Pe 6 februarie, Ronald Reagan ar fi împlinit 103 ani. Puţini ştiu că a fost singurul preşedinte american care a publicat o carte în timpul mandatului. A fost una care promova cultura vieţii.
În aceasta, el promitea că Administraţia sa va promova cauza pro-viaţă, din moment ce doar aceasta garanta „păstrarea Americii ca un tărâm al libertăţii, deoarece, după libertate, nicio altă cauză nu e mai demnă de apărat decât afirmarea dreptului transcendent la viaţă pentru toate fiinţele umane, un drept fără de care oricare alte drepturi îşi pierd semnificaţia”.
Ca guvernator al Californiei, Reagan semnase o lege care liberaliza avortul. Nu o făcuse cu inima împăcată, ci pentru că se temuse că un veto din partea lui ar fi fost ignorat de legislatori, iar legea ar fi fost adoptată într-o formă mult mai… „liberală”. De aceea, a încercat să o limiteze la cazuri care justificau avortul: viol, incest şi sănătatea mamei. A fost intitulată „Legea Avortului Terapeutic”, iar ulterior Reagan avea să afle, din nefericire, că medicii erau dispuşi să clasifice aproape orice avort ca „terapeutic”. A regretat imediat acea decizie (n.red. – care a urcat numărul avorturilor de la 518, în 1967, la 100.000 pe an în deceniul următor; medicii se foloseau mai ales de pretextul pericolului pentru sănătatea mintală a mamei).
După această experienţă, Reagan a devenit un campion al apărării vieţii din biroul de la Casa Albă. În cartea sa,Abortion and the Conscience of the Nation (Avortul şi conştiinţa unei naţiuni), publicată în 1983, Reagan explică ce a însemnat decizia Curţii Supreme a SUA în cazul Roe vs. Wade pentru naţiunea americană:
„Au trecut 10 ani de la decizia în cazul Roe vs. Wade, un bun prilej de pauză şi reflecţie pentru noi. Politica avortului la cerere în orice stadiu al sarcinii – inclusiv la nouă luni – a fost implementată la nivel naţional fără să fie votată de popor şi nici aplicată de organismele legislative. Niciun stat american nu avea o lege a avortului atât de nerestrictivă înainte de 1973, când Curtea Supremă a decretat această practică drept politică la nivel naţional. Dar consecinţele acestei decizii juridice sunt evidente acum: de atunci, peste 15 milioane de copii nenăscuţi şi-au pierdut viaţa în urma legalizării avortului. E de peste zece ori mai mult decât numărul de americani pe care l-am pierdut în toate războaiele.”
Între timp au trecut 41 de ani, iar cifra respectivă a urcat la 55 de milioane.
Reagan a văzut decizia din cazul Roe în adevărata ei lumină, ca pe ceva ce doar se pretindea drept lege:
„Să nu vă înşelaţi, avortul la cerere nu este un drept garantat de Constituţie. Niciun savant serios, nici chiar unul predispus să fie de acord cu decizia respectivă, nu a argumentat vreodată că autorii Constituţiei ar fi putut măcar intenţiona să creeze un astfel de drept. La scurt timp după decizia în cazul Roe vs. Wade, profesorul John Hart Ely, acum Decan la Facultatea de Drept a Universităţii Stanford, a scris că opinia respectivilor juraţi «nu reprezintă lege constituţională şi nici nu lasă de înţeles că încearcă aceasta». Nicăieri în paragrafele limpezi ale Constituţiei americane nu se face măcar aluzie la vreun «drept» atât de important încât să permită avortul chiar şi cu puţin timp înainte ca gravidei să-i vină sorocul să nască. Cu toate acestea, aşa a decis Curtea Supremă.”
Reagan îi încuraja pe susţinătorii vieţii să nu-şi piardă speranţa:
„În ciuda formidabilelor obstacole, nu trebuie să ne pierdem curajul. Nu e prima dată când ţara noastră e divizată în urma unei decizii a Curţii Supreme care neagă valoarea anumitor vieţi umane. Decizia Dred Scott din 1857 nu a fost răsturnată într-o zi, într-un an, nici măcar într-un deceniu. La început, doar o minoritate dintre americani a recunoscut şi deplâns criza morală produsă prin negarea deplinei umanităţi a fraţilor şi surorilor noastre cu pielea neagră; dar acea minoritate a stăruit în convingerea ei şi, în cele din urmă, a izbândit. Au reuşit apelând la inima şi intelectul concetăţenilor, la adevărul demnităţii umane în ochii lui Dumnezeu. Din exemplul lor, învăţăm că respectul pentru valoarea sacră a vieţii umane este prea adânc săpat în inimile poporului nostru pentru a rămâne pe veci ascuns. Dar marea majoritate a americanilor nu s-au pronunţat încă acum şi nici nu le putem pretinde asta, până când subiectul nu e pe deplin pus în context şi prezentat. Să nu uităm că nici pentru sclavi nu s-au ridicat prea multe voci publice la început.”
Dar cum să prezentăm şi să punem subiectul deplin în context? Reagan explică:
„Am spus adesea că, atunci când vorbim despre avort, vorbim de două vieţi: cea a mamei şi cea a copilului nenăscut. Altfel de ce am numi-o deja pe femeia gravidă mamă? Am mai spus şi că oricine care nu e sigur că acolo există o a doua viaţă ar trebui măcar să-i acorde vieţii prioritate: dacă nu ştii că cineva e viu sau a murit, nici nu-l îngropi. Cred că numai această idee e suficientă pentru a ne îndreptăţi să insistăm pentru protejarea nenăscuţilor…
Cine poate uita povestea emoţionantă a lui George Will despre băieţelul care a fost operat de şase ori pe creier în ultimele nouă săptămâni înainte de a se naşte? Pacientul era tocmai acea fiinţă umană micuţă, încă nenăscută, care simte durerea şi simte când medicii se apropie! Şi iată că aceştia se apropie acum mai mult să ucidă decât să vindece!
Adevărata întrebare a zilelor noastre nu este când începe viaţa umană, ci ce valoare mai are aceasta. Medicul care tocmai a făcut un avort şi pune laolaltă bucăţile din fătul dezmembrat, pentru a se asigura că l-a smuls cu totul din trupul mamei, ştie cu siguranţă că are în faţă o fiinţă umană. Adevărata întrebare pe care şi-o pune acesta – şi noi toţi împreună cu el – e dacă această viaţă firavă este un drept de la Dumnezeu ce trebuie protejat prin lege la fel cu cel de care ne bucurăm noi, adulţii.”
Iată în continuare şi motivul pentru care Reagan a insistat ca Administraţia lui să fie în avangarda mişcării pentru viaţă:
„Abraham Lincoln şi-a dat seama că nu puteam supravieţui ca pământ al libertăţii dacă unii oameni puteau decide că alţii nu se cuvine să fie liberi şi că trebuie să fie sclavi. La fel, nici noi nu putem supravieţui ca naţiune liberă dacă unii pot decide că alţii nu se cuvine să trăiască şi că trebuie abandonaţi prin avort sau infanticid. Administraţia mea se dedică păstrării Americii ca pământ al libertăţii şi nu e cauză mai importantă pentru păstrarea acestei libertăţii decât afirmarea dreptului transcendent la viaţă pentru toate fiinţele umane, un drept fără de care toate celelalte drepturi îşi pierd semnificaţia.”
Autor: Ryan T. Anderson
Traducere: Ştefana Totorcea
Sursa: Drum european
Adauga comentariu