Politică

Mitul FMI s-a spulberat

imf_wikileaksMai multe mituri au fost spulberate prin dezvăluirea recentă a dialogului dintre funcţionarii FMI Poul Thomsen şi Delia Velculescu, din care rezultă cum conspiră să-şi atingă ţelurile, iar, pentru noi, interesul în subiect creşte, cu atât mai mult cu cât amândoi au legătură cu România.

Poul Thomsen este directorul FMI pentru Departamentul european, responsabil de programele FMI din Grecia şi Portugalia, supraveghind şi activitatea echipelor FMI de ţară, din (inclusiv) Islanda, Ucraina şi… România. Delia Velculescu este şeful misiunii FMI în Grecia, originară din România.

Discuţia lor, dezvăluită de Wikileaks săptămâna trecută, a stârnit stupoare şi revoltă, pentru că, din dialog, rezultă că ei intenţionează să “gestioneze” aşa-zise “evenimente”, de pildă, să ameninţe cu falimentul Greciei (sau chiar să-l producă), retrăgând FMI din grupul financiar care asistă statul elen, în care mai figurează Banca Centrală Europeană (BCE) şi Comisia Europeană, o retragere pe care FMI, oricum, o doreşte, din cauză că regulile sale stabilesc interdicţia să împrumute insolvabili, cum este Grecia.

Problema este că Thomsen vrea să coordoneze când să se producă “evenimentul” (iar nu “dacă” el să aibă loc), gândind să-l împingă la o dată puţin înaintea Referendumului britanic din 23 iunie, când insularii vor decide dacă mai vor să facă parte din Uniunea Europeană (ceea ce ar exercita o influenţă asupra voturilor). Asta ar strivi-o pe cancelarul german Angela Merkel, liderul european care şi-a asumat să menţină integritatea Uniunii Europene, dar care se împotriveşte iertării datoriilor Greciei, deoarece este deja acuzată de propriii cetăţeni germani că risipeşte munca şi avuţia ţării, ca să reţină în UE ţările insolvabile numite “PIIGS”.

Merkel n-ar putea lupta pe trei fronturi – “frontul britanic”, “frontul grecesc” şi “frontul german” – şi, aşa cum îşi fac socotelile Poul Thomsen şi Delia Velculescu, va fi obligată să admită o înţelegere.

Primul mit pe care îl spulberă cunoaşterea acestei conspiraţii este că FMI conspiră.

Ani la rând, cei care au spus că suspectează caracterul conspiraţionist al FMI au fost batjocoriţi în fel şi chip.

“Lumea bună” a finanţelor a spus despre aceşti suspicioşi că sunt necunoscători ai faptului că Banca Mondială şi FMI sunt doar “aparate” de coordonare financiară internaţională, lipsite de vreo agendă politică, animate numai de mobiluri tehnice.

A spus că suspiciunea este semn al nemulţumirii celor siliţi la reforme şi restructurări cerute de FMI, dar care, de fapt, sunt necesare.

Şi a mai spus că această suspiciune este o boală, chiar o boală psihică numită “scenarită”, pe care, cel puţin noi, românii, o moştenim din comunism şi care ne dezvăluie nostalgia ideologică.

Acum avem dovada că FMI cons¬piră şi că unul ca Vadim Tudor, de exemplu, deşi sănătos nu era, deşi era mahalagiu (i-am spus-o când era în viaţă, aşa că nu văd de ce n-aş spune-o şi acum), nu era pe de-a-ntregul bolnav, cel puţin nu întotdeauna.

FMI creează scenarii, realmente.

Şi sunt scenarii inclusiv politice.

Al doilea mit spulberat este că FMI ar fi de bună-credinţă şi că vrea “binele”.

Când constaţi ce înţeleg Poul Thomsen şi Delia Velculescu prin “eveniment”, ţi se face părul măciucă: închiderea băncilor, stoparea plăţii salariilor, stoparea plăţii pensiilor, falimente de companii, eventuale sinucideri – înfometare, proteste şi lupte de stradă, moarte, la nivelul unei întregi naţiuni.

“Eveniment”. Poul Thomsen şi Delia Velculescu vorbesc despre “eveniment” ca des¬pre un pion, pe care îl împing în coasta “reginei” Merkel, pe tabla de şah europeană.

Sunt ei animaţi de intenţii “bune”?

Desigur, undeva, în fundul discuţiei, licăreşte scopul ca, astfel, să obţină o reducere a datoriilor Greciei.
Cu ce preţ, însă? Cu preţul “evenimentului”.

Al treilea mit spulberat este că ar “trebui” să fim o “clasă de elevi silitori ai FMI”, lipsă de personalitate şi servilism al căror campion de necontestat, în România, au fost Victor Ciorbea şi Cabinetul său CDR-ist, girat, ca nicăieri, de FMI şi Banca Mondială.

Evident, Ciorbea ne-a transformat într-un pion pe tabla de şah a FMI, o tâmpenie continuată în forme limpezi sau mai ascunse de toţi cei care l-au succedat, explodând în bălăbăneala premierului Boc (pe care se ştie că, de fapt, îl cheama “Băsescu”).

Al patrulea mit spulberat este că FMI ar deţine vreo soluţie la criza financiară mondială, sau măcar la cea continental europeană.

În faţa dialogului dintre Poul Thomsen şi Delia Velculescu, unii au priceput că, de fapt, criza financiară este un rezultat al jocului de şah al FMI, impresie întărită de invocarea declaraţiilor şefului FMI Christine Lagarde, cum că influenţa FMI, creşte în perioadele de slăbiciune ale economiei mondiale şi scade, în perioadele infloritoare.

Dar, Christine Lagarde n-a spus nimic nou, lumea ştie că, înainte de criza financiară mondială, prin 2007, FMI horcăia la limita nefiinţei, ca să mănânce jar şi să redevină arbitru financiar, bancar, economic şi politic mondial, odată criza declanşată.

Dacă mai socotim şi că FMI a dispus de studii care au prevăzut declanşarea crizei, dar nu a găsit de cuviinţă să-şi prevină acţionarii – statele lumii -, atunci scenariul intenţiei FMI este complet şi bineînţeles că scuzele pe care FMI le-a adresat comunităţii internaţionale, că nu a informat-o, nu contează.

Şi întrucât vedem că “scenarita” nu este o boală, scenariul devine verosimil.

Însă, criza este reală, iar cauzele ei nu ţin de intenţia FMI: planeta produce prea puţin, în raport cu creşterea datoriei globale, într-un ritm cu care producţia nu ţine pasul.

FMI nu poate face nimic sau aprope nimic, în privinţa asta.

FMI este numai una dintre instituţiile majore ale lumii, care doar arbitrează criza, dar care nu o poate stopa.
Dialogul dintre Poul Thomsen şi Delia Velculescu arată că nu urmăresc decât o mai mare influenţă a FMI asupra Europei şi că pentru asta nimic nu le apare drept limită, acceptând fără să clipească riscul “evenimentului” din Grecia, al ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, al prăbuşirii Angelei Merkel, nu doar din poziţia de lider european, ci şi în faţa propriului electorat, al destabilizării Uniunii Europene în general, cu toate consecinţele imaginabile.

Nu, FMI nu are nici o soluţie pentru criză.

Tot ce vrea FMI este putere.

Cel puţin, Poul Thomsen şi Delia Velculescu asta arată.

Şi nu într-un scenariu, ci într-o discuţie care chiar a avut loc.

Autor: Make

Sursa: Bursa.ro