Politică

Mîndră-i corabia… dar unde-i cîrmaciul?

helm-530România aduce tot mai mult cu Olandezul Zburător. Fantomatica corabie a căpitanului Van der Decken, despre care nimeni nu ştie dacă pluteşte în derivă pe oceanele lumii sau navighează sub flamurile negre ale unui blestem care o ţine departe de liniştea oricărui port, pentru eternitate. Nimic din umorul strecurat prin satiră de Heine, în Memoriile Domnului Schnabelewopski; nimic din tumultul, pe ici pe colo zgomotos, al operei wagneriene cu acelaşi nume! Un singur punct comun, ceaţa persistentă şi lipsa rău prevestitoare a echipajului, în frunte cu căpitanul!

Acum, eu ştiu că România nu este un vapor, unde echipajul şi pasagerii se găsesc nu doar sub comanda, ci şi sub jurisdicţia Căpitanului, aşa cum îşi imaginează încă Traian Băsescu: care mişcă-n front, bîldîbîc peste bord, hrană la rechini! România nu este condusă dintr-un singur punct de comandă… asta-i vestea bună! În toată complexitatea ei, însă, există puncte nodale privilegiate, unde decizia luată, ori ratată, produce efecte mult mai mari, prin consecinţe, decît în altele. Ca să o luăm în ordinea aşteptărilor electorale, unul dintre aceste puncte este instituţia Preşedintelui României.

Nu mă mai apuc acum să cîntăresc acţiuni pe aşteptări, că prea iese Jupînul rău în deficit! Trebuie să măsor, însă, acţiuni pe necesar, minimum necesar! Păi, necesar ar fi fost să avem pînă acum o clarificare a proiectului politic, dacă Preşedintele are unul şi, mai ales, a soluţiilor prin care Preşedintele urmează să-l transforme din proiect în realităţi. Una peste alta, ne-am ales pînă acum doar cu mutarea sintagmei România lucrului bine făcut de pe banerele de campanie, în puţinele, sibilinicele şi prea rarele discursuri oficiale ale Preşedintelui. Ba nu, am mai beneficiat şi de sintagma guvernul meu.

Restul, vorba lui Hamlet, e tăcere! Dacă nu are un proiect politic, în sensul imediat, poate Preşedintele are un proiect constituţional, iar eu unul am fost dintre cei care au argumentat cît de important şi stringent este ca Preşedintele să preia iniţiativa unui asemenea proiect, lăsînd Parlamentului doar dezbaterea şi votul final, pe un text produs de experţi internaţionali, nu de parlamentarii locali. Preşedintele nu a dat nici un semn că ar fi interesat să ia ciolanul constituţional din gura dulăilor noştri parlamentari! În mod tot mai vădit, Preşedintele în funcţiune confundă acţiunea instituţională cu ciripitul pe net şi consultările politice de la Cotroceni cu tăierea nodului gordian. Cît despre discursul său oficial, acesta este deja saturat de conjugarea la modul optativ a verbului a trebui, ceea ce-l plasează, politic, în categoria derizorie a celor care ne-au tot spus, jumătate de secol şi mai bine, ce cred ei că ar trebui, dar de făcut n-au făcut nimic, ori nu de puţine ori, au făcut totul… pe dos!

Al doilea punct nodal este, desigur, instituţia Guvernului, găzduită de Palatul Victoria. De la ultimele alegeri prezidenţiale şi pînă acum, Guvernul României face doar două lucruri: dansează polca pe furate cu DNA-ul, trei de-ai lor, unul de-al nostru, iar în restul timpului anunţă tot felul de imaginare succese, trecute, prezente şi viitoare. Ultimele pe listă: succesul viitorului cod fiscal, pentru care nimeni nu a produs şi nici nu a pus la dispoziţia publicului schiţa vreunui studiu de impact, iar penultimul, succesul în combaterea corupţiei, aceea de care Guvernul însuşi este măcinat la rădăcină. În restul timpului şi în pauze, desigur, onor guvernache mai dă cîte un vraf de ordonanţe de urgenţă, care poartă toate un singur număr de înregistrare, ca să nu se mai plîngă atît de supra-solicitare funcţionarii de la Registratura Secretariatului General.

Ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, dar nici pe departe cel de pe urmă, ar trebui să fie Parlamentul României. Ce face Parlamentul României, în materie de decizii care influenţează starea naţiunii? Senatul se ia în gură cu Curtea Constituţională, DNA şi Ministerul de Justiţie, că prea şi-au luat-o în cap cu cererile de ridicare a imunităţii, în timp ce Camera se ocupă de reinventarea pensiilor speciale pentru aceia dintre aleşii neamului care vor păşi curînd în rîndurile fericite ale pensionarilor de stat, din România. De la suta de milioane în sus, ca să ajungă la toată lumea!!!
Mă întreb ce ar putea tulbura această linişte rău prevestitoare şi ceaţa persistentă în care s-au înveşmîntat principalele instituţii de guvernare din România? Dacă ar fi să luăm în serios poemul lui Wagner, ar trebui să o căutăm pe Senta, personajul feminin a cărei iubire-devoţiune, doar ea, poate să ridice jugul înrobitorului blestem!

De la ultimele alegeri prezidenţiale şi pînă acum, Guvernul României face doar două lucruri: dansează polca pe furate cu DNA-ul, trei de-ai lor, unul de-al nostru, iar în restul timpului anunţă tot felul de imaginare succese, trecute, prezente şi viitoare.

Autor: Cornel Codita

Sursa: Bursa.ro

Abonează-te la newsletter