Morala lui Lagarde. Teme-te de greci şi când le faci daruri

În doar câteva cuvinte, rostite într-un interviu, Christine Lagarde, directoarea Fondului Monetar Internaţional, a devenit inamicul numărul unu al Greciei, omul care a “insultat” statul elen, care se gândeşte la copiii din Niger, dar nu şi la “familiile celor 3.000 de greci care s-au sinucis” din cauza crizei.

În ce măsură a avut Lagarde dreptate să îi arate cu degetul pe greci? Există adevăr în vorbele ei? Directoarea FMI nu are voie, din funcţia pe care o deţine, să facă asemenea comentarii.

Grecii “trebuie să înceapă să se ajute singuri” şi să îşi plătească impozitele, a fost sfatul lui Lagarde. Ulterior, şi-a nuanţat comentariile, însă era prea târziu. Grecii postaseră deja peste 15.000 de comentarii pe pagina ei de Facebook – ba au făcut şi o pagină separată pentru ca mişcarea “Grecii contra Lagarde” să fie legitimată în stilul WEB 2.0.

Reacţiile de contestare a declaraţiilor directoarei FMI nu au venit doar din datornica Grecie. Până şi în Franţa natală i s-a cerut demisia.

Evaziunea fiscală la care a făcut ea referire este cât se poate de reală. Un memo pe care fostul premier tehnocrat Lucas Papademos i l-a trimis preşedintelui Carolos Papoulias în 11 mai, explica, pe puncte, cum Grecia va intra în incapacitate de plată în luna iunie. Unul dintre principalele motive pentru prăbuşirea economiei elene este tocmai evaziunea fiscală.

O bună parte din greci – bogaţi şi săraci deopotrivă – chiar au încetat să îşi plătească dările la stat. Bogaţii, pentru că devin mai puţin bogaţi pe zi ce trece şi nu vor să piardă şi de pe urma impozitelor, iar săracii, speriaţi de scenariile apocaliptice care circulă în mediile internaţionale şi de mult-trâmbiţata ieşire a ţării din zona euro, aşteaptă să vadă ce-o fi. Sau pur şi simplu nu mai au de unde da.

Neplata impozitelor este reală. În unele zone ale ţării, veniturile publice din impozite şi taxe au scăzut cu până la 30% luna aceasta, potrivit unor estimări.

De asemenea, într-o privinţă, “răbufnirea” lui Christine Lagarde poate fi înţeleasă ca un semn că troica şi-a pierdut răbdarea cu grecii, motiv pentru care directoarea FMI le-a zis acestora ceea ce mulţi gândesc, dar nu au îndrăznit să o spună: grecii să se ajute şi ei, că prea stau şi numără măsline ori ies la mitinguri.

De fapt, mesajul lui Lagarde nu este deloc o sinceritate de moment, pe care jurnaliştii de la The Guardian n-au vrut să o editeze.

În spatele acestor declaraţii se ascunde mesajul unei elite europene, îngrijorată că mişcarea anti-austeritate ia amploare. Nu numai că grecii urăsc austeritatea care le-a fost impusă şi care nu i-a îndepărtat de hăul economic ce s-a crăpat sub ei, dar Europa începe să se gândească şi ea că gura grecului sărac adevăr grăieşte cerând mai mult stimul şi mai puţină austeritate.

În fine, Christine Lagarde nu doar că nu trebuia să facă aceste comentarii cu referire la situaţia grecilor, dar, mai important, fişa postului îi interzice să vorbească în felul în care a făcut-o: “În calitate de director general, vi se cere să aveţi un comportament de cele mai înalte standarde etice, în concordanţă cu valorile integrităţii, imparţialităţii şi discreţiei” (prima cerinţă pentru numirea lui Lagarde la conducerea Fondului).

Într-o anumită măsură, Christine Lagarde a dat, de fapt, vina pe greci pentru situaţia în care se află. Nu este aşa. Nicio ţară nu poate ajunge în punctul în care se află Grecia doar pe cont propriu. La baza tragediei greceşti stau chiar hibele zonei euro sau ale Fondului Monetar. Cum poate FMI să le spună acum grecilor că nu a prevăzut dezastrul actual ori că nu poate rezolva problema Atenei din cauza evazioniştilor? Grecia a trăit în ultimii ani din banii altora, dar aici este şi vina instituţiilor care au acordat împrumut după împrumut, în aceeaşi logică a creditului cu buletinul care ne este atât de cunoscută nouă, românilor.

Alina Matis

sursa: gandul.info