Analize și opinii Politică

Mario Vargas Llosa: ”Degenerarea democraţiei”, una dintre cele mai grave ameninţări ale lumii actuale

Mario Vargas Llosa: Nicio democraţie nu poate trăi şi nu se poate îmbunătăţi de la zi la zi în absenţa unei vieţi culturale active, iar aceasta este o dezbatere căreia, din păcate, nu i se acordă importanţa cuvenită, a declarat sâmbătă, la Sofia, scriitorul şi politicianul peruan Mario Vargas Llosa, laureat în 2010 al Premiului Nobel pentru Literatură, relatează BTA, citată de Agerpres.

În cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii bulgari, Vargas Llosa s-a referit la problemele abordate în ultimul său eseu, “Civilizaţia spectacolului”, publicat recent în Bulgaria, în care scriitorul deplânge banalitatea culturii zilelor noastre şi accentul pus pe spectacol şi pe rolul de divertisment al culturii.

El s-a declarat convins că acest lucru subminează de fapt însăşi valoarea culturii şi implicit limitează dezvoltarea civilizaţiei.

Cu acelaşi prilej, Mario Vargas Llosa a făcut apel la o politică educaţională care să promoveze lectura ca parte a vieţii familiei şi societăţii. ”Dacă părinţii nu citesc şi copiii nu văd cărţi în casă, literatura va fi marginalizată, cu consecinţe foarte rele pentru democraţie”, a spus cunoscutul scriitor. El a pledat pentru un rol mai activ al intelectualilor în viaţa publică, ei trebuind să se afle, în opinia sa, în ”avangarda apărării democraţiei şi a libertăţilor fundamentale, să îmbogăţească limbajul politicii şi să vină cu noi idei, mai ales în timpuri de criză”.

Vargas Llosa a identificat ”degenerarea democraţiei” drept una dintre cele mai grave ameninţări ale lumii actuale, inclusiv pentru ţările cu îndelungată tradiţie democratică, ameninţare ce apare din ”dezamăgirea şi scepticismul publicului faţă de politică”.

autor: George Anghel