Naivitatea este o trăsătură pozitivă? Mai ales atunci când domină și definește personalitatea? În condițiile în care falimentul individual și colectiv ar trebui să semnaleze faptul că situația este nefuncțională. Specia umană este credulă din naștere, având mecanisme eficiente și inconștiente de formare a convingerilor. Acestea se formează prin repetiție, prin procedee automate de tip pavlovian. Drept urmare, ființa umană tinde să creadă în informații pe care le primește de un număr suficient de ori, pe căi diferite. În consecință, mașinăria care generează convingeri poate fi păcălită cu ușurință.
Întotdeauna cei cu influență, fie din lumea politică, fie din cea religioasă folosesc un asemenea mecanism de a crea convingeri false și de a induce un simulacru de realitate. Acest tip de credulitate este o acceptare pasivă a informației venită pe căi legitime, reprezentând un eșec dramatic al inteligenței.
Ne-a plăcut să credem că suntem un popor matur și stabil, constituit dintr-o populație cu o doză de inteligență crescută. Oricum, ne-am comparat permanent cu alții și din proprie voință ne-am situat permenent în vârful ierarhiei. Chiar dacă realitatea era imaginară, ne-am complăcut în ficțiune. Ne-am crezut campionii Europei! Realitatea este că suntem, dar în altă direcție…
O asemenea realitate a fost descrisă de Andrei Pleşu care a vorbit la Iaşi – în aceste zile – în cadrul unei dezbateri, despre diferențele existente în perioada de interminabilă tranziție. Marcând distincția existentă între perioada „de tristă amintire” și totuși, tot mai regretată, și perioada actuală –devenită deja de “sinistră amintire”.
„Înainte eram dominaţi de teamă şi acceptam situaţia dintr-o frică aproape fizică oarecum explicabilă până la un punct. În prezent suntem manipulaţi de prostia proprie. Acuma, care este mai simpatică, frica sau prostia, este greu de analizat, dar rezultatele sunt de multe ori asemănătoare”. (Andrei Pleșu)
Le simțim și ne confruntăm zilnic cu ele. Și cu frica și cu prostia. Prima ca urmare a lipsei de convingeri autentice, iar cea de-a doua ca urmare a unei naivități perpetue. Iar consecința nu poate fi decât cea pe care România o etalează în acest început de mileniu trei. Suntem ușor de manipulat fiindcă suntem naivi și ne lipsesc convingerile personale.
Șansa unei redresări nu poate fi decât rodul unei strategii coerente de educație a poporului, de cultivare a spiritului civic și de rezistență la prostie. Lucru pe care ar trebui să îl facem dacă intenționăm să sperăm de a rămâne în Europa!
Adauga comentariu