Ca sa putem evalua daca societatea evolueaza intr-o directie buna sau gresita, trebuie sa vedem ce modele sociale au avut succes si daca Romania a adoptat un model de succes, sau unul falimentar.
Modelul se evalueaza functie de performante, performantele depind de politici de alocare de resurse, si politicile depind de factorii decizionali. Practic trebuie urmarita cum este administrata puterea, cine si cum administreaza resursele si in interesul cui.
Societatile prospere, din care excludem SUA, sunt plasate in special in nordul Europei si in estul Asiei (Japonia, Corea de Sud, Taiwan, Austrlia).
Ce caracteristici observam la aceste natiuni?
Observam ca nu conteaza culoarea guvernelor: liberal, conservator sau social democrat, si nici forma de guvernamant republica sau monarhie consitutionala. Regimurile prezidentiale sau monarhiile absolute, sunt mai prezente in natiunile subdezvoltate.
Observam ca au o clasa mijlocie puternica, deci o plarizare sociala mica.
Au o puternica societate civila, activa, implicata in politica, si autoritatile locale au o mare autonomie. Subsidiaritatea este o notiune prezenta in guvernarea societatilor avansate si regiunile au atributii importante. Societatea este antrenata sa participe la adoptarea decizilor importante, a caror efecte le suporta.
La polul opus sunt societati conduse centralizat, fara sociatea civila, si puternic polarizate (vezi America-Latina, Asia, Africa). In societati polarizate decizile se iau de un numar restrans de cetateni. Polarizarea este consecinta lipsei de etica in distributia veniturilor, si lipsa eticii este consecinta non-participarii membrilor societatii la decizie.
O prima concluzie societatile prospere sunt societati preponderent comunitare, iar cele inapoiate sunt societati patriarhale ca in Asia, Africa sau America Latina.
Sa argumentez de ce-i asa!
In media aproape tot timpul auzim vorbindu-se despre PIB si despre cresterea sau reducerea lui si despre somaj. In general politicienii si media focuseaza pe efecte evitand sa discute cauze. Se vorbeste doar de crestea PIB-ului, a somajului, a nivelului de trai etc.. Acestia sunt indicatori ai performantei guvernarii. PIB-ul depinde de performata economiei, somajul de numarul locurilor de munca si implicit de cat de bine merge economia, nivelul de trai este un indicator economic global, efect al unor politici de alocare de resurse din perioade trecute. In general majoritatea indicatorilor globali reflecta efectul politicilor din trecut privind alocarea resurselor.
Nivelul PIB-ului si al nivelului de trai din viitor, depind de politicile actuale de alocare a resurselor. Nu-i indiferent daca se investeste in pregatirea oamenilor, in sanatate, sau in sali de sport, panselute, biserici sau carciumi.
Se poate spune ca viata noastra depinde de calitatea guvernarii generatiei parintilor si calitatea vietii copiilor nostrii va depinde de calitatea politicilor actuale. Sigur unele politici produc efecte mai rapide, 2-5 ani, altele mai lente, respectiv zeci de ani.
La un moment dat, la acelasi PIB/locuitor prin politicii de finantare se poate aloca mai mult pentru consum invidual, social sau pentru dezvoltare. Alocarea poate fi spre proiecte cu efecte imediate sau cu efecte in viitorul indepartat.
O a doua concluzie este ca modul cum sunt alocate resursele, “cat si cum“, are efecte importante
Asa cum am incercat sa argumentez in diverse subiecte, evolutia societatii depinde de elemete ale dezvoltarii, de satisfactia cetatenilor, de egalitatea de sanse la o distributie etica a avutiei. Crizele economice si stagnarea sunt consecinta polarizarii capitalului, a alocarii resurselor spre investitii mari in detrimentul investitilor utile.
Daca etica in alocarea resurselor este importanta, atunci sa urmarim cine si cum decide alocarea resurselor? Este alocarea resurselor etica sau nu?
Strategia de alocare a resurselor pentru consum sau pentru dezvoltare(viitor), poate fi decisa de guvern, de autoritatile locale, de fiecare cetatean, si/sau de fiecare din aceste nivele adminstrative in proportii diferite, si care este cazul real si cel mai frecvent.
– Cat din PIB-ul disponibil se aloca de un nivel sau altul, face diferenta intre modelele sociale liberal sau social.
– Cine decide alocarea resurselor face diferenta intre modelul autoritar si modelul democrat. Daca majortatea investitilor locale sunt decise de comunitate si daca ele sunt decise prin consultare populara, atunci vorbim de un sistem democrat si descentralizat. Invers daca obiectivele de investitii sunt decise de la centru fara consultarea cetatenilor, avem de-a face cu un sistem centralizat si nedemocrat.
Societatile descentralizate cu comunitati puternice si active in viata politica, asigura o distributie echitabila, ce au consecinta o clasa mijlocie dezvoltata.
Distributia funtioneaza intr-un sistem organizat pe nivele national, regional, local.
Democratia prin crearea posibilitatii cetatenilor de a participa la decizie, creeaza satisfactii, elimina frustrarile care s-ar putea acumula, detensioneaza societatea, garanteaza o buna corelare intre contributia la dezvoltare si recompensa si asigura alocarea resurselor spre utilitatea dorita de cetateni. Distributia si valorificarea intitativei individuale si colective nu pot opera in sisteme decizionale centralizate. Comunitatile locale si persoanele nu pot fi active daca centrul decizional este palasat in capitala, sau daca centrul decizional local este netransparent si nedemocratic.
O societate puternic centralizata ignora si descurajeaza intitativa si creativitatea individuala si locala.
– Cand politica de alocare a resurselor este decisa netransparent de un numar mic de indivizi, riscul ca ele sa ia o destinatie inutila devine mare.
– Cand autoritatile locale nu au venituri proprii, sau veniturile proprii abia acopera cheltuielile cu aparatul functionaresc, contributia lor la politica de alocare a resurselor este zero.
– Cand cetatenii nu dispun de venituri peste strictul necesar, posibilitatile lor de a decide cat sa aloce unor afaceri – viitoare, devin nule.
Cand cetatenii au un nivel de trai scazut si nivelat, cand veniturile lor nu le permit sa acumuleze, au o viata fara perspective, nu mai sunt motivati sa dea tot ce pot, se multumesc cu putin si incep sa dea randament mimin. Se aplica expresile arhicunoscute in socialism: “cine-i harnic si munceste are tot ce vrea, cine-i smecher si chiuleste are tot asa“, de unde consecinta, “cine-i harnic si munceste, ori e prost ori nu gandeste“.
Viata fara miza duce abrutizarea individului, la apatie si apatia la stagnare economica.
Problema este identica fie ca societatea este comunista, fie ca este un capitalism puternic polarizat.
Comunismul aparut ca un reactie la capitalismul salbatic, a restrans la maxim proprietatea privata, a eliminat competitia si initiativa individuala, a anulat motivatia de a creea si de a produce mai mult si a dus la stagnare. Toate resursele erau adminstrate si alocate de functionari de stat dupa bunul plac.
Comunismul a vrut sa fie o societate etica, dar in comunism s-a manifesta o lipsa a eticii, ca urmare a necorelarii intre realizari si recompensa lor, necorelare care a produs frustrare si apatie.
De ce se indreapta societatea spre un model centralizat si autoritar? Pentru ca sistemele tind spre stabilitate.
Toate puterile au tendinta sa devina autoritare. Centralizarea si concentrarea sunt elemente naturale in guvernare si in economie. Stabilitatea este elementul cel mai important pentru guvernanti si pentru manageri.
Stabilitatea sociala poate fi coercitiva, obtinuta prin masuri autoritare de forta, la limita printr-un regim dictatorial. Ea poate duce la stagnare si chiar la “conservare” ca in Corea de Nord.
Stabilitatea sociala dinamica, cum este ce din tarile nord-europene, permite tensiunilor sa se descarce continuu, la toate nivelele, permite satisfacti individuale si colective prin realizarea si recunoasterea intitiativelor personale si comunitare.
Stabilitatea dinamica se obtine si prin instabilitate la putere. Cand cei de la putere devin impopulari, iar prin schimbarea lor societatea isi recapata speranta si tensiunile se descarca.
Multi guvernantii pun stabilitatea lor la conducere, mai presus de stabilitatea sistemelor pe care le guverneza.
In Romania introducerea pragului electoral si votul majoritar au acest scop, impiedicarea accesului in Parlament a unor eventuale formatiuni noi.
Alocarea resurselor de o putere cu mandat temporar se face de regula spre obiective care produc efecte imediate sau pe termen scurt. Din acest motiv participarea comunitatilor si a cetatenilor la decizia de alocare a resurselor, poate asigura alocarea spre investitii care produc efecte intr-un viitor indepartat.
Democratia asigura garantarea eticii sociale si aceasta se reflecta intr-o societate stabila, echilibrata, motivata, dinamica si in final performanta. Democratia nu poate functiona intr-o societate centralizata.
O societate descentralizata este mai stabila decat una centralizata, si o societate echilibrata mai stabila decat una polarizata.
PS Este cam teoretica analiza si fara date, dar pentru a analiza functionarea si transformarea societati romanesti erau necesare explicarea fenomenelor si a relatilor intre administrare si dezvoltare.
sursa: decantare.wordpress.com
O analiză bună, pertinentă, dar fără finalitate, cu concluzii evidente: o societate descentralizată, cu o clasă de mijloc puternică, care se implică activ în procesul decizional (prin presiuni pașnice asupra factorilor de decizie) și cu o echipă de guvernare care își asumă responsabilitatea deciziilor este mai sănătoasă, mai puternică și mai prosperă decât o societate centralizată, polarizată, în care marea masă este amorfă, incapabilă de a coagula în vederea exercitării unor presiuni normale asupra celor care conduc.
Cu alte cuvinte la ei e bine fiindcă e bine, la noi e rău fiindcă e rău.
Cum circula o glumă: în Marea Britanie și Norvegia este monarhie – și o duc bine; în Germania și Franța este republică – și o duc bine; în Franța conduc socialiștii, în Germania conduc popularii – și o duc bine. Se pare că originea tuturor relelor este că trăim în România!