Politică

Marile economii se repun pe picioare

jctrichetIn cazul unor state precum Franta, Italia, Marea Britanie sau China, exista indicii privind aparitia unei pauze in declinul economic.

Criza economica a depasit cel mai inalt varf posibil si pare sa se apropie de sfarsit in cazul unor economii importante la nivel mondial care au reusit deja sa treaca de perioada de recesiune si vor inregistra chiar crestere economica in viitorul apropiat, a declarat presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, scrie The Wall Street Journal.
“In acest moment ne aflam, din perspectiva cresterii economice, intr-un punct in care declinul economic actual pare sa ia sfarsit”, a afirmat Trichet.
Declaratia lui Trichet, care este presedintele grupului din care fac parte guvernatorii bancilor centrale din intreaga lume, vine la scurt timp dupa ce Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) a anuntat ca in cazul unor state precum Franta, Italia, Marea Britanie sau China, exista indicii privind aparitia unei “pauze in declinul economic”. Si investitorul american George Soros a afirmat in urma cu cateva zile ca varful crizei din sistemul financiar a fost depasit.
Seful BCE a avertizat insa ca bancherii centrali nu ar trebui sa fie prea optimisti in ceea ce priveste perspectivele economice imediate. “De la mijlocul lui septembrie am avut de-a face cu o redresare semnificativa a pietelor, insa trebuie sa ramanem in continuare extrem de prevazatori, deoarece traversam ape destul de tulburi”, potrivit lui Trichet.
Datele oferite de OCDE arata ca declinul economic este in continuare destul de profund in majoritatea statelor la nivel mondial, desi un numar mic de economii par sa fi depasit varful crizei.
Principalii indicatori ai situatiei economice din Franta si Italia au crescut in primul trimestru al lui 2009, in timp ce evolutia economica a Chinei si a Marii Britanii s-a imbunatatit in ultimele doua luni.

Daria Macovei
sursa: zf.ro

Abonează-te la newsletter