Politică

Moscheea din București: discurs antimusulman cu parfum de manipulare împachetat în interes național

mosque-615415Pe 29 mai a intrat în vigoare hotărârea de guvern nr. 372/2015 prin care un teren de 11.000 de metri pătrați, situat pe Bulevardul Expoziției, în București este dat în folosință Muftiatul Cultului Musulman din România pentru construirea unui complex de clădiri de interes public. Astfel, proiectul contruirii unei moschei de mari dimensiuni în București, a stârnit multe discuții în rândul ”opiniei publice românești”. Principalul contestar al proiectului este fostul președinte, Traian Băsescu, care vede în lăcașul de cult o posibilă extindere a curentului islamist în România. Deși acestă ipoteză a fost demontată atât de fostul director al SRI, George Maior[1], cât si de premierul Victor Ponta, în spațiul public au apărut mai multe voci care susțin că această moschee va fi un ”focar de islamism radical”.

De ce este nevoie de o nouă moschee în București?

În România sunt, conform ultimului recensământ, sub 100.000 de musulmani, iar în București puțin peste 10.000, dar numărul lor este în creștere. Acest fenomen va fi accentuat și de politica Uniunii Europene care obligă statele membre să găzduiască refugiați din lumea a treia, majoritatea fiind musulmani. În acest moment, în capitală, sunt doar 4 moschei acreditate de Ministerul Culturii și Cultelor, iar odată cu creșterea numărului de musulmani, crește și riscul de apariție al unor fundații obscure ce promovează un islamism radical, în schimb, viitoarea moschee este construită de Muftiatul Cultului Musulman din România, instituție cu tradiție și valori morale solide.

Protest anti moschee cu 100 de protestatari

Mass-mediaa vorbit despre un puternic curent anti-moschee în București, a cerut opinii mai multor istorici și specialiști în istoria religiilor și a crescut artificial pe agenda publică ideea că ar exista o puternică mișcare anti-moschee, iar la protestul mult trâmbițat au participat aproximativ 100 de persoane.

Se pare că ideea lui Traian Băsescu de a transforma discuția despre moschee într-o luptă politică a reușit parțial. Acesta îl acuză pe Victor Ponta că facilitează intrare în România și în Uniunea Europeană a ”teroriștilor”, fără a înțelege că Turcia este unul dintre promotorii proiectului, iar Turcia este unul dintre cei mai activi membrii NATO și unul dintre cei mai importanți parteneri economici ai României.

Moscheea din București nu este un periocol pentru arhitectura confesională românească

Majoritatea musulmanilor din România se află în Dobrogrea și în București. Deși în statele din Balcani și cele din Occident au existat conflicte etnice, mai violente sau mai puțin violente între musulmani și creștini, pe teritoriul României acest lucru nu s-a întâmplat. Comunitatea musulmană din România este una dintre cele mai așezate comunități religioase iar aceasta a trăit mereu în bune relații cu Biserica Ortodoxă și cea Catolică din România. Am putea spune chiar că România este un exemplu la acest capitol. Inclusiv în problema moscheii, Biserica Ortodoxă a fost de acord cu acestă construcție.

Ținând cont că musulmanii din România trăiesc în bună înțelegere cu creștinii de sute de ani, ar fi o inepție să ne imaginăm că o moschee va schimba această situație, iar musulmanii români vor deveni de maine islamiști radicali.

[1] http://www.evz.ro/george-maior-moscheea-nu-e-un-pericol-pentru-romani.html

Autor: Cristi Rosu

Cristi Roșu este masterand al Facultății de Filosofie, Universitatea din București, la specializarea Studii de dezvoltare internaţională şi etica relaţiilor internaţionale. Este interesat de teoria relațiilor internaționale, filosofia conflictului și teoria jocurilor.

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Poporul nu mai are demult deprinderea de-a se bucura de ceva,nici cel crestin si nici cel musulman. Poate doar autoritatile romane si stapanii straini invitati se vor bucure de deschidere ,maiales daca trece viitura paradei LGTB pe acolo si nu va fi elegant si nici legal sa se refuze unii pe altii…)))Mai stie careva dintre dumneavoastra expresia sugestiva : “la sfarsit e kur târsit”? ))))))))))))