Analize și opinii Politică

Ministerul Economiei pregăteşte suprataxarea companiilor petroliere şi majorarea redevenţelor

Mediul de afaceri a cerut, încă din 2005, majorarea redevenţelor plătite statului român, care în prezent sunt “vai de capul lor”

Ministerul Economiei pregăteşte un proiect de lege privind suprataxarea veniturilor excepţionale  ale companiilor petroliere, urmând ca şi redevenţele să fie aduse în curând la nivel european. “Legea (privind suprataxarea veniturilor excepţionale ale companiilor petroliere – n. red.) nu se va aplica în 2012, ci din 2013”, a afirmat Chiţoiu, precizând că se ia în calcul şi actualizarea nivelului redevenţelor din România la cel european.

În urmă cu două luni, oamenii de afaceri atrăgeau atenţia că marile companii petroliere fac profituri uriaşe, scumpind succesiv carburanţii, şi că s-ar impune suprataxarea profiturilor acestora, dar şi majorarea redevenţelor.
“Noi am avut o serie de propuneri, dar statul nu le-a luat în seamă. (…) Am propus să se supraimpoziteze profiturile petroliştilor (taxa Robin Hood), aşa cum s-a practicat în Marea Britanie, şi să se mărească accizele la maximul european, ca să se mai atenueze situaţia financiară precară a ţării. Nu s-a făcut nimic, pentru că se vrea ca marile companii să facă profit, iar românii să plătească. Altfel spus, costuri ca-n est, preţuri ca-n vest şi profit ca-n Africa. Aşa e la noi”, declara Cristian Pârvan, director executiv al Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român (CNPR).

În ceea ce priveşte nivelul redevenţelor, care la noi sunt cuprinse între 3,5% şi 13% din producţie, Cristian Pârvan a amintit că oamenii de afaceri au cerut, încă din 2005, această majorare. “Anul trecut, redevenţele totale încasate de statul român s-au ridicat la numai 250 mil. euro, din care 90 la sută provin din industria petrolieră. Asta arată că toate redevenţele sunt vai de capul lor, nu numai privind cele plătite de companiile petroliere. Trebuie să încasăm mai mult, e foarte clar”, a declarat, pentru Curierul Naţional, Cristian Pârvan.

Petrom – profit record în 2011, în creştere cu 72%

Principalele companii din sectorul petrolului şi gazelor din România sunt OMV Petrom, Rompetrol (deţinută de KazMunaiGas din Kazahstan), Lukoil (Rusia), MOL (Ungaria), Eni (Italia) şi Romgaz Mediaş.
Producţia de gaze este asigurată în proporţii aproape egale de Romgaz şi OMV Petrom. OMV Petrom este singura companie care extrage ţiţei, având acest drept prin contractul de privatizare către grupul austriac OMV, în 2004.
Grupul Petrom a înregistrat anul trecut un profit-record în creştere cu 72%, la 3,759 miliarde lei (887 milioane euro), cel mai mare câştig înregistrat vreodată de o companie din România, şi vânzări-record de 22,61 miliarde lei (5,3 miliarde euro).
În ultimul trimestru din 2011, Petrom a obţinut un profit de 838 milioane lei, în creştere cu 8% faţă de perioada corespunzătoare din 2010, la vânzări de 6,39 miliarde de lei, mai mari cu 17%.
Grupul a raportat pentru 2010 un profit net de 2,19 miliarde lei şi vânzări de 18,61 miliarde lei. În ultimele trei luni din 2010, Petrom a consemnat un câştig de 779 milioane lei şi vânzări de 5,45 miliarde lei.

Chiţoiu: “Vor fi schimbaţi toţi directorii care au furat şi au fost numiţi politic”

În altă ordine de idei, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a anunţat ieri că îi va schimba din funcţie pe toţi directorii generali ai companiilor de stat “care au furat şi au fost numiţi politic”. “Vor fi schimbaţi toţi directorii care au furat şi au fost numiţi politic”, a afirmat Chiţoiu, citat de Mediafax.
Ministrul a dat ca exemplu compania Transelectrica, unde de patru luni există un blocaj cauzat de o bătălie “între două clanuri ale PDL”. Chiţoiu a mai spus că din cauza acestui blocaj Consiliul de Administraţie al Transelectrica nu s-a întrunit niciodată în ultimele patru luni.

Rezultatul renegocierii contractelor Hidroelectrica, anunţat mâine

În ceea ce priveşte negocierile dintre Hidroelectrica şi beneficiarii contractelor preferenţiale de energie, Chiţoiu a precizat că mâine va prezenta rezultatele renegocierii. “Vineri vom organiza o conferinţă de presă în care vom anunţa rezultatul renegocierii contractelor băieţilor deştepţi. (…) Avem informaţii, dar încă nu sunt publice”, a mai spus Chiţoiu.
Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat săptămâna trecută că “băieţii deştepţi” care au contracte preferenţiale cu Hidroelectrica ar putea să plătească amenzi şi să ramburseze toate sumele de care au beneficiat dacă ancheta Comisiei Europene stabileşte că aceste contracte au reprezentat ajutoare de stat.
El a arătat că o parte dintre “băieţii deştepţi” au fost de acord cu renegocierea contractelor, dar mai sunt unii care refuză să semneze în noile condiţii.
CE a anunţat în aprilie că a iniţiat cinci investigaţii aprofundate distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica a încălcat normele comunitare privind ajutorul de stat, Executivul UE arătând că sunt indicii că statul a influenţat compania să încheie contracte de vânzare şi cumpărare a energiei la preţuri preferenţiale.
Contractele bilaterale de vânzare a energiei au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 şi 2003 şi expiră în 2014, 2015 sau 2018. Compania vinde aproximativ 70% din energia pe care o produce prin aceste acorduri bilaterale, la preţuri sub media pieţei.
Comisia doreşte să stabilească dacă Hidroelectrica a subvenţionat în mod indirect clienţii vânzând acestora energie electrică la preţuri sub nivelul pieţei sau achiziţionând de la aceştia la preţuri peste nivelul pieţei.

Afrodita Cicovschi

sursa: curierulnational.ro

Abonează-te la newsletter