Politică

Mai presus de DNA, DIICOT, poliţie! Fiscul, liber să cotrobăie prin conturile bancare ale oricui!

lupa-observare-gettyBăncile au obligaţia ca, la solicitarea organului fiscal central, să comunice, pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum şi informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin respectivele conturi, se arată într-un ordin semnat de şeful ANAF la finele anului trecut pentru aprobarea Procedurii de furnizare de informaţii conform Codului de procedură fiscală.

Prin conturi deschise se înţelege toate tipurile de conturi de care poate dispune un client, indiferent de monedă şi dacă acestea sunt deschise sau au fost deschise şi figurează închise la momentul efectuării solicitării.

Termenul de transmitere a rulajelor şi/sau soldurilor conturilor este, conform procedurii, de: – maximum 5 zile lucrătoare pentru solicitările care vizează o perioadă de până la 3 ani; – maximum 10 zile lucrătoare pentru solicitările care vizează o perioadă mai mare de 3 ani.

De asemenea ordinul respective stipulează că instituţiile de credit vor fi obligate să transmită zilnic lista cetăţenilor şi companiilor care au deschis sau închis un cont, precum şi cea a celor care închiriază casete de valori.

Printre informaţiile furnizate către Fisc se vor regăsi inclusiv modificările survenite după data deschiderii contului cu privire la cel puţin un element de structură din formatul de raportare pus la dispoziţie de către ANAF. Aceste reguli au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016.

Până la finele lui 2015, băncile nu erau obligate să furnizeze zilnic sau periodic informaţii detaliate. Vechiul cod de procedură fiscală prevedea faptul că între fisc şi bănci comunicarea se realize bilunar, cu referire la conturile deschise sau închise în perioada anterioară acesteia.

Fiscul are astfel dreptul să se uite liber în contul oricărui cetăţean, spre deosebire a alte instituţii ale statului, precum DIICOT, DNA sau poliţie, care au nevoie de un mandate judecătoresc să facă acest lucru.

Autor: Cristian Cretu

Sursa: Cotidianul.ro