Analize și opinii Politică

Merkel e fericita de verdictul CCR si sare in apararea democratiei si a cetatenilor romani, intervenind pentru… dreptul poporului de a i se anula votul si de a-l avea presedinte etern pe Traian Basescu

Digi24: Berlinul consideră decizia CCR o șansă pentru statul de drept din România

Guvernul german a salutat miercuri decizia Curţii Constituţionale (CC) a României, care a marcat un eşec al încercării de destituire a preşedintelui Traian Băsescu de către Guvernul de centru-stânga, calificând-o drept o “şansă” pentru statul de drept în această ţară, relatează AFP, citată de Mediafax.

„Guvernul federal salută această decizie clară a Curţii Constituţionale române”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Seibert, într-o conferință de presă

Berlinul „aşteaptă acum ca (această decizie) să fie respectată de către toate părţile, lucru anunţat de către premierul Ponta chiar înainte de (luarea) deciziei. Acum, el va fi judecat după faptele sale”, a continuat Steffen Seibert.

Capacitatea de funcţionare a instituţiilor politice, încrederea cetăţenilor români în democraţie şi respectarea statului de drept sunt restabilite. Acesta este lucrul care interesează Uniunea Europeană (UE), iar din punctul de vedere al Cancelariei (germane), decizia Curţii (Constituţionale române) oferă o şansă în acest sens”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

„Acum, în acord cu partenerii noştri europeni şi instituţiile UE, noi vom observa cum evoluează cu adevărat situaţia politică din România”, a subliniat Seibert.

Mediafax: Gunther Krichbaum: Afirmaţiile lui Antonescu faţă de Merkel au fost dăunătoare pentru el însuşi

Preşedintele Comisiei de Afaceri Europene a Bundestagului, Gunther Krichbaum, a declarat pentru MEDIAFAX, referindu-se la comentariile lui Crin Antonescu la adresa cancelarului Merkel, că acestea au fost dăunătoare chiar preşedintelui interimar, care riscă să nu mai fie luat în serios în Europa.

“Primul-ministru Ponta şi domnul Antonescu încearcă să creeze o problemă care nu există. Relaţia dintre ţările noastre este foarte bună, cu tradiţie şi a evoluat de-a lungul anilor. În opinia mea, aceste comentarii nu sunt decât o diversiune ieftină. Ponta vrea să distragă atenţia de la eşecul referendumului şi adevăratele probleme naţionale ale României. Acest lucru nu este într-adevăr demn pentru un prim-ministru şi politician important al unei ţări membre UE. În mod special, comentariile domnului Antonescu au fost dăunătoare, nu pentru Angela Merkel, ci pentru el însuşi. Trebuie să fie atent pentru că nu va mai fi luat în serios la nivel european“, a afirmat Krichbaum.

El a explicat atitudinea critică a Germaniei faţă de România în privinţa respectării instituţiilor democratice şi a statului de drept, prin faptul că ţara sa a fost divizată de Cortina de Fier, iar partea sa din Est a fost nevoită să îndure un regim nedemocratic până în 1989.

Astăzi, Germania are un cancelar şi un preşedinte care au trăit pe propria piele lipsa libertăţii şi a democraţiei. De aceea Germania este foarte sensibilă în privinţa subminării standardelor democratice şi a statului de drept”, a precizat Krichbaum.

El a menţionat că cele mai puternice reacţii au venit nu doar din partea politicienilor CDU, ci şi de la fostul ministru de Externe Frank-Walter Steinmeier, lider al grupului parlamentar al Partidului Social Democrat (SPD) şi de la actualul ministru de externe, Guido Westerwelle, care este membru al Partidului Liberal (FDP), iar la nivel european nu doar Wilfried Martens, ca preşedinte al PPE, dar şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, membru al Partidului Socialist European (PSE), au criticat acţiunile Guvernului României.

Krichbaum a ţinut să sublinieze că România este o ţară suverană, dar şi membră a UE, apartenenţă foarte mult dorită chiar de către România şi care a adus enorme avantaje pentru ţară.

“În acelaşi timp, faptul că este membră UE înseamnă că România trebuie să împărtăşească şi să respecte valorile europene. Aşa că dezbaterea este de fapt nu pro sau contra preşedintelui Băsescu, dar despre respectarea standardelor democratice. Aceasta include respectarea independenţei sistemului judiciar, respectarea statului de drept, separaţia puterilor şi aşa numitele echilibre ale sistemului instituţional. Dacă toate acestea sunt în pericol, UE şi statele membre nu pot rămâne pe tuşă, ceea ce de altfel, nici SUA nu a făcut. Ceea ce mulţi nu realizează este că românii nu au doar cetăţenia României. Prin Tratatul de la Lisabona ei au şi cetăţenia europeană. Ei au drepturi legale de cetăţeni europeni. De aceea este natural ca UE să se asigure ca ai săi cetăţeni să beneficieze de drepturile lor democratice, a apreciat oficialul german.

El nu crede că că relaţiile româno-germane, atât la nivel politic cât şi economic, au fost afectate de acuzaţiile liderilor de la Bucureşti, dar consideră “o realitate faptul că Guvernul României a neglijat problemele reale ale ţării în ultimele luni”.

“Iar România nu este nicio o insulă sau o colonie, ci e implicată într-o competiţie la nivel european şi global. Investitorii germani întotdeauna caută cele mai bune condiţii pentru noi investiţii. Siguranţa legii şi stabilitatea condiţiilor politice sunt fără îndoială parte a acestei ecuaţii. Evenimentele din ultimele săptămâni nu au fost cea mai bună publicitate pentru România. Faptul că un prim-ministru numeşte ilegală o decizie a curţii constituţionale din ţara sa este aproape incredibil. Toate aceste evenimente au adus daune majore reputaţiei României, care vor mai persista pentru o bună perioadă, a susţinut preşedintele Comisiei de Afaceri Europene a Bundestagului.

El a afirmat că există şi varianta în care UE şi-ar putea pierde “răbdarea” în cazul României, dar a menţionat că reformele necesare nu trebuie îndeplinite pentru a mulţumi Bruxelles-ul, Germania sau altă ţară europeană.

“Sunt în interesul propriu al României. Cetăţenii români sunt victimele neajunsurilor din sistemul juridic – ei vor beneficia de pe urma unor standarde mai ridicate în acest sens şi a luptei împotriva corupţiei”, a argumentat Krichbaum.

La rândul său, europarlamentarul Markus Ferber împărtăşeşte îngrijorările exprimate de Angela Merkel cu privire la starea statului de drept în România, considerând că au fost mai multe ameninţări serioase la adresa instituţiilor din România şi sistemului democratic.

“Ca membru al UE, România trebuie să se conformeze regulilor fundamentale stabilite de legislaţia europeană. În această privinţă, sper ca primul-ministru (al României n.r.) să accepte decizia din această săptămână a Curţii Constituţionale cu privire la referendum”, a declarat Ferber pentru MEDIAFAX.

În opinia sa, acuzaţiile formulate de liderii de la Bucureşti la adresa Germaniei “sunt nefondate şi ar trebui să fie stopate imediat”, existând riscul ca aceştia “să piardă încrederea Germaniei şi a celorlalte state membre UE”.

Markus Ferber nu crede că relaţiile româno-germane vor fi în mod grav afectate de către aceste acuzaţii “atât timp cât în România se pune capăt disputelor şi primul-ministru şi toţi oficiali români acceptă nu doar deciziile Curţii Constituţionale, ci şi să acţioneze în conformitate cu regulile democratice de bază fixate de legislaţia europeană”.

Dacă situaţia din România nu se schimbă rapid şi regulile democratice nu sunt respectate, UE trebuie să treacă la acţiune să protejeze regulile europene”, a apreciat europarlamentarul, precizând însă că mecanismul prevăzut la Art.7 al Tratatului de la Lisabona privind suspendarea drepturilor de vot în Consiliul European ar trebui considerat că o măsură de ultimă instanţă.

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la Antena 3, că România nu este o rezervaţie în care se poate întâmpla orice, şi a arătat că Angela Merkel îl poate lua pe Traian Băsescu în Germania, să îi dea o bucată de pământ “să se joace, cu PDL, de-a Băsescu”.

“Nu are nicio obligaţie România să fie rezervaţia în care se poate întâmpla orice, pentru că aşa le convine unora, care nu trăiesc în România, care nu plătesc impozite în România şi care nu suferă abuzurile pe care le suferă românii, începând cu batjocorirea acestui vot. Să îl ia în Germania doamna Merkel, Germania este o ţară mare, prosperă, să îi dea o bucăţică de pământ acolo lui Băsescu şi PDL-ului, să se joace acolo de-a Băsescu. În România, nu, a mai afirmat Antonescu.

Anterior, Antonescu afirmase că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, s-a lăsat folosit de Angela Merkel, el precizând că România se afla “într-o situaţie foarte convenabilă” pentru cancelarul german.

Jurnalul: Parlamentarul german Krichbaum, cel care îi scria lui Barroso că în România democraţia e atacată, este căsătorit cu fosta consilieră a Monică Macovei

Preşedintele Comisiei de afaceri europene a Bundestagului, Gunther Krichbaum, i-a cerut şefului Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, declanşarea procedurii de infringement împotriva României şi suspendarea votului său în Consiliul European în urma subminării statului de drept şi democraţiei. Şi europarlamentarul PDL Monica Macovei a făcut acelaşi tip de declaraţii. Pe 6 iulie ea a declarat pentru Hotnews că va sesiza Parlamentul European cu privire la situaţia politică din România.

Dincolo de similaritatea declaraţiilor făcute de oficialul german şi Monica Macovei, între cei doi există şi o altfel de legătură. Soţia lui Gunther Krichbaum este Oana Harvalia, consilier personal al fostului ministru al Justiţiei, Monica Macovei. Potrivit site-ului primăriei , Gunther Krichbaum şi Oana Harvalia s-au căsătorit în Sibiu, la 5 noiembrie 2010Oana Harvalia a avut mereu o viaţă publică interesantă. Cotidianul Gardianul relata în 24 august 2006, despre fundaţiile care au înlesnit adopţiile internaţionale şi care au aparţinut unor oameni influenţi din societatea românească. Pe această listă apare şi numele fostei consiliere personale ale Monicăi Macovei. Astfel, Oana Harvalia a fost director executiv al Fundaţiei “Părinţi şi Copii”, ea fiind la acea vreme şi secretar PNŢCD. Gardianul cita în acest context pe Teodora Bertzi fostul secretar de stat al Oficiului Românde Adopţii (ORA) care declara că “în România adopţiile s-au făcut pe bandă rulantă. Copii înfiaţi erau trataţi ca pe o marfă”. “Aceştia erau puşi în avion ca nişte pachete şi trimişi la familiile adoptatoare”, mai spunea Teodora Bertzi. Ea mai declara că pe baza informaţiilor de la personalul medical din maternităţi sau leagănele de copii despre mamele care nu aveau posibilitatea să-şi crească copiii, reprezentanţii fundaţiilor specializate pe adopţii nu se lăsau până nu le convingeau să-şi dea copiii.Miile de dolari proveniţi din donaţiile familiilor adoptatoare trebuiau folosiţi de fundaţiile româneşti pentru implementarea de programe sau pentru intrajutorarea leagănelor de copii, însă niciodată  nu s-a ştiut care a fost drumul lor”, mai afirma Bertzi. Declaraţia de avere depusă de Oana Harvalia pe 10 noiembrie 2008, la eliberarea de funcţie, arată că fosta consilieră a Monicăi Macovei deţinea trei terenuri – unul intravilan şi două extravilane – în Periş şi Mogoşoaia, o casă de peste 300 de mp , un autoturism Renault Megane, bijuterii în valoare de 15.000 de euro şI obiecte de artă estimate la 30.000 de euro, două depozite bancare de 20.000 ron şi 4200 de euro, precum şi un cont curent de 7000 de euro. La capitolul venituri anuale încasate, a declarat salariul de inginer al fostului soţ, Paul Cicu, de 18.000 lei.

Funcţiile deţinute de Oana Harvalia la fundaţie şi  în PNŢCD nu se mai regăsesc pe declaraţiile de interese depuse în 2008, când era consilier personal la Ministerul Justiţiei şi nici la eliberarea din funcţie. O regăsim însă pe Oana Harvalia pe lista avocaţilor de top din Bucureşti şI Ilfov. Foarte probabil ca fundaţia sa nu mai fi fost utilă, după ce în 2001 guvernul condus de  Adrian Năstase  a dispus întreruperea adopţiilor internaţionaleCoincidenţă sau nu, şefa Oanei Harvalia, Monica Macovei, a  fost vârful de lance în batălia fostei puteri pentru condamnarea şi încarcerarea lui Adrian Năstase.

Razbointrucuvant:  Nota noastra:

Afirmatiile explicite si agresive ale oficialilor germani confirma, odata in plus, faptul ca Berlinul a fost si este direct implicat si interesat in mentinerea lui Basescu la Cotroceni.Este, in mod clar, un pion necesar jocurilor si intereselor Germaniei in aceasta parte a Europei. Pana la urma asta ar mai fi de inteles, in sensul ca doar pentru naivi nu exista interese si jocuri geopolitice si, deci, nu le iau in considerare atunci cand analizeaza diverse chestiuni.

Dar ceea ce socheaza si revolta este tupeul nemaintalnit cu care aceiasi oficiali se imbatoseaza rastit si se prezinta drept aparatori si avocati ai democratiei romane, invocand, in plus, si drepturile pe care le-am avea si ca cetateni europeni! Asa ceva este pur si simplu incredibil. Sau o confirmare:

– ca democratia si suveranitatea inseamna, pentru stapanii colonialisti ai Romaniei, aplicarea imediata si abuziva a diktatelor externe;

– ca apararea democratiei romane si a calitatii de cetateni europeni cu drepturi a romanilor inseamna anularea votului popular si impunerea, cu forta, a unui presedinte dorit doar de stapanii coloniei;

– si ca a critica aceasta stare de lucruri inseamna a face diversiuni.

Nu se poate ca germanii sa fie intr-atat de prosti incat sa vorbeasca despre restaurarea increderii in democratia si institutiile romane cand un referendum a fost invalidat in conditii de drastica violare a bunului simt, a logicii si a realitatii. Sunt doar impertinenti si foarte agresivi in a vorbi in numele intereselor lor si a coloanei a 5-a din Romania, respectiv a ungurenilor, baconskilor, papahagilor si nemtenilor pregatiti sa joace tontoroiul pe cadavrul tarii.

Drept este ca si Antonescu a facut declaratii care, chiar daca reale pe fond, din punct de vedere politic sunt exploatabile si riscante, lucru care a fost, de altfel, prompt amendat de oficialii nemti.

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Replica nemtilor, la fel ca si cea a Departamentului de Stat al US, sau chiar cea a lui Hannes Swoboda, liderul socialistilor europeni si aliat traditional al PSD-ului este una decenta si foarte indreptatita.

    Ce nu intelegeti voi e ca Democratia si Dictatura Majoritatii nu sunt unul si acelasi lucru.

    Vointa majoritatii o poti vedea la lucru si in Somalia si in Sudan, sau in alte tari bananiere inapoiate (dar “democratii” chipurile), dar si in Japonia. Diferenta e data insa de reguli, de legi, si de cum sunt acestea respectate sau ignorate. Ori la capitolul asta e foarte clar pe unde se situeaza Romania, si nu de azi de ieri, ci de mai bine de 7 decenii.

    Democratie, deci, inseamna vointa majoritatii + un sistem de checks & balances ce include:
    – Constitutia
    – Principiul separarii puterilor in Stat
    – Independenta Justitiei,
    – Respectarea angajamentelor,
    etc.

    In plus, ca membru in cateva organisme internationale de prim rang (UE si NATO), Romania s-a angajat sa respecte anumite reguli, la fel ca si ceilalti membrii. E foarte normal, deci, ca atunci cand regulile nu mai sunt respectate sa ai parte de reactii critice de la partenerii tai.

    Marea greseala a USL-ului a fost asaltul grabit asupra institutiilor statului in incercarea de a-l schimba pe Bashescu. Graba si superficialitate de neinteles, ib conditiile in care aveau cam toate parghiile puterii care le-ar fi permis sa faca totul absolut legal (ex: sa dea legi care sa schimbe cvorumul, in loc sa manareasca datele dupa).

    Daca faceau lucrurile cum trebuie, astazi marinarular fi fost la groapa de gunoi. Dar, pentru orice regim normal, democratic, din lumea asta, e inacceptabil sa schimbi regulile jocului din mers sau, mai rau, dupa consumarea jocului, pentru a demonstra ca ai “castigat”

  • REGULILE NU SE POT SCHIMBA IN TIMPUL JOCULUI DAR RESPECTUL FATA DE CEI CARE AU IESIT LA VOT(8.500mil) nu trebuie respectat?.basescu a fost un las fiinnca a boicotat referendumul..C.E este de acord? poporul roamn nu este de acord..diferenta pana la (sa spunem) 18 mil care nu au votat nu inseamna ca toti sunt cu Basel…numai un cretin pooate gandi asa..BOICOTUL ESTE UN MOTIV PT A SCHIMBA REGULILE IN TIMPUL MERSULUI..CINE NU JOACA CINSTIT NU ARE PARTE DE CINSTE….

Abonează-te la newsletter