Agathon: Anul trecut întreprinzătorii au plătit din plin efectele negative ale crizei, înregistrând mari pierderi economice
“Este timpul ca şi Guvernul să-şi facă datoria prin respectarea acordului cu FMI”
“Fondul nu mai permite României să folosească nicio tranşă pentru plata pensiilor şi a salariilor”
Mediul de afaceri nu mai poate să susţină factura crizei şi în 2010 în condiţiile în care anul trecut întreprinzătorii au resimţit din plin efectele negative ale crizei. “În aceste condiţii, este momentul ca şi Guvernul să-şi facă datoria. Cum? Prin respectarea acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). În acest moment acordul cu FMI este singurul program anticriză al României care trebuie respectat cu stricteţe”, a atras atenţia Dan Matei Agathon, purtătorul de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit reprezentantului Alianţei, patronatele din cadrul ACPR au fost nevoite anul trecut să facă faţă unor mari pierderi economice, caracterizate prin şomaj şi închideri de întreprinderi, şi tocmai de aceea în acest an “nu mai suntem dispuşi şi nici nu mai putem să susţinem factura crizei”, a menţionat Agathon.
Criza este mult mai amplă în interiorul UE
În acest context, purtătorul de cuvânt al ACPR a atras atenţia asupra faptului că “în interiorul Uniunii Europene, criza este mult mai amplă decât ne-am putea imagina şi va avea efecte mult mai puternice decât au estimat unii analişti. “În Uniunea Europeană sunt aproximativ 23 milioane de şomeri, economia Uniunii nu dă semne de revenire prea curând, iar România este strâns legată de tot ceea ce înseamnă UE”, a menţionat Agathon.
Potrivit acestuia, flancul sudic al Uniunii dă semne de prăbuşire. “Ştim cu toţii în ce situaţie se află Grecia. Prăbuşirea acesteia ar conduce la presiuni extraordinare pe euro, iar dacă euro se va prăbuşi în Grecia, atunci efectul va fi unul în lanţ. În acelaşi timp, şi Portugalia dă motive de îngrijorare, iar în Spania cifra de şomaj a ajuns la 20%. Dat fiind acest context, când FMI a venit în Bucureşti şi-a schimbat filosofia. Fondul nu mai permite României să folosească nicio tranşă pentru plata pensiilor şi a salariilor. Toţi banii merg la BNR pentru susţinerea monedei naţionale”, a atras atenţia purtătorul de cuvânt al Alianţei.
În acest context, reprezentantul patronatelor a subliniat faptul că “politicul trebuie să găsească soluţii pentru plata pensiilor şi a salariilor şi să nu mai acţioneze ca până acum pentru că altfel “orice procent de scădere a economiei înseamnă şomaj, închideri de firme, iar România nu poate ieşi aşa din criză”.
Delegaţia FMI s-a întâlnit săptămâna trecută, în cadrul vizitei de evaluare a acordului cu România, cu reprezentanţii patronatelor, care au declarat la finalul discuţiilor că Fondul ar putea revizui în jos, din nou, prognoza privind creşterea economică a României din acest an, de la 0,8%, scenariul optimist fiind un avans zero.
“Vrem ca legea PPP să fie pentru marile investiţii”
“Nu avem bani, însă avem la îndemână un instrument atât de simplu pentru a atrage investiţii, Parteneriatul Public-Privat, încât nu înţeleg de ce nu trecem la treabă”, a atras atenţia Agathon. Potrivit acestuia, ACPR susţine promovarea unei legi în domeniul parteneriatului public-privat, care ar rezolva problema fondurilor necesare pentru investiţii în economie. “A fost o iniţiativă (…) cu privire la un astfel de act normativ. Între timp, prin propunerile de modificare ale Legii achiziţiilor publice, au fost introduse câteva amendamente care se spune că ar defini cadrul parteneriatului public-privat. Vrem ca legea parteneriatului public-privat să nu fie pentru buticuri, ci pentru marile investiţii, de aceea nu cred că acest aspect trebuie expediat cu amendamente într-o lege”, a precizat reprezentantul ACPR. Potrivit acestuia, România are nevoie de o lege clară în domeniu, care să fie înţeleasă de orice investitor din orice ţară, şi care să disponibilizeze fonduri de investiţii private.
Potrivit lui Agathon, trebuie urmărite şi reglementările europene din domeniu, pentru că această lege nu e pentru micile afaceri, ci pentru marile companii din Europa care vor dori să investească în România. Din acest motiv, “Alianţa Confederaţiilor Patronale din România a contractat două cabinete importante de avocatură care vor face o analiză comparată la nivel european. Nu mai putem face proiecte normative fără a analiza predictibilitatea şi gradul de recognoscibilitate al cadrului normativ pentru investitorii străini. Ei au nevoie de continuitate legislativă între ţările unde operează ei şi România, unde ar putea investi”, a mai spus Agathon.
Mădălina Drăghici
sursa: curierulnational.ro
Adauga comentariu