Politică

Luminița Arhire: ”JURNAL DE CAMPANIE ÎNTR-O ȚARĂ TRISTĂ, PLINĂ DE… HUNOR”

La început m-am temut să nu fi căzut naibii vreun meteorit buclucaș în „județul Deva”, taman în cursul exercitării responsabile a președinției Consiliului Uniunii Europene de către Franța… sau Finlanda… mă rog, tot pe-acolo… Apoi m-am gândit că ne-au ocupat rușii, așa că am intrat, cu sufletul la gură, pe blogul lui Radu Tudor, deoarece dacă nici Radu Tudor nu știe când ne atacă rușii, atunci nimeni nu știe… dar cum nu scria nimic despre vreun atac, am tras concluzia că e ceva și mai grav… că altminteri este inexplicabil cum de a renunțat Klaus la weekendul lui tradițional, de patru zile.



Așa-i că nu mă credeți că la el weekendul durează patru zile? Atunci ia uitați-vă puțin în „agenda președintelui”, de pe site-ul Administrației prezidențiale, dacă președintele a avut vreo activitate între 11 octombrie (vineri) ora 14:30 și 15 octombrie (marți) ora 17:00… apoi uitați-vă cum s-a ostenit bravul nostru președinte de pe data de 4 octombrie (vineri) ora 10:30, până pe 8 octombrie (marți) ora 10:00… sau de pe 26 septembrie ( joi) ora 18:00 până pe 30 septembrie (luni) ora 10:10. E drept că nu știm cu ce se ocupă timp de patru zile pe săptămână președintele nostru în schimb, dragi compatrioți, știm exact cine plătește muzica, masa și dansul: NOI!

Ei bine, cetățeni, în ciuda indolenței ancestrale care-l caracterizează, astăzi Klaus a muncit întrebuințându-și zilișoara liberă pentru a merge la PENELEUL LUI care trebuie să-i livreze GUVERNUL LUI în câteva zile. Lucrurile stau foarte bine: niște iresponsabili au pus mână de la mână pentru a răsturna guvernul luʹ Veorica. După părerea mea, ei nici nu voiau și nici nu credeau că e posibil. Ci mai curând doreau să se lamenteze după aceea, răsuflând ușurați: „șefu, noi am încercat dar vezi că iar nu s-a putut”… și gata! Intrau din nou în acel „dolce far niente” unde nu este nici program de guvernare, nici buget care nu se-nchide, deci nici întristare și nici suspin! În loc de-așa ceva, partidul lui Petrov s-a mobilizat exemplar aducând cu ambulanța votanți pe care PENELEUL nu se baza, partidul lui Ponta a votat și el de-al dracu’, într-o veselie, niște neghiobi de la PESEDEU au crezut și dânșii că e pe bune și-au schimbat rapid barca, în timp ce USEREUL și-a șoptit în barbă: „Lui Friederich Nietzsche/ poate sa-i strice/ o pereche de brice?” ( Mihai Ursachi) gândindu-se că face o șmecherie cât să-i pună în dificultate pe liberali iar UDMR-ul și-a imaginat „dăcât” că-i dă o lecție și-i face „bau!” Veoricăi, ca să mai poată cere una-alta.

Dar gluma s-a-ngroșat. Și uite cu ce ne-am ales… Ludovic, cu ochii lui inocenți și cu un zâmbet micuț în colțul gurii, negociază cu colegii de moțiune de cenzură și apoi îi zice poporului că negocierile merg brici… Ăia cu care negociază însă, ies cu părul vâlvoi de la întrevederi. Bine, cei care au păr… Kelemen Hunor, de exemplu, scotea doar un fum subțire pe nări când a aflat că NEM program și NEM buget. Lista miniștrilor e așa de secretă încât cred că nici Ludovic nu bănuiește cine s-ar putea afla pe ea. Iar program de guvernare nu-i trebuie, că-i bun tot ăla vechi, al lui Dragnea. Eu așa văd, că-l laudă peste tot și că promite că se va ține cu sfințenie de el. Era și păcat… doar au muncit niște oameni la programul PESEDEULUI… cum să vii tu acum, cu sufletul tău bun de liberal, bașca urmaș al Brătienilor, să strici munca atâtor oameni?

Din fericire, în timp ce țara n-are guvern, n-are program, n-are cvorum, n-are buget și n-are rezidențiat, campania pentru prezidențiale se desfășoară din ce în ce mai sprințar. Iată:

Klaus anunță că nu-i mai lasă pe prostovanii ăia ai lui să facă lucrurile după mintea lor: „Am spus-o de la început și am spus-o liberalilor: de data aceasta, nu vă mai las de capul vostru!” (declarație la întâlnirea cu diaspora, pe 18 octombrie 2019). Și are și-un program prezidențial, prin care va face din România trilu-lilu-crocodilu’ o Românie normală. Nu vă povestesc tot programul pentru că nu intenționez să vă adorm, dar măcar una bună, de final, tot vă zic: „România normală este statul care funcţionează pentru cetăţean, în care Guvernul lucrează cu responsabilitate pentru dezvoltarea ţării, Parlamentul legiferează bine și eficient, iar Președintele își îndeplinește atribuţiile constituţionale.” (traducere: „GUVERNUL MEU ORBAN lucrează cu responsabilitate, PARLAMENTUL MEU TURCAN-GORGHIU legiferează bine și eficient, iar EU, KLAUS îmi îndeplinesc atribuţiile constituţionale”… Ați citit? Ei, atunci puteți râde în voie!)

Simultan cu cele de mai sus, în curtea unui țăran care are bune relații cu RISE PROJECT au crescut „nește valize” cu afacerile lui Dan Barna, în detaliu. Afaceri care au intrat , mai demult în atenția DLAF… doar că domnul Barna nu vrea să-l ancheteze DLAF-ul. El vrea la DNA, unde sunt procurori mai de omenie: „… eu am multă încredere în DNA, o instituție care, fără a fi perfectă, și-a demonstrat de multe ori profesionalismul și independența. De aceea solicit DLAF să trimită de urgență documentele la DNA pentru că știm că asta e comanda politică pe care au primit-o”( declarație, pe 18 octombrie 2019). Mâine va dori să-și aleagă și completul de judecată, mă gândesc…

Veorica a acordat primul ajutor unui om aflat în dificultate și a jucat tenis de masă cu Ionuț Cristache în platoul TVR. Pe Ionuț nu l-a îngenuncheat dar a avut o explicație pentru eșec: „Nu puteam să vă bat la dumneavoastră acasă”, a zis dânsa, lăsând să se înțeleagă c-o să-l bată ea altă dată, în altă parte. N-a sărit deocamdată cu parașuta.

Deoarece cu parașuta, în buna tradiție a PEMEPEULUI, ar trebui să sară Paleologu Theodor. Deocamdată, până să sară, dânsul e doar dezamăgit: „Din păcate campania pentru prezidențiale este cu totul bruiată de criza politică, de criza guvernamentală. Lucrul acesta este complet anormal.” (declarație la Bistrița, 18 octombrie 2019) Păi, nu puteai dragă, să-i spui lui Petrov să nu participe la dărâmarea guvernului, că te încurcă în campanie?

Ramona Ioana Umanista abia acum a aflat în ce s-a băgat, după ce a fost înregistrată pe-ndelete, în propriul său birou, în timp ce dădea de pământ cu Voiculescu, din pricină că banii ei s-au cheltuit de-a surda și plângea de se zguduia costumul de blue geans de pe dânsa, dorind să se retragă din competiție. Tot pe 18 octombrie 2019 a publicat NEWSWEEK.ro, cu multă amabilitate, înregistrările…

Mircea Diaconu a declarat: „Ţinta mea este nu să ajung preşedinte. Ţinta mea e să mă fac înţeles, să mă exprim cât pot de bine şi de clar pe temele astea care poate intră în mintea oamenilor şi altădată o să aleagă altfel, o să gândească altceva, să aştepte altceva de la oamenii politici.” Numai că votanții din 2019 sunt alții decât cei din 1932 pe care nenea Spirache i-a rugat, în TITANIC VALS-ul lui Tudor Mușatescu, să nu-l aleagă dar ei au procedat taman invers. Pentru alegerile din 2019 e nevoie de alt tip de emoție, una îndelung probată. De exemplu faptul că biată diaspora este împiedicată să voteze merge ceas către sensibilitatea maselor de oricâte ori se dorește și indiferent ce GUVERNUL MEU am avea la Palatul Victoria și ar organiza alegerile, tot CIUMA ROȘIE va fi vinovată!

Cam aceasta este intriga. Cam acesta este romanul. Cam ăștia sunt protagoniștii. Nu e nevoie să citim tot ca să aflăm cine e „ucigașul”. Pe acest fond nervos, televiziunile ne anunță, ca de obicei, că vom avea cea mai grea iarnă din ultimii nu-știu-câți-ani. Dar nu cred că la temperaturile de-afară se referă acel „Winter is coming” care planează, în cercuri din ce în ce mai mai strânse, deasupra capetelor noastre.

P.S. Cel mai simpatic, pe departe, a fost Kelemen Hunor care a declarat: „Eu cred că aţi încercat mult-mult cu preşedinţi români, aţi încercat şi cu un preşedinte de etnie germană, acum e rândul să încercaţi şi cu un maghiar. Şi va fi mai bine, sunt convins de acest lucru, fiindcă, dacă până acum nu v-a fost şi nu ne-a fost bine cu foştii preşedinţi sau nu a fost aşa bine cum am fi vrut, haideţi să încercăm cu mine. În primul tur alegerea bună este să fiu votat eu, să fiu ales eu. În turul doi, dacă nu intru eu, mai avem timp să alegem răul mai mic”. ( AGERPRES.ro, 7 septembrie 2019) Ziceți voi că nu-i simpatic!

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Acum, Psd-ul ar trebui sa le rada udmr-istilor tot ce le-a dat in anii astia de guvernare. Tradatorii trebuie pedepsiti.

  • ELITELE ROMANIEI, CETATENII DE BUNA CREDINTA AI ROMANIEI TREBUIE SA FACA EFORTURI MARETE CA SI CU AJUTORUL DIVINITATII SA PUTEM ALEGE DIN CANDIDATII CEI BUNI PE CEL MAI BUN SI NU DIN CEI RAI PE CEL MAI PUTIN RAU CUM SE INTAMPLA IN ULTIMII 30 DE ANI.
    Doamne ajuta poporul roman!