Politică

Năvodari, obligată de CEDO să devină groapa de gunoi a Europei

61660334O firmă cu patroni italieni a obținut la Curtea Europeană a Drepturilor Omului dreptul de a construi o groapă de gunoi în localitate, după ce primăria și locuitorii s-au opus categoric.

Primăria oraşului Năvodari a primit recent o adresă din partea Ministerului Afacerilor Externe prin care se cere, într-o perioadă de maximum trei luni de zile, semnarea autorizaţiei de construire a depozitului de deşeuri toxice. Mai precis, Societatea Ecological Center SA a câştigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) o hotărâre definitivă prin care instituţia de la malul mării este înştiinţată de acest lucru.

“Prin hotărârea sa din 17 martie 2015, CEDO a constatat că autorităţile naţionale nu au depus suficiente eforturi pentru a asigura executarea deplină şi într-un termen rezonabil a titlului executoriu convocat de reclamantă. Pentru aceste motive, CEDO a obligat statul român să asigure executarea, prin cele mai adecvate mijloace, a sentinţei civile nr. 759/12.08.2009 a Tribunalului Constanţa, confirmată prin decizia nr. 63/CA/28.01.2010 a Curţii de Apel Constanţa, în termen de trei luni de la data pronunţării hotărârii“, se arată în actul pe care l-a primit administraţia publică din Năvodari de la Ministerul Afacerilor Externe.

„Nu voi semna o astfel de autorizație“

Vestea a căzut ca un trăsnet asupra administaţiei locale, dar şi asupra societăţii civile năvodărene, care nu doreşte sub nici o formă construirea acestui depozit. Centrul de gospodărie deşeuri industriale ar urma să fie construit pe ruinele USAS (fosta Uzină de Superfosfaţi şi Acid Sulfuric).

„Este un moment extrem de greu pentru oraşul Năvodari şi pentru mine personal. Am primit de la Ministerul Afacerilor Externe un document prin care ni se comunică solicitarea petentului Societatea Ecological Center SA, societatea cu care s-au judecat primarul Nicolae Matei şi oraşul Năvodari, în legătură cu groapa de deşeuri industriale pe care această societate ar fi dorit să o facă la Năvodari, într-unul din batalurile de la USAS. Sunt înştiinţat că era un dosar pe rol, dosar cerut de Ecological Center la CEDO, care s-a judecat într-un timp foarte scurt din punctul meu de vedere”, a spus viceprimarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru.

Edilul a declarat că va depune actele pentru revizuirea hotărârii la Tribunal, apoi va solicita suspendarea provizorie a acesteia. Totodată, întreaga documentaţie va fi trimisă Ministerului Afacerilor Externe.

Dacă situaţia nu se va remedia, acesta susţine că preferă să-şi dea demisia de onoare. „Nu voi semna o astfel de autorizaţie. Pentru mine este mai uşor să semnez o demisie de onoare decât o astfel de autorizaţie. Îmi voi da demisia dacă nu vom reuşi să obţinem anularea deciziei CEDO“, a declarat viceprimarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru.

Turismul va fi distrus

“Orice scăpare a acestor deşeuri vine spre Năvodari şi, de aici, spre mare. Va fi o distrugere a turismului din România. Această groapă este pentru toată lumea, şi toată lumea înseamnă de la Săcele, dacă nu chiar aproape de Tulcea, până în sudul litoralului. Şi locuitorii Constanţei trebuie să ştie că în acest moment au o problemă. Este problema tuturor celor care respirăm, mâncăm, bem apă şi facem baie în Marea Neagră”, subliniază, îngrijorat, viceprimarul.

Groapa de gunoi a Europei?!

Proiectul italienilor prevede construirea, la doar 1,5 km de oraş, a unui depozit de 95 de metri înălţime, desfăşurat pe aproximativ 30 hectare.

Depozitul ar reprezenta o adevărată bombă. În groapa groazei ar urma să îşi facă loc nenumărate tipuri de deşeuri provenite din mai multe sectoare de activitate. Se vorbeşte despre produse chimice din hidrometalurgia neferoasă, despre deşeuri din industria fotografică sau deşeuri din procesele termice ori din procesele organice, toate având efecte distrugătoare asupra aerului şi a pânzei freatice, implicit asupra sănătăţii oamenilor, mai ales că în zona în care urmează să se facă groapa pentru deşeurile chimice există nişte izvoare puternice care ajung în Marea Neagră.

Conform proiectului, aici ar fi aduse, zilnic, 6.000 tone de deșeuri care să fie depozitate pe o suprafață de 29,5 hectare.

Fostul primar, în arest

Fostul primar al oraşului Năvodari Tudorel Calapod a fost condamnat, în 2014, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual, după ce ar fi acordat ilegal certificatul de urbanism pentru construirea acestui depozit de deşeuri. Magistraţii Tribunalului Constanţa au hotărât desfiinţarea certificatului de urbanism nr 718 din 20 decembrie 2007 , înregistrat la Primăria Năvodari, eliberat către SC Ecological Center SA Năvodari, referitor la construirea depozitului de deşeuri. Anchetatorii au stabilit că în perioada 2004 – 2007, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, Tudorel Calapod, în calitate de primar al oraşului Năvodari, a creat un avantaj nelegal S.C. Ecological Center S.A. Năvodari, reprezentată de Roberto Vincenteli şi Manuela Ştefania Marinescu. Astfel, societatea respectivă a obţinut în mod nelegal din partea Agenţiei Naţionale pentru Protecţie Mediului Bucureşti acordul de mediu vizând edificarea unui depozit de deşeuri toxice şi periculoase pe raza oraşului Năvodari. Procurorii au constatat că Tudorel Calapod a emis certificatul de urbanism care atesta în mod nereal un drept de proprietate (inexistent în cauză), necesar pentru obţinerea autorizaţiei de mediu. Pe de altă parte, nu a cerut avizul de la Autoritatea Aeronautică Română, şi nici Planul de Urbanism Zonal, aşa încât nu s-a cunoscut adevărata dimensiune a depozitului de deşeuri.

Autor: Anca Enea

Sursa: Romania libera

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Asa se intampla cand cedo (drepturile omului?!, hi,hi) isi exprima discretionar puterea! cu prostii pe care-i aduc la hatzuri si fraie, factorii demolatori ai romaniei, nici nu este de mirare! in opinia mea, aici vorbim de interese trans-nationale care si-au infiltrat “oamenii de bine” in instantele care, vezi doamne, vegheaza la respectarea drepturilor omului! de drepturi sunt satul, dar, care oameni?! o firma italiana cu titlu “ecologic” vrea gropi de deseuri pe teritoiul altui stat! nu primarul, nu consiliul local, nu decidentii judetului sunt cei care hotarasc! hotarasc interesele economice trans-nationale! “bravos” Natiune! mai tineti minte resturile (zeci de mii de tone) de tutun carate cu nave de alt concern Italian in Romania??!