Politică

M.R. Ungureanu şi Victor Ponta – „chelneri de bacşişuri” mici în kibuţul Mossadului… (I)

mru-comunist-350x222Victor Ponta îşi face cărţile în Israel

Apariţia la vîrful politicii româneşti, în anul 2001, a tînărului procuror Victor Ponta, venea după ce acesta a instrumentat un dosar penal în care i-a făcut jocurile inculpatului israelian Elan Schwartzenberg, individ care pe atunci, în perioada 2001-2004, intermedia relaţiile dintre politicienii români de la guvernarea PSD şi cei israelieni. Pentru a-l proteja pe româno-israelian, procurorul Ponta, care era şi asistentul premierului Năstase la facultatea unde preda acesta, a ignorat chiar şi un Ordin de sechestru pronunţat împotriva lui Elan Schwartzenberg de către Înalta Curte de Justiţie a Angliei şi Ţării Galilor.

Imediat încheiată „afacerea penală Schwartzenberg”, Victor Ponta părăsea procuratura şi devenea şef al Corpului de Control al primului-ministru Adrian Năstase şi, pe linie politică, şeful tineretului PSD. Aveam să vedem cum Schwartzenberg a aranjat apoi, întîlnirile semi-oficiale dintre premierul român Adrian Năstase şi cel israelian, Bibi Netanyahu.

Ajuns şef al PSD (Partidul Socialist Democrat) din România, Victor Ponta a preluat şi toate conexiunile israeliene ale acestuia, construite de mentorul său politic, Adrian Năstase (pe larg prezentate în lucrarea Ofensiva iudaismului asupra României). Una dintre aceste conexiuni este cea cu oamenii miliardarului Mordechai (Motti) Zisser, un sionist care este principalul finanţator al Partidului Muncii din Israel şi care deţine în Bucureşti Hotelul Radisson Blue (fostul Hotel Bucureşti), urmare unei privatizări frauduloase.

Aşa se face că, în 26 noiembrie 2010, Victor Ponta se ducea în Israel însoţit de Daciana Sîrbu, soţia sa europarlamentar, ca şi de „pupila” lui Ion lliescu, Corina Creţu. Oficial, cei trei se aflau la Tel Aviv pentru inaugurarea unei nou înfiinţate filiale a PSD în Israel, dar ei au discutat şi alte treburi cu Colette Avital, la reşedinţa lui Armand Schor, influent om de afaceri israelian, reprezentantul PSD pentru Israel şi Orientul Mijlociu. Interesul lui Ponta la Colette Avital era faptul că aceasta ar avea puternice legături la vîrful administraţiei de la Casa Albă, fiind totodată, de cîteva decenii, intima preşedintelui israelian Shimon Peres, iar scopul său era „să prezinte americanilor, prin intermediul israelienilor, planul său de revenire a PSD la conducerea României”, dorindu-şi pentru el însuşi „funcţia de prim-ministru, pe care vrea să o ocupe în urma unor alegeri anticipate, sau la termen… Victor Ponta doreşte să negocieze susţinerea administraţiei de la Casa Albă prin intermediul israelienilor”. Raportul SIE, prezentat preşedintelui Băsescu în acele zile, ar fi arătat că Victor Ponta a convins-o pe Colette Avital „să susţină în faţa lui Shimon Peres, dar şi la Casa Albă, un plan prin care atît israelienii, cît şi americanii să marşeze în cazul unor alegeri anticipate… la schimbarea guvernului actual cu un guvern de coaliţie condus de PSD, cu Victor Ponta premier”. Totodată, însă, Ponta aducea asigurări de fidelitate în privinţa „relaţiilor comerciale şi politice dintre Israel şi România” şi privind „poziţia Statului Român în procesul politic din Orientul Mijlociu”, cum anunţau comunicatele de presă (Agenţiile Animanews şi Prompt Media din 27.11.2010, ca şi ziarul Tricolorul din 29 şi 30 noiembrie 2010).

Pînă la urmă, Ponta şi Colette Avital nu erau la prima discuţie. În acelaşi an, prin luna mai, unii lideri ai PSD avansau ideea ca româno-israelianca Avital să devină preşedintele României la alegerile din 2014, pe care o vedeau ca o „doamnă de fier de origine evreiască”, „o Margaret Thatcher a României, o mînă de fier într-o mănuşă de catifea”. Exact după o lună de cînd s-a discutat în „cercurile înalte” ale PSD această propunere, în iunie 2010, Victor Ponta, în calitate de şef al PSD se întîlnea la New York cu madame Colette Avital, la întrunirea Consiliului Internaţionalei Socialiste, avînd o lungă discuţie cu aceasta (conform unui comunicat al PSD), O Avital deţinînd funcţia de secretar general al Partidului Muncii din Israel şi fiind o intimă a centrelor de putere ale lumii. (Colette Avital „s-a ciocnit de toate marile centre de putere ale lumii”: a lucrat pentru diplomaţia israeliană la Bruxelles, a fost consul la Boston, ambasadoare a Israelului la Paris şi la Lisabona, consul general al Israelului la New York şi director general adjunct pentru problemele Europei Occidentale în ministerul de Externe israelian, apoi de peste un deceniu este deputat în parlamentul israelian, candidînd chiar şi la şefia statului Israel. Are reputaţia de a fi prietenă şi cu secretarul de stat american Hilllary Clinton, evreică la rîndul ei).

Ungureanu nominalizat de Washigton

Am văzut, în mare parte din conţinutul acestei lucrări, trecutul, mai mult decît vulnerabil, care îl leagă pe personajul M.R. Ungureanu de evrei, în general, de organizaţiile americane şi mondiale evreieşti, în special, de Israel şi interesele lui, mai ales.

Devenit premier al României la începutul lunii februarie 2012, în urma revoltelor de stradă din ţară şi mai ales din Bucureşti, urmate de demisia guvernului Emil Boc, aveam să aflăm ulterior de la Traian Băsescu că decizia ca Ungureanu să devină premier al României o luase cu Emil Boc încă din decembrie 2011 (deci fără nici o legătură cu revoltele populare din ianuarie-februarie 2012). De ce să fi intervenit, însă, această decizie. Răspunsul stă, cum se aflase deja, în afara ţării.

Cineva din marii acestei lumii i-a cerut lui Băsescu să îl aducă la guvernarea României pe Mihai Răzvan Ungureanu, pînă atunci şef al spionajului românesc (SIE).

Cum am văzut, M. Răzvan Ungureanu i-a deschis uşile SUA lui Traian Băsescu încă din anul 2005 (8-10 martie), cînd, fiind ministru de externe, Ungureanu s-a folosit de vechile şi strînsele sale relaţii cu organizaţiile evreieşti, în frunte cu B’nai B’rith-ul, pentru a-i aranja anumite vizite şi intrări lui Băsescu în Statele Unite. Ei bine, ceea ce nu se ştia, încă de atunci, din 2005, Traian Băsescu a încercat să îl facă premier pe Ungureanu (urmare, probabil, vizitei din SUA, din martie). Povestea, strict reală, este următoarea: Băsescu a negociat cu premierul Tăriceanu la Vila Lac 3 ca acesta să îşi dea demisia ca să forţeze alegerile anticipate (erau siguri că Alianţă DA va obţine o majoritate, pe care nu o avea) şi, în calitatea sa de premier interimar, să şi organizeze alegerile. Numai că, după ce Tăriceanu a anunţat că va demisiona, Băsescu a declarat că îl va numi pe Ungureanu premier interimar, fapt ce a făcut ca Partidul Naţional Liberal să respingă demisia lui Tăriceanu, care şi-a şi retras-o, intrînd, alături de PNL, în bine-cunoscutul război de uzură cu Traian Băsescu. Era înainte ca guvernul Emil Boc să plece în Israel, în noiembrie 2011, cînd, pe canalele politice neoficiale se aflase că, urmare a vizitei preşedintelui Traian Băsescu în SUA, din 13-14 septembrie 2011, Mihai Răzvan Ungureanu trebuia scos în prim-planul politicii româneşti pentru a fi mai apoi ales preşedinte al României, în 2014 (sau mai devreme, în cazul alegerilor anticipate). Ungureanu se afla şi el alături de Băsescu la Washington (Vizita preşedintelui Băsescu în SUA, în 13-14 septembrie 2011 „a fost un lucru bine pregătit şi bine securizat pentru a nu fi distrus mediatic din vreme” zicea el, adică a fost ţinută la secret pînă cînd a intrat la oficialii americani, pentru a treia oară de cînd era preşedinte (8-10 martie 2005; 26-28 iulie 2006 şi acum, în 2011), de fiecare dată însoţit de M. R. Ungureanu. De această dată, Băsescu era însoţit în SUA şi de directorul SRI, George Maior, de ministrul Apărării, Gabriel Oprea, ei venind, cel puţin formal, să semneze „înţelegerea” de amplasare în România a scutului american „antirachetă” (de fapt, nişte rachete americane cu rază lungă ce ar putea ajunge şi în Iran, dar şi în Rusia, iar dacă ar fi folosite ca interceptoare, ar exploda deasupra teritoriului României sau al Mării Negre). În realitate, ca să fie primit, Băsescu a semnat mai multe în SUA, căci secretarul de stat de la Externe, Bogdan Aurescu, îi pregătise un nou „Parteneriat strategic” cu SUA, mai „accentuat” (după cum mai au americanii cu Israelul şi Polonia, vezi Doamne!), privind „consolidarea schimbului de informaţii” şi „lupta antiteroristă”, cooperarea militară şi regională, facilitarea „investiţiilor” americane etc.).

De aceea, un ziar titra: „Succesorul lui Traian Băsescu” încă din noiembrie (Cotidianul din 4 noiembrie 2011), arătînd că oficialii SUA i-au cerut lui Traian Băsescu „să-şi găsească repede un succesor de soi la tronul Cotrocenilor” căci, „cum România face parte din NATO şi UE, partenerii noştri externi se arată la rîndul lor preocupaţi încă de pe acum de cine va conduce România în epoca post-Băsescu”. Concret, discuţia a fost impusă de şefa politicii Externe a SUA, evreica Hillary Clinton, ca şi de vicepreşedintele american Joe Biden, un interlocutor curent al lui Băsescu, după 2009. Numele agreat de toată lumea la Washington a fost cel al lui Mihai Răzvan Ungureanu. Ca dovadă – scria Cotidianul -, nici nu au trecut două săptămîni de la vizita lui Băsescu în SUA şi despre Ungureanu se aude că va fi dislocat din dispozitivul SIE şi aruncat pe scena politică. Scopul: antrenarea lui pentru Cotroceni… O dată rezolvată Preşedinţia, mai marii Americii şi României au trecut la guvernul Boc. De care toţi s-au declarat sătui… Conform ecourilor revărsate pînă pe malurile Dîmboviţei, partea americană ar fi sugerat o schimbare rapidă şi majoră…”.

A urmat apoi discuţia lui Băsescu cu Boc, după ce acesta a fost lăsat totuşi să semneze ca premier angajamentele României cu Israelul în 23-24 noiembrie 2011, în decembrie 2011, preşedintele cerîndu-i premierului Boc ca în cca. o lună să demisioneze. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că, aflîndu-se în Israel, şi fiind îndemnat public să se alieze Israelului în atacarea Iranului (în conferinţa de presă) de premierul israelian Netanyahu, Emil Boc a făcut un pas înapoi, declarînd că România se raliază sancţiunilor ONU şi UE la adresa Iranului (prea blînde şi insuficiente, în opinia lui Netanyahu). A mai făcut şi „impoliteţea” de a cere să citească acordul româno-israelian, pregătit de gazde, înainte de a-l semna.

„Premier pentru război“… susţinut de masoni

Era de aşteptat, văzînd trecutul şi prieteniile sale, ca noul premier numit în februarie 2012, M.R. Ungureanu, să fie mult mai săritor pentru interesele Israelului. Voci publice ale societăţii civile au spus-o răspicat: „M.R. Ungureanu este prim-ministrul de război al României!”.

Opiniile acestea se bazau pe faptul că Iranul declarase că va lua drept ţintă orice ţară care ajută Israelul să îl atace militar: „Orice loc folosit de inamic pentru operaţiuni ostile împotriva Iranului va fi subiectul unei riposte din partea forţelor noastre armate”, declara textual prin februarie 2012 vicecomandantul iranian al „Gardienilor Revoluţiei” (forţele militare de elită iraniene), Hossein Salami, conform agenţiei Fars. Cum am văzut, în acest sens, al ajutorării militare a Israelului, spaţiul României excelează, ceea ce ar fi trebuit să atragă atenţia autorităţilor române, care însă au tăcut mîlc, spre deosebire de cele bulgare, care, prin vocea ministrului de externe de la Sofia, Nikolai Mladenov, declara, chiar înainte de sosirea secretarului de stat american Hillary Clinton la Sofia: „Bazele americano-bulgare din Bulgaria nu vor fi folosite pentru un eventual atac asupra Iranului”, (conform Sofia News Agency).

Cînd ex-premierul Emil Boc îi respingea propunerea premierului israelian Netanyahu, în noiembrie 2011, ca România să participe la măsuri mai dure împotriva Iranului, el practic îl contrazicea pe preşedintele Băsescu, care în 12 august 2010, în timpul unei vizite la Bucureşti a preşedintelui israelian Shimon Peres, spunea că „România va fi un partener loial al Israelului”, în cazul în care acesta va ataca Iranul.

Din 2012, războiul era pe punctul de a se declanşa, exact anul la începutul căruia Mihai Răzvan Ungureanu devenea premier al României.

Un important mason român -Ş.M.-, şef de rit, a arătat într-un anumit context că Ungureanu aparţine masoneriei regulare. Avînd un grad înalt de iniţiere (33 în ritul scoţian), el are dreptul de a participa şi la întrunirile altor loji, din străinătate, dar se spune că a avut şi perioade în care a intrat în adormire, deşi s-a vădit că „fraţii” i-au sărit întotdeauna în ajutor. Şi despre tatăl lui M. R. Ungureanu, Ştefan Ungureanu, se spune în oraşul său – laşi, unde a fost viceprimar, că este un important mason. Un profesor evreu şi mason, A. Vianu (zis şi Sami), ar fi cel care l-a preluat la începutul anilor ’90 pe M.R. Ungureanu, pentru a-l propulsa în carieră.

S-a vorbit chiar în Parlamentul României despre „apartenenţa” (probabil participarea sa, în timpul deplasărilor în Israel) prin 1997-2007, la loja masonică Hashachar nr.32 din „Orientul Tel Aviv”, cu caracter sionist, compusă de evreii originari din România, în anul 1951, care ţine ritualul în limba română „sub ciocanul venerabilului maestru loan Schwartz”. Loja masonică israeliană Hashachar ar fi fost, alături de gruparea de la Paris a evreului Marcel Schapira, cu care se afla în strînsă legătură, „păstrătoarea şi perpetuatoarea tradiţiei masonice româneşti peste 40 de ani (1951-1993), pînă la crearea Marii Loji Naţionale din România”, după Joseph Haffner, Mare Orator al Marii Loji din Statul Israel.

Loja Hashachar asigură în prezent amiciţia între Marea Lojă din Statul Israel şi masoneria română (M.LN.dinR.), după ce în martie 2001 (cînd Ungureanu era secretar de stat la Externe şi preşedinte al aşa-zisei agenţii de stat „Institutul Român pentru Studii Strategice”), o delegaţie a masoneriei române, condusă de Marele Maestru Gheorghe Comănescu i-a vizitat pe „fraţii” din Israel, la jubileul de 50 de ani de la crearea lojii Hashachar.

De ani buni, Mihai Răzvan Ungureanu a fost susţinut, material şi politic de magnatul „mare maestru” mason Bogdan Nicolae Buzăianu, cel care este „garantul de amiciţie” dintre Marea Lojă Alpina a Elveţiei (este cetăţean elveţian) şi Marea Lojă Naţională din România. Tot Buzăianu e cel care i-a propus, pe linie de partid (PNL), în 2004, premierului Tăriceanu, să îl pună pe Ungureanu – agreat şi de Băsescu, Buzăianu fiind prieten şi cu Mircea Băsescu, fratele preşedintelui – în fruntea ministerului de Externe. Apoi, cît a fost director general al SIE (spionajul românesc), Ungureanu a folosit curent avionul personal al lui Buzăianu şi a primit de la el zeci de mii de euro (plăţi pentru servicii necunoscute). De fapt, Ungureanu ar fi fost împreună cu Mircea Băsescu în mai multe rînduri la ziua de naştere a lui Buzăianu (sînt celebre scenele de pahar dintre Bogdan Buzăianu şi Mircea Băsescu).

Totodată, Mihai Răzvan Ungureanu se caza gratuit în apartamentul rezervat permanent la Hotelul Imperial din Viena pe numele lui Bogdan Buzăianu, căci Ungureanu are, după Israel, o relaţie specială cu Austria, vizitînd frecvent Viena, dînd interviuri şi conducînd Institutul de Cercetări Evreieşti din capitala austriacă (În martie 2006, în cotidianul austriac Die Presse, apărea un interviu cu ministrul de Externe de atunci al României, M. R. Ungureanu, care le spunea austriecilor că: „Austria este azi cel mai important investitor străin din România. Trebuie să priviţi România aproape ca şi un nou land federal (austriac)”. De fapt, lui Ungureanu îi place să stea cît mai mult la Viena. Aici a condus în perioada 2001-2003 aşa-zisul institut „Europe’s South-Eastern’s Pact of Stability” (Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est), iar în perioada 2003-2004 a coordonat, tot la Viena, „South-Eastern European Iniţiative” (Iniţiativa de Cooperare pentru Europa de Sud-Est), post în care revine în martie-decembrie 2007, tot la Viena. Şi soţia lui Ungureanu a încasat 170.000 de euro pentru „medical consulting” de la OMV AG Vienna (care deţine în România trustul petrolier Petrom).

Dar Austria este în Europa „sluga intereselor sioniste”, conform lui Moishe Arye Friedman, rabinul şef iudeo-ortodox al Austriei statul austriac, Viena cu precădere, fiind împînzit de agentura Mossad-ului, care a recurs chiar şi la lichidarea, prin aranjarea unui accident, a liderului naţionalist Jörg Haider, în anturajul căruia a fost introdus – ca secretar general al partidului al cărui lider era Haider, Partidul Libertăţii – un evreu recrut Mossad, Peter Sichrovski.

Gruparea masonică condusă de Buzăianu şi de Cornel Vişoianu este cunoscută şi ca „masoneria română a energiei”, după mega-afacerile derulate de cei ce o compun şi a fost pînă la integrarea ei în Marea Lojă Naţională din România, în 2008, dar şi după aceea, strîns legată de Grande Lodge Alpina (Marea Lojă Alpina) din Elveţia, („ţara de adopţie” a afaceristului Pro Mare Maestru Buzăianu, care a şi renunţat la cetăţenia română în 2007, pentru a fi mai greu anchetat de procurorii români). În mod concret, Marea Lojă a României (gruparea lor) semnase un „Pact de Concordat” cu Alpina, marea lojă elveţiană care este unul dintre puternicele braţe europene ale masoneriei britanice – ce îi conferă „regularitatea” – dar numele ei este, în acelaşi timp, implicat în mai multe conspiraţii.

PDL-istul Corneliu Vişoianu, şeful MASONERIEI ENERGIEI, deci principalul partener masonic al lui Buzăianu, în prezent îi secondează pe medicul Radu Bălănescu şi pe E.O.Chirovici la şefia Marii Loji Naţionale din România, după ce şi-a alipit la MLNR în 2008, gruparea masonică (Marea Lojă a României), iar la Conventul din 2010 a fost ales Mare Maestru Adjunct, poziţie înfiinţată pentru prima dată în MLNR. Aproape toate afacerile asupra energiei româneşti teleghidate de „fratele” Buzăianu sînt în favoarea unor firme elveţiene (Actualmente, Buzăianu face parte din Marea Lojă Naţională din România, fiind un apropiat al conducerii acesteia).

Poziţia în „lumea internaţională a energiei” a lui Bogdan Buzăianu l-a făcut să devină, printre altele, membru al Forumului Crans Montana (Elveţia), sub numele de Nicolas Buzăianu, în calitatea de „industriaş elveţian al cărui holding este implicat în producţia şi distribuţia de energie electrică”, devenind astfel şi fondator şi preşedinte executiv al Consiliului pentru Afaceri Publice Internaţionale (World Public Affairs). De altfel, masonul (Buzăianu) a devenit şi membru în consiliul de administraţie al OMV Petrom, care controlează rezervele de petrol ale României.

Această poziţie a lui Buzăianu în CA. al OMV Petrom poate să aducă lumină şi asupra dedesubturilor situaţiei prin care Daniela, soţia lui Mihai Răzvan Ungureanu, a încasat de la grupul OMV Austria, în 2 ani (2010-2011) suma de 170 mii euro pentru „servicii de consultanţă medicală”, adică 7 mii de euro pe lună, de 6 ori şi ceva mai mult decît salariul de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) al lui Ungureanu, din aceeaşi perioadă, de la o companie a cărei activitate priveşte în mod evident siguranţa naţională, asupra căreia trebuia să vegheze SIE.

S-a spus despre protectorul lui Ungureanu, Bogdan Buzăianu, că „masoneria l-a ajutat să pătrundă în cercuri altfel inaccesibile unui comerciant obscur de energie”, căci el devenea, în mai 2011, la Viena, ctitor al unui think-thank mondialist, prin intermediul societăţii Selectra AG, al cărei preşedinte era, cu numele Center for Global Dialogue and Cooperation, printre sponsorii căruia se numără şi Stamen Stantchev (secretar general şi fondator), binecunoscutul şmenar bulgar din subordinea mafiei israeliene a fraţilor Cernoy (executanţi ai omului Mossad-ului, Mark Rich, care, l-a rîndul lui, i-a sponsorizat studiile în tinereţe lui Ungureanu; ajuns premier, Ungureanu a exclus din biografia sa acest fapt).

Dintre participanţii la înfiinţarea think-thank-ului masonic al lui B. Buzăianu, vienezul Center for Global Dialogue and Cooperation, „nu puteau lipsi” nici evreul ruso-american Vadim Benyatov sau Mustafa Oral, partenerii lui S. Stantchev din „dosarul spionilor” sau al „prădătorilor din energie”. Tocmai pentru aceşti „spioni” a intervenit Mihai Răzvan Ungureanu pentru a fi eliberaţi din arestul cerut de Parchetul General al României-DIICOT, în anul 2007, cînd era ministru de Externe, Ungureanu acţionînd la cererea „de informare” a unor politicieni americani, mulţi evrei.

În 2006, Vadim Benyatov lucra în România pentru Marco Industry Group, companie olandeză controlată de americano-israelianul Marc Rich prin magnatul ruso-israelian Vitali Maschitskiy. În 2002, Marco Industries BV, parte a Marco Group, a preluat una dintre cele mai mari companii româneşti, ALRO-Slatina (cea mai mare topitorie de aluminiu central şi est europeană), totodată cel mai mare consumator de electricitate din România. A preluat apoi şi controlul asupra ALUM Tulcea şi al Conef Energy, specializată în tranzacţionarea de energie. În 2006, în numele evreului Maschitskiy (marioneta lui Rich), Benyatov şi gaşca erau interesaţi de extinderea unităţilor de reactoare nucleare de la Cernavodă. De asemenea, el încerca să aranjeze contracte de energie ieftină de la Statul Român pentru clienţii săi, pentru toate acestea racolîndu-i pe Theodor Stolojan şi Elena Udrea. La 30 noiembrie 2006, Benyatov şi asociaţii săi au fost arestaţi şi acuzaţi de DIICOT de spionaj asupra Ministerului Economiei cu privire la planurile de privatizare din domeniul energiei.

„M-am aşteptat ca asupra DIICOT să se facă presiuni-avea să relateze procurorul de caz, Ciprian Nastasiu – şi chiar aşa s-a întîmplat după arestarea lui Benyatov. În sprijinul lui, Ministerul Afacerilor Externe, adică ministrul Ungureanu a transmis o scrisoare din partea congresmanului (evreu) Robert Wexler, un democrat din Florida… Alte figuri americane care au înaintat „cereri de informare” cu privire la Benyatov erau congresmanul californian Elton Gallegly, senatorul Richard Lugar din Indiana, senatorul Joe Biden din Delaware, în prezent vicepreşedintele SUA, Maura Harty, înalt oficial în Departamentul de Stat american, şi fostul ambasador (evreu) al Statelor Unite în România, Alfred Moses (şef, atunci şi în prezent, al mai multor organizaţii evreieşti internaţionale)…”.

Procurorul Nastasiu mai spunea că: „Atunci cînd l-am informat pe Benyatov că plănuiam să-i cerem o declaraţie referitoare la chestiunea ALRO-Slatina (căci, conform unor suspiciuni generate de interceptările SRI, persoane din anturajul preşedintelui Băsescu-Stolojan şi Udrea – fac trafic de influenţă pentru Grupul Marco în România, care a acaparat ALRO), m-a privit lung şi, pe un ton scăzut, pentru a nu fi auzit de celelalte persoane prezente, m-a întrebat dacă eram în toate minţile şi dacă-mi dădeam seama în ce mă băgăm. Nu a aşteptat să-i răspund şi a părăsit biroul, dînd din cap a refuz… Eram conştient că acest caz era foarte sensibil din cauza numelor politice româneşti „mari” implicate în acţiuni, în numele Marco Group.”

Cum a ajuns Mihai Răzvan Ungureanu în legătură, în anturajul sau în subordinea vastei reţele create de un escroc internaţional evreu, Marc Rich, este greu de ştiut cu exactitate, dar rămîne un fapt bine documentat: acela că, din 1992, el era deţinătorul „bursei de merit Mark Rich” (din cadrul „Academiei Regale de Ştiinţe” din Marea Britanie) şi absolvea mai apoi „Mark Rich Royal Society“ la St Cross College Fellowship Centre for Jewish and Hebrew Studies, din cadrul St Cross College-University of Oxford, ceea ce avea să îl propulseze pe Ungureanu în lumea marilor afaceri ideologico-politice controlate de organizaţiile mondiale evreieşti, ca şi, iată, în anturajul (subordinea!!?) unor potentaţi financiar.

În vremea cînd M. R. Ungureanu obţinea „bursa Mark Rich”, la începutul anilor ’90, Rich acţiona în România prin firmele Glencore şi Total Mark Rich, instalate la noi prin bunăvoinţa guvernului Petre Roman (evreu, la rîndul lui, cum bine se ştie). Ulterior, Rich avea să îşi ascundă interesele în spatele unor magnaţi co-etnici evrei din spaţiul ex-sovietic, acaparînd ALRO-Slatina (prin Marco Group), ca şi Rafinăria RAFO-Oneşti sau alte perle ale industriei româneşti.

Odată ajuns prim-ministru, în sprijinul lui Mihai Răzvan Ungureanu, asigurînd şi transferul (interimatul) guvernării de la Emil Boc, a intervenit deschis, în mai multe rînduri, ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu, despre care e un fapt bine stabilit că, în trecut, i-a apărat interesele lui Marc Rich prim firma de avocatură Predoiu-Racoti, ce avea printre clienţii săi compania Marco International (adică a lui Marc Rich), aceeaşi pe care o slujeau prietenii lui Bogdan Buzăianu, adică Benyatov şi Stantchev. (Va urma)

Autor: CORNEL DAN NICULAE
Sursa: Evreii.blogspot

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Reteaua ruso – israeliana
    Reteaua agenturii rusesti din Romania este foarte complexa si include mii de colaboratori, inclusiv si mai ales din randurile cetatenilor din R. Moldova. La vedere pot fi enumerate sute de firme, zeci de fundatii si asociatii, numeroase forme de “parteneriat” comercial si/sau “cultural”, inclusiv pe linie masonica. Mai in profunzime se gasesc centre de comanda, unde activeaza persoane cu vechime, unii de peste doua-trei decenii, cum este cazul lui Mark Rich.
    O schita sumara evidentiaza intersectia dintre liniile de actiune in spatiul economic, politic si media. Sunt direct implicate in penetrarea si preluarea unor ramuri strategice firme ale unor fosti si actuali ofiteri de informatii din Rusia, Romania si Israel dintre care se remarca mai ales Mark Rich, cel care a stat la baza ascensiunii multora dintre oligarhii rusi. Marc Rich, prezent de mai bine de 30 de ani in spatiul romanesc este numitorul comun al oligarhilor rusi cu interese in Romania.
    La inceputul anilor ‘80 Mark Rich printr-una din firmele sale, Philip Brader’s, care a detinut monopolul exporturilor de neferoase din Romania a cumparat toata productia anuala de aluminiu si cupru a Romaniei pentru a da un tun in SUA. Tunul i-a reusit si s-a umplut de multi bani. Rich este si in spatele combinatului Marco International care a cumparat Alum, achizitie care a creat o pozitie de monopol rushilor, care au inhatat cam tot ce misca pe aluminiu, material strategic, feroaliaje, la Tulcea, industria specializata a prelucrarii metalului, la COS Targoviste.
    Rich a revenit in anii ’90 la Bucuresti incercand sa preia Hotelul Athene Palace. Atat Rich cat si FrankTimis (evreu de origine ca si Rich) sunt adanc implicati si in industria petrolului si gazelor din Romania. Dar si in spatiul rusesc. Frank Timis si-a inceput in 1996 afacerile petroliere din Ucraina, iar Rich era la un moment dat cel mai mare dealer de aluminiu si petrol din Rusia. La noi, acum, Timis, prin Regal Petroleum, detine cel mai important rezervor de gaze din Romania, dupa cel detinut de Compania Romgaz. Regal are doua licente de exploatare pe o arie care totalizeaza 10, 388 km patrati.
    Rich si-a intins tentaculele peste Europa de Est inca din timpul comunismului iar in timpul lui Eltin a fost direct beneficiar al faimoaselor privatizari din Rusia, in cadrul programului „terapiei de soc”, gandit de specialistii magnatului evreu George Soros si ai partenerului sau, Jeffrey Sachs “consilier” economic al lui Eltin. Tripleta evreilor Rich Soros si Sachs a produs „Terapia de soc” din anii ‘90 care provocat superinflatia si haosul economic in Rusia care au reverberat in tot blocul fostelor state estice. Lovitura a zguduit toate economiile fostelor state socialiste inca aflate in conexiune cu Rusia.

  • Rich a fost asociat cu figuri inalte din partidul comunist si din KGB. Facea afaceri si cu directorii companiilor de stat care-i vindeau marfa la 5%-10% din pretul pietelor internationale. Cei care-l ajutau pe Rich primeau comisioane in conturi din Elvetia, tara identificata drept un centru important de spalare a fondurilor rusesti.
    Mark Rich, adevaratul boss din spatele lui Frank Timis si Tender, partenerul lui Timis, au fost parteneri si cu Dick Cheney, vicepresedintele american, proprietar si la Halliburton, care se asociase la un moment dat cu cei de mai sus, incercand sa preia Petrom. Petre Roman, a fost primul implicat in povestea aurului din Apuseni, a urmat Alecsandru Sassu, alt suporter politic al afacerii aurului – toti acestia sunt oameni politici, sau care au de-a face cu politica si/sau servicii secrete. Servicii din Romania, Rusia, Israel s.a.m.d.
    Gabriel Bivolaru, Tender, Talpes, VGB Group, Balkan Petroleum, Rafo Onesti, Regal Petroleum sunt companii si oameni care au in comun interese si participatii la diferite nivele. Acesti oameni provin din acelasi grup politic si sunt cu totii “oamenii presedintelui Iliescu”.
    Rich a fost cel care i-a invatat pe oligarhii rusi sa ocoleasca legile prin suveici internationale de companii off-shore si conturi anonime elvetiene. Majoritatea firmelor anonime ale „elitei de carton” rusesti au fost infiintate in cantonul elvetian Zug.
    Tot in Zug sunt inregistrate si companiile paravan prin care oligarhii rusi au preluat o felie din economia Romaniei. Cea mai importanta companie a lui Rich este casa de comert Marc Rich&áCo AG (Zug) care a bulversat piata aluminiului din Rusia. Ulterior, firma si-a schimbat numele in Glencore International AG.
    Marc Rich a preluat pe nimic toata productia de aluminiu a Rusiei apoi l-a vandut pe pietele occidentale, provocand scaderea cotatiilor internationale cu 30 % si amenintand cu falimentul producatorii vestici. Producatorii cu care lucra Rich erau companiile “Rusal” a lui Oleg Deripaska si “KraZ” condusa de Mihail Cernoi.
    Mihail Cernoi e omul din spatele controversatei afaceri „Rafo”, iar oamenii lui Anatol Ciubais au luat la ochi bursa energiei. Boris Golovin, un fost ofiter al GRU este omul din Romania al lui Ziuzin si Deripaska. Oleg Deripaska e interesat de aluminiul romanesc si de industria auto, Igor Ziuzin, oligarhul rus care a preluat COS Targoviste si Industria Sarmei SA, si-au stabilit deja o parte din afaceri in Romania.
    Miza: consolidarea pe teritoriul celui mai nou stat membru al Uniunii Europene, Romania si controlul afacerilor cu aluminiu, petrol, energie.
    Conform Jospeh D. Douglas, expert in probleme privind securitatea nationala si fost cadru al Agentiei pentru Proiecte Avansate de Aparare a Departamentului de Aparare, Rich a jucat un rol important in operatiunile ce au facilitat nomenclaturii Partidului Comunist mentinerea controlului asupra Rusiei si a restului Uniunii Sovietice, dupa asazisa prabusire a conducerii comuniste. Intr-un interviu acordat „New American Magazine“, dr. Douglas, un expert in problematica crimei organizate si a rolului sau in strategia rusa/sovietica pe termen lung, a dezvaluit: „Nici o revolutie nu a avut loc in Rusia sau alte republici sovietice care ar fi putut provoca desfiintarea statului sovietic. Nimic nu a fortat Partidul Comunist al Uniunii Sovietice sa abandoneze monopolul sau asupra puterii. De fapt, Partidul Comunist mai degraba si-a diversificat proprietatile, decat sa abandoneze monopolul“.
    Douglas a mai declarat ca sefii Partidului Comunist ori au creat noi partide sau au preluat conducerea unora deja existente. El a mai spus ca inaintea „sfarsitului“ Uniunii Sovietice, Partidul Comunist sI KGB „au organizat toate structurile a ceea ce ei au denumit „economia de partid invizibila“.
    Aceasta se intampla la inceputul anilor 1980, inainte de venirea lui Gorbaciov si a „reformelor sale“. Datorita suprastructurilor pe care Rich si colegii sai din KGB le-au creat, membri ai nomenclaturii comuniste au acaparat noua economie „privatizata“. Douglas a mai adaugat ca aceasta s-a intamplat in aproape toate tarile din fostul bloc sovietic. „In cuprinsul fostei Uniunii Sovietice putem gasi lideri „reformisti“ al caror CV cuprinde un stadiu in Komsomol – Liga Tinerilor Comunisti) si o oarecare pozitie de conducere in Partidul Comunist. Si putem vedea aceasta in aproape toate tarile fostului bloc sovietic. Mark Rich a fost o componenta importanta in crearea economiei de partid invizibile a URSS“.

  • Pe 23 august 1990, Nikolai Kruchin, directorul administrativ al Partidului Comunist Sovietic, a dat publicitatii un material intitulat ÇMasuri de Urgenta pentru organizarea activitatii economice comerciale si exterioare a partidului care presupuneau folosirea unor companii mixete cu Vestul pentru Ça crea sistematic structuri ale unei economii de partid invizibile. Un an mai tarziu, seful KGB, Vladimir Kryuchkov, a emis un ordin prin care definea noua misiune a agentiei ca fiind aceea de a apara Çreformele economice” impotriva noilor elemente criminale, in fapt apararea economiei de partid invizibile.
    Pana in 1992 cel putin 80% din companiile mixte din Federatia Rusa erau ori controlate, ori infiltrate de KGB“. Hammer a fost primul om de afaceri occidental care a participat in companiile mixte controlate de KGB din Uniunea Sovietica. Supranumit „printul capitalist“ de catre KGB, Hammer a servit loial interesele sovietice peste 70 de ani si a devenit primul si singurul capitalist american caruia a fost acordat Ordinul Lenin.
    Spectaculoasa si corupta cariera a lui Hammer a fost ajutata in numeroase moduri de catre senatorul de Tennessee, Albert Gore, care era partener al acestuia in numeroase afaceri pentru mai mult de patru decenii. Conform documentelor lui Edward Jay Epstein din „Dosarul“, recenta biografie a lui Hammer, batranul Gore l-a ajutat pe Hammer sa initieze relatii cu presedintii americani si si-a folosit relatiile pentru a ajuta compania lui Hammer, Occidental Petroleum, sa aiba acces direct la lideri politici straini. Dar, cel mai important, relatiile lui Gore au oprit FBIul sa initieze o ancheta asupra industriasului sub acuzatia de a fi agent sovietic de influenta. Cand batranul Gore s-a retras din Senat, si tanarul Gore a fost ales in 1980 in Senat a continuat traditia inceputa de tatal sau.

    Din orientarea si concentrarea fortelor ruse in Basarabia, in spatiul energetic, se poate estima intentia Rusiei de a-si largi aria de cuprindere si asupra restului teritoriului romanesc. Revansa ruseasca, dupa izgonirea, pe moment, in 1999, din Balcani, va avea loc prin obtinerea controlului spatiului energetic in regiunea sud est europeana in care se afla si Romania.
    Oligarhii rusi au intrat puternic in Romania pe numeroase aliniamente, intai in armura industriala si apoi in zona petroliera. Vagit Alexperov si Leonid Fedun controleaza grupul petrolier LUKOIL, ce a cumparat pachetul majoritar de actiuni de la rafinaria Petrotel si detine pozitia a treia pe piata petroliera din Romania; Igor Ziuzin si Vladimir IoRich controleaza holdingul Mechel care detine Mechel Targoviste si Mechel Campia Turzii etc. Casele de comert Conef si Imex Oil, aflate in proprietatea lui Vitali Matsitski, detinatorul ALRO Slatina, controleaza jumatate din gazele naturale pe care Romania le va importa in urmatorii 25 de ani de la Gazprom. Astfel gigantica firma ruseasca, cea pe care se bazeaza noua strategie imperiala a Rusiei vinde gaze in Romania printr-un intermediar rus, sustinand astfel afacerile firmelor rusesti in Romania.
    Imediat dupa demantelarea URSS, serviciile de spionaj ruse si-au reorientat o buna parte din activitati in campul comercial si industrial prin firme care au devenit foarte repede dominante in sistemul economic al noii Rusii.
    Printre primii investitori puternici din Rusia care au patruns in Romania au fost cei de la LUKOIL, care, in 1998, au preluat rafinaria Petrotel. LUKOIL are in Romania aproximativ 100 de benzinarii. Firma mama este LUKOIL Black Sea Romania Ltd. LUKOIL Downstream Romania SRL se ocupa de reteaua de distribuire a carburantilor, iar proprietara benzinariilor este MV Properties SRL. LUKOIL Black Sea Ltd. este inregistrata in Insula Man, Marea Britanie, cunoscut paradis fiscal.
    Acestor firme li se adauga “Petrotel LUKOIL” SA Ploiesti, care a fost protagonista unor scandaluri de rasunet legate de traficul ilegal de produse petrolier practicat de aceasta rafinarie. In Republica Moldova a luat fiinta o banca al carei vicepresedinte este directorul general al LUKOIL Downstream SRL Romania, N. T. Ciornii. Din Consiliul bancii face parte si directorul general al LUKOIL Europe Ltd., V.P. Golovuskin.
    In aprilie 2001, presedintele LUKOIL din Federatia Rusa, Vagit I. Alekperov, s-a intalnit cu Adrian Nastase. Cu aceasta ocazie, Nastase a apreciat “rolul important” pe care LUKOIL il joaca pe piata petrolului romanesc, iar Alekperov s¬a plans ca firma are probleme economice. La cererea companiei ruse Guvernul Nastase, in vara lui 2002, a sters penalitatile pe care LUKOIL le datora catre buget, de aproape 3 milioane dolari, (facilitate de care nu au beneficiat companii straine cu renume occidentale, precum OMV sau Shell).
    Pachetul majoritar al actiunilor Companiei Alum Tulcea a fost achizitionat de firma Pioche Consultants Ltd, inregistrata in Belize, dar de fapt, in spatele off shore-ului este un consortiu format din Marco International,

  • Marco Acquisitions din Anglia si Conef din Bucuresti. Marco International este condusa de rusul Vitali Matsitski, la randul sau apropiat al lui Victor Pinciuk, ginerele fostului presedinte ucrainean Leonid Kucima. Companiile lui Viktor Pinciuk si ale lui Renat Ahmetov, patronul clubului de fotbal Sahtior Donetk, controleaza industria din Bazinul Donbas, societatea Krivorijstal, cea mai importanta fabrica de otel din Ucraina, precum si combinatul siderurgic Dzerjinski si fabrica de feroaliaje de la Nikopol.
    Ahmetov a beneficiat direct de relatia cu Kucima de pe vremea cand acesta era presedintele Uniunii industriasilor si intreprinzatorilor din Ucraina, inainte de a fi ales sef de stat, in 1994. Kucima a fost in permanenta un pion al intereselor rusesti facand parte inca din tinerete dintr-o arma strategica, rachete. A activat timp de 22 de ani pe cosmodromul de la Baikonur, din fosta URSS.
    Rusii au cumparat si societatea tulceana Feral, singurul producator de feroaliaje din Romania, achizitionata de Compania Feral UK Ltd, cu capital ucrainean, tot din Marea Britanie. Aceasta este administrata de Olexii Martinov, care face parte de asemenea din anturajul ginerelui lui Kucima, Victor Pinciuk, casatorit cu Olena Kucima. Olexii Martinov este proprietarul unor combinate siderurgice din Ucraina, Bulgaria si SUA si al bancii Bank IBU din Ucraina. Pinciuk controleaza capacitatile siderurgiei ucrainene si are nevoie de canalul Bastroe, pentru a-si transporta fabricatele spre Europa occidentala. Importanti demnitari ucraineni proveniti din fostul KGB au demonstrat interese directe in realizarea canalului Bastroe.
    Deripaska Oleg Vladimirovici. Avere – 4,5 miliarde de dolari. Originar din tinutul Krasnodar, Deripaska a devenit oligarh la 24 de ani, cand a inceput sa se ocupe de afaceri cu aluminiu in componenta echipei lui Soskovet (in anul 1992). Deripaska a desfasurat o activitate furtunoasa, inca din perioada in care studia la facultatea de fizica a MGU. La 22 de ani, in anul 1990, tanarul student a devenit directorul financiar a „Companiei militare pentru investitii si comert”.
    In luna noiembrie 1994 Deripaska cu sprijinul lui Lisin a devenit directorul general al uzinei de aluminiu din Sainsk. Atunci cand gruparea lui Korjakov a fost distrusa, Deripaska nu s-a pierdut si a trecut in „clanul familial”. In luna iulie 1996 Deripaska a intemeiat compania „Aluminiul Siberiei” si acum se ocupa de afaceri impreuna (compania „Rusal”. In conducerea „Aluminiului Siberiei” intra general-colonelul V. Pecenkin, fostul adjunct al directorului FSB (anii 1997¬2000). Acesta se ocupa de afaceri cu uraniu – respectiv vindea catre SUA materiale extrase din rachetele nucleare rusesti, date la topit. Cauza succesului in afaceri a lui Deripaska este simplu de explicat – in spatele sau se afla oameni seriosi de la Lubianka.
    Mult timp Deripaska era considerat a fi mirele fiicei lui Berezovsky, insa intr-un final s-a casatorit cu fiica lui Yumasev (anul 2001). Si acum in sensul direct a devenit membru „al familiei lui Eltin”.
    Anatoli Ciubais este presedintele gigantului EES “Rossia”, care detine monopolul energiei electrice in Rusia. Ciubais este in acelasi timp om de afaceri si politician, unul dintre liderii Aliantei Fortelor de Dreapta (AFD). In perioada mandatului lui Boris Eltin, Anatoli Ciubais a fost de mai multe ori vicepremier, ministru de Finante si sef al Administratiei Prezidentiale.
    Viktor Rasnikov, directorul general al Combinatului Metalurgic Magnitogorsk, partener traditional al Grupului Conares care detine COST si Industria Sarmei Campia Turzii, Kaha Bendukidze, presedintele OMZ, proprietarul UPET -Targoviste.
    Ginerele lui Kucima, unul dintre cei mai bogati oameni din Ucraina, Victor Pinciuk controleaza capacitatile siderurgiei ucrainene si are nevoie de canalul Bastroe, pentru a-si transporta fabricatele spre Europa occidentala. Ruta de transport de la Combinatul de concentrate de fier de la Krivoi Rog, aceasta sursa vitala pentru functionarea siderurgiei galatene in care Romania a investit peste o jumatate de miliard de dolari risca sa fie controlata tot de Pinciuk.
    Canalul trebuia sa scurteze ruta de transport maritim dintre Krivoi Rog si combinatul Ispat Sidex de la Galati. In timpul administratiei lui Leonid Kucima, un grup de demnitari ucraineni proveniti din fostul KGB au demonstrat interese directe in realizarea canalului Bastroe. Cel mai activ sustinator al acestui proiect a fost ministrul Transporturilor de la Kiev si prietenul personal al presedintelui Kucima, Ghiorghi Kirpa. Intre timp, acesta a fost impuscat in cap dupa cum i s-a intamplat si altui sustinator al proiectului Bastroe, fostul ministru al Internelor, Iuri Kravchenko.
    Pe langa milioanele de dolari pe care le manevra Kirpa pentru Bastroe si conturile Sistema si ginerele lui Kucima, V. Pinciuk, era deosebit de motivat de faptul ca una din companiile pe care le detine, “Ukrainian

  • farvater”, era cel de-al doilea contractor pentru saparea canalului Bastroe, pe langa firma de stat Delta Lotsman. Delta Lotsman a continuat lucrarile de dragare la canalul Bastroe la inceputul acestui an. Datorita faptului ca antreprenorul german, Moebius Bau AG, nu si-a primit banii, acesta si-a retras navele din zona canalului Bastroe, lucrarile fiind continuate in prezent cu dragorul ucrainean Prorvin. Directorul Delta Lotsman, V. Bezdolny a furat peste 160.000 de dolari din fondurile companiei, acesta fiind cercetat in prezent pentru evaziune fiscala.
    Pinciuk a facut obiectul unei investigatii americane, in septembrie 2003 in legatura cu fostul premier Pavlo Lazarenko, arestat in SUA pentru spalare de bani si asociere criminala. Lazarenko a fost acuzat de regimul de la Kiev ca ar fi ordonat doua asasinate, acesta a fugit in SUA, iar in 1999 a fost inculpat si pus sub arest la domiciliu, unde asteapta sa fie citat si judecat. Echipa americana i-a vizitat si pe presedintele Kucima, pe vicepremierul Azarov si pe ministrul Apararii, Marciuk. Lazarenko spala bani produsi prin activitati criminale pentru Kucima si apropiati ai presedintelui Kucima, direct interesati de constructia canalului, Renat Ahmetov, Olexii Martinov si Volodimir Pop.
    Companiile lui Viktor Pinciuk si ale lui Renat Ahmetov, patronul clubului de fotbal Sahtior Donetk, care controleaza industria din Bazinul Donbas, au achizitionat, cu aproape un miliard de dolari, 93 de procente din pachetul de actiuni ale societatii Krivorijstal, cea mai importanta fabrica de otel din Ucraina. Ahmetov a beneficiat direct de ralatia cu Kucima de pe vremea cand acesta era presedintele Uniunii industriasilor si intreprinzatorilor din Ucraina, inainte de a fi ales sef de stat, in 1994. Kucima a fost in permanenta un pion al intereselor rusesti facand parte inca din tinerete dintr-o arma strategica, rachete. A activat timp de 22 de ani pe cosmodromul de la Baikonur, din fosta URSS.
    Ahmetov a mai cumparat si actiunile combinatului siderurgic Dzerjinski si pe cele ale fabricii de feroaliaje de la Nikopol. Ahmetov figureaza la pozitia 6 din topul miliardarilor est-europeni, cu o avere cifrata la 1,7 miliarde de dolari, cu afaceri in extractia carbunelui, metalurgie, constructii de masini si fotbal. Olexii Martinov este administratorul societatii Feral (UK) Ltd. din Marea Britanie, cu capital ucrainean, care a cumparat societatea Feral SRL din Tulcea, singurul combinat din tara care produce feroaliaje. Este proprietarul unor combinate siderurgice din Ucraina, Bulgaria si SUA si al bancii Bank IBU din Ucraina. Societatea Feral (UK) Ltd. intentioneaza sa achizitioneze intreaga infrastructura a societatii Deltanav din Tulcea, pentru a prelua sub controlul ei activitatile portuare si transporturile maritime ce se desfasoara in judetul Tulcea.
    Prin schizitionarea societatii Deltanav din Tulcea de catre Martinov valoarea manoperei de incarcare/ descarcare va creste discretionar sau va intarzia operatiunile, blocand productia de la Ispat Sidex Galati si Alum SA Tulcea. Feral UK Ltd intentioneaza sa achizitioneze infrastructura societatii Deltanav, tot din Tulcea, astfel incat sa poata controla si intreaga activitate portuara, dar si transporturile fluviale si catre mare din acest port. Este evident ca cele doua
    combinate au nevoie de acces si facilitati portuare pentru transportul materiei prime si a celei finite in conditii ecologice. In acest moment, aceste conditii nu sunt indeplinite de portul de la Deltanav. O data cu preluarea companiei Deltanav de catre Martinov toate transporturile de minereuri catre ISPAT Galati si catre Alum se vor efectua in functie de interesele celor care alcatuiesc acest grup.
    In 2004 la invitatia ginerelui presedintelui Leonid Kucima, Viktor Pinciuk, la Kiev a sosit intr-o vizita de doua zile George Bush senior care s-a intalnit cu seful statului si cu membri ai guvernului. Deplasarea a avut menirea de a lustrui imaginea familiei Kucima. Ginerele acestuia, pana nu demult un mediocru om de afaceri din Dnepropetrovsk, in prezent un prosper miliardar, intentiona sa-si creeze o imagine internationala in ajunul plecarii socrului din fotoliul prezidential. Pinciuk a fost initiatorul si altor vizite americane – miliardarul George Soros si politologul Zbigniew Brzezinski. Pinciuk a intrat in consiliul de sustinatori al International Crisis Group introdus de Brzezinski, unde va fi coleg cu fostul secretar general al NATO, George Robertson, si cu ex-seful Fondului Monetar International, Stanley Fischer.
    Pe raza Judetului se afla doua mari repere industriale: Compania Alum Tulcea, a fost vanduta de Grupul Balli din Londra in urma unei oferte lansate pe Bursa Electronica Rasdaq. Principalii actionari erau la data achizitionarii companiei de catre acest consortiu international, Balli Metal Bucuresti SA -67,69% (4.417 milioane de actiuni), SIF Banat-Crisana -23,87 % (1,557 milioane de actiuni), diferenta, de 8,47% (0,551 milioane de actiuni) apartinand mai multor actionari.
    Pachetul majoritar al actiunilor Companiei Alum Tulcea a fost achizitionat de firma Pioche Consultants Ltd, inregistrata in Belize, dar de fapt, in spatele off shor-ului este un consortiu format din Marco International,

  • Marco Acquisitions din Anglia si Conef din Bucuresti, care isi anuntasera in mai multe randuri intentia de a achizitiona societatea din Tulcea. Marco International este condusa de rusul Vitali Matsitski, la randul sau apropiat al lui Victor Pinciuk, ginerele fostului presedinte ucrainean Leonid Kucima. Actionarul din umbra al Marco International este Mark Rich, partenerul de afaceri al lui Soros.
    In mediul de afaceri din metalurgie se stie ca tranzactia rusilor face parte dintr-o strategie mai ampla de concentrare a intregii productii de aluminiu din Romania intr-o singura mana, astfel incat sa se poata dicta si preturile in functie de un anumit monopol care s-ar putea instaura pe piata romaneasca de profil.
    Grupul Marco International a mai incercat sa cumpere in urma cu aproape trei ani compania din Tulcea si pentru ca Balli a refuzat, s-a incercat boicotarea activitatii prin refuzul de a mai cumpara materia prima necesara elaborarii aluminiului, ceea ce a condus la inchiderea, la inceputul anului 2003, pentru trei luni a combinatului. In urma cu doi ani, unul dintre cei trei frati Alaghband, care sunt patronii Grupului Balli, a fost arestat de politia elvetiana pentru fraude financiare.
    Dezvoltarea retelei de desfacere a aluminei catre alti parteneri bloca interesele rusilor de la consortiul Marco si, o data cu dezvoltarea combinatului, acestia l-au achizitionat. Noul proprietar a achitat pentru SC Alum 7,3 milioane de dolari, in timp ce patrimoniul combinatului este estimat la mai mult de 45 milioane de euro, iar profitul pe anul trecut depaseste trei milioane de euro. Vitali Matsitski este si proprietarul Grupului de firme Rinko, specializat in productia petroliera, si are o avere estimata la peste zece miliarde de dolari.
    Societatea din Tulcea este unul dintre principalii furnizori de materie prima pentru ALRO Slatina, si a intrat in proprietatea grupului Balli din Marea Britanie in anul 1995. Balli este un grup international de companii, cu sediul la Londra si reprezentante in peste 20 de tari.
    In Romania, grupul britanic a detinut pachete majoritare de actiuni la RoBank, participatie vanduta bancii ungare OTP in anul 2003, si la Asigurarea Anglo-Romana, companie care si-a pierdut licenta de functionare dupa ce Balli a renuntat sa mai sustina financiar societatea si a pierdut contractul de asigurare a flotei Tarom. Consortiul este actionarul principal al producatorului de aluminiu ALRO si Alprom, ambele din Slatina. Alprom fabrica table, benzi, folii, profile si tevi, toate din aluminiu.
    Al doilea mare reper industrial din Tulcea, este societatea tulceana Feral, singurul producator de feroaliaje din Romania, cumparata de Compania Feral UK Ltd din Marea Britanie. Aceasta este administrata de Olexii Martinov, care face parte din anturajul ginerelui lui Kucima, Victor Pinciuk, casatorit cu Olena Kucima. Este deputat in Rada de la Kiev. Pinciuk are sub influenta o mare parte din mass-media si organizatii nonguvernamentale din Ucraina, prin intermedul aparatului SBU.
    MARK RICH – RUSIA – UCRAINA
    Privatizarile in beneficiul lui Igor Ziuzin, au fost demarate si executate in principal de Guvernul Adrian Nastase. Vitali Machitski si Oleg Deripaska, au preluat intreaga industrie de aluminiu din Romania in urma unor procese de privatizare realizate tot in timpul regimului Iliescu-Nastase, dintre care cel de la ALRO Slatina a fost investigat oficial, fara a se da curs concluziilor procurorilor.
    Implicat in ALRO este si Mihail Cernoi, exponent al mafiei ruse si fost partener al lui Deripaska. Cernoi se afla in spatele rafinariei Rafo Onesti -care a beneficiat de facilitati fiscale acordate de statul roman, tot in timpul lui Nastase. Marc Rich este elementul de legatura dintre oligarhii rusi pomeniti mai sus. De Rich se mai leaga si numele lui Mikhail Fridman, magnat care detine Alfa Group, finantatorul celor mai importanti oligarhi rusi cu interese in Romania. Rich e activ
    in pietele petrolului, aluminiului, metalurgiei, agriculturii si, mai nou, cea imobiliara. In Romania Petre Roman a fost un om cheie pentru Rich. La esaloanele inferioare ale puterii, afaceristul a utilizat mai ales securistii din comertul exterior. Imediat dupa 1989, el a fost reprezentat in Romania de Florian Stoica, fost director in Ministerul Comertului Exterior si ex-ambasador in Sudan.
    Rich a intermediat exporturi de grane din SUA in Romania, inca de la finele anilor ‘80, in cadrul unui program subventionat de statul american. Companiile lui au primit 95 de milioane de dolari ca sa cumpere cereale destinate pietelor din China, URSS, Arabia Saudita si Romania. Rich a intermediat si vanzarile de

  • petrol ale regimului Ceausescu, iar ulterior, cu sprijinul autoritatilor romane, a SRI si cu protectia lui Iliescu a incalcat embargoul impus Iugoslaviei la inceputul anilor ’90, livrand regimului Milosevici cupru si petrol.
    Liderul Ligii Anti-Defaimare, Abraham H. Foxman intr-un articol din „New York Times” (24 martie 2001), declara ca s-a folosit de relatia apropiata a lui Rich cu Petre Roman care, a oferit suport unor pretentii legate de asa zise atitudini antisemite din Romania. Pretextul a oferit oportunitatea solicitarii unor mari sume de bani statului roman. Foxman a recunoscut ca organizatia sa a fost finantata de fundatiile lui Marc Rich care sunt conduse de Avner Azulay, unul dintre „locotenentii” magnatului ce a facut parte din conducerea Mossad.
    Interesele lui Marc Rich sunt prezente in Romania prin mai multe antene, printre care cea mai vizibila este firma Glencore Romania, controlata de australianul Steven Frank Kamlin, vicepresedintele companiei-mama Glencore International AG din Zug. Kamlin conduce in Elvetia mai multe dintre ramificatiile corporatiei lui Rich. Glencore Romania detine in Romania societatile Rombarge Transport si Barter Port Operator. Prima, profilata pe transporturi, este implicata in operatiunile de comert ale Glencore desfasurate in zona. A doua, un trader de deseuri metalice neferoase si cereale, este operator portuar, exploatand o dana la Agigea.
    In 1997, reprezentantii Glencore International AG au exprimat public intentia de a imprumuta asociatia salariatilor de la ALRO pentru achizitionarea a 80%-90% din actiunile fabricii de aluminiu. Ulterior, la privatizarea ALRO in favoarea grupului Marco International detinut de oligarhul Vitali Machitski, Glencore a protestat fata de faptul ca privatizarea s-a facut prin majorare de capital. Cel care conducea Marco, Alan Kestenbaum, fondase firma in 1983, impreuna cu Marc Rich.
    Companiile Marc Rich Group Ltd si Glencore au fost mentionate, in anul 2005, in raportul „Petrol contra hrana” al Comisiei „Volcker”, printre companiile care au mituit regimul Saddam Hussein pentru a primi titei. Glencore a luat si un milion de barili de la Rompetrol, care, la randul sau, il obtinuse tot de la irakieni. Un raport CIA a confirmat ca Glencore a mituit regimul Saddam Hussein in cadrul programului irakian „Petrol contra hrana”. Cele doua companii au fost anchetate de justitia din Elvetia, fara efect.
    Timp de multi ani, reprezentantul Glencore in regiunea balcanica a fost bulgarul Stamen Stantchev. Acuzat de spionaj in Romania, in dosarul privatizarilor din energie, Stantchev a fost ofiter de informatii in Armata bulgara.
    Glencore este unul dintre principalii furnizori de titei catre RAFO Onesti si Petrom si a primit contracte de stat si la Termoelectrica – pentru pacura. In ultimii ani, reprezentantii Glencore in Romania au mai fost Alexandru Bittner -„seful Mafiei de Baneasa” si Yoav Stern, sotul vedetei TV Oana Cuzino.
    In decembrie 1990, guvernul condus de Petre Roman aproba o hotarare privind „cooperarea cu firma Marc Rich Comp pentru modernizarea unor instalatii din cadrul societatii comerciale Petromidia SA”.
    In lucrari a fost implicat si un om de afaceri roman, Gheorghe Alexandru Hetel, care a primit subcontractari. Fost director in Petromidia inainte de 1989, el i-a fost recomandat lui Rich de angajatii rafinariei, iar pe o parte dintre acestia i-a preluat la firma sa, HGA Servimpex. Hetel a primit contracte la Petromidia de la consortiul format de Marc Rich si grupul petrolier francez Total. Hetel, patron al mai multor companii in constructii, petrol si energie l-a insotit pe presedintele Ion Iliescu intr-o vizita in Orientul Mijlociu. Printre asociatii sai se numara fratele unui fost parlamentar PNL, Adrian Calimente.
    Dupa retehnologizare, Rich a devenit furnizor de titei pentru rafinarie, preluand produsele petroliere. Pana in 1997, Rich a luat 40-50 la suta din ce se prelucra la Petromidia, iar restul, compania petroliera de stat. In perioada 1994-1996, el a facut aceste operatiuni prin Glencore (noul nume al companiei Marc RicháCo).
    In 1993 cand s-a terminat contractul pentru modernizarea rafinariei, Rich a vrut sa cumpere. S-a opus, insa, un secretar de stat pe domeniul petrochimic. Petre Roman a afirmat ca Rich nu a reusit sa cumpere fiindca guvernul Vacaroiu nu era atasat de ideea de privatizare.
    Petromidia a fost facuta sa acumuleze pierderi imense, pentru a fi impinsa la privatizare, astfel ca in iunie 1997, „gaura neagra” Petromidia avea datorii de 300 de milioane de dolari, fiind, practic, in sapa de lemn.

  • In acelasi an, compania controlata de Rich, Glencore AG, face un parteneriat strategic in Romania. Asociatii lui Rich erau Dan Voiculescu si Stefan Margineanu (fost ofiter DIE ), patron in industria metalelor.
    La sediul companiei lui Voiculescu, „locotenentul” lui Rich, Willy R. Strothotte, anunta perfectarea consortiului Glencore-Grivco-Metanef (firma lui Margineanu). Trioul punea la bataie 650 de milioane de dolari pentru privatizari in Romania in petrol si metalurgie feroasa si neferoasa.
    Voiculescu si paravanul lui Rich s-au inscris in cursa pentru Petromidia, rafinaria ravnita de magnat inca dupa Revolutie. In perioada 1998-2000, Rich “a pierdut “ cursa in fata Rompetrolului lui Dinu Patriciu. Glencore a pierdut si cursa pentru Petrom, care a revenit, in anul 2004, austriecilor de la OMV.
    Deripaska un “soldat” al presedintelui Vladimir Putin a debutat in afacerile cu aluminiu in umbra escrocilor internationali, Marc Rich si Mihail Cernoi. Este sotul nepoatei lui Boris Eltin, fostul presedinte al Rusiei. A devenit unul dintre apropiatii lui Vladimir Putin. Beneficiind de sustinerea Kremlinului, la doar 39 de ani, Deripaska a ajuns cel mai bogat oligarh al Rusiei. Potrivit revistei moscovite „Finans”, de profil economic, el a acumulat o avere de 21,2 miliarde de dolari.
    Procurorii rusi l-au pus sub acuzare pentru achizitionare ilegala de active, dar dosarul nu s-a finalizat. In 2005, Deripaska a vandut compania Sibneft catre Gazprom (13 miliarde de dolari). In prezent, magnatul controleaza oficial grupul Ruskii Aluminii (Rusal), cel mai mare concern din industria ruseasca a laminatelor, unde are actiuni si Roman Abramovici, patronul clubului Chelsea.
    In Rusal, au avut interese atat Marc Rich, cat si Mihail Cernoi, un alt personaj controversat al oligarhiei postsovietice. In Romania, Deripaska a preluat combinatul Alor din Oradea prin Dilcor International, un off-shore din Insulele Virgine. Casuta postala a fost investigata de politia din Liechtenstein cu privire la conexiunile dintre Deripaska, Mihail Cernoi si Iskander Mahmudov – personaj prezent si in afacerea Rafo Onesti.
    Alor, singurul producator de alumina tubulara din Europa, a fost inchis. Deripaska mai detine si producatorul de autoturisme GAZ, fabrica de avioane Aviacor, Ingosstrakh -companie de asigurari si grupul RusPromAuto (autobuze), grup implicat in Romania, intr-o afacere de anvergura, derulata prin fosta intreprindere de stat UCM Resita.
    In business sunt implicati mogulul energiei, Nicolae Bogdan Buzaianu si Boris Golovin – fostul ofiter GRU. In octombrie 2006, ziarul rusesc „Komerssant” anunta cea mai spectaculoasa fuziune din istoria industriei de aluminiu. Companiile Rusal, Sual si Glencore International au format United Company Rusal, cel mai mare conglomerat mondial, detronand firma americana Alcoa.
    Fuziunea a fost aprobata in prealabil de Vladimir Putin. Rusal detine 66% din noul grup, al carui presedinte a devenit Deripaska. Firma elvetiana Glencore, infiintata in Zug de Marc Rich, participa in giganticul concern cu propriile active de aluminiu. Glencore actioneaza pe piata mondiala, in general, ca trader de petrol.
    Politica de monopol dezvoltata de Deripaska si Rich se reflecta si in Romania. Tentativa lui Deripaska de a prelua in bloc industria autohtona de aluminiu este continuata de proiectul preluarii uzinei Daewoo de la Craiova, cu concursul direct si interesat al guvernului Tariceanu.
    Deripaska vaneaza ALRO Slatina, Alprom Slatina si Alum Tulcea, toate privatizate de guvernul Nastase in favoarea grupului Marco, infiintat de Marc Rich si preluat de magnatul Vitali Machitski. Negocierile dintre acesta din urma si Oleg Deripaska sunt mai vechi. La randul sau, in Zug, Machitski a parafat legaturi cu Marc Rich. La fel, si fostul angajat al lui Machitski, Alexander Krasner. Acesta, tot ruso-israelian, s-a ocupat in 2002 de preluarea efectiva a Alro de catre Machitski. Imediat, Krasner a devenit presedintele combinatului slatinean, din noiembrie 2002 pana in 2004.
    Inainte sa lucreze pentru Vitali Machitski, Alexander Krasner a fost director executiv al firmei Marc Rich Investments Ltd. Grupul OAO Mechel, cotat la Bursa din New York a adunat toate combinatele metalurgice controlate de Ziuzin. Printre acestea se numara si COS Targoviste si Industria Sarmei Campia Turzii SA, privatizate cu scandal (Cosmin Gusa a fost direct implicat) in timpul guvernarii PSD, dar si o intreprindere croata, alta bulgara, plus doua rusesti.

  • ombinatele romanesti au fost cumparate prin intermediarul Conares Trading, care a operat pana de curand in numele grupului Mechel. Casa de comert a oligarhului rus, Mechel International Holdings AG, a fost inregistrata tot in Zug, la aceeasi adresa cu Conares.
    Pana in 2001, Igor Ziuzin si partenerul sau Vladimir IoRich exploatau cateva mine de carbune in regiunea ruseasca Kuznet (Muntii Urali). Ei aprovizionau Uzina Metalurgica Celiabinsk, un colos din era sovietica, al doilea ca marime din Rusia, uzina detinuta de compania Glencore, a lui Marc Rich. Casa de comert a combinatului din Celiabinsk se numea Conares Trading AG si era inregistrata in cantonul Zug (Elvetia), exact la aceeasi adresa cu multe dintre companiile lui Rich, printre care si Marc Rich&Co Investments.
    Ziuzin este implicat in continuare in afaceri cu Marc Rich. Potrivit documentelor de la US -Securities and Exchange Commission, grupul Mechel este controlat printr-o suveica de firme off-shore, care se ramifica din Cipru pana in Insulele Virgine Britanice.
    Reprezentantul din Romania al lui Ziuzin, Boris Golovin, este atat promotorul intereselor lui Deripaska in tara noastra cat si al TVEL Corporation, mare corporatie rusa de stat in domeniul nuclear.
    Golovin, nascut in Republica Moldova, a fost ofiter al trupelor speciale din cadrul GRU, a luptat in Afganistan, stie bine limba romana si este implicat mai toate afacerile cu energie din Romania. Conexiunile de afaceri ale lui Boris Golovin includ moguli ai energiei cum ar fi Nicolae Bogdan Buzaianu, dar si o serie de personaje provenite din SRI sau din serviciile de informatii israeliene.
    Printre legaturile sale se numara Horia Constantin Bejan, fost director de relatii internationale in Ministerul Industriilor. Acesta este partener traditional al lui Boris Golovin si, indirect, al lui Nicolae Bogdan Buzaianu. Cat timp a fost in functie a facut afaceri cu controversatul Constantin Iavorski, fostul angajat al lui Roman Abramovici.
    Vladimir Soare ofiter acoperit, a fost, pe rand, viceguvernator BNR, presedinte al Bancorex si presedinte al grupului Gelsor, patronat de Sorin Ovidiu Vintu. A facut studiul de fezabilitate pentru o afacere de anvergura initiata la UCM Resita, de Boris Golovin si Nicolae Bogdan Buzaianu. In acest „business” are interese si Oleg Deripaska.
    Mihail Cernoi si Anatoli Ciubais, sunt alti doi oligarhi rusi cate actioneaza pe piata resurselor naturale, in domeniul petrolier, respectiv al energiei dar si in imobiliare. Mihail Cernoi locuieste in Tel Aviv, unde a primit cetatenia israeliana. A fost asociat cu Oleg Deripaska si cu Marc Rich in compania Rusal. Acum, Cernoi se judeca cu Deripaska, revendicand 20 la suta din grupul Rusal.
    Mihail Cernoi a crescut in Uzbekistan, dar s-a stabilit in Rusia, unde a dat marile tunuri ale tranzitiei. A fost arestat in Elvetia, a primit interdictie de intrare in SUA si a fost expulzat din Bulgaria, unde detinea o companie de telefonie mobila si clubul de fotbal Levski Sofia. Omul sau de incredere era Todor Batkov, avocatul bulgar amestecat si in afacerea Rafo Onesti. Cernoi ca si Rich are o fundatie in Tel Aviv, profilata pe “terorismul” din Israel si pe victimele sale.
    Seful consiliului director al RAO UES, Alexander Volosin, a condus administratia prezidentiala in primii ani ai mandatului lui Vladimir Putin. Numele lui apare pe lista „clientelei” regimului Saddam Hussein, primind titei in cadrul programului „Petrol contra hrana”, conform raportului ONU.
    Omul de incredere al lui Anatoli Ciubais din Republica Moldova, Valeriu Pasat (consilier la RAO UES), a fost condamnat la inchisoare pentru comercializarea ilicita a avioanelor de lupta ale Chisinaului. Pasat a fost ministru al apararii si sef al serviciilor secrete.
    RAO UES detine centrala de la Cuciurgan (din Transnistria), furnizorul a jumatate din energia necesara Republicii Moldova. Dupa achizitia „Moldovskaia GRES”, RAO UES s-a apropiat de piata Balcanilor. Aici, potrivit rapoartelor de companie, Romania reprezinta o piata importanta vizata de Ciubais pentru vanzarea energiei, inclusiv cea produsa in regiunea separatista transnistreana.
    Corneliu Paltanea. Fost sef al unitatii prahovene a SRI. A fost arestat in dosarul furtului de combustibil de la rafinaria ploiesteana Astra Romana. Este asociat cu grupul de la Centrul de Afaceri Romano-Rus (CARR), infiintat de fostii ofiteri GRU (serviciul de spionaj al Armatei Rosii) monitorizati pentru spalare de bani si

  • pentru devalizarea Nova Bank. Paltanea a lucrat si pentru fratii Pileri, doi afaceristi italieni cercetati penal in Palermo pentru apartenenta la Mafia. Unul dintre cei doi frati a fost ofiter de informatii militare.
    Afaceristi rusi proveniti din serviciile sovietice de spionaj militar au infiintat in Romania un organism hibrid, cu rol de ONG, dar si de societatate comerciala. Se numeste Centrul de Afaceri Romano-Rus (CARR) si a atras in randurile sale ofiteri de informatii controversati, precum si personaje care au avut probleme cu legea.
    GRU SI LEGATURILE “ROMANESTI”
    Anatoli Patron. Fost ofiter GRU si partener cu Boris Golovin. Presedinte al Nova Bank si considerat initiatorul operatiunii de decapitalizare a acesteia. Este unul dintre fondatorii CARR, controlat prin suveici off-shore si „firme-mama”, infiintate in Zug (Elvetia), la aceeasi adresa cu multe dintre companiile lui Marc Rich.
    Iuri Ustinov. Fost ofiter GRU. A fost primul presedinte al CARR, implicat in inginerii financiare (cazul „Nova Bank”), spalare de bani si cartelizarea licitatiilor de furnizare a carbunelui. Ustinov se lauda in mediul de afaceri ca a fost consilierul lui Evgheni Primakov -fost sef al KGB si actualul presedinte al Camerei de Comert a Rusiei.
    Constantin Samson. L-a urmat pe Iuri Ustinov la sefia CARR. A fost partener de afaceri cu sotia lui Nicolae Vacaroiu, presedintele Senatului. Este cercetat penal de Parchet pentru fraude fiscale, dar dosarele sunt tergiversate. A devalizat intreprinderea de stat Postavul Azuga, pe terenurile careia inalta un complex turistic de lux. In afacere este asociat cu un magnat rus, stabilit in America.
    Mircea Popa. In vremea lui Ceausescu, a fost cercetat de Securitate, fiind banuit ca este agent KGB. Acum, Popa conduce Agentia de Presa Rusia La Zi, controlata de un off-shore din Insulele Virgine Britanice, reprezentat la noi de un cetatean moldovean, Vitalie Dobanda, conectat la afacerile lui Sorin Ovidiu Vintu. Acum Popa a fondat Arabia la zi, care bate catre Irak, cu precadere.
    ”Rusia la Zi„ era sponsorizata de Mechel. In perioada PSD, Mircea Popa a fost consilierul politic al lui Cozmin Gusa, care s-a remarcat in peisajul public, prin discursurile sale proruse. Gusa are vila la Cornu pe aceeasi proprietate cu Horia Bejan, omul lui Boris Golovin.
    Yacov Goldovsky omul lui Cernoi, ii reprezinta interesele in Rafo, pe care Goldovsky o controleaza, acum, prin compania Petrochemical Holding, cu sediul in Austria. In 2001, a fost arestat pentru delapidarea combinatului rusesc Sibur (petrochimie), unde era partener cu Gazprom. A stat sase luni in inchisoare, timp in care Gazprom a reusit sa-l faca sa-si vanda actiunile pe 90 de milioane de dolari.
    Marin Anton este omul care apare in toata odiseea Rafo, entitate pe care a condus-o, prin firma sa de management, impreuna cu alti directori proveniti de la Tofan Group. Mecanismul stingerii datoriei: Termoelectrica SA (de care apartine CET Mintia) ia in primire utilajele rusesti, apoi vireaza, esalonat, contravaloarea acestora la bugetul de stat. Planul a esuat insa partial. In 2003, rusii au scapat de datorie, dar echipamentele furnizate de ei zac de ani buni in curtea termocentralei din Deva. Nefolosite si cu garantia expirata.
    Intelegerea privind compensarea datoriei a fost urmata, in 2000, de acordarea contractului de retehnologizare a centralei, prin ordonanta de urgenta, unui consortiu. Fara licitatie, prin incredintare directa catre “firmele cu epoleti”.
    Victor Vaida, directorul general al CET Mintia din acea vreme, sucursala a Termoelectrica Bucuresti, pe atunci, a devenit director tehnic al termocentralei. Fost lider al PSD Hunedoara, a fost ajutat pe linie politica sa capuseze CET Mintia, prin firma sotiei lui.
    Sustinut de Moscova, consortiul era format din companii ale unor fosti ofiteri de informatii corupti din Rusia, Romania si Israel. Firmele membre: Global International 2000 SA (Romania), M.T.Il. Projects&Systems Ltd. (offshore din Cipru) si Babcock Borsing Power/Austrian Energy (Austria).
    Prin Global s-au livrat echipamentele energetice pentru CET Mintia, valorand peste 20 de milioane de dolari. Kremlinul are interese directe in firma: sediul social este in Bucuresti, Piata Charles de Gaulle, chiar in

  • cladirea fostei misiuni comerciale sovietice din Romania. Impozantul imobil apartine, de fapt, presedintiei Rusiei.
    Din firma gazduita de Kremlin o cincime este detinuta de Engineering Company Ziomar, casa de comert a gigantului industrial de stat, ZiO Podolsk, producator rus de masini nucleare si energetice, implicat in numeroase scandaluri internationale, inclusiv in programul de imbogatire a uraniului din Iran.
    Ziomar este reprezentata in Romania de Victor Ustinov, fostul atasat comercial al Rusiei la Bucuresti. O parte din profitul casei de comert este manevrat printr¬un off-shore (Mardima Company Ltd.) din Insulele Virgine Britanice, actionar in Ziomar.
    In LMZ (Leningradsky Metallichesky Zavod) are interese si Vladimir Potanin, un oligarh influent, absolvent al Academiei KGB si fost adjunct al premierului. Unul dintre „pionii” lui Golovin&Ziomar e Horia Bejan, fost director in Ministerul
    Industriilor. Din anii ‘80 pana in 2001, Bejan a fost adjunct al directiei generale de comert exterior. Era in functie in 2000, cand guvernul a emis ordonanta de modernizare a CET. Tot atunci, era actionar minoritar in Global.
    Legaturile lui Bejan in spatiul fostei URSS dateaza din anii ‘80, cand acesta a gestionat participarea romaneasca la constructia combinatului ucrainean de la Krivoi Rog. In timp ce activa in minister, Horia Bejan a fost asociat in afaceri si cu Constantin Iavorski – fost angajat al oligarhului rus, Roman Abramovici, si fost ministru al energiei in Republica Moldova.
    Ofiter KGB, la origine, Iavorski a monopolizat ani la rand furnizarea de combustibili energetici (carbune si pacura) catre termocentralele romanesti, angajand la firmele sale o armata de ofiteri SRI. Tot tranzactiile cu carbune i-au adus fata-n fata pe Bejan si Golovin.
    Societatea primului (Putna SA) a intermediat importurile de carbune facute de compania Infinity, a fostului ofiter GRU. Pe langa Global, Horia Bejan mai este asociat cu Golovin si in alte afaceri cu iz rusesc.
    M.T.Il. Projects&Systems Ltd, a doua firma din consortiul desemnat in 2000 sa retehnologizeze CET Mintia, este un off-shore din Cipru. In jurul casutei postale s-a dezvoltat grupul de afaceri al israeliencei Tonya Halpern, implicata in scandalul privatizarii Hotelului Bucuresti.
    Tonya Halpern si defunctul ei sot, Moshe, proveneau din structurile AMAN ¬serviciul de spionaj al armatei israeliene. Aliatul in afaceri al Tonyei Halpern a fost Constantin Iavorski, alaturi de care a cartelizat licitatiile de furnizare a carbunelui catre termocentralele romanesti.
    Al treilea membru al consortiului era Babcock Borsig Power (BBP) – Austrian Energy. Din 1999, VA-Tech detinea 10 la suta din colosul german BBP (care preluase „Austrian Energy”, divizie a VA-Tech). In 2000, aceeasi VA-Tech controla VA Tech Hydro, firma implicata in scandalul retehnologizarii Portilor de Fier I si II.
    Asadar, entitatile VA Tech primeau contracte avantajoase, fara licitatie, de la statul roman. Firma era reprezentata in Romania de Nicolae Bogdan Buzaianu
    -fondatorul Energy Holdings si prietenul lui Boris Golovin.
    Contractul de consultanta juridica pentru modernizarea CET Mintia a revenit atunci tocmai casei de avocatura „Bostina&Asociatii”, partenerul traditional al lui Buzaianu. BBP a dat faliment in 2002, fiind preluata de japonezii de la Hitachi.
    Uzina ZiO Podolsk si casa ei de comert, Ziomar, functioneaza intr-un holding numit EMAlliance-Atom, preluat in 2006 de Atomenergomash, unul dintre
    pilonii industriei nucleare din Rusia. Tranzactia a fost finantata de grupul Alfa Bank, al controversatului oligarh Mikhail Fridman.
    Mikhail Fridman, magnatul care detine Alfa Group, este finantatorul celor mai importanti oligarhi rusi cu interese in Romania.

  • FRIDMAN Mihail Maratovici, cu o avere de 5,2 miliarde de dolari este probabil unul dintre cele mai sinistru personaje din varful oligarhiei ruso-evreiesti. De la simplu bisnitar de bilete la teatru a devenit unul dintre stapanii Rusiei. Cazul sau este ilustrativ. A terminat Institutul de Oteluri si Aliaje din Moscova dar in timpul studiilor Fridman se ocupa cu specula cu bilete pentru Teatrul Balsoi. Devine turnator pentru KGB si in anul 1988 Fridman se lanseaza in cea mai tare afacere de pe atunci – comertul cu calculatoarele afacere aflata sub controlul serviciului de spionaj extern.
    Fridman a organizat comertul cu covoare orientale efectuate manual din Asia Centrala, si Caucaz, Turcia, Iran, Afganistan. Banca „Alfa-bank” a fost pusa la punct de KGB si PCUS la inceputul anilor’ 90 pentru spalarea banilor mafiei de droguri columbiene deveniti cash investit in economia Rusiei. Conducatorii „Alfa¬bank” Fridman si Aven au organizat un canal de transferare a heroinei din Birma prin Extremul Orient in Germania, in mari transporturi de zahar si faina.
    Toate aceste operatiuni au fost programate de Kremlin. Obiectivul: realizarea unui sistem integrat de stat al companiilor nucleare rusesti. Monopolul are si un nume: TVEL Corporation -prin care guvernul rus controleaza Atomenergomash, EMAlliance-Atom (ZiO Podolsk si Ziomar), precum si alte uzine atomice mostenite din era sovietica.
    In 2004, fostul ofiter KGB Serghei Prikhodko a fost numit director general al TVEL Corporation de Vladimir Putin. Pana atunci fusese seful adjunct al administratiei prezidentiale, dar si consilierul lui Putin pe politica externa. Numirea lui face parte din politica „tarului” de a-si pune apropiatii in functiile de decizie ale marilor companii de stat. Asemenea lui Putin, majoritatea provine din KGB.
    Partenerul lui Fridman, KUZMICIOV Alexei Viktorovici, cu o avere estimata la 1,9 miliarde de dolari, a studiat impreuna cu Fridman la Institutul de Oteluri si Aliaje din Moscova. Acum conduce compania Crown Resources AG.
    Presedintele „Alfa-bank”, AVEN Petr Olegovici. Avere – 2,1 miliarde de dolari, a fost ministrul pentru relatii de economie externa în guvernul Gaidar (anul 1992).
    In 2001, oligarhul Igor Ziuzin, seful lui Boris Golovin, a aparut brusc pe firmamentul bogatilor lumii. Atunci, el a preluat oficial Uzina Metalurgica Celiabinsk direct de la Glencore International, compania de intermediere fondata de Marc Rich in Elvetia. Ulterior, marele combinat din Celiabinsk – un colos al industriei sovietice, a devenit nucleul grupului Mechel, detinut, oficial, de Ziuzin. In acea perioada, rusul imbogatit peste noapte a inceput ofensiva de achizitii in Europa de Est.
    In 2002, fostul COS Targoviste (Mechel Targoviste, noul nume) a fost privatizat de guvernul Nastase in favoarea lui Ziuzin. Un an mai tarziu, a venit randul societatii Industria Sarmei Campia Turzii SA (Mechel Campia Turzii).
    Uzinele romanesti au fost incluse in grupul OAO Mechel, alaturi de combinatul metalurgic din Beloretk, intreprinderea Viantilski (ambele din Rusia), fabrica de tevi Zeljezara din Croatia si „gigantul” Mechel din Celiabinsk. In acelasi trust au fost integrate si minele lui Ziuzin din Kuzbass (regiunea Urali), care furnizeaza carbune, prin intermediari, catre numeroase termocentrale romanesti.
    In Insulele Virgine Britanice (BVI) a fost infiintata casuta postala Britta Investments Limited, una dintre firmele-mama care au actiuni in Mechel. Adresa: Pasea Estate din Road Town – capitala coloniei britanice din Caraibe. Concret, Britta a fost inregistrata la firma de administrare Morgan&Morgan, al carei sediu este chiar la adresa mentionata. Morgan&Morgan este o societate de consultanta, specializata in gestionarea firmelor off-shore din BVI.
    In Road Town, aceeasi Morgan&Morgan mai gestioneaza o alta casuta postala cu interese in Romania. Este vorba despre Dilcor International Ltd., off-shore¬ul prin care oligarhul rus Oleg Deripaska a preluat de la controversatul Constantin Iavorski fostul combinat de stat Alor Oradea. Alor a fost singurul producator de alumina tubulara din Europa.
    Dilcor a fost investigata de politia din Liechtenstein, datorita conexiunile dubioase financiare dintre Deripaska, Mihail Cernoi si Iskander Mahmudov -personaj prezent si in afacerea Rafo Onesti.

  • facerile lui Ziuzin cu „traderul” Marc Rich au traditie. Un contract comercial din august 2001, incheiat de Glencore cu firma elvetiana Conares Trading si intrat in posesia noastra, releva o tranzactie uriasa parafata de Ziuzin cu oamenii lui Rich. Primul se obliga sa livreze catre intermediarul Glencore peste 32.000 de tone de nichel rusesc in perioada 2001-decembrie 2004.
    Conares Trading este o casa de comert infiintata in cantonul Zug din Elvetia, la aceeasi adresa cu multe dintre firmele lui Marc Rich, cel supranumit „Nasul Kremlinului”. Initial, Conares a functionat ca trader pentru combinatul de la Celiabinsk. Apoi, aceasta fost preluata in 2001 de Ziuzin, cu tot cu Conares.
    Casa de comert a oligarhului Ziuzin se numeste Mechel Trading si a fost inregistrata tot in Zug, la aceeasi adresa cu Conares. Ba chiar a facut si un pui in Romania: Mechel Casa de Comert SRL din Bucuresti este detinuta suta la suta de firma-mama din tara cantoanelor.
    Prin traderii sai, rusul deruleaza exporturi masive din tara noastra, iar printre clientii sai de baza figureaza companiile dezvoltate in umbra lui Marc Rich.
    Boris Golovin care detine in Bucuresti si Romcar Russian Buses este cel care tranzactioneaza pentru Ziuzin achizitionarea unei termocentrala din Giurgiu, Uzina Termoelectrica SA, care apartine de consiliul judetean. Aceasta ar crea o sursa de energie pentru intreprinderile pe care colosul rus Mechel, al carui proprietar e Ziuzin.
    Firma lui Golovin se afla in casa lui Buzaianu, isi are sediul chiar in casa lui Nicolae Bogdan Buzaianu din zona Piata Aviatorilor.
    Ziuzin deoarece controleaza mineritul de carbune, productia de otel si energia vrea sa controloleze si productia de energie electrica pentru intreprinderile sale si sa obtina controlul total al preturilor.
    Procedurile de privatizare la Giurgiu au fost initiate, cel putin pe hartie, in urma cu exact doi ani. Uzina face parte din grupul celor 34 de intreprinderi de stat ale caror datorii urmeaza sa fie sterse, conform unei ordonante de urgenta a cabinetului Tariceanu.
    ANAF isi propusese, la finele lui 2006, sa execute silit termocentrala, insa a suspendat procesul pentru ca populatia sa nu ramana fara caldura. Datoriile depaseau zece milioane de euro.
    Presedintele Consiliului Judetean Giurgiu, Victor Boiangiu, a confirmat atunci ca negocierile s-au referit la preluarea de catre Mechel a productiei de energie pentru populatie.
    Un „furnizor” de carbuni al centralei de la Giurgiu este Petlon Entreprises, compania Tonyei Halpern, israelianca implicata in afacerile lui Boris Golovin sustinute de statul rus.
    Infiintat in Cipru, Petlon Entreprises e, de fapt, intermediar pentru carbune din Rusia. Firma lui Halpern, fosta lucratoare a serviciilor de spionaj militar ale Israelului, a primit la Giurgiu, un contract de 5 milioane de dolari, prin care Petlon Entreprises furnizeaza 60 de mii tone de carbune rusesc, produs de grupul Mechel.
    Firma Tonyei Halpern a cartelizat licitatiile de furnizare a huilei catre CET-urile romanesti, printre care si SCUT Giurgiu, clientul sau traditional.
    Ziuzin a vizitat Giurgiu impreuna cu proprii specialisti din Rusia. Ziuzin priveste si spre Ruse, unde e si acolo o termocentrala de vanzare. Centrala de la Ruse este in functiune si se afla la trei kilometri de Dunare. CET-ul bulgaresc seamana cu cel din Romania. Directorul executiv al Toplokicacia Ruse (termocentrala), Tonyo Tomov a afirmat ca se negociaza vanzarea termocentralei catre compania de stat din Slovenia, Holding Slovenske Elektrarne, selectata pentru negocieri finale. Printre cele sapte firme care s-au inscris au fost firma lui Ziuzin -Mechel International AG din Zug (Elvetia), dar si Inter RAO UES, reprezentantul colosului de electricitate RAO UES din Rusia. Si Gazprom a fost interesat, dar Overgas, firma in care aparea actionar, nu s-a calificat.

  • Suma cu care slovenii au intrat in negocierile finale a fost de 85 de milioane de euro. In final, ei devin proprietarii unei termocentrale pe care, in anul 2004, o castigasera la licitatie rusii de la RAO UES. Din motive neclare, au renuntat la plata celor 185 de milioane de euro cu care castigasera.
    Carbunele bulgarilor vine tot din Rusia din zona Kuznetk, prin Mechel. In cadrul proceselor de privatizare a combinatelor COS Targoviste si Industria Sarmei Campia Turzii SA, beneficiarul Conares Trading (actuala Mechel Trading – casa de comert a lui Ziuzin) a beneficiat de serviciile de consultanta, oferite de o firma autohtona: Romair Consulting, patronata de Gheorghe Boeru.
    Acesta a fost, timp de 15 ani, ofiter in Armata Romana, dupa care s-a reprofilat, in 1995, pe afaceri.
    Si Boeru are legaturi directe cu gruparea Bittner. El este administratorul fostei firme de stat Piscicola Arad, cumparata pe nimic sub guvernarea Nastase, de Petre Ion, omul lui Bittner.
    Pentru Conares Trading, a prestat si societatea de avocatura „Anastasescu”, care a reprezentat juridic in Romania firma lui Igor Ziuzin. Patroana, Marieta Anastasescu, este avocata firmelor infiintate de Alexandru Bittner si este vecina lui Adrian Nastase in blocul de pe Zambaccian. Ea a fost avocata celebrei „matusi Tamara”, pe care Bittner o consilia in afaceri.
    Conexiunile lui Alexandru Bittner conduc tot spre oligarhii rusi. Primul indiciu se reflecta in Mastertrade Ltd., o firma din Marea Britanie care detine actiuni in societatile infiintate de Bittner la noi.
    Mastertrade este administrata de avocatul englez Matthew Cunningham, judecat la New York, alaturi de oligarhul Mikhail Fridman, in procesul „Norex”, pentru spalare de bani si mituirea unor oficiali guvernamentali.
    In acelasi proces sunt judecate Gillian Norah Caine si Susan Christine Cubbon, directoarele suveicii off-shore din Insula Man (Marea Britanie), care controleaza compania Heavy Industry din Anglia reprezentata de Bittner. Heavy Industry detine 65% din firma Piscicola Tour, careia guvernul Nastase i-a concesionat jumatate din Delta Dunarii.
    La un an dupa vizita lui Basescu la Moscova, in august 2006, guvernul Tariceanu emite o ordonanta de guvern prin care modifica actul normativ al cabinetului Isarescu. Retehnologizarea Electrocentrale Deva SA (numele actual al CET Mintia) intra acum in linie dreapta. Potrivit ordonantei Tariceanu, termocentrala urma sa contracteze un credit in valoare de 67,9 milioane euro pentru asigurarea partiala a resurselor financiare necesare reabilitarii Grupului 1. Urmeaza si o licitatie pentru incredintarea contractului de modernizare. Valoarea totala a acestuia e estimata la aproximativ 100 de milioane de euro.
    Practic, rusii sunt favorizati de un cerc vicios. Au lichidat datoria URSS prin echipamente, dat tot ei mizeaza in continuare ca vor castiga bani din punerea lor in functiune. In conditiile in care utilajele au garantia expirata, este uzual ca numai firmele producatoare (LMZ si ZiO Podolsk) sa emita alta noua.
    Globalul a castigat licitatia de furnizare de carbune la Iasi, Suceava si Deva. Carbunele e din Rusia, adus de fostul ofiter GRU, Boris Golovin. Contractele de la Iasi si Suceava valoreaza impreuna 10,2 milioane de dolari.
    Pana acum, colosul energetic din Deva a suferit cateva transformari de natura juridica. In 2001, CET Mintia s-a transformat din simpla sucursala a Termoelectrica in societatea comerciala Electrocentrale Deva, avand personalitate juridica distincta si functionand ca filiala in cadrul companiei de stat. Transformarea a permis reluarea finantarii, de catre Banca Mondiala, a lucrarilor de modernizare care in 2000 se sistase. Astfel, este posibila contractarea de credite, dar si pastrarea in functiune a complexului energetic in caz ca Termoelectrica intra in faliment.
    Spargerea Termoelectrica in parti profitabile ori paguboase a fost solutia gasita de autoritatile romane pentru a multumi Banca Mondiala si FMI care, de la mijlocul anilor ‘90 si pana in timpul guvernarii PSD, aratau cu degetul spre datoriile de miliarde de dolari acumulate de marile companii energetice ¬faimoasele arierate.

  • Ungureanu/Ponta/sisleafta de lupi.
    Ce s-a ales din biata Romanie, sfasiata de o haita de lupi.Ce s-a ales din truda si sacrificiul a doua decenii a bietilor Romani.Acesti oameni ar trebui sa fie condamnate de inalta tradare si rxecutati. Cel ce a scris acest articol de ce nu face public? Cel putin sa stie Romanii cu ce au fost rasplatiti tinerii care si-au dat viata, pentru o Romanie libera. Pacat ca si-au sacrificat viata pentru ca tara lor draga sa fie sfasiata si batjocurita. Si STAI! distrugerea nu s-a sfarsit.Roamania va dispara ca popor si limba.Asa sa ne ajute Dumnezeu.

Abonează-te la newsletter