalismul nu este nimic mai putin decat o ”relicva barbara”.

Sursa: Cotidianul

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • de cand se pricep comunistii la economie? Scuze, socialistii. Trebuie sa ai suprafata creierului destul de neteda ca sa crezi ca tiparnita este solutia problemei.

Abonează-te la newsletter