Politică

Mizele secrete ale regionalizării României. Scenarii şi perspective geopolitice

romania-hartanitaPartea I: România cu Moldova de la Nistru la Siret, dar fără Transilvania, ori Valahia… şi fără una şi fără alta

În 1980, la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de la Madrid, o delegaţie a imigraţiei maghiare s-a prezentat cu documente prin care revendica independenţa Transilvaniei, în numele unui pretins partid socialist transilvănean în exil. Nu putine delegaţii prezente la Conferinţă au luat problema Transilvaniei în serios.
Anual, după „momentul Madrid”, în Congresul SUA apărea câte o rezoluţie în susţinerea ideii că, în România, indiferent de regim, indiferent dacă a fost republică sau monarhie, ungurii au fost întotdeauna persecutaţi şi supuşi deznaţionalizării. Acelaşi text, an de an, era repus pe tapet, dar semnat şi iniţiat mereu de „alţii”.

În 22 decembrie 1989 la Timişoara, printre numeroasele revendicări care au animat evenimentele străzii, a trecut ca neobservată scandarea “Vrem unirea cu Ungaria!”.

În ianuarie 1990, în prima redactare a draftului “Proclamaţiei de la Timişoara”, a apărut strecurată ideea întregirii şi autonomizării Banatului de România.

În martie 1990, cu câteva zile înainte de criza interetnică de la Târgu Mureş, corespondenţi ai presei occidentale, în tema cu cele ce aveau să urmeze [de unde?, de la cine?, cum?], erau prezenţi la faţa locului, ca parte a planificării operaţionale a conflictului.

La 21 mai 1990, săptămânalul francez “Le Point” reonstituie, în liniile sale generale, ceea ce numeşte “complotul bicefal sovietio-maghiar” de la Timişoara.

În acelasi an, geograful şef al Departamentului de Stat a dat publicităţii estimarea tendinţelor de multiplicare a entităţilor statale până la jumătatea viitorului secol, în care se afirma ca în anul 2050 vor exista peste 300 de state.

La 21 octombrie 1991, au fost remise agenţiilor de presă [From The Desk of Dan Andersen P.O. Box 1971, Los Angeles CA 90078] “Declaraţia de Independenţă a Republicii Transilvania”, cu capitala la Cluj, şi decupajul viitorului nou stat din harta României. Presa din România, care a observat declaraţia, a tratat gestul ca inepţie a unui excentric, Dan Andersen-Voda, care semnase documentul în calitate de “Preşedinte interimar în exil al Republicii Transilvania”.

Urmează apoi publicarea unei ample lucrări de anticipaţie “Future Wars” [“Războaiele viitoare”], în care autorul, Trevor Nevitt Dupuy (Mai 3, 1916 – Junie 5, 1995, colonel U.S. Army în retragere, considerat un geniu militar), detalia şi scenariul războiului pentru Transilvania.

Desigur, în astfel de simulări încap şi multe fantezii… Şi, totuşi, iată că nu mai demult decât în zilele din urmă, un studiu publicat la Belgrad sugerează că (…) Ungaria s-ar putea extinde cu Transilvania românească şi partea de nord a Banatului din Serbia.

În compensaţie pentru teritoriul pierdut în favoarea Ungariei, România ar putea obţine reîntregirea Moldovei, dar fără Transnistria şi judeţele date de Stalin Ucrainei.

Aproape concomitent, de la Budapesta, dintr-o sursă “gri” ni se dă de ştire: “Chiar şi CIA consideră necesară abrogarea dictaturii teroriste de la Trianon”. În susţinerea aserţiunii se dă ca argument că CIA, GRU şi un Institut de Cercetare au întocmit o hartă a Europei în anul 2035, potrivit căreia Ungaria va alipi o parte a Transilvaniei şi Voivodina. În comentariul la hartă se spune că “(…) vor aparţine din nou Ungariei teritoriile din România, unde românii sunt în majoritate, în schimb Tinutul Secuiesc rămâne parte a României. (…) România se poate consola cu Republica Moldova”.

O necesară paranteză. Entuziasmul inţial al unioniştilor de la Chişinău a fost bine temperat de la Budapesta, Mircea Snegur fiind convins să nu se grăbească, deoarece viitorul statului unitar român este sub semnul unei dezmembrări, context în care se vor desface şi reface ţinuturile istorice pe criteriile regionalizărilor transfrontaliere şi a cedărilor de suveranitate.

Concomitent cu deteriorarea relaţiilor “româno – române” dintre Bucureşti şi Chişinău, a fost repusă pe tapet şi revigorata doctrină academicianului A. Lazarev, privind “poporaţia moldovenească trăitoare în cadrul Rusiei”, dinainte de octombrie 1917, ca “naţiune burgheză de sine stătătoare”.

Iată ce afirma A. Lazarev în 1984: “În urma intervenţioniştilor străini în Moldova şi cotropirii forţate a Basarabiei sovietice de către România regală, naţiunea burgheză moldovenească (…) a fost fărâmiţată şi marea ei majoritate se trezi în condiţiile unei crunte asupriri sociale şi naţionale străine; cealaltă parte, cea mică a naţiunii, din raioanele de pe malul stâng al Nistrului se află sub asuprirea intervenţioniştilor germane-austrieci şi albgardiştilor”. “(…) După februarie 1920, pe malul stâng al Nistrului a continuat procesul de formare a naţiunii socialiste moldoveneşti”. Ulterior, afirmă A. Lazarev, “procesul de constituire a poporului moldovenesc într-o nouă comunitate etnico-sociala, naţiunea socialistă, s-a încheiat în prima jumătate a anilor 1950“.

Dar iată şi ce spune “Vocea Rusiei” azi, la aproape trei decenii după A. Lazarev: „României i se pregătește un nou dictat de la Viena”. Unui oarecare Andrei Safonov, “obscur analist transnistrean”, i-a venit, aşa din senin, ideea să lanseze în spaţiul comunicării publice concluzia ameninţătoare: “A venit momentul ca România să dispară de pe harta lumii!”.

“Vocea Rusiei” arată că Andrei Safonov, în opinia căruia distrugerea României ar fi o cauză nobilă, “nu reprezintă nici măcar tangenţial vreo forţă politică importantă din Transnistria, Ucraina sau Rusia, dar problema atinsă este reală și are legătură cu Uniunea Europeană (s.n.). Potrivit sursei citate, “există semne că se încearcă o diversiune similară cu cea din 1989″, când s-a încercat insistent inocularea ideii aberante că Moscova ar fi vinovată de acele evenimente (…)”.

Ce ameninţare ne devoalează “Vocea Rusiei”? Pentru România, “(…) anul 2013 va fi unul deosebit de greu, mai ales în contextul geopolitic în care s-a înscris Uniunea Europeana”, când “pare să fie decisă distrugerea statelor naţionale şi transformarea Uniunii Europene într-o «federaţie de regiuni», astfel încât elitele naţionale să nu mai poată opune rezistenţă centrului decizional aflat undeva pe axa Bruxelles – Berlin”.

Că ni se pregăteşte ceva este dincolo de evidenţe. Deja dictatul, sufocant pentru demnitatea naţională, al unor interese economice străine cu identitatea incertă, face şi desface jocurile politice în România, cheamă la ordine, rând pe rând, Parlamentul, Preşedinţia Republicii, Guvernul, Justiţia, Presa, Agenţiile Speciale…

În tot acest timp, noi nu putem să nu observăm semnele prevestitoare de vremuri grele care vin din est. Acolo sunt lansate cu obstinaţia şi perseverenţa picăturii chinezeşti tezele unei doctrine a “românismului agresiv”, după cum urmează:

07.10.2010 – Agenţia de ştiri: “Regnum” (Rusia) :

“(…) Este necesar un bloc antiromânesc, a cărui politică să aibă ca obiectiv final distrugerea statului român şi încetarea existenţei sale în graniţele actuale.”

România se pronunţă împotriva reglementării conflictului moldo-transnistrean prin formarea unei federaţii sau confederaţii, lăsând Republica Moldovenească Nistreană fără bază juridică pentru a se opune unei noi încercări de refacere a ‘României Mari’ în graniţele din 1941-1944. (…). Dacă nu vom opri expansionismul românesc pe Prut, pe Nistru va fi deja prea târziu să o mai facem. (…) Duşmanul trebuie bătut pe teritoriul lui. Iar România, la nivelul politicii ei de stat, este un duşman neîndoielnic pentru Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistreană. De aceea, este necesar un bloc antiromânesc, a cărui politică să aibă ca obiectiv final distrugerea statului român şi încetarea existenţei sale în graniţele actuale. Transilvania, oare, nu a fost ruptă din Ungaria? Oare este totul în regulă cu ruşii şi ucrainenii din România? Bucureştiul nu ar trebui să arunce cu pietre în vecini, având propria casă de sticlă fragilă. (…)”

17.01.2011 – Agenţia de ştiri: “Lenta PMR” (Republica Moldova)

‘Asalt asupra Estului: românismul agresiv îndreptat împotriva Transnistriei, Moldovei şi Ucrainei în secolul XX’. “

“Uniunea Moldovenilor şi o serie de alte asociaţii naţionale din Republica Moldovenească Nistreană pregătesc, în vederea publicării, o carte care ‘va demasca planurile expansioniste ale României, concepute încă din 1914, în legătură cu Moldova, Transnistria şi Ucraina’. Titlul provizoriu al cărţii este ‘Asalt asupra Estului: românismul agresiv îndreptat împotriva Transnistriei, Moldovei şi Ucrainei în secolul XX’. “

31.05.2011 Agenţia de ştiri: “Regnum” (Rusia):

Dacă ‘potaia’ românească va fi bolnavă, UE ‘o va arunca afară, o va da pe mâna hingherilor sau, în cel mai bun caz, o va eutanasia”

Deschiderea în Parlamentul European a unei reprezentanţe a Tinutului Secuiesc, nerecunoscut de Bucureşti, a fost comentată pentru Agenţia ‘Regnum’ (31.05.2011) de politologul şi istoricul transnistrean, Nikolai Babilungă:

‘(…) Mi se pare că acest fapt demonstrează, încă o dată, cât de slabă şi cât de instabilă este unitatea internă din unele state precum România. Clasa politică din această ţară nu ar trebui să se mai gândească, înainte de toate, la extinderea teritoriului spre est, pe baza Republicii Moldova, şi cu atât mai mult a autoproclamatei republici transnistrene şi Ucrainei. Ar trebui să se ocupe, cu adevărat, de consolidarea stabilităţii în propria ţară, poate chiar prin intermediul federalizării şi extinderii drepturilor şi împuternicirilor acelor teritorii, pe care România le-a invadat la începutul secolului XX (…).

Insă este puţin probabil ca vreun politician român să fie capabil să se ocupe serios şi în mod obiectiv de problemele ţării sale (…). Toţi sunt atât de orbiţi de miturile, de fabricaţie proprie, privind <marea naţiune română> şi <România Mare>, (…) încât nu sunt capabili, pur şi simplu, să aibă o percepţie adecvată a realităţii. Aceştia vor continua (…) să predice dogma românismului agresiv, vor pretinde teritoriile vecinilor lor din est şi vor construi intrigi împotriva autorităţilor legitime din aceste state (…). Si propria lor casă se surpă. Si o dovadă în acest sens este deschiderea, la Bruxelles, a unei reprezentanţe a Tinutului Secuiesc pe lângă Parlamentul European’. (…)'”

24.01.2012 – Agenţia de ştiri: “Mediafax”:

“Miting împotriva Unirii din 1859 în faţa Ambasadei României din Chişinău”

“Mai multe persoane s-au adunat în faţa Ambasadei României din Chişinău, denunţând Unirea din 24 ianuarie 1859.

Simpatizanţii Partidului ‘Patrioţii Moldovei’ au scandat’Trăiască Moldova Mare!’, exprimând nemulţumirea faţă de Unirea din 24 ianuarie 1859.(…)”

02.05.2012 Publicaţia: “YAM.MD” (Republica Moldova):

“Frontul lui Putin cere imperativ Chişinăului ‘să nu joace după cum îi cântă Bucureştiul'”

“Frontul Popular, o suprastructură politică creată de Vladimir Putin în preajma alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din Federaţia Rusă, a expediat o declaraţie pe adresa Congresului Civic organizat (29.04.2012) de Partidul Comunistilor din Republica Moldova, în care se spune :

‘Cetăţeni ai Republicii Moldova, fiţi adevăraţi patrioţi ai neamului. Nu permiteţi ca ţara voastră să fie condusă de la Bucureşti. Apăraţi-vă independenţa şi statalitatea voastră’,

‘Românizarea cu orice preţ, revanşismul istoric, transformarea Republicii Moldova într-un avanpost al NATO, aceasta este politica actualei guvernări. Poporul rus este gata să ajute populaţia din Republica Moldova în formarea unui stat cu adevărat independent, bazat pe interesele cetăţenilor din Republica Moldova’, se mai adaugă în declaraţie. (…)”

17.05.2012 Agenţia de ştiri: “Unian” (Ucraina):

“In sudul Ucrainei continuă distribuirea de paşapoarte româneşti”

“Inainte de recensământul populaţiei din Ucraina, România face propagandă în rândul populaţiei moldoveneşti din regiunea Cernăuţi în favoarea schimbării apartenenţei sale naţionale cu cea română. Reprezentanţii societăţilor naţional-culturale moldoveneşti din Ucraina consideră că autorităţile de la Bucureşti adoptă o politică ‘antimoldovenească, xenofobă şi discriminatorie nedeghizată faţă de moldovenii din Ucraina’. (…) Liderii asociaţiilor culturale moldoveneşti din Ucraina solicită MAE ‘să avertizeze conducerea României că distribuirea, în continuare, de paşapoarte româneşti cetăţenilor ucraineni, intensificarea altor acţiuni de românizare a moldovenilor din Ucraina pot provoca conflicte interetnice şi conduce la destabilizarea întregii arhitecturi a securităţii europene’. (…)”

10.09.2012 Publicaţia”YAM.MD” (Republica Moldova):

“Patrioţii Moldovei’ vor organiza un marş, sub lozinca ‘Moldova noastră’, la Iaşi!”

“La ambasadele şi consulatele României vor fi organizate mai multe mitinguri care se vor desfăşura sub lozinca ‘Pentru Moldova!’. Acestea vor fi organizate de partidul ‘Patrioţii Moldovei’ şi vor avea loc la 16 septembrie în faţa reprezentanţelor diplomatice ale României de la Moscova, Sankt-Petersburg, Kiev, Odesa şi Chişinău.

Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, ‘mitingurile sunt organizate de cetăţeni ai Republicii Moldova, care consideră că România promovează o politică antimoldovenească agresivă în regiune’.

”A venit vremea să-i amintim României despre teritoriile noastre, care au fost practic luate în anul 1859, prin manipulare şi alte metode şmechere..”

10.09.2012 Cotidianul: “Magyar nemzet”, MTI (Ungaria)

“Republica Moldova este o ţară cheie”

”Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a afirmat in cadrul unei coferinte de presa commune cu omologul sau de la Chisinau, Marian Lupu, că Republica Moldova este ‘o ţară cheie’ şi că Ungaria poate acorda un sprijin mare pentru realizarea integrării ei in Uniunea Europeana. (…)”

10.09.2012 Publicaţia:”YAM.MD” (Republica Moldova)

“Istoria românilor’ serveşte scopului de lichidare a Republicii Moldova”

“Curtea de Apel Chişinău a respins cererea Asociaţiei Istoricilor şi Politologilor ‘Pro-Moldova’, în care reclamanţii au solicitat anularea ordinului ‘Privind predarea istoriei românilor în sistemul învăţământului preuniversitar’. Membrii Asociaţiei ‘Pro-Moldova’ nu sunt de acord nici cu conţinutul, nici cu denumirea disciplinei, calificând acest curs drept xenofob şi naţionalist. ‘Acest manual provoacă ura interetnică şi ofensează demnitatea minorităţilor naţionale, fiind, de asemenea, unul antistatalist, deoarece nu recunoaşte poporul moldovenesc. Autorii manualelor consideră statul moldovenesc ceva întâmplător, iar Basarabia – drept pământ românesc. Insăşi denumirea – <Istoria românilor> – poartă un caracter nazist. Trebuie studiată istoria unei ţări, dar nu istoria unui popor'(…) su aceste manuale au fost publicate din mijloacele Guvernului român, iar o parte din autori sunt cetăţenii României. (…)”

11.09.2012 Publicaţia: “YAM.MD” (Republica Moldova

“Patrioţii Moldovei’: 16 septembrie poate deveni o duminică sângeroasă”

“Partidul ‘Patrioţii Moldovei’ a elaborat un plan de contracarare a acţiunilor unioniştilor care pledează pentru lichidarea suveranităţii Republicii Moldova. Astfel, vor fi create echipe de voluntari pentru apărarea patrimoniului istoric al Republicii Moldova, va fi organizat un congres internaţional istoric şi un congres naţional al forţelor promoldoveneşti. De asemenea, Partidul ‘Patrioţii Moldovei’ intenţionează să iniţieze un proces, la un tribunal internaţional, de condamnare a României pentru distrugerea statalităţii moldoveneşti şi genocid împotriva poporului Republicii Moldova. Totodată, reprezentanţii formaţiunii consideră că organizarea pe 16 septembrie în centrul Chişinăului a marşului unioniştilor ar putea provoca vărsări de sânge. ‘Suntem convinşi că unioniştii au nevoie de vărsare de sânge pentru a demonstra că patrioţii duc un război agresiv şi au mers chiar până la uciderea unioniştilor în timpul confruntărilor. După aceste vărsări de sânge, Guvernul nostru se va adresa celui român cu solicitarea de a introduce forţe pentru a aplana conflictul. Guvernul nostru antipopular are toate înţelegerile necesare cu partea română privind apărarea comună a statalităţii şi intervenţia în caz de tulburări în masă şi răscoale. Insă, ştim prea bine că aici vor veni nu trupele române, dar cele ale NATO, iar americanii vor face regula, la fel cum o fac acum în Siria’, a declarat vicepreşedintele Partidului ‘Patrioţii Moldovei’, Alexandr Dobrea.”

12.01.2013 Publicaţia: “YAM.MD” (Republica Moldova) si Adevarul.md :

” Distrugerea României este o cauză nobilă”

“Andrei Safonov, analist politic de la Tiraspol şi fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, susţine într-un comentariu pe site-ul ‘nr2.ru’ că a venit momentul potrivit pentru dezmembrarea României. ‘Faptul că la 13-14 ianuarie la Cernăuţi va avea loc o întâlnire a miniştrilor de externe ai Ucrainei şi Rusiei – Leonid Kozhar şi Serghei Lavrov – nu este întâmplător. România are pretenţii pentru nordul Bucovinei. Aşa că pe lângă reglementarea transnistreană nu este exclus că Moscova şi Kievul vor discuta şi despre coordonarea eforturilor de luptă contra expansionismului românesc’, afirmă politologul de la Tiraspol. Acesta susţine că a trecut timpul paşilor mărunţi. ‘Chiar dacă Rusia şi Ucraina îşi vor unifica eforturile contra urmaşilor lui Ion Antonescu, aceasta nu va da niciun rezultat’. Aceasta pentru că România are o diplomaţie foarte profesionistă şi aliaţi puternici în persoana U.E., S.U.A. şi N.A.T.O.

‘Trebuie să spunem deschis: singurul mod de a scăpa odată şi pentru totdeauna de pericolul românesc – aceasta este încetarea existenţei statului român şi dispariţia sa de pe harta politică a lumii’, declară Safonov.

“ (…)Pentru ‘această cauză nobilă’ ar trebui să-şi unească eforturile toate statele care au de suferit de pe urma Bucureştiului – Rusia, Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria şi Republica Moldova.

Safonov descrie pe scurt şi modul cum poate fi distrus statului roman:

Moldova de peste Prut ar putea fi stat separat sau să se unească cu Republica Moldova, dar fără Transnistria.

Ucraina ar urma să-şi extindă teritoriul încorporând regiunile unde locuiesc ucraineni, iar Moscova ar putea institui un patronaj asupra minorităţii ruse din România.

Ungaria are tot dreptul de a prelua ‘pământurile istorice’, adică Transilvania, iar Bulgaria o parte din Dobrogea.

Astfel se creează premise pentru restabilirea Valahiei, care poate chiar reveni la monarhie (…) astfel România din vânător se transformă în vânat şi doar dispariţia de pe harta lumii a României este singura soluţie pentru o viaţă mai liniştită în regiune.”

10 ianuarie 2012 – Jurnalul National 27 01.2013: “(…)Csibi Barna l-a comemorat pe Ştefan cel Mare la Chişinău”

Începutul anului 2013 l-a găsit pe Csibi la Chişinău. În data de 10 ianuarie, el l-a comemorat pe Ştefan cel Mare, alături de membrii organizaţiilor “Scutul Moldovenesc” şi “Mişcarea de Tineret Voievod”, cu ocazia împlinirii a 538 de ani de la bătălia de la Podul Înalt (judeţul Vaslui). “Am marcat 538 de ani de la lupta în care voievodul legendar al Moldovei a reuşit cu o oaste de 40.000 de suflete, printre care şi un contingent numeros de secui, să învingă oştirea otomano-valahă condusă de Suleiman Paşa”, a declarat Csibi Barna .

El a depus o coroană la statuia lui Ştefan cel Mare, a oferit declaraţii şi s-a recomandat a fi “un oaspete din România”. “Împotriva armatei otomane şi a valahilor au luptat patrioţii moldoveni împreună cu 5.000 de secui. Şi eu sunt secui şi am venit să îi susţin pe moldoveni”.

In loc de concluzie a acestei prime parti a cronicii faptelor, un remember necesar, care inlatura orice indoiala ca scenariul geopolitic la care ne referim ar fi lipsit de o baza cat se poate de reala, avertismentul presedintelui Federatiei Ruse, Vladimir Putin.

Vorbind despre Kosovo la cel de al 20-lea summit Rusia-Uniunea Europeana de la Lisabona, din anul 2007, liderul de la Kremlin a facut aluzie la posibilitatea revendicarii Transilvaniei si Dobrogei de catre Ungaria si Bulgaria.
La numai o zi dupa ce Romania a fost mentionata de presedintele SUA, George W. Bush, drept unul din statele aflate in tinta Iranului, Vladimir Putin, a mentionat tara noastra pe lista tarilor europene care se confrunta cu provocari de natura separatista. Reiterand pozitia Moscovei in cazul Kosovo, liderul rus le-a sugerat omologilor europeni o abordare mai flexibila, in spiritul dreptului international, facand trimitere la problema basca din Spania, respectiv la cea flamanda din Belgia si, nu in ultimul rand, la “potentiala problema” a maghiarilor si bulgarilor din Romania. Practic, Putin a facut o aluzie directa la posibilitatea fragmentarii Romaniei prin eventualele revendicari ale Transilvaniei si Dobrogei.

NOTA ISPRAVNICULUI: General (r) Aurel I. Rogojan a fost şef de cabinet al şefului DSS – gen. Iulian Vlad – şi apoi strateg în SRI al integrării cu serviciile statelor NATO şi UE.

Sursa: Certitudinea.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Ce-ar fi sa-i CONSOLAM noi pe aia din CIA pe care-i depistam pe aici, pe la noi, cu cite UN GLONTE IN SCAFIRLIA AIA GOALA ?